Melidava

Venin de albine: activitate antitumorala si aplicatiile sale terapeutice

Publicam acest material ca sa vedeti ca exista studii suficiente pentru a accepta medicatie cu produse naturiste si din zona „Venena”. Insa medicina conventionala, medicina stiintifica nu va accepta niciodata un astfel de remediu, pe care nu-l poate breveta si reproduce industrial la pretul pe care il poate furniza natura… Motiv pentru care nu vor informa niciodata studentul la medicina despre existena si utilitatea unor astfel de remedii.

De unde si necunoasterea acestor remedii.

Bee venom: Antitumor activity and its therapeutic applications

Mamdouh Ibrahim Nassar

Introducere

Insectele formează cel mai mare și mai diversificat grup de organisme de pe planetă. Amploarea diversității chimice ale substanțelor pe care le produc și le folosesc este impresionantă în ansamblul lumii vii. Dintre numeroasele specii de insecte numai câteva se pot apăra folosind un ac și injectare de venin prin înțepare. Insectele care înțeapă aparțin ordinului Hymenoptera și includ furnicile, viespile și albinele. Acul este întotdeauna situat în, sau în apropierea, abdomenului și rareori în apropierea capului. Durerea provocată de către o albină care își apără colonia nu este cauzată de o mușcătură, ci de înțeparea cu un ac.

Veninul de albine (Bee Venom) poate trata un număr mare de boli. El este produs de două glande legate de aparatul de înțepare al albinelor lucrătoare. Atunci când o albină înțeapă nu injectează de obicei toată cantitatea de venin (0,15-0,3mg) din sacul plin cu venin. Valoarea terapeutică a BV era cunoscută de civilizațiile antice; astăzi este folosit în medicina umană și veterinară, în special datorită efectelor sale antiartritice și antitumorale. Au fost studiate și proprietățile antimicrobiene ale melittinei din BV și mastoparanului din componența veninurilor de albine și de viespi.

Dintre veninurile produse de artropode, BV este tipul cel mai studiat privind acțiunile sale anticanceroase, determinate de două componente izolate și caracterizate: melittina și fosfolipaza A2 (PLA2). BV este un amestec complex de componente care pot cauza și alte efecte fiziologice. În afară de melittină și PLA2, alte componente importante sunt histaminele, catecholaminele și poliaminele, toate cu potențial de aplicare în tratamentul bolilor.

Proprietățile fizice și chimice ale BV

BV este un lichid limpede, fără miros, cu multă apă, și iritant la contactul cu membranele cu mucus sau cu ochii. Este un lichid transparent care se usucă rapid chiar la temperatura camerei, cu pH 4,5-5,5. Prin uscare, capătă o culoare galben-brună datorită oxidării unor proteine.

BV conține câteva componente volatile, care se pot pierde cu ușurință la colectare; este o sursă de enzime, peptide și amine biogene. Este solubil în apă înainte de uscare și insolubil în alcool sau soluții de sulfat de amoniu. La contact cu aerul formează cristale gri-albe.

Piek a descris morfologia aparatului de înțepare, colectarea de venin, efectele farmacologice ale BV și alergiile la veninuirile de himenoptere. BV este o soluție de substanțe cu activitate biologică – proteine, enzime, peptide și alte molecule mici. Conține aproape 88% apă. Conținutul de glucoză, fructoză și fosfolipide al BV este similar cu cel din sângele albinelor. Au fost descrise peste 18 componente active farmacologic.

Componente ale BV

Componente ale BV cu activitate biologică

Enzime

Enzimele din BV includ fosfolipaza A2 (PLA2), fosfolipaza B (PLB), hialuronidaza, care prezintă citotoxicitate, și alte hidrolaze non-toxice, precum fosfataze și α-glucozidază.

Fosfolipaza A2

PLA2 are un rol important în diferite procese celulare datorită metabolizării fosfolipidelor și producerii de acizi grași și lizofosfolipide. După Dennis, PLA2 se clasifică în trei categorii conform distribuției sale celulare; secretată (sPLA2), citosolică (cPLA2) și PLA2 independentă de Ca²⁺ (iPLA2).  sPLA2 a fost izolată inițial din fluidul sinovial uman recoltat din articulații artritice ale genunchilor și este implicată în diferite procese inflamatorii, precum artrita. Astfel PLA2 din BV conferă imunitate protectivă prin inducerea unui răspuns al celulelor T helper de tip 2 și a unui răspuns adițional al anticorpilor IgE. PLA2 din BV poate modula celulele T de reglare pentru a exercita un efect anti-inflamator, a ameliora durerea neuropatică și amoeboidă antiparazitică pe nanoparticule de chitosan.

Fosfolipaza B

Fosfolipaza B (PLB) a fost caracterizată inițial drept extrem de termolabilă și se găsește de la bacterii la mamifere. PLB catalizează dezacetilarea legăturilor esterice sn-1 și sn-2 din diacilfosfolipide, remodelând acizii grași. Având greutate moleculară relativ mare, in vivo are roluri mai diverse decât PLA2.

Hialuronidaza

Hialuronidaza induce scindarea hialuronanului, principalul glicozaminoglican din țesutul conjunctiv și facilitează difuziunea componentelor BV în țesuturi și în circulația sanguină, producând înveninare sistemică.

Fosfataza

Fosfataza este o hidrolază importantă în procesul de defosforilare, îndepărtând o grupare fosfat dintr-un compus organic prin hidroliză. BV conținând fosfatază acidă inhibă angiogeneza tumorală și metastaza prin blocarea fosforilării unui anumit factor de creștere, precum factorul de creștere endotelial vascular. Fosfataza acidă din BV pune în libertate histamină din bazofilele umane sensibilizate.

Alfa-glucozidaza

Alfa-glucozidaza este o exoenzimă care hidrolizează legăturile glicozidice terminale și pune în libertate α-glucoză din terminația nonreducătoare a lanțului substratului. Aceste enzime sunt larg răspândite în microorganisme, plante și animale; α-glucozidaza hidrolizează amidonul prin punere în libertate de D-glucoză din capătul non-reducător al substratului. Pentru ca bacteria entomopatogenică Lysinibacillus sphaericus să prezinte activitate larvicidă ridicată, subunități ale protoxinei se leagă de α-glucozidazele de pe suprafața intestinului mijlociu al larvelor efectuînd activitate larvicidă împotriva unor vectori ai patogenilor umani.

Peptide

În afară de melittină și apamină, BV conține și alte peptide precum peptida de degranulare a celulei mast (MCD), adolapina, tertiapina, secapina, melittina F și cardiopep. MCD este o peptidă cationică cu 22 resturi de aminoacizi, similară cu apamina, fiind reticulată de două punți disulfidice. Este un anti-inflamator puternic, dar în concentrații mici este un mediator al degranulării celulelor mast din sânge și din toate țesuturile alimentate cu sânge. Unele pot pătrunde în celule și cauza liză, iar altele sunt neurotoxine care afectează sistemul nervos.

Melittină

Melittina este principala componentă toxică a BV și este o peptidă cationică hemolitică. Este o peptidă liniară mică, compusă din 26 resturi de aminoacizi, în care regiunea amino terminală este predominant hidrofobă. Regiunea carboxi terminală este hidrofilă datorită prezenței unei porțiuni formată din aminoacizi cu sarcini pozitive. Proprietatea amfifilică a melittinei a determinat folosirea ei ca peptidă model în investigarea interacțiunilor peptide-lipide din membrane. În stare cristalizată, fiecare lanț polipeptidic al melittinei este compus din două α-helixuri așezate într-un unghi de 120° între ele, iar forma sa generală este cea de bastonaș îndoit.

Apamină

Apamina este o neurotoxină peptidică formată din 18 resturi de aminoacizi reticulați de două punți disulfidice care leagă pozițiile 1 cu 11 și 3 cu 15. Apamina blochează selectiv conductanța redusă dintre canalele K⁺ dependente de Ca²⁺ (canale SK) expresată în sistemul nervos central (CNS). Apamina este o octapeptidă cu greutate moleculară 2039, formată din 18 resturi de aminoacizi a cărei secvență a fost elucidată de von Haux, Sowerthal și Haberman (1965). Octapeptidă, apamina este o neurotoxină cu acțiune centrală care produce hiperexcitabilitate motorie prin traversarea barierei sânge-creier. Capacitatea sa de penetrare și distribirea specifică în CNS fac fezabil un sistem de eliberare a medicamentelor pe bază de apamină. Recent, a fost construit un sistem care targetează CNS, specific pentru distrugeri ale cordului spinal folosind apamina ca ligand de targetare, deosebit de eficient în refacerea țesuturilor după distrugeri ale cordului spinal. Apamina este o moleculă stabilă, legată prin două punți disulfidioce intermoleculare și o grupare carboxil C-terminală amidată. Ea posedă un nucleu α-helical cu Arg-13 localizat în centru și Arg-14 adiacentă, două resturi esențiale pentru menținerea activității neurotoxice.Apamina este un inhibitor selectiv al micilor canale Ca-K activate; inhibă câteva subtipuri de canale SK clonate cu diferite activități. Clonarea canalelor SK deschide calea către cunoașterea la nivel molecular a interacțiunii dintre apamină cu regiunea porului, cu scopul de a elabora inhibitori specifici subunităților apaminei.

Peptida de degranulare a celulei mast (MCD)

Peptida MCD conține 22 resturi de aminoacizi și are o puternică acțiune anti-inflamatoare. Are o conformație cu un tur β N-terminal și un α-helix C-terminal care sunt legate prin două tururi strânse. Întrucât BV conține numai cantități mici de histamină, peptida MCD contribuie adițional la activitatea histaminei prin punerea ei în libertate din celulele mast prin fuziunea membranelor cu membranele celulelor mast și exocitoza conținutului granulei fără lizarea celulelor mast.

Adolapină

Adolapina este o peptidă izolată pentru prima dată din BV în 1980. Ea exercită un puternic efect analgezic și activitate anti-inflamatoare la șobolani, blocând prostaglandina. Efectele sale sunt determinate de capacitatea de a inhiba sistemul de sinteză a prostaglandinei (PG) prin inhibiția enzimei pro-inflamatoare COX. Activitatea sa anti-inflamatoare în edemele induse cu carrageenan, prostaglandină și adjuvant în lăbuțele din spate  ale șobolanilor și în poliartrita cu adjuvant. În acțiunea analgezică a adolapinei sunt implicate și mecanisme centrale. Koburova et al. au arătat că adolapina a inhibat activitățile PLA2 și lipoxigenazei din plachetele umane. În plus, adolapina are și un efect antipiretic prin inhibarea creșterii temperaturii medii, similar cu alte analgezice non-steroidale.

Tertiapină

Tertiapina previne AV indus de ACh dependent de doză în inimile mamiferelor prin inhibarea ILACh. Structura tertiapinei, o peptidă din BV compusă din 21 resturi de aminoacizi, constă din 4 rotiri inversate și un α-helix conectate printr-o buclă formată de o folie β extinsă. Patru resturi de cisteină din lanțul polipeptidic formează două punți disulfidice. Tertiapina a blocat canalele de K de rectificare către interior (?) prevenind blocarea inimii indusă de acetil colină, fiind un ligand în purificarea canalelor funcționale și sortând agenții farmaceutici împotriva acestor canale.

Secapină

Peptida secapină din veninul albinelor asiatice Apis cerana are activități antifibrinolitice, antielastolitice și antimicrobiene și are utilizări medicale. Posedă funcții asemănătoare cu cele ale melittinei, care lizează celulele de cancer dacă este împreună cu PLA2, care activează și induce caspaze și metaloproteinaze ce pot distruge celulele tumorale. Secapina este o peptidă formată din 24 resturi de aminoacizi, conține multă prolină și are o punte disulfidică.

Cardiopep

Cardiopep este un acronim pentru o polipeptidă cardioactivă izolată din BV, cu greutate moleculară 1940 și cuprinde 7% din BV. Are efecte beta-adrenergice și antiaritmice; este non-toxică (LD50 15mg/kg) în comparație cu BV (LD50 35mg/kg). Este un stimulator β-adrenergic care nu este blocat în întregime de propanolol.

Proprietăți medicinale ale BV

BV a fost folosit de mult timp în medicina tradițională pentru tratamentul bolilor inflamatoare cronice. Este antiaritmic, anti-inflamator și anticanceros. În bolile hepatice umane BV inhibă creșterea celulelor SMMC-7721 de hepatom uman, inducând moartea apoptotică prin micșorarea Ki67, o proteină care după injectare în șoareci BALB/c nud întârzie dezvoltarea celulelor tumorale și induce apoptoza prin fragmentarea ADN. Induce apoptoza și în celulele de cancer mamar MCF7 datorită modificărilor morfologice, inhibiției proliferării, inducerii producerii de ROS și de disfuncții ale potențialului de membrană mitocondrial.

Melittina din BV este peptida cu cea mai importantă activitate antitumorală prin acțiuni asupra fiziologiei celulelor canceroase. Are activități antimicrobiene și efecte pro-inflamatoare prin inducerea de perturbări ale membranei celulare și distrugeri ale sistemelor enzimatice. Celulele canceroase de leucemie, cancere renal, pulmonar, hepatic, de prostată, de vezică și cele mamare sunt ținte pentru melittina din BV. Chueng a arătat că melittina poate lega  calmodulina implicată în proliferarea celulară și omoară celulele tumorale prin apoptoză cu diferite mecanisme de moarte celulară, inclusiv prin activarea caspazelor și a MMP.

Melittina din BV inhibă activitatea calmodulinei și, deci, dezvoltarea celulelor și clonogenicitatea celulelor leucemice murinice și umane.

Activitatea antitumorală a BV

În toate tipurile de cancere, modificările genetice conduc la modificări ale expresiei, activării sau localizării proteinelor de reglare din celule, afectând căile de semnalare care își modifică răspunsul la stimulii de reglare și permit creșterea necontrolată a celulei.

Produsele apicole au fost folosite de mult timp în medicina tradițională. BV prezintă activități anticanceroase pe diferite linii de celule de cancere mamare, de ficat și de prostată. Mecanismul său de acțiune produce scindarea ADN-ului genomic și inhibiția migrației celulelor, indicând inducerea apoptozei. Studiile de imunohistochimie au arătat că BV micșorează expresiile Bcl-2 și P16. Melittina din BV se leagă la celulele tumorale cu afinitate mai mare decât la cele sănătoase, având efecte antimetastatice, anti-invazive, și anti-angiogeneză. BV a fost folosit tradițional ca medicament anti-inflamator non-steroidal pentru eliminarea durerii și a trata bolile inflamatoare cronice, precum artrita reumatoidă și scleroza multiplă, precum și în tratamentul tumorilor.

Melittina, o peptidă din compoziția BV, a prezentat mai multe efecte anticanceroase în culturi de celule preclinice și în modele cu animale. În pofida datelor privind eficiența sa ea prezintă și activitate hemolitică. Abordările de optimizare includ folosirea de nanoparticule pe bază de melittină care inhibă dezvoltarea tumorală și induc apoptoza, indicând aplicații posibile de medicină complementară în tratamentul cancerelor umane. Acțiunea melittinei implică formarea de pori în membranele celulare, ceea ce produce distrugerea membranelor celulelor tumorale. Moartea celulelor este asociată cu activarea PLA2. Saini et al. au demonstrat că melittina produce liza celulelor în leucemia monocitică umană. Hipertrofia este determinată de modificările permeabilității membranei față de ioni.

Melittina are un efect citotoxic împotriva unor linii de celule de cancer, fiind implicată în citoliza membranelor. Considerând sisteme procitotoxice cu melittină, a fost elaborat un sistem bazat pe amestecarea ei cu dodecil sulfat de Na, un detergent anionic, în nanoparticule de poli(acid D,L-lactid-ω-glicolidic) prin difuziune în solvent, cu efecte promițătoare asupra celulelor MCF-7 de cancer mamar.

Peptidele antimicrobiene din BV sunt considerate drept activatori ai fosfolipazei; ele inhibă producerea de superoxid și induc degranularea neutrofilelor, având efecte anti-inflamatoare și de protecție împotriva unor boli.

Fibroza hepatică reprezintă acumularea excesivă de proteine din matricea extracelulară, inclusiv de colagen, în cele mai multe boli hepatice cronice. Progresia sa produce ciroză, blocaj hepatic și hipertensiune portală, necesitând adeseori transplant de ficat. În țările industrializate, principalele cauze ale fibrozei hepatice includ infecția cronică cu HCV, abuzul de alcool, și steatohepatita nonalcoolică (MASH). Ciroza hepatică se caracterizează prin acumularea de proteine, distorsionează structura ficatului prin formarea unei cicatrici fibroase și creșterea de noduli de hepatocite regenerante. Park et al. au comunicat că factorul de dezvoltare transformant β1 (TGF-β1) micșorează viabilitatea celulelor și induce apoptoza hepatocitelor. Adăugarea de 10ng/mL de BV a mărit semnificativ viabilitatea hepatocitelor tratate cu TGF-β1. Kim et al. au demonstrat că fosfolipaza A2 din BV protejează împotriva disfuncției hepatice și induce producerea de citokine anti-inflamatoare la șoarecii injectați cu acetaminofen.

Melittina exercită efecte antiapoptotice asupra distrugerilor hepatocitelor induse de TGF-β1 pe calea mitocondrială. Doza optimă de BV și melittină protejează celulele împotriva acestor distrugeri. Melittina atenuează distrugerile hepatice induse cu tioacetamidă la șoareci prin modularea inflamației și a fibrogenezei prin supresarea secvenței promotoare a NF-kB. Celulele hepatice stelate (HSC) sunt celule perisinusoidale  care adoptă un fenotip de tip miofibroblaste și reprezintă răspunsul fibrotic al ficatului.

Blocajul hepatic acut este caracterizat prin encefalopatie hepatică, coagulopatie gravă, icter și hidroperitoneu. La stimulare cu D-galactozamină și LPS, se produce secretarea de citokine pro-inflamatoare și necroză hepatică, determinând micșorarea enzimelor antioxidante, efect asociat cu creșteri semnificative ale activității ALT și a concentrației de TNF-α în serul hepatic, însoțite de mortalitate ridicată. Park et al. au arătat că melittina previne blocajul hepatic indus cu D-galactozamină/LPS prin supresarea apoptozei și a răspunsului inflamator în ficatul de șoarece. Melittina a micșorat rata de letalitate, a atenuat distrugerile hepatice patologice, a atenuat răspunsurile inflamatoare hepatice și a inhibat apoptoza hepatocitelor.

Apamina din BV acționează antifibrotic sau împotriva tranziției epitelială-mezenchimală (EMT), fapt demonstrat prin examinarea efectului său asupra TGF-β1, hepatocitelor tratate cu TGF-β1 sau injectate cu CCl₄ în modele cu animale. Această acțiune a demonstrat că administrarea de apamină mărește semnificativ expresia markerului epitelial E-cadherină și micșorează markerul mezenchimal vimentină în hepatocitele tratate cu TGF-β1. Apamina a supresat expresiile căilor de semnalare independente și dependente de Smad din hepatocite, demonstrând potențial în prevenirea avansării tranziției EMT indusă de TGF-β1.

Boala lui Alzheimer

Boala lui Alzheimer (AD) este o afecțiune neurodegenerativă gravă caracterizată prin acumularea a două proteine, peptidele β-amiloide (Aβ) și încâlceli neurofibrilare, cu roluri importante în neuroinflamație, inclusiv în producerea de citokine pro-inflamatoare și activarea celulelor microgliale și a complementelor. Astfel, calea Aβ a devenit un obiectiv important pentru elaborarea de medicamente de modificare a bolii, care stabilizează sau încetinesc procesul patologic din AD. A fost inițiat un test clinic de vaccinare anti-Aβ care a produs rezultate modeste asupra pacienților imunizați. Ca strategie alternativă Ye et al. au arătat că PLA2 din BV poate fi folosită ca tratament de blocare a avansării AD la șoareci transgenici. Transferul adoptiv de Treg ar putea facilita strategiile de modulare a răspunsurilor inflamatoare implicate în AD prin îmbunătățirea deficitelor cognitive și micșorarea depunerilor de plăci Aβ corticale și hippocampale în modelele pe șoareci. Epuizarea Treg produce agravări ale deficitelor de învățare spațială și micșorări ale metabolismuluui glucozei.

Tratamentul cu PLA2 din BV (bvPLA2) a exercitat efecte neuroprotectoare într-un model pe șoareci de AD prin inactivare microglială și micșorarea infiltrării celulelor T CD4+. Baek et al. au comunicat că expansiunea mediată de bvPLA2 împreună cu coimunizarea prin vaccinul Aβ42 ar putea avea efecte deosebite asupra răspunsurilor imunosupresive, facilitând un echilibru în homeostazie în contextul bolilor neurodegenerative, inclusiv în AD. Inducerea de Treg mediată de bvPLA2 a îmbunătățit funcția cognitivă, a micșorat depunerile de Aβ și producerea de citokine inflamatoare, mărind consumul de glucoză la șoarecii vaccinați-Aβ 3xTg-AD. De asemenea Treg induse de bvPLA2 au micșorat semnificativ infiltrările inflamatoare în cordul spinal și în creier după imunizarea Aβ și injectarea de toxină pertussică, drept model de neuroinflamație. Aceste date sugerează că inducerea Treg de către BV, tratamentul cu bvPLA2 al bolii lui Alzheimer ar putea îmbunătăți siguranța vaccinurilor pe bază de Aβ împotriva inflamației din sistemul nervos central (CNS).

Boala lui Parkinson

Boala lui Parkinson (PD) este o afecțiune degenerativă care conduce la dizabilitarea progresivă a pacienților. În general, PD cauzează pierderi de neuroni dopaminergici ca markeri neuropatologici semnificativi. Simptomele motorii ale PD, akinezie, rigiditate, tremor în repaus, sunt determinate de degenerarea neuronilor dopaminergici din substantia nigra pars compacta (SNpc) urmate de epuizarea dopaminei în striatum. DP este a doua afecțiune degenerativă indusă de vârstă și cea mai frecventă afecțiune a mișcărilor.

Activarea microglială anormală este de asemenea un simptom patologic în bolile neurodegenerative, inclusiv în PD. A fost investigat efectul BV asupra migrației leucocitelor sau asupra activării microgliale pe modele cu animale și linii de celule. Alte teste au evaluat potențialul neuroprotector al acupuncturii cu BV (BVA) împotriva stresului oxidativ indus cu rotenonă, neuroinflamației și apoptozei pe modele cu șoareci de PD. BV poate preveni epuizarea dopaminei după administrare de rotenonă. Tratamentul cu BV represează distrugerile de ADN și inhibă expresiile genelor apoptoticelor Bax, Bcl-2 și caspază-3 în creier. BV a demonstrat capacitatea de a preveni epuizarea dopaminei după administrare de rotenonă. Activitatea locomotoare a fost restabilită după tratarea șoarecilor model de PD cu BV.

Apamina reprezintă 2-3% din greutatea subst. uscate din BV și este o neurotoxină peptidică ce conține resturi de aminoacizi reticulate prin două punți disulfidice. Este cunoscută  prin funcțiile sale farmacologice, care blochează ireversibil canalele K⁺ activate de Ca²⁺ (SK). Apamina este un blocant specific al acestor canale cu conductanță mică, dar cu rol important în diferite răspunsuri patofiziologice precum ateroscleroză sau boala lui Parkinson. Apamina reglează expresia genelor din diferite căi de transducție de semnal implicate în dezvoltarea celulară. După injectare intraperitoneală în animale, apamina se localizează nu numai în materia cenușie a creierului, ci și în ficat și în cortexul adrenal. Spre deosebire de melittină, apamina este un antagonist puternic și selectiv al canalului SK. Acest subtip de canal SK mediază hiperpolarizarea lentă care urmează unui set de potențiale de acțiune, reglând excitabilitatea neuronală. Această specificitate de legare furnizează proprietăți electrice apaminei, utilizate în cercetările biomedicale. Utilizarea apaminei a fost brevetată împotriva dezavantajelor medicamentelor folosite în tratamentul bolii lui Parkinson ca o doză de 1-10µg de apamină, singulară, injectată. Brevetul revendică protecția de către apamină a neuronilor nedistruși și refacerea funcției neuronilor silenți. Un alt brevet propune o compoziție farmaceutică care conține apamină drept component activ în tratamentul bolii lui Parkinson și a afecțiunilor înrudite.

Proprietățile antimicrobiene ale BV

Diferite peptide derivate din BV, inclusiv mastoparanul, melittina, apamina, secapina și melectina, prezintă puternice activități antimicrobiene. Peptidele antimicrobiene (AMP) din BV sunt PLA2, hialuronidaza, fosfomonoesteraza acidă, α-D-glucozidaza și lizofosfolipaza. Melittina este o peptidă citolitică nespecifică care atacă membranele lipidice ale microorganismelor determinând toxicitate. Activitatea antibacteriană a BV se manifestă atât împotriva bacteriilor Gram pozitive cât și împotriva celor Gram negative. Nakatsuji et al. au comunicat că BV a controlat creșterea Staphylococcus aureus și a bacteriilor specifice pielii Propionibacterium acnes, Staphylococcus epidermidis și Streptococcus pyogenes, putând fi considerat o alternativă la tratamentul cu antibiotice. Acțiuni antibacteriene ale PLA2 și melittinei au fost decelate și asupra patogenilor orali Streptococcus salivarius, S. sobrinus, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, Lactobacillus casei și Enterococcus faecalis. S-a propus ca apitoxina și melittina să constituie agenți potențiali împotriva patogenilor orali și să aibă un impact pozitiv asupra degradării dinților.

BV a prezentat și activități antifungice împotriva Trichophyton mentagrophytes și T. rubrum, mai puternice decât cele ale fluconazolului. Au fost comunicate și proprietăți antivirale ale BV, care a inhibat prin efect non-citotoxic replicarea virusurilor anvelopate precum a virusurilor gripei A (PR8), al stomatitei veziculare (VSV), respirator sincțial (RSV) și herpes simplex (HSV). Un studiu epidemiologic efectuat în China a arătat că apicultorii locali prezintă imunitate împotriva SARS-CoV-2 fără expuneri anterioare la virus. Proprietățile anti-inflamatoare ale BV asociate cu melittina și PLA2 prezintă activitate împotriva virusurilor, atât anvelopate cât și non-anvelopate.

În paralel cu utilizările terapeutice ale peptidelor antimicrobiene la oameni, aceste peptide din BV pot combate și patogenii bacterieni ai plantelor care micșorează recoltele pretutindeni.

Fiind cel mai mare organ al corpului omenesc, pielea este supusă unui proces de îmbătrânire la fel cu celelalte organe. La acest proces contribuie atât factori intrinseci cât și extrinseci prin modificări ale colagenului. Expunerea cronică la soare, în special la radiațiile UV, este principala cauză externă a îmbătrânirii, alt factor fiind trecerea timpului. P. acnei constituie o problemă dermatologică cronică cu mai mulți factori implicați în patogeneză, în care BV se poate dovedi folositor. …