Melidava

BP adica Bee Pollen si BB adica Bee Bread – studii

Spread the love

Bee collected pollen and bee bread: bioactive constituents and health benefits

Mărgăoan, M. Stranț, A. Varadi, E. Topal, B. Yucel, M. Cornea-Cipcigan, M. G. Campos, D. C. Vodnar

Antioxidants 2019, 8, 568   doi:10.3390/antiox8120568

Concluzie utila: „Cea mai mare concentrație de polen (4mg/mL) a inhibat dezvoltarea tuturor celor trei linii celulare de cancer al prostatei, micșorând rapid numărul de celule în funcție de timpul de expunere. ”

Introducere

Se produc modificări în înțelegerea producerii și a consumului de alimente, iar obținerea de alimente funcționale a devenit un sector important în piață. Alimentele care, în afară de calitățile nutriționale, precum produsele cu valoare adăugată sau cele orientate către sănătate și care influențează pozitiv calitatea vieții sunt denumite ”alimente funcționale”, termen care accentuează corelarea dintre componentele bioactive pe care le conțin și starea de sănătate.

Acest concept este atribuit lui Hipocrates, acum aproape 2500 de ani; ”Lăsați hrana să fie medicament și medicamentul să fie hrană”, acordând o atenție sporită nutriției sănătoase. În zilele noastre, datorită creșterii costurilor tratamentelor, scăderii capacității de muncă, creșterii speranței de viață și proporției tot mai mari de persoane în vârstă, oamenii caută să își îmbunătățească calitatea vieții.

Printre bolile sec. al XX-lea o mare problemă este creșterea numărului de cancere. Intervențiile chirurgicale, chemoterapia și radioterapia sunt metodele cele mai folosite, alături de imunoterapie și terapiile targetate molecular. Multitudinea factorilor asociați acestor tratamente (de ex. interacțiunile plante-medicamente, produsele agiogenice și/sau estrogenice , factori de creștere, etc.) pot conduce la tumori metastatice necontrolate și la efecte adverse, în special la bătrâni.

Bee pollen with wooden spoon

Polenul colectat de albine (BP) și păstura (BB) au o valoare nutrițională ridicată și conțin componente bioactive cu efecte pozitive asupra sănătății, fiind considerate ”alimente funcționale”. Aceste produse sunt bogate în proteine, zaharuri simple, aminoacizi esențiali și acizi grași ω-3, care întăresc imunitatea și ajută organismul să lupte împotriva bacteriilor, să mențină sănătatea organismului, cu condiția ca acesta să își poată reface rapid țesuturile. Produsele apicole conțin componente biochimice caracteristice pentru alimentele funcționale precum probiotice, prebiotice, fibre, fitochimice (polifenoli, acizi fenolici, lignani, triterpene, steroizi), peptide bioactive, săruri minerale, vitamine, acizi organici. Compușii fenolici, flavonoizii și carotenoizii au fost studiați în cazul pacienților cu cancere, arterioscleroză, imunitate scăzută, Parkinson, Alzheimer, afecțiuni cardiovasculare și artrită, precum și efectele lor profilactice și terapeutice asupra organismului împotriva îmbătrânirii premature. Handicapul principal al acestor produse este că ceea ce este semnificativ în cazul unora dintre ele poate fi periculos într-altele; de ex. efectul angiogenic este benefic în arterioscleroză, artrită, Parkinson, Alzheimer și în afecțiunile cardiovasculare. În cancere, poate avea efect anti-inflamator; totuși, trebuie evaluat raportul risc/beneficiu, întrucât activitatea angiogenică poate fi periculoasă. …

Polenul colectat de albine (BP) Compoziție și principalele bioactivități

Polenul reprezintă unitatea reproductivă masculină a florilor, iar datorită conținutului ridicat de proteine este necesar pentru hrana puietului și a albinelor din stup. Necesitățile nuriționale ale albinelor sunt similare cu cele ale oamenilor; proteine, carbohidrați, lipide, săruri minerale și vitamine.

Egiptenii antici l-au numit ”pulberea dătătoare de viață”; efectele sale curative și utilizarea în nutriția umană au fost redescoperite numai după inventarea trapelor pentru polen, după sec. al 19-lea. A căpătat atenție în domeniile biochimic și medical după ce s-a descoperit că are efecte anti-canceroase și de captare a ROS, datorită componentelor sale bioactive.

A fost folosit de-a lungul timpului ca antibiotic, pentru funcția ficatului și a rinichilor, sau ca suplement nutrițional și vitaminizant pentru organismul uman (Tabelul 1).

 

Tabelul 1. Proprietățile terapeutice ale diferitelor tipuri de polen în medicina tradițională

ProprietățiTip de BP
AntibioticCastanea spp., Eucalyptus spp., Taraxacum spp., Trifolium spp., Zea mays L.
Anti-aterogenicAesculus hippocastanum L., Castanea sativa Mill., Prunus spp., Salix spp.
Anti-anemieAcacia spp., Citrus spp., Crataegus spp., Papaver spp., Tilia spp.
AntitusivPapaver spp.
DiureticCentaurea cyanus L., Prunus spp., Taraxacum spp.
DigestivAcacia spp., Lavandula spp., Rosmarinus officinalis L.
CardioprotectorCrataegus spp.
HepatoprotectorAesculus hippocastanum L., Castanea sativa Mill., Cystus incanus L., Prosopis juliflora (Sw) DC., Schisandra chinensis (Turcz.) Baill., Taraxacum spp.
Funcția renalăBrassica napus L., Phoenix dactylifera L., Schisandra chinensis (Turcz.) Baill, Trifolium alexandrinum L., Zea mays L.
ImunomodulareEucalyptus spp., Malus spp.
Vindecarea ulcerelorBrassica napus L.

Efectele menționate nu se bazează pe studii științifice sau clinice, și nu se cunosc componentele individuale implicate.

BP este folosit în special ca aliment nutritiv și se studiază proprietățile sale terapeutice. A fost studiată acțiunea extractelor în prostatita cronică datorită bioactivității lor anti-androgenică, anti-inflamatoare și anti-oxidantă și datorită potențialului antimicrobian, precum și ca agent antitumoral,. BP prezintă și efecte anti-alergice și de desensibilizare orală. Se studiază și activitatea de imunostimulare.

Polenul de albine (BP) este un amestec de polenuri florale colectate de către albine, cu compoziție variabilă, ce cuprinde proteine, aminoacizi liberi, carbohidrați, lipide, acizi grași și esterii lor, vitamine (complex B și E), carotenoizi, acid folic și săruri minerale; concentrațiile acestora diferă în funcție de originea florală. Flavonoizii, acizii fenolici și derivații lor sunt de asemenea componente importante datorită bioactivităților lor.

Conținutul total de lipide (g/100g BP, subst. uscată) al polenului este divers, fiind cuprins între 1 și 13. Variabilitatea depinde de tipul de polen și de conținutul său în acizi grași, carotenoiizi și vitamine liposolubile. Lipidele din BP includ concentrații mari de acizi grași cu catene lungi, esențiali, cei mai abundenți fiind acizii linoleic, γ-linolenic și palmitic, alături de acizii acetic, citric, gluconic, lactic, malic, oxalic, tartaric, succinic, cel gluconic fiind prezent în cele mai mari concentrații. Mărgăoan et al. au analizat compoziția în acizi grași a lipidelor din 16 mostre de BP provenite din România, identificând 14 acizi grași, dintre care cei mai abundenți au fost acizii α-linolenic (în medie 32,96 %), palmitic (medie 25,80 %) și linoleic (22,17 %). Sunt cunoscute efectele benefice ale acizilor grași n-3 în profilaxia și tratamentul afecțiunilor cardiovaculare, hiperinsulinemiei și – posibil – diabetului de tip 2. Combinarea BP cu concentrații mari de acid α-linolenic (n-3) cu acizi grași polinesaturați n-6 – n-3 (PUFA) s-a dovedit a fi o sursă echilibrată de PUFA esențiali pentru sănătatea umană. BP are un conținut mai mare de acizi ω-3 decât majoritatea legumelor. Aceste componente micșorează agregarea plachetelor și pot fi utile în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare (CVD); dacă sunt folosiți ca suplemente și administrați în doze mai mari, trebuie consumate cu grijă de către pacienții cu cancere pentru a evita episoadele hemoragice, în special dacă se pregătesc pentru intervenții chirurgicale. De obicei dozele de BP (15g/zi) nu ating nivelul hemoragic; un studu a arătat însă că evenimente hemoragice pot apărea chiar și la doze de 3g/zi de suplementare cu ω-3 în combinații cu warfarină sau aspirină.

BP conține peste 100 enzime și coenzime, 16 acizi grași, toate vitaminele cunoscute și 3-8 % substanțe minerale. Alte componente ce contribuie la bioactivitățile BP sunt flavonoizii, carotenoizii, peste 20 de microelemente, regulatori de creștere, hormoni și antioxidanți. Datele referitoare la BP provenit din Columbia includ concentrații de 6,9 ± 3,5g lipide, 23,8 ± 3,2g proteine și 2,5 ± 0,4g fibre. Principalii acizi grași sunt: α-linolenic, palmitic și linoleic, iar zaharurile principale sunt fructoza și glucoza. Au fost identificate K, Ca, Na și Mg, împreună cu cantități mai mici de Cr, Al, Sr, Sn, Ni și V, cantitățile cele mai mari fiind de Mn, Zn, Fe, Cu și Ni.

În 2017 Velasquez et al. au studiat corelația dintre originea botanică, compoziția și activitatea antibacteriană a BP multifloral. BP din Brassica spp. și Galena officinalis L. au prezentat activitate antibacteriană împotriva Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa și Streptococcus pyogenes ISP, iar extractele au depășit eficiența antibioticelor convenționale.

Activitatea antioxidantă a BP depinde de originea sa florală și de componentele fenolice și polifenolice, ș.a. precum flavonoizii. În mostrele de BP cu diferite origini florale, au fost identificați flavonoizii tricetină, luteolină, selagină, miricetină, izorhamnetină, izoquercetină, quercetină și kaempferol. Quercetina, kaempferolul și formele lor glicozidice au fost cele mai abuundente

Capacitatea antioxidantă și cea de captare a radicalilor liberi ROS prezintă importanță pentru boli precum diabetul, hipertensiunea, obezitatea și afecțiunile cardiovasculare precum și pentru patologiile degenerative (artrită, Alzheimer, Parkison, boala lui Huntington).

Stresul oxidativ este rezultatul creșterii concentrațiilor de ROS în celule, creștere generată atât de factori endogeni, cât și exogeni, precum radicalul liber anion superoxid O2. Distrugerile suferite de ADN și de membranele celulare sunt induse prin creșterea concentrației ROS, deci sunt legate de răspunsul celular și pot induce inflamații cronice. Activitatea antioxidantă a componentelor BP contribuie la inhibiția și eliminarea ROS, deci la micșorarea distrugerilor apărute în diferite boli, chiar în cancere.

BP (300mg/kg) a supresat moderat edemul indus cu carrageenan al lăbuței. Extractul apos (300mg/kg) are o ușoară activitate de inhibiție, iar extractul etanolic (100 și 300mg/kg) inhibă puternic, cu o gonflare medie de 48,4 și 43,5%, prezentând o eficientă activitate anti-inflamatoare prin inhibiția producerii de NO și de COX-2. BP afectează și punerea în libertate a factorului I de creștere de tipul insulinei (IGF-I) și hormonilor steroizi (estradiol, progesteronă), precum și expresiile markerilor apopotozei (Bcl-2, Bax și caspază-3) în fragmente din ovarele de șobolani.

 

Tabelul 2. Proprietăți terapeutice ale diferitelor tipuri de BP și BB

 

Proprietăți funcționaleTip de BP sau BBTip de extract sau concentrațiaBioactivitate
AntimicrobianCastanea sativa  Mill.10g de polen de Castanea (A1-A5, E1-E4) extrase cu 100mL metanol din 9 populații diferiteDiametrul zonei de inhibiție:

A1 (9-21mm) împotriva Candida albicans, Bacillus cereus, Staphylococcus aureus rezistent la meticilină, Micrococcus luteus.

A2 (9-18mm) împotriva: Candida krusei, Escherichia coli, M. luteus, S. aureus

A3 (9-20mm) împotriva: C. krusei, E. coli, M. luteus, S. aureus

A4 (9-21mm) împotriva C. parapsilopsis, B. cereus, E. faecalis, M. luteus, S. aureus

E1 (9-23mm)  împotriva: C. krusei, Candida parapsilopsis, B. cereus, M. luteus, S. aureus rezistent la ancomicină, Enterococcus (VBBE)

E2 (9-22mm) împotriva C. krusei, C. albicans, B. cereus, E. coli MRSA, M. luteus, S. aureus

E3 (12-21mm) împotriva C. krusei, MRSA, M. luteus, S. aureus

E4 (10-21mm) împotriva C. krusei, C. albicans, C. parapsilopsis, B. cereus, MRSA, M. luteus, S. aureus

AntimicrobianRanunculus sardous Crantz, Ulex europaeus L.NedeterminatActivitate de antibiotic împotriva Pseudomonas aeruginosa datorită derivaților de herbacetină
AntimicrobianBrassica napus subsp. napus L.10g polen extrase cu metanol (99,9 și 70%) (MEh și MEI) și etanol (96 și 70%) (Eh și EI)MEh și MEI: 2,33-3,00mm împotriva Listeria monocytogenes; 1,33-2,66mm împotriva Pseudomonas aeruginosa; 2,33-3,67mm împotriva Staphylococcus aureus; 2,00-3,83mm împotriva Salmonella enterica; 1,67-3,00 împotrivs E. coli

Eh și EI: 2,33-3,67mm împotriva L. monocytogenes; 1,67-3,67 împotriva P. aeruginosa; 2,33-3,00mm împotriva S. aureus; 2,00-3,00 împotriva S. enterica; 2,33-3,67mm împotriva E. coli

AntimicrobianHellianthus annuus L.10g polen extrase cu metanol (99,9 și 70% (MEh și MEI) și etanol (96 și 70%) (Eh și EI)MEh și MEI; 2,33-3,67mm împotriva L. monocytogenes; 2,00-2,67 împotriva P. aeruginosa; 1,67-2,00 împotriva S. aureus; 2,67-3,33mm împotriva S. enterica; 1,3-2,67mm împotriva E. coli

Eh și EI; 2,00-2,67 împotriva L. monocytogenes; 1,00-2,67 împotriva P. aeruginosa; 1,00-2,67mm împotriva S. aureus; 2,17-3,67mm împotriva S. enterica; 1,67-2,67 împotriva E. coli

AntimicrobianPapaver somniferum L.10g polen extrase cu metanol 99,9 și 70% (MEh și MEI) și cu etanol 96 și 70% (Eh și EI)MEh și MEI: 0,67-2,67 mm împotriva L. monocytogenes; 1,00-1,67 mm împotriva P. aeruginosa; 1,67-2,00 mm împotriva S. aureus; 2,67-3,33 mm împotriva S. enterica; 2,00-2,67 mm împotriva E. coli

Eh și EI; 2,00-3,33 mm împotriva L. monocytogenes, 1,00-1,67 mm împotriva P. aeruginosa; 1,67-3,67 mm împotriva S. aureus, 1,67-2,17 mm împotriva S. enterica, 1,83-3,00 mm împotriva E. coli

AntimicrobianBB – predominant Bupleurum spinosum Conan; Anethum graveolens L.Extract hidrometanolic din BB cu 20mg/mL apă 
    
    

Compoziția BP provenit din România variază ca macronutrienți și săruri minerale. Au fost studiate 6 mostre de BP proaspăt, provenit din Transilvania, în privința polifenolilor totali, flavonoizilor totali și activității antioxidante. Concentrația cea mai mare de polifenoli a fost înregistrată la BP din Prunus sp. (8,87mg GAE/g), urmat de BP din Malus domestica Borkh (7,74mg GAE/g) și Salix sp. (7,69mg GAE/g). Cel mai mic nivel al polifenolilor totali a fost înregistrat la BP din Calluna vulgaris (L) Hull (3,76mg GAE/g). Conținutul total de flavonoizi a fost cuprins între 6,29 QE/g pentru Malus domestica Borkh. și 2,55 QE/g pentru Calendula officinalis (L) Hull.

Dintre mostrele de BP provenite din Grecia, 3 extracte diferite (0,5 – 10µg/mL) au prezentat activitate a proteazomului de tip chimotripsină (CT-L) în fibroblastele umane. Extractul apos a prezentat proprietăți antioxidante importante și a creat o activitate proteazomică ridicată CT-L la concentrațiile de 0,5 și 2µg/mL. Analiza microscopică a mostrelor a relevat prezența Papaver rhoeas L., Matricaria recutita L., Sinapsis arvensis L., Cistus sp., Trifolium sp., Cichorium sp., Convolvulsus sp., Circium sp., Malva sylvestris L., Fumaria sp., Eucalyptus camaldulensis Dehnh., Anemone sp., Ononis sp., Asphodelus sp. și Quercus ilex L. Polenul din Grecia, la fel cu majoritatea BP, este bogat în flavonoizi și acizi fenolici și a demonstrat activitate de captare a radicalilor liberi pe fibroblaste embronice pulmonare fetale umane, precum și de stimulare a mecanismelor antioxidante celulare. A fost testată și activitatea antimicrobiană a acestor extracte împotriva bacteriilor Gram pozitive.

Polizaharidele sunt un alt grup de componente importante investigate ca posibili adjuvanți pentru tratamente antineoplazice.

Wang et al. au demonstrat că BP atenuează suferințele pacienților tratați prin chemoterapie precum și activitatea antitumorală a fracțiunilor polizaharidice din BP de Rosa rugosa Thunb. Fracțiile acide au conținut rhamnogalacturonani de tip 1 (RG-1) și de tip II (RG-II), homoglacturonan (HG) și arabinogalactan (AG) (Fig. 2). Toate au prezentat activitate antitumorală in vitro prin inhibiția proliferării celulelor HT-29 și HT116 de carcinom uman de colon, în modul dependent de doze la diferite concentrații ale polizaharidelor din BP, timp de 72 de ore.

Compoziția și bioactivitățile principale ale păsturii de albine (BB)

Păstura de albine (BB) se formează prin adăugare de miere și enzime digestive la BP în cursul depozitării și fermentației sale lactice produse în stup. Aciditatea determinată titrimetricc crește pe parcursul conversiei BP la BB, iar conținutul în sitosterol și vitamine (acid ascorbic și piridoxină) scade. Compoziția BB este importantă și este influențată de flora din regiunea de colectare; este similară cu cea a BP și variază în funcție de originea botanică. Identificări se pot face și prin folosirea amprentelor HPLC/DAD ale componentelor fenolice și polifenolice.

Conținutul în acizi grași al BB este important pentru albine, PUFA fiind esențiali pentru o dezvoltare sănătoasă și pentru productivitate. FA nesaturați sunt esențiali pentru albine și pentru nutriția umană, deci acest produs poate constitui o sursă de componentele menționate.

Datele referitoare la compoziția BB sunt puține și dificil de comparat; în studiile efectuate de Nagai et al. a fost găsit un conținut de 20% proteine, 3% lipide, 24-35% carbohidrați, 3% săruri minerale și vitamine. În BB se găsesc proteine echilibrate, conținând toți aminoacizii necesari, vitamine (C, B1, B2, E, K, biotină, acizii nicotinic și folic), acid pantotenic, pigmenți și alte componente cu activitate biologică precum polifenoli (acizi fenolici și flavonoizi), carotenoizi, steroli și enzime (invertază, amilaze, fosfataze). În plus, BB conține și peste 25 microelemente diferite: Fe, Ca, P, K, Cu, Zn, Se și Mg.

Studii recente completează gama de componente din BB prin: carbohidrați (glucoză, fructoză, sucroză, arabinoză), acizi alifatici – în principal nesaturați: α-linolenic, linoleic, oleic și 11,14,17-eicosatrienoic – și alcani C21-C35.

Polifenolii din BB prezintă importanță medicală. Dintre aceștia, flavonoizii – determinați prin GC-MS în 3 mostre de extracte etanolice din BB au arătat un conținut total de fenoli de 33,43-36,52 mg GAE/g, antioxidanți (0,56-1,11 mmol/L) și activități citotoxice. Au fost studiate efectele extractelor E-BB (10, 20, 30, 50 și 100µg/mL) asupra viabilității liniei celulare de glioblastom U87MG după 24, 48 și 72 de ore. A fost observat un efect de inhibiție a viabilității dependent de timp după 48 de ore de incubare, cu cele mai bune rezultate în cazul EBB1 (50µg/mL), EBB2 (100µg/mL), EBB3 (30 și 100µg/mL). Principalul efect de inhibiție a fost observat după 72 de ore; la EBB1 (10 și 30µg/mL), EBB2 (20 și 100µg/mL) și EBB3  (30µg/mL).

Conținutul total de flavonoizi din extractele etanolice este de 10-166mg/L, predominant ca glicozide în BP, cu excepția – de ex. a Eucalyptus spp. Au fost identificați și agliconii 3-O-metilquercetină, luteolină, tricetină și miricetină. Aceste componente bioactive sunt deosebit de importante datorită proprietăților lor anti-inflamatoare, anti-alergice și anti-carcinogenice, relevate prin studii in vitro și in vivo. Pot însă cauza și interacțiuni cu medicamente, iar utilizarea lor în terapiile convenționale trebuie făcută numai după evaluarea riscurilor și asigurarea siguranței paciențior.

Compoziția BB diferă în funcție de proveniență, condițiile de climă și variațiile sezoniere, precum și de speciile melifere din regiunea respectivă.

În datele obținute din România (Transilvania) conținutul total de fenoli și flavonoizi al mostrelor de BB a fost de 7,86-3,12 mg NAE/g (NAE – Echivalent Naringină – total flavanone), 0,696-0,168 mg QE/g (Echivalent Quercetină – flavonoli, flavone și izoflavone) și 22,72-8,32 mg GAE/g (GAE – Echivalent Acid Galic – total fenoli). Pentru un alt grup de mostre de BP din Transilvania, polifenolii totali au fost de 20,48-10,08 mg GAE/g, 1,008-0,144 QE/g, iar conținutul de flavanone a fost de 16,16-2,22 mg NAE/g. Conținutul total de polifenoli al BB a fost de 13,92 mg GAE/g, 0,144 mg QE/g și 12,99 mg NAE/g. Ciocan et al. au efectuat un studiu asupra BB proaspătă și 3 extracte. Conținutul de polifenoli(mg/g) al extractelor în metanol a fost cuprins între 25-66 (GAE) în BP multifloral și 15,33 (GAE) în BB.

În studiul coordonat  de Baltrusaityte et al. au fost evaluate proprietățile antioxidante a 9 mostre de BB colectate primăvara în Lituania, prin decolorarea cationului ABTS, și activitatea de captare a radicalilor DPPH. Valorile DPPH au fost de 72,5-94,0 %, iar cele ABTS de 71,1-92,2%, ceea ce face ca BB să constituie o sursă naturală de antioxidanți alimentari.

Ceksteryte et al. au identificat în principal polen de salcie în mostrele de BB colectate primăvara din Lituania (45,1 ± 3,0 %), iar în cele colectate vara polenul de rapiță a fost cel mai abundent (78,7 ± 4,5 %). În aceste mostre au fost identificați 22 FA dintre care 5 ω-3, 4 ω-6  și 3 ω-9 PUFA. FA predominanți au fost acizii arahidonic și oleic cu o medie de 16,09 ± 2,38 % și respectiv 15,22 ± 1,35 %. Conținutul mediu de acid α-linolenic (4,32 %) din toate mostrele a fost similar cu cel de acid docosahexaenoic (DHA) (4,24 %). A fost găsită o diferență semnificativă între conținutul de acid α-linolenic și cel de acid eicosapentaenoic (EPA) (7,68 %). DHA n-3, care se găsește și în untura de pește, inhibă creșterea tumorilor pulmonare non-mici prin inactivarea (mediată de ROS) a căii de semnalare PI3K/Akt.

Același grup a analizat și alte mostre de BB dintre care polenul de rapiță a fost de 54,5-80,0 %, iar cel de Salix sp. de 8,8-34 %. În toate mostrele, cel mai mare conținut a fost în acid α-linolenic(27,04-43,83%), iar conținutul de acid linoleic ω-6 a fost de 5,44 – 9,11 %. Dintre toți acizii saturați, conținutul de acid palmitic din BB de rapiță a fost 20,5%, iar cel de acid arahidic de 2,82 %. Acidul palmitic (25,02 – 26,21%) a fost cel mai mare în mostrele de BB de salcie (7,2 – 80,0%). Cele mai mari scăderi de conținut în FA ω-6, ω-9 și saturați au fost decelate în BB umedă și uscată. Investigațiile privind FA cu catene lungi din BB de diferite origini au sugerat că BB prezintă mai multe rapoarte ω-3/ω-6, fiind mai potrivită pentru consum uman decât alte uleiuri vegetale.

Mostrele de BB provenite din Columbia au avut conținuturi în flavonoizi și fenoli de 3,2 ± 1,0 mg quercetină/g și 8,9 ± 3,1 mg acid galic/g. Activitațile antioxidante FRAP și ABTS au fost de 46,1 ± 13,0 și 61,5 ± 10,2 mmol trolox/g. Digestibilitatea și bioaccesibilitatea BB au fost semnificativ mai mari, sugerând că efectul de nutrient al BB este superior celui al BP, implicând o mai bună profitabilitate a componentelor bioactive la folosirea de către oameni. BB a fost menționată de Zuluaga et al. ca produs certificabil drept suplement alimentar.

Mostre de BB provenite din Ucraina au fost analizate de Ivanisova et al. care au obținut rezultate similare cu cele din alte țări, cu un conținut total de polifenoli de 12,36 – 18,24 mg echiv. GA/g și de flavonoizi de 13,56 -18,24 mg QE/g subst. uscată.

Nagai et al. au comparat soluții 1, 10 și 100% ale fracției solubile în apă caldă (HWF- 3g BB suspendate în și extrase la fierbere cu 10 volume de apă distilată) și ale fracției solubile în etanol (ESF- 3g BB în 10 volume de etanol). WSF a prezentat cea mai mare activitate antioxidantă, iar ESF la concentrația de 10% a prezentat cea mai mare capacitate de captare DPPH și radicali hidroxil. Conținutul total de polifenoli a fost corelat cu activitatea de rezistență (?) a extractelor în metanol, dar conținutul de flavonoizi nu s-a corelat cu nici unul dintre acestea.

Tavdidishvili et al. au investigat flavonoizii din mostre de BB și BP provenite din Georgia (regiunea Imereti) folosind HPLC și au specificat conținutul în naringenină, rutin și quercetină, care au constituit aprox. 20% din totalul flavonoizilor. Prin depozitare, cantitățile de flavonoizi au scăzut la 6,17 – 5,03 g/kg.

În concluzie, o proporție importantă din componentele BB provin din BP, siguranța și eficiența acestor produse mai trebuie investigate, iar metodele de analiză trebuie standardizate.

Cercetări privind activitățile anti-canceroase ale BP și BB  și ale componentelor lor bioactive

Studii in vitro asupra BP și BB corelate cu componentele lor active

Compozițiile BP și BB diferă în funcție de originile botanice și geografice, precum și în funcție de condițiile de depozitare. Conținutul lor în polifenoli le determină activitățile antioxidante, care au tendința de a fi specifice speciei.

Cancerele sunt una dintre principalele cauze ale mortalității în întreaga lume și o problemă importantă a sănătății. Progresele în utilizarea de medicamente anticanceroase sunt adeseori însoțite de reacții adverse sau de recurențe. Unele dintre aceste situații necesită adăugarea de ”produse naturale” la tratament, care pot contribui la evitarea eșecurilor sau a evenimentelor toxice. Obiectivele terapeutice pot fi explorate folosind extracte – dependente de taxa – din BP sau BB, care pot ajuta la eliminarea acestor efecte secundare. Varietatea componentelor implicate este vastă și include aprox. 200 de substanțe diferite, precum aminoacizi liberi, vitamine, săruri minerale, compuși fenolici și polifenolici, steroli și lipide. Un deosebit interes îl prezintă acizii grași nesaturați (linoleic, linolenic și arahidonic), în special acidul α-linolenic (65,7 %) care se găsește în cantități mari în BP și BB. Efectele terapeutice ale acizilor grași din alimentație asupra progresiei celulelor canceroase au fost verificate – in vitro și in vivo – în diferite studii. PUFA au efecte semnificative asupra proprietăților fizice și structurilor unor domenii ale membranelor. Unii esteri ai PUFA – izolați – prezintă activitate  antitumorală împotriva tumorilor ascitice Ehrlich la șoareci. Vor trebui însă efectuate studii noi pentru a stabili siguranța în viitoarele abordări față de acest tip de tumori.

A fost constatat în mai multe studii clinice că fitosterolii (sterolii din plante) inhibă zonele de absorbție a colesterolului din intestinele umane, contribuind astfel la efectele anticanceroase. O fracție denumită FV-7 din conținutul hidrosolubil al extractului Cernilton din polen (Cernitin S.A., Lugano, Elveția) care conține în principal extracte din polen, L-glutamat și stigmasterol, inhibă dezvoltarea celulelor de cancer de prostată.

Vanderplanck et al. au identificat sterolii din polen de Calluna vulgaris L. Hull, Cistus spp., Cytisus scoparius (L) Link, Salix caprea L și Sorbus aucuparia L. Concentrațiile totale de steroli din Cistus spp./Cytisus scoparius (L.) Link și Sorbus aucuparia L. au fost de 2,5 – 9,6 mg/g de material liofilizat. Principalii steroli identificați au fost β-sitosterolul (SIT) și δ5-avenasterolul, dar într-unele mostre au mai fost identificați δ7-avenasterolul (în C. vulgaris, 20,23%) sau o fracție cu 24-metilencolesterol/campestrol (S. aucuparia L., 84,07%).

Au fost folosite 9 linii de celule canceroase și non-canceroase (HEP – cancer al laringelui, CHANG – cancer hepatic, HEP – fibroblaste embrionare umane, SUZA – cancer testicular, DU145, LNCaP – cancer de prostată, MCF-7 – cancer mamar) pentru a  evalua in vitro activitatea relativă a extractului din polen Cernitin T-60. Rezultatele au arătat că celulele insensibile la androgen 1013L și DU145 au prezentat inhibiții semnificative ale dezvoltării, predominat în ziua a 4-a. Cea mai mare concentrație de polen (4mg/mL) a inhibat dezvoltarea tuturor celor trei linii celulare de cancer al prostatei, micșorând rapid numărul de celule în funcție de timpul de expunere. Liniile celulare derivate din cancer non-prostată nu au răspuns la extractul din BP (1mg.mL) nici într-a 4-a zi de expunere. Totuși, cea mai mare concentrație (4mg/mL) a prezentat o mică rată de inhibiție asupra celulelor HEF și RT112.

În 2016, Mărgăoan et al. au demonstrat  efectul antiproliferativ al extractelor metanolice din Filipendula ulmaria (L) Maxim asupra liniilor de celule de cancer colorectal C26 la șoareci. Rezultatele au arătat că după 6 și 12 ore de tratament, indicele apoptotic a fost  scăzut (< 10%). După 24 și 48 de ore de tratament, indicele a crescut (10 – 15%) pentru extractele din polen cu 0,25 și 0,5 mg/mL.Testul de apoptoză a arătat modificări ale formei celulelor la concentrația de 1mg/mL, ceea ce determină vacuolizare intra-citoplasmică și granulație.

Au fost analizate 5 mostre de BB folosind testări in vitro împotriva liniilor de celule tumorale HeLa, HepG2, MCF-7, NCI-H460 și împotriva celulelor hepatice non-tumorale (celule de ficat de porc PPLP2). Dintre toate mostrele testate, BB3 a fost singura care a inhibat dezvoltarea tuturor liniilor de celule testate, singura care a inhibat dezvoltarea HepG2. BB1 și BB2 au fost active împotriva MCF-7, iar BB4 și BB5 împotriva NCI-H460, iar BB1 și BB5 împotriva HeLa. Nici una dintre mostrele de BB nu a prezentat toxicitate împotriva celulelor normale.

A fost investigată influența extractelor etanolice din BB de Salix spp. (E-BB), cu și fără temozolomidă (TMZ), asupra liniilor de celule de astrocitom difuz (DASC), glioblastoma multiforme (U87MG) și astroglia umane normale (SVGp12). Rezultatele au arătat că E-BB (50mg/mL) a avut activitate citotoxică mai mare asupra celulelor U87MG după 72 de ore (26,5 de martor) față de TMZ singulară (aprox. 6% din martor). Pentru E-BB combinat cu TMZ s-a înregistrat o inhibiție mai mare asupra sintezei ADN după 24 de ore (56,4 ± 9,7%) față de extractele singulare. A fost observat un efect de inhibiție la celulele incubate cu EBB (73,6 ± 6,3%) și cu EBB cu TMZ (67,3 ± 5,1 %) după 48 de ore de expunere. Ucar et al. au arătat că BP produce apoptoză și afectează activitatea caspazei-3 în celulele HL-60. Totuși, identificarea originii florale este esențială pentru stabilirea componentelor implicate în bioactivitate; altfel sunt imposibil de reprodus efectele anti-canceroase. Pentru unele specii au fost identificați printre componentele BP și BB acizii oleanolic și ursolic cu importante bioactivități antineoplazice potențiale.

VEGF este un regulator al angiogenezei patogenice din boli precum astmul  bronșic sau retinopatia diabetică. Este partea structurii care reface furnizarea de oxigen către țesuturi atunci  când circulația sângelui este diminuată precum în hipoxii; dacă este însă supra-expresat poate induce cancere.

Unele studii au investigat citotoxicitatea BP și a altor produse apicole față de celulele endoteliale ale venei ombilicale umane (HUVEC) și cele de cancer. Pentru a elucida in vitro mecanismul angiogenezei au fost examinate proliferarea și migrația induse de VEGF ale HUVEC la diferite concentrații de BP. Dintre produsele apicole studiate, BP a  prezentat efecte limitate împotriva angiogenezei induse de VEGF, iar propolisul roșu din China, RJ și extractul din polen de Phoenix dactylifera L au prezentat efecte importante (Tabelul 3).

 

Tabelul 3. Principalele studii privind efectele BP și BB asupra liniilor de celule canceroase și non-canceroase

BP sau BBLinii celulareScheme de tratamentRezultate
Cernitin T-60 (extract hidrosolubil din polen 90%)Linia de cancer uman de prostată DU0145Au fost testate modelele de inhibiție pentru fracția din natură FV-7 a componentei hidrosolubile a extractului Cernilton din polen și o mostră sintetică de DIBOA la 10 și 100 g/mL↓ Inhibiția creșterii (1µg/mL) a V-7 sau DIBOA în zilele 1-4

↑ Efectul de inhibiție (10µg/mL) cu 50% în ziua 1 și cu 80% în ziua a 5-a

Întrerupere completă a efectelor proliferative (100µg/mL) produsă din zilele 1-6

Extract în cloroform din BP de Brassica rapa L. (CPBC)Liniile de celule de cancer uman PC-3, Incap, MCF-7, HeLa, BEL-7402, BCC-823, KB, A549 și HO8910Linii celulare tratate cu diferite concentrații de CPBC (12,5-100µg/mL) timp de 24 de oreCPBC induce citotoxicitate dependentă de concentrație la celulele PC-3 și Incap: 100µg/mL CPBC pot induce citotoxicitate la MCF-7, HeLa, BEL7402, BCC-823, KB, A549 și HO8910
Polizaharide din Rosa rugosa Thunb extrase și fracționate (WRPP)Celule de cancer uman de colon HT-29 și HCT116Celule tratate cu diferite concentrații (0, 0,5, 2, 5mg/mL) din diferite polizaharide din BP timp de 72 de oreFracțiile și sub-fracțiile din WRPP prezintă un efect de inhibiție a proliferării dependent de concentrație asupra celulelor HCT-116 și HT-29
Extracte etanolice (EBB) din mostre de BB provenite din PoloniaLinie de clule de glioblastom U87MGExtractul din BB – efecte ale EBB1, EBB2, EBB3 (10, 20, 30, 50, 100µg/mL) asupra viabilității liniei de celule de glioblastom U87MG determinat după 24, 48 și 72 de ore de tratamentEfect de inhibiție dependent de timp asupra viabilității celulelor U87MG tratate cu EBB

Efectul principal de inhibiție observat după 72 de ore

Tratamentul cu EBB a micșorat viabilitatea celulelor cu 49-66%

Extract din BB de Salix spp. (EBB)DASC, U87MG, sygp12 Extractul din BB – efecte citotoxice ale EBBB1, EBB2, EBB3 (10, 20, 30, 50, 100µg/mL), combinație cu TMZ (20mM) asupra celulelor după 24, 48 și 72 de ore de tratament↓ Viabilitatea celulelor, EBB = 62,4 ± 4,6% asupra celulelor U87MG după 72 de ore;

↓ Viabilitatea celulelor ; EBB + TMZ 82,9-85,2% după 48 de ore și 70,7-80,0% după 72 de ore asupra U87MG

↓ Viabilitatea celulelor EBB + TMZ: 46,2 ± 3,0% după 72 de ore asupra SVGp12

Polen de curmal (DPP) și esteri volatili din polenuri fermentate și non-fermentate de Phoenix dactylifera L (FDPP)Linia de celule MCF-7  

 

Studii in vivo pe modele cu animale

Efecte hepatoprotectoare în experimente cu animale

Cisplatina (CP) este unul dintre cele mai folosite medicamente chemoterapeutice, cu un spectru larg de activități anticancer, precum în cancerele pulmonare, de prostată, testiculare și ovariene. CP este folosită și ca adjuvant în terapiile cu radiații, sau în cele de după intervenții chirurgicale, chiar dacă induce mai multe efecte secundare, printre care hepatotoxicitate, nefrotoxicitate, ototoxicitate, neurotoxicitate, grețuri, vomismente și alopecie. Factorii cei mai importanți în blocajele renale acute induse de CP sunt ROS și distrugerile oxidative. CP scade activitatea antioxidantă a unor enzime precum CAT, glutationă peroxidază (GPX) și SOD. Micșorarea activității acestor enzime poate conduce la creșterea concentrațiilor de peroxizi ai lipidelor, determinând formare de malondialdehidă (MDA), la scăderea statusului antioxidant și la creșterea producerii de radicali liberi. Mai mult, CP poate activa MAPK și NF-kB, ceea ce induce inflamații, distrugeri de țesuturi și moarte celulară.

BP  prezintă proprietăți antimutagenice în modul dependent de doze pentru anumite tipuri de cancer; extractele din BP micșorează distrugerile ficatului și deficiențele enzimatice.

Devine important de stabilit dacă aceste efecte sunt induse prin interacțiuni cu medicamentele. CP este metabolizată de către enzimele citocromului 450 (CYP450) – în principal CYP2E1 și CYPA11 – cu roluri importante în hepatotoxicitatea și nefrotoxicitatea induse de medicamente. S-a sugerat că  ”interacțiunea dintre cisplatină și CYPE1 determină generare de ROS și alți oxidanți, producând distrugeri renale, iar ROS generați prin folosirea de cisplatină și CYP2E1 amplifică distrugerile de țesuturi, induc apoptoza și sunt cauza blocajelor renale”.

Inducerea sau inhibiția unor astfel de izoenzime de către biocomponente ale BP și BB precum flavonoizii, pot modifica rezultatele tratamentelor, micșora impactul efectelor secundare dar și micșora eficiența medicamentelor. Eficiența poate suferi modificări și trebuie evaluată cantitatea de medicament accesibilă, a cărei scădere implică micșorarea impactului asupra ficatului. Dacă pacientul folosește medicamente hepatoprotectoare, rezultatele devin imprevizibile; cu excepția administrării de BP sau BB, pentru care nu au fost comunicate efecte adverse.

Într-un studiu efectuat pe șoareci albinoși masculi tratați cu extracte din BB și propolis timp de 14 zile, în doze de 140 și 8,4 mg/kg greut. corp. x zi, combinat cu administrarea intraperitoneală de CP în doze de 2,8mg/kg greut. corp., s-a observat o activitate chemoprotectoare semnificativă.

Pentru a determina efectele BP și BB ca ingredient adăugat în furaje, un grup martor (C) și grupul E1 au fost hrănite cu 250mg/kg BP, iar grupul E2 cu 250mg/kg timp de 21 de zile. A fost determinată spectrofotometric activitatea antioxidantă, care nu a arătat nici un efect advers asupra peroxidării lipidelor (LPO), glutationei (GSH), SOD, CAT, glutationă-S-transferazei (GST), glutationă peroxidazei (GP) și glutationă reductazei (GR) la dozele testate. La grupele în care s-au administrat BP și BB s-a observat o scădere a nivelului LPO în comparație cu grupul martor. Activitățile GSH, SOD, CAT, GST, GR și GP în ficat la grupele tratate cu BP și BB au crescut în comparație cu martorul, iar potențialul antioxidant la grupele tratate cu BP și BB a fost mai mare.

Într-un alt studiu s-a observat scăderea LPO și a enzimelor antioxidante, BP ș BB prezentând un efect pozitiv împotriva bacteriilor în comparație cu antibioticele ampicilină și amoxicilină. A fost comunicat că BP și BB exercită efecte de protecție împotriva toxicității induse de Staphylococcus aureus în ficatul șoarecilor.

CCl4 este un agent hepatotoxic care promovează formarea de radicali liberi ce distrug celule și organe. BP din Castanea sativa L., protejează hepatocitele împotriva stresului oxidativ și micșorează distrugerile hepatice produse prin toxicitatea CCl4; poate fi incorporat în siguranță în hrana zilnică a oamenilor și poate micșora riscurile de boli provocate de stres oxidativ. BP din C. sativa L. poate fi folosit ca alternativă la silice în tratamentul patologiilor hepatocelulare.

BB are proprietăți antimicrobiene, probiotice și prebiotice, activitate antioxidantă și de captare a radicalului anion superoxid și a radicalului hidroxil, precum și a altor radicali liberi.

Modificări la nivel de enzime induse de către BP

Tabelul 5. Modificări la nivel de enzime induse de către BP

MoleculeOrganeSpecii Agenți Modificare
Stres oxidativ    
CATFicat, creier, rinichiȘobolaniPropoxur
CATCATRinichiȘobolaniPropoxur
CATTesticuleȘobolaniCdCl2
CATPlasmăȘobolaniCCl4
CATFicatȘobolaniCCl4
CATFicat, rinichi, testiculeȘoareciCisplatină
CATFicat, rinichiȘobolaniCisplatină
GST Ficat, rinichi, testiculeȘoareciCisplatină
GSHFicat, rinichiȘobolaniCisplatină
GSHTesticule, prostatăȘobolaniCdCl2
GSHCreierȘobolaniF
SODFicat, rinichi, inimăȘobolaniPropoxur
SODCreierȘobolaniCdCl2
SODTesticuleȘobolaniCdCl2
SODFicatȘoareciCCl4
SODFicatȘobolaniCCl4
SODFicatȘobolaniCCl4
SODFicatȘobolaniCCl4
SODPlasmăȘobolaniCCl4
SODFicat, rinichiȘobolaniCisplatină
GSH-PxFicat, rinichi, inimă, creierȘobolaniPropoxur
GSH-PxFicatȘoareciCCl4
MDAFicatȘoareciBrombenzen
MDACreierȘobolaniF
MDAFicat, rinichiȘobolaniCisplatin
MDAFicat, rinichi, testiculeȘoareciCisplatină
MDAFicatȘoareciCCl4
MDAFicatȘobolaniCCl4
MDAFicatȘobolaniCCl4
MDAFicat, rinichi, inimă, creierȘobolaniPropoxur
iNOSFicat, rinichiȘobolaniCisplatină
Inflamație    
IL-6Prostată, testiculeȘobolaniβ-Estradiol
TNF-αProstată, testiculeȘobolaniβ-Estradiol

GSH – glutationă redusă; GSH-Px – glutationă peroxidază; GST – glutationă peroxidază (?); iNOS – sintază inductibilă a oxidului nitric; Propoxur – metilcarbamat de 2-izopropoxifenil; ↑ – crește modificarea moleculară indusă de agenții chemoterapeutici; ↓ – scade modificarea moleculară indusă de agenții chemoterapeutici

Potențialul BP și BB în terapiile complementare care pot fi asociate tratamentelor anti-neoplazice (anxietate, activități antinociceptive, anti-inflamatoare)

Anxietatea este o suferință mentală des întâlnită. Tratamentul său este asociat cu numeroase efecte secundare. Unele dintre medicamentele folosite interferă cu antineoplazicele, producând interacțiuni ce modifică rezultatele așteptate în protocolul chemoterapiei.

Din acest motiv, este inevitabilă căutarea de noi medicamente, cu mai puține efecte secundare. Au fost determinate potențialele efecte anxiolitice ale extractului hidroalcoolic din BP folosind 20-25 șobolani masculi împărțiți în 8 grupe de câte trei. Animalelor li s-au injectat intraperitoneal extracte solubile în apă/alcool în doze de 200, 400, 800 și 1600 mg/kg, diazepam 1mg/kg, și ser fiziologic 10mL/kg. Animalele care au primit 800 și 1600mg/kg de extract hidroalcoolic din BP au arătat o prezență prelungită în brațele deschise ale unui echipament ridicat plus labirint (?) în comparație cu cele care au primit diazepam. Extractul hidroalcoolic din BP a prezentat deci un efect anxiolitic la șobolani, dar mai trebuie investigate originea mostrelor testate și componentele care determină acest efect.

Datele colectate pentru flavonoizii din plante medicinale asociați cu efectul anxiolitic explică acest bio-efect. Activitatea principală este adeseori asociată cu aminoacizi liberi precum glutamatul, dar și cu legarea unor flavonoizi precum receptorul benzodiazepinic al GABAA.

Au fost investigate efectele terapeutice ale BP asupra excitotoxicității glutamatului asupra creierului și GABA induse de către acidul propionic (PPA), un acid gras cu catenă scurtă, asupra puilor de șobolan. Rezultatele au arătat că excitotoxicitatea măsurată prin creșterile PPA, glutamatului și raportului glutamat/glutamină și micșorarea rapoartelor GABA, glutamină și GABA/glutamat conduc la indicații multiple și este eficientă într-o oarecare măsură în eliminarea efectelor neurotoxice ale BP.

Atenuarea durerii este o parte importantă a tratamentelor cancerelor. Există medicamente cu acest efect, însă rezistențele care apar la unii pacienți fac necesare noi abordări.

Astfel, a fost testat pe șoareci polenul de brad (Pinus densiflora Siebold & Zucc.) ca activități antinociceptive și anti-inflamatoare, folosind edemul lăbuței indus cu carrageenan și formalină și edemul urechii indus cu acid arahidonic. Extractul etanolic (100 și 200 mg/kg, per os) a inhibat ambele faze din testul cu formalină și a micșorat zbaterea șoarecilor indusă cu acid acetic, ridicând pragul de durere în testul cu placă încinsă. Extractul din polen de Pinus densiflora a cauzat de asemenea o inhibiție semnificativă a edemelor lăbuței induse cu carrageenan și formalină, în comparație cu grupul martor. Polifenolii din polen determină aceste acțiuni, iar rezultatele arată că extractul posedă activități antinociceptive și anti-inflamatoare.

Chiar dacă se știe că polenul de brad nu face parte de obicei din sursele florale ale BP sau BB, datele obținute oferă informații importante privind activitățile sale antioxidantă și anti-inflamatoare datorită unui conținut semnificativ de flavonoizi, revelând un potențial important care merită explorat în viitor.

Rezultatele unui studiu au arătat că suplementarea cu BB a hranei iepurilor îmbunătățește parametrii vindecării rănilor, precum tăria tensilă a rănii, neovascularizația și numărul de fibroblaste din incizii, dar fără diferențe semnificative privind epitelizarea și conținutul de hidroxiprolină al grupului cu suplement față de cel martor. Experimentul a indicat și posibilitatea de a folosi BB la pacienții subnutriți, în vederea îmbunătățirii rezultatelor intervențiilor chirurgicale. Acestă bioactivitate  este legată de procesul angiogenic și poate fi periculoasă pentru pacient, deci trebuie evaluat raportul riscuri/beneficii.

Inflamația și stresul oxidativ sunt legate de toxicitățile induse de agenții anti-canceroși. În ceea ce privește inflamația, a fost comunicat că BP a micșorat concentrațiile de IL-6 și TNF-α în comparație cu șobolanii hrăniți cu β-estradiol.

S-a stabilit că grăuncioarele de polen conțin NAD(P) oxidaze care induc stres oxidativ în căile respiratorii, putând produce inflamații de natură alergică.

Tree pollen allergy in springtime

GSH, GSH-Px, GST și SOD sunt antioxidanți endogeni și parametri ai activității anti-oxidante. Creșterile activităților și concentrațiilor acestori factori au fost detectate în ficatul rinichii și testiculele șoarecilor și șobolanilor tratați cu CP și BB în comparație cu cei tratați numai cu CP. Au fost detectate concentrații mărite de SOD în ficatul și plasma șobolanilor tratați cu BP în comparație cu cei cărora li s-a adminstrat numai CCl4. Aceste studii au mai arătat și că concentrațiile de MDA, biomarker al stresului oxidativ, au scăzut semnificativ în țesuturile rinichilor, ficatulu, inimii și creierelor șobolanilor și șoarecilor tratați cu propoxur sau BP și CP, în comparație cu animalele care au primit numai CP. În ficatul șoarecilor și șobolanilor tratați cu BP au fost observate concentrații micșorate din acest factor în comparație cu cei care au primit numai CCl4.

La șobolanii și șoarecii tratați cu BP, concentrațiiile de MDA din ficat și rinichi au fost semnificativ mai mici în comparație cu grupurile tratate cu CCl4 sau CP singular.

Concentrațiile de GSH-Px din ficat, rinichi, inimă și creier au fost semnificativ mai mari la șobolanii cărora li s-a administrat propoxur și BP față de cei care au primit numai propoxur. Date similare au fost comunicate pentru ficatul șoarecilor tratați cu CCl4.

CP poate induce hepato- și nefro-toxicitate la pacienții care au primit acest tratament. Huang et al. au arătat că concentrațiile de GSH din rinichii și ficatul șobolanilor tratați cu BP și CP au fost semnificativ mai mari față de cei tratați numai cu CP. Date similare au fost comunicate pentru concentrațiile de GSH din prostata și testiculele șobolanilor tratați cu BP.

BB în toxicitatea indusă cu Al; Al, afluxul sanguin, transaminaza, proteina C-reactivă și monocitele au cunoscut creșteri, iar hemoglobina a scăzut. Aceste modificări s-au îmbunătățit semnificativ prin administrare de BB, care prezintă activitate antioxidantă și efecte de protecție asupra creșterii proteinei C-reactive, leucocitelor și monocitelor sanguine și markeri ai toxicității hepato-renale și inflamației induse de Al.

Teste clinice

Efectele pozitive ale alimentelor funcționale pot fie să păstreze starea de bine și sănătatea, fie să micșoreze riscul consecințelor patologice. Efectele adverse și nedorite ale alimentelor sunt importante pentru sănătate, în special în cazul alimentelor funcționale neprocesate. La creșterea temperaturii și umidității mediului poate crește numărul de coliforme la consumul de BP netratat, fapt periculos pentru sănătate. Pe de altă parte, consumul de BB este mai eficient datorită fermentației lactice, care mărește stabilitatea la depozitare și digestibilitatea.

În mostrele de BP și BB colectate din Transilvania s-a constatat că K, Ca și Mg se găsesc în cele mai mari concentrații, Fe și Zn, confirmând posibilitatea folosirii BP și BB ca surse de minerale.

BP și BB trebuie studiate în continuare determinând flavonoizii, proprietățile din fitoterapie, farmacologia moleculară, alergenii și componentele imunoterapeutice, potențialul antibacterian și antitumoral.

Prostatită cronică

Prostatita cronică (CP) este una dintre bolile frecvente la bărbații trecuți de 50 de ani, cu diferite prezentări clinice. Prostatita cronică de clasa III/sindromul durerii pelvice cronice (PC/CPPS) este cea mai frecventă, iar CP micșorează calitatea materialului seminal.

Radicalii liberi cu oxigen (OFR) care produc distrugerea țesuturilor de către LPO cuprind: anionul radical liber superoxid (O2), peroxidul de hidrogen (H2O2), monoxidul de azot (NO) și radicalii liberi hidroxil (●OH). Distrugerea segmentului celular este rezultatul producerii de către LPO de numeroși radicali liberi secundari și alți compuși reactivi. Celulele sunt echipate cu antioxidanți, precum vitaminele C și E, CAT, GSH, SOD, care acționează ca mecanisme de apărare împotriva citotoxicității și numărului ridicat de OFR. Astfel, OFR au un rol important în patogeneza CP și a infertilității.

BP din Brassica rapa L. este mult folosit ca suplement alimentar în China și ca medicament din plante care mărește rezistența organismului la diferite boli, inclusiv la cancere. O fracție steroidică din extractul în cloroform obținut din BP de B. rapa poate declanșa citotoxicitate prin inducerea apoptozei, putând fi testată pentru tratamentul cancerului de prostată.

Au fost obținute rezultate promițătoare cu extracte din polen în tratamentul prostatitei cronice, prostatodiniei (dureri ale prostatei), și hipertrofiei benigne de prostată (BPH). Extractul din polen Cernilton a fost utilizat de mult timp cu rezultate pozitive în tratamentul bolilor cronice ale prostatei. Fracția grasă din extractul din polen inhibă sinteza prostaglandinei prin inhibiția enzimelor lipoxigenază și ciclooxigenază la catena eicosanoidă, determinând efecte anti-inflamatoare. Extractele din polen au efecte selective și specifice asupra prostatei, inhibând creșterea celulelor sale în culturile de celule, inhibiție dependentă de doze și durata tratamentului.

Pentru tratamentul sindromului prostatitei cronice 26 pacienți (36%) au fost tratați cu extractul din polen Cernilton în doze de un comprimat/zi timp de 6 luni, iar 30 (42%) au înregistrat creșteri ale debitelor, urinei și ejaculatelor după masaj post-prostatic în complexul C3/ceruloplasmină. A fost comunicat că Cernilton a fost bine tolerat de către 97% dintre pacienți. Un alt studiu a evaluat efectul extractului din polen asupra simptomelor tractului urinar inferior folosind preparatul Prostate/Poltit la pacienți cu sindromul durerii pelvice cronice/prostată non-bacteriană. Evaluarea clinică a rezultatelor tratamentului a fost comunicată ca fiind mai eficient la pacienții tratați cu Prostate/Poltit față de pacienții tratați cu placebo.

A fost evaluată eficiența Cernilton, un extract din polen de iarbă de secară (Lolium), față de placebo la bărbați cu CP/CPPS de categoria IIIA într-un studiu efectuat pe 93 pacienți împărțiți în două grupe (Cernilton față de Cernilton, n=48, placebo față de Cernilton , n=45) timp de 24 de săptămâni. Rezultatele au arătat că durerea, calitatea vieții și scorul NIH-CPSI s-au îmbunătățit semnificativ în a 12-a săptămână la grupul Cernilton față de placebo și au continuat să se îmbunătățească la ambele grupe în săptămâna a 24-a.

Qian et al. au evaluat eficiența terapeutică a Cernilton la pacienți cu BPH cu prostatite histologice după rezecții transuretrale ale prostatei (TURP). S-au îmbunătățit semnificativ simptomele tractului urinar inferior la pacienții cu prostatite moderate precum și disfuncția sexuală la pacienții cu prostatite grave.

Transpirația nocturnă, durerile, pierderea părului, pierderile de memorie, depresia și problemele de somn sunt probleme care apar la pacienții cu cancer mamar supuși tratamentelor anti-hormonale. Mierea și amestecul de BP pot îmbunătăți simptomele menopauzale la acești pacienți. Tabelul 6 arată studiile clinice privind efectele administrării BP și BB la pacienți cu prostatită cronică sau cu sindromul durerii pelvice cronice.

 

Tabelul 6. Efectele tratamentelor cu extract din BP la pacienți cu prostatită cronică sau sindromul durerii pelvice cronice

BPBoli ale paciențilorScheme de tratamentRezultate
Extract Cernilton din BP (diferite plante din Suedia)15 pacienți cu prostatită cronică non-bacteriană recidivantă sau prostatodinieAdminiistrare de Cernilton 1-18 luni↑ ușurări de durată și lipsa de simptome la 7 pacienți

↑ îmbunătățiri la 6 pacienți

↓ răspunsul la 2 pacienți

Extract Cernilton din BP (diferite plante din Suedia)53 pacienți cu hiperplazie benignă de prostată (BPH) într-un studiu dublu-orb, controlat placeboPacienților li s-a administrat Cernilton (n=29) sau placebo (n=24) în doze de câte 2 capsule timp de 6 luni↑ îmbunătățiri subiective la Cernilton (69%) în comparație cu placebo (30%)

↓ urina reziduală la pacienții tratați cu Cernilton și diametrul antero-posterior (A-P) al prostatei la ultrasunete

Extract Cernilton din BP R NTratamentul sindromului prostatitei cronice la 90 pacienți;

G1 – fără complicații asociate (CP) (n=72)

G2 – complicații ale structurii uretrale: calculi la prostată, scleroză a gâtului vezicii (n=18)

Cernilton R N un comprimat tid iar în cele mai multe cazuri tratament cu durata de 6 luni↑ răspunsul la grupul fără CP; 56 (78%); 26 (36%) vindecarea simptomelor

↑ debitelor

↓ leucocituria în urina de după masajul prostatei (VB3)

↓ complement C3/coeruloplasmină în ejaculatul a 30 (42%) dintre pacienții cu CP – un singur pacient a răspuns

Extract EA din BP (375mg/comprimat)G1 – 68 cazuri de CP

G2 – 63 cazuri de infertilitate cu CP

G1:   grupa A (n=25): EA-10 P5 +Roxitromicină

Grupa B (n=21): EA-10 P5+ Roxitromicină;

Grupa C (n=22)  Roxitromicină

G2; grupa A (n=20) EA-10, P5 + Roxitromicină

Grupa B (n= 21): EA-10,

Grupa C (n=2): Roxitromicină

Administrare de 2 ori pe zi, timp de 4 săptămâni

Grupul cu pretratament:

↑ LEPS, MDA, NO

↓ conținutul de Zn și SOD

Grupul post-tratament:

↑ LEPS, conținutul de Zn, motilitatea și viabilitatea spermei

↓ MDA și NO

 

Cernilton/extract Cernitin din polen87 pacienți:

G1: martor (n=18)

G2: NIH prostatită cronică de categoria III (n=34)

G3: BPH (n=35)

Pacienții  au primit zilnic 2 capsule timp de 4-6 săptămâni↑ durerea/scorul domeniului de discomfort

G1: 0,39; G2: 9,79; G3: 1,66

↑QoL

G1:0,39; G2: 8,21; G3 4,17

Prostat/Poltit115 pacienți cu prostatităm cronică non-bacterianăFiecare pacient a primit un comprimat de prostat (70mg P5+ 4mg EA) de două ori pe zi, timp de 8 săptămâni↓ NIH-CPSI și QoL

↑ scorurile de evaluare a simptomelor

↓ numărul de WBC din fluidul de masaj al prostatei

Prostat/Poltit (74mg extract caracterizat din BP colectat din Gramineae spp.Două grupe; 58 pacienți 25-55 de ani cu prostatită cronică non-bacteriană sau sindrom al durerii pelvice cronice au fost randomizați pentru a primi Prostat/Poltit (n=30) sau placebo (n=28)Doza a fost de 3 comprimate/zi. Comprimatele placebo au avut un aspect identic cu cele active, fără însă a conține extract din polenPacienții care au primit Prostat/Poltit:

↑ îmbunătățiri clinice sau dispariția simptomelor la 22 pacienți, în comparație cu:

↑ îmbunătățiri la 10 dintre pacienții care au primit placebo

Extract Cernilton din BP139 de bărbați, alocați aleatoriu grupului cu extract din polen (n=70) sau celui placebo (n=69)Participanții au primit aleatoriu capsule pentru administrare orală de DEPRON 500 (2 capsule/zi; n= 41) sau ibuprofen (600mg, câte un comprimat de 3 ori/zi; n=46), timp de 4 săptămâni↓ Scorurile NIH-CPSI cu peste 25%

↓ evenimentele adverse la grupul cu DEPRON 500 în comparație cu cel cu ibuprofen

↑ micșorarea durerii și QoL la grupul tratat cu DEPRON 500

↑ activitatea antioxidantă și efectele de protecție ale extractului din polen asupra sistemului nervos prin acțiunea vitaminelor

 

BPH- hiperplazie benignă de prostată; LEPS – leucocite din secreția prostatică; NIH-CPSI – National Institutes of Health Chronic Prostatitis Symptom Index; WBC – numărul de celule sanguine albe; QoL – calitatea vieții

 

În ghidul European Association of Urology se recomandă fitoterapia, inclusiv extractul Cernitin din polen (Cernilton) pacienților cu sindrom al durerii inflamatorii de prostată, în lipsa oricărei comunicări de efecte adverse grave legate de administrare. Dacă un astfel de produs non-antimicrobian poate micșora eficient antigenul specific prostatei din ser (PSA) în  biopsia prostatei cu inflamație cronică, ar putea fi elaborată o metodă optimă în care să fie inclus, pentru a evita biopsiile care nu sunt necesare. Togo et al. au verificat această ipoteză administrând comprimate din extractul Cernitin din polen candidaților la biopsia prostatei timp de 30 de zile, înainte de efectua procedura de biopsie. Apoi, ei au evaluat legătura dintre micșorarea concentrațiilor de PSA din ser și rezultatele biopsiei. Autorii au sugerat că protocoale eficiente folosind extractul Cernitin din polen dețin potențialul de a evita procedurile de biopsie nenecesare la pacienții cu antigen specific prostatei ridicat, însă sunt necesare mai multe studii.

Strategii terapeutice pentru BP și BB și perspective de viitor

Astăzi, întrucât Api-Nutriția combinată cu folosirea de alimente naturale și sănătoase câștigă tot mai multă importanță, sunt necesare mai multe cercetări și inovări legate de producerea, consumul și efectele asupra sănătății ale produselor apicole, în special în domeniul terapeutic.

În comparație cu alte produse naturale, BP și BB prezintă avantajul unui aport semnificativ de nutrienți necesari organismului uman pentru a funcționa în condiții optime, ceea ce constituie o premiză a bunei funcționări a sistemului imun și a rezistenței la îmbolnăviri, precum și a susținerii proceselor de vindecare din organism.

BP și BB au fost studiate ca agenți potențiali în terapia cancerelor. Efectul lor de inhibiție prin prevenirea dezvoltării tumorale a fost confirmat prin studii in vitro și in vivo, prin experimente pe animale și în anumite tipuri de cancer, precum cancerul de prostată, dar folosind extracte standardizate. Numeroși clinicieni consideră însă că efectele anti-canceroase ale BP nu sunt suficiente pentru îmbunătățirea prognozelor și a ratelor de supraviețuire, în special în cazul BB, fiind insuficient studiate.

Alte investigații au arătat că diferite fracții din BP sunt agenți terapeutici potențiali în diferite tipuri de cancere, precum o fracție steroidică din extractul în cloroform din BP de Brassica rapa L. (CPBC) testată asupra viabilității celulelor umane de cancer. Expresia proteică a fost analizată prin anticorp anti Bcl-2 policlonal de iepure și anticorp secundar (IgG de capră anti-iepure) conjugat cu peroxidază. Studiul a arătat că dintre toate cele 9 linii de celule de cancer cu diferite origini, fracția steroidică a prezentat cea mai mare citotoxicitate față de celulele PC-3 de cancer uman de prostată. După tratament, s-a observat stimularea activității caspazei-3 și o scădere – dependentă de timp – a expresiei proteinei anti-apoptotice Bcl-2. Studiul a arătat și că celulele derivate din prostata umană (PC-3, LNCaP) s-au dovedit a fi mai sensibile la tratament decât cele de origine non-prostatică, sugerând că CPBC ar putea fi un agent citotoxic selectiv pentru liniile celulare de cancer derivate din prostata umană.

S-a demonstrat că sterolii din plante exercită efecte anti-canceroase pentru mai multe linii de celule, inhibând dezvoltarea celulelor MDA-MB-231 și HT-29. Brassinolida devine interesantă din punct de vedere medical. Ea este un hormon vegetal care se găsește în natură și promovează creșterea, mărește randamentele la culturile de graminee și la fructe, și sporește rezistența plantelor la secetă și temperaturi scăzute. Brassinolida din polenul de Brassica napus L., a fost izolată și studiată cu referire la efectul asupra viabilității celulelor față de celule PC-3 de cancer uman al prostatei independent de androgen. Celulele au fost tratate cu diferite concentrații de brassinolidă (0, 10, 20 și 40mM) timp de 12, 24 și 36 de ore. Rezultatele au arătat că un interval de 12 ore induce o creștere, dependentă de concentrație, a ratei apoptozei și creșterea activității caspazei-3. Întrucât cancerul uman de prostată este înalt carcinogenic și metastatic, neresponsiv la hormoni și rezistent la ratele normale de apoptoză, brassinolida constituie o abordare eficientă pentru viitoarele studii privind eficiența sa în tratamentul cancerului de prostată  și a altor boli. Recent, a fost testat efectul apoptotic al acestui sterol vegetal asupra celulelor rezistente la medicamente (VPA 17) și sensibile la medicamente (H69)  SCLC (carcinom pulmonar al celulelor non-mici), cu un puternic efect citotoxic (IC50 = 2µM) după 24 de ore, dovedindu-se activ farmacologic atât pe celulele SCLC insensibile, cât și pe cele sensibile.

Am prezentat și terapii combinate cu BP și alți agenți anti-canceroși în tratamentul cancerului de prostată. De ex. temozolomida (TMZ), un agent de alchilare care aparține clasei imidazotartrazinelor, are proprietăți anti-canceroase, testate pe celule de glioame umane. Combinarea TMZ cu BB exercită o acțiune citotoxică mai puternică asupra celulelor U87MG de glioblastoma multiforme umane decât TMZ singulară.

Într-un studiu recent a fost evaluată activitatea polenului Graminex (amestec standardizat de polenuri din Secale cereale L., Zea mays L. și Phleum pratense L. asupra celulelor PC3 de prostată și specimene de prostată de șobolan, împreună cu lipopolizaharide din E. coli. A fost observat un puternic efect citotoxic asupra liniei PC3 de cancer la cea mai mare concentrație testată (500µg/mL). Polenul Graminex a micșorat producerea de ROS de către celulele PC3 și MDA, mARN-ul NF-kB și prostaglandină E2 (PGE2) la specimene de prostată de șobolan.

Concluzii

Numeroase comunicări au demonstrat că BP și BB ar putea fi investigate ca efecte de protecție împotriva toxicităților induse de agenții anti-canceroși, în special în fibroza ficatului și rinichilor. Anumite extracte ar putea modula diferitele activități biologice implicate în protejarea prin activitatea anti-oxidantă și anti-inflamatoare asociate unor componente ca, de ex., fenolii și polifenolii din BP și BB.

Este necesară evaluarea siguranței incorporării acestor produse în alimentația zilnică ca suplement alimentar. Astfel, BP din Castanea și Brassica ar mări inhibiția inflamației și a stresului oxidativ. Unele studii clinice au confirmat eficiența BP și BB împotriva toxicităților induse de medicamente; trebuie efectuate însă mai multe studii, pe populații mai mari, în vederea stabilirii eficienței clinice și a toxicității cronice. …

End

 

#Melidava #MelidavaRomania #maimultdecatsanatate #polen #polencrud #naturavie #alimentfunctional

O descoperire remarcabila pentru apicultura, nutritie si apiterapie, a constituit-o polenul crud.
Pana in urma cu cativa ani, in apiterapie se utiliza doar polenul uscat, cum era in mod obisnuit furnizat de apicultura.
In Martie 1992, Patrice Percie du Sert, inginer agricol si apicultor pasionat din Franta, era intr-o stare alterata de sanatate datorita muncii extenuante. Medicul i-a spus ca nu mai poate continua la fel ca pana atunci.
Cum albinele incepusera recoltarea polenului, atras de culorile placute si proaspete ale granulelor, s-a lasat purtat de dorinta de a-l gusta pentru prima oara direct din colector.
Cititi mai multe aici:

https://melidava.com/informatii-pentru-sanatate/pastura-cruda-polen-crud/polen-crud-aliment-functional-si-probiotic/
...

Lasati un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *