Melidava

Miere – caracteristici generale-partea 2

Cules apicol din cuiburi salbatice

Inca din timpurile foarte indepartate, oamenii “vanau” mierea albinelor, lucru infatisat pe o pictura rupestra dintr-o pestera din Valencia (Spania), datata cu 10.000 de ani in urma. Din perioada 2700 i.e.n, pe tablitele de argila ale culturii mesopotamiene au ramas inscrisuri care atesta mierea ca medicament. In Egipt in 1700 i.e.n. apare intr-un retetar medical. In civilizatia hindusa mierea si ceara erau folosite ca si medicamente. Putini oameni stiu ca Aristotel a scris sase volume despre albine si produsele lor. Strabatind mileniile pana in primele trei decenii ale sec XX, mierea apare in scrieri istorice insemnate, in tratate de chimie, farmacologie, si farmacopei. Ulterior, dispare din farmacopei in mod subit. Proba timpului prin mii de ani de terapie cu miere a palit in fata descoperirilor uluitoare ale chimiei…
Mierii i se descriu numeroase proprietati generale, cat si proprietati particulare. Cele generale, despre care am relatat deja [v. Miere – caracteristici generale generale (1)]), sunt prezente la orice varietate de miere. Pe langa acestea, in functie de provenienta sa, mierea are si anumite proprietati particulare, cu aplicabilitate in special medicala, conferite de specia de planta si materia prima recoltata de catre albine.
In principal albinele culeg nectarul produs de flori spre a prepara mierea. Atunci cand nu au la dispozitie flori, ele recolteaza seva de la arbori si produc miere de mană. Aceasta poate avea origine strict vegetala, cand se colecteaza direct seva extravazata prin presiune radiculara la suprafata frunzelor ori lastarilor tineri, sau origine animala cand se interpun niste insecte mici, numite afide. Acestea se hranesc cu seva copacilor pe care o sug de la nivelul scoartei, apoi elimina tot aici o excretie speciala, cu mare continut de zaharuri si alte principii nutritive, pe care o recolteaza albinele.
Cel mai frecvent mierea de mană are culoare brun-inchisa, dar uneori poate fi transparenta, alba, galbuie sau rosiatica. Este cea mai bogata in oligoelemente si mai fortifianta, dupa cum si copacii de la care provine sunt mai vigurosi decat plantele ierbacee. Cantitatea de minerale este mai mare la sorturile inchise la culoare. Mierea de mană este indicata persoanelor care au nevoie mai mare de minerale, la cei cu osteoporoze, anemii, astenii, copiilor sau persoanelor adulte cu debilitate, fragilitate. Proprietatile antibacteriene si continutul in enzime al mierii de mană, in special provenita de la conifere, este mai mare decat la mierea florala.
Imediat dupa extragerea din faguri, mierea este fluida. Dupa un timp ea cristalizeaza, ca semn al naturaletii sale. Acest fenomen se produce in functie de compozitia glucidica si raportul fata de apă. Cu cat este mai multa glucoza si mai putina apa, cu atat cristalizarea se produce mai rapid. Un continut ridicat de fructoza intarzie fenomenul de cristalizare.

Apicultura in muntii Pirinei – Phillipe Ballot-Flurin

Miere de Salcam – poate sa ramana fluida pana la 2 ani, sau mai mult. La fel mierea de crusin. Nici cea de castan comestibil nu cristalizeaza usor. Daca mierea ce este fluida mult timp contine mai putina glucoza si mai multa fructoza, atunci o putem alege pentru pacientii cu necesar redus de glucoza. Aceste sortimente pot fi utilizate in cantitati mici (1-2 lingurite/zi) de catre diabetici. Varietatea disponibila la noi cu cea mai multa fructoza este mierea de salcam. In aceasta categorie intra si mierea de lavanda, mai putin produsa in Romania, precum si cea de rozmarin.
Experimente prospective mai vechi s-au facut pe loturi de persoane dintre care unele consumau drept indulcitor doar zahar iar altele consumau doar miere. Urmarite pe mai multi ani, s-a observat ca acei ce consuma zahar fac diabet in rata obisnuita, dar consumatorii exclusivi de miere nu se imbolnavesc de diabet.
Mierea cristalizata isi pastreaza proprietatile nutritive si medicinale dinaintea solidificarii. Ea poate fi consumata ca atare, cu aceleasi efecte. Totusi acei ce doresc sa o refluidizeze pentru aspectul său mai placut, trebuie sa stie ca la incalzirea peste 42ºC se degradeaza enzimele si vitaminele, dispar uleiurile volatile si aromele, iar proprietatile terapeutice se pierd in cea mai mare parte. Totodata la caldură excesiva apare un compus toxic, numit hidroxifurfurol, derivat din fructoza; gustul poate deveni caramelizat. Continutul mierii in hidroximetilfurfurol este un criteriu important de calitate si de loialitate. Mierile care raman fluide mult timp pe rafturile magazinelor, este foarte probabil ca, din ratiuni comerciale, sa fi fost tratate la temperaturi inalte sau chiar chimic, spre a impiedica cristalizarea.
Din fericire unele mieri formeaza in mod spontan cristale mici, capatind o consistentă cremoasa, placuta, asemanatoare serbetului care ne aminteste cu nostalgie de copilaria de la bunici. Asa este mierea de Rapita sau cea de Salcie, ambele cu gust foarte bun. Miere de Rapita – cristalizeaza repede, chiar la doua saptamani de la extragerea din faguri.
Aroma mierii este data de uleiurile volatile care se pierd in timp sau prin incalzire. Mai deosebita este aroma mierii de oţetar, asemanatoare vinului Muscat (Busuioc). Mierea de coriandru este deosebit de parfumata, iar cea de facelia are parfum fin. De la zmeur se obtine o miere cu aroma specifica si foarte gustoasa.
Miere monoflora – se obtine din stupii care sunt deplasati in locul unde  o anume planta creste in cultura (ex. Cimbru, Coriandru) sau masiv, ori din stupinele fixe daca extractia mierii se face dupa fiecare perioadă de inflorire a plantelor din zona. De exemplu dupa inflorirea Salcamului se scoate mierea de Salcam, iar dupa Tei, mierea de Tei. Daca exista si lanuri de Floarea soarelui se poate obtine aceasta miere, care mai este numita si de turnesol. Numim miere poliflora pe cea obtinuta prin recoltarea de nectar de la numeroase plante, de regula in stupine fixe in locuri unde flora este variata, sau cand extractia se face fara relatie cu perioadele de inflorire ale plantelor din zona. Mierea poliflora cristalizeaza de regula in circa trei luni.

Miere ecologica de salcam

Miere de Salcam – este expectoranta, calmanta a tusei, diuretica, antidiareica, indicata pentru suferinte gastrice. Mierea de tei este un bun sedativ nervos, utila in tuse, insomnii, laringite, bronsite, astm bronsic, tuberculoza pulmonara, imbolnaviri ale vezicii biliare si rinichilor.
Miere de Floarea soarelui – este utila in ateroscleroza. Cea de menta este analgezica si usor carminativa, tonica, antiseptica, utila in dischinezii biliare si gastrointestinale; are continut ridicat de vitamina C. Mierea de Trifoi are efecte diuretic, antidiareic, expectorant. Mierea de Mustar se recomanda in afectiuni ale aparatului respirator. Mierea de conifere are actiuni antiseptice, antiinflamatoare atat pentru caile respiratorii, cat si pentru cele urinare; este diuretica. Mierea de munte este utila in afectiuni inflamatorii si alergice ale cailor respiratorii si pentru rani purulente. Mierea de Castan comestibil, cu gust placut, dulce-amarui, imbunatateste circulatia sanguina, in special pe cea venoasa. La fel cea de Hrisca, care este de culoare brun-inchisa cu aroma extrem de placuta si nu se solidifica.
Profesorul Bernard Descottes prefera miere de Cimbru in clinica sa de chirurgie (Paris). Acolo a tratat cu miere peste 2500 de pacienti, cu plagi diverse, unele vechi, altele adanci sau infectate ori cu lipsa de substanta.
Miere poliflora – preparata din nectarul a numeroase flori, preia proprietatilor tuturor acestora, fara ca una anume sa fie mai puternic exprimata; poate capata oricare dintre intrebuintarile celorlaltor tipuri de miere, drept calmanta, expectoranta, antibacteriana, diuretica, in tratamentul plagilor, foarte buna nutritiva, ca trofic general.
Desi Aristotel mentiona mierea ca fiind buna pentru probleme ale ochilor si pentru rani, o utilizare a ei mai putin cunoscuta este in terapia din afectiuni oculare.

Hidrolat de propolis – Melidava

Conjunctivitele (eritematoase sau purulente), blefaritele, iritatiile dupa expunere neprotejata la sudura sau dupa extragere de corpi straini, fenomenele alergice oculare, keratitele, ulcerele corneene pot fi tratate prin simpla instilare de miere naturala, fluida. Un tratament usor, la indemana oricui. In Mali se pune in mod traditional miere in ochii bolnavilor de pojar, spre a preveni afectarea corneei. In India mierea locala de lotus este considerata panaceu pentru bolile de ochi. La noi sunt potrivite mierile fluide de salcam sau castan comestibil.
Anumite tipuri de miere monoflora au capacitate antibacteriana importanta. In ordine descrescatoare se mentioneaza mierea de Rapita, de mană, de Papadie, Lavanda, Floarea soarelui. Studiile facute in numeroase laboratoare din lume i-au dovedit puterea bactericida fata de numerosi germeni intre care streptococ, stafilococ, bacteroides, enterococ, dar si Helicobacter pylori. Fata de Helicobacter pylori o actiune deosebita a dovedit mierea de Cimbru. Actiunile antibacteriene se datoreaza mai multor factori din miere: glucozoxidaza care produce peroxid de hidrogen, uleiurile esentiale si flavonoidele, osmolaritatea mare, pH-ul mic (3,2-4,5 in medie).
Astazi, cand se discuta cu ingrijorare despre sfarsitul erei antibioticelor de sinteza care nu mai pot face fata rezistentei crescute a microbilor, e timpul sa ne reamintim ca exista antibiotice naturale, a caror forta e dovedita si de stiinta moderna: miere de albine, propolis, uleiuri volatile. Variabilitatea naturala a compozitiei acestor produse, le contrapune permanent la schimbarile de germeni din ambient, asigurind protectie fata de imbolnaviri. In natura neatinsa de mana omului, nu se cunosc epidemii de boli microbiene la plante, albine sau animale. Acolo, plantele secreta acele substante care mentin germenii sub control; rezinele le protejeaza mugurii, bobocii si mladitele tinere, uleiurile volatile apara plantele si curata aerul din jur. Animalele salbatice si domestice care consuma o hrana naturala sunt sanatoase. Albinele recolteaza de la plante nectarul sau seva pentru miere, iar rasinile pentru propolis, si le folosesc in cuibul lor pentru viata, curatenie si sanatate.
Oamenii pot alege sa-si regaseasca sanatatea utilizind produsele albinelor, adevarate sublimate ale produselor vegetale. Sta in puterea noastra sa fim intelepti, sa traim frumos, in  armonie cu plantele si albinele care incep acest ciclu al naturii.

Dr. Cristina Aosan
Membru in Comisia de Apiterapie a Apimondia

(redactat 08.2010)