Imunitate in general, imunitate in oncologie si hemato-oncologie
Imunitatea şi implicaţile sale în apărare şi întreţinere
Cu toţii ştim care este sistemul digestiv, şi în linii mari cum funcţionează. Înţelegem sistemul cardio-vascular ca pe o pompă cu vasele ei transportatoare, îi ştim localizarea. Cunoaştem cum se desfăşoară respiraţia, de la plămâni până la celule. Dar câţi dintre noi pot explica într-o imagine limpede unde este localizat sistemul imunitar, elementele sale componente, ce funcţii şi relaţii are el ?
Într-un articol de popularizare a medicinei naturiste nu ne putem permite să intrăm în detalii. Se ştie că sistemul imunitar ne protejează în faţa agenţilor patogeni biologici: virusuri, bacterii, fungi, protozoare, helminţi (viermi). Să vedem cum anume.
Sistemul imunitar se descrie sub raport funcţional, ca fiind alcătuit din două părţi: una înnăscută şi una dobândită. Sistemul imunitar înnăscut cuprinde barierele naturale, situate la exterior sau în cavităţi ce sunt în raport apropiat cu exteriorul (ex. gură, stomac), şi componente sanguine nespecifice, de tip celular şi chimic. Sistemul imunitar dobândit asigură imunitatea specifică prin anticorpi.
Barierele naturale sunt de tip fizic, biochimic şi biologic. Cea dintâi barieră fizică este pielea, prin stratul său superficial, care dacă este integru nu permite pătrunderea la interior a germenilor. Tot aici sunt prezente şi substanţe protectoare, cum este lizozimul antibacterian din sudoare şi perspiraţie.
Bariera biologică externă este reprezentată de aşa-numita „biotă”, adică floră bacteriană habituală. Ea este alcatuită din bacterii prietenoase, care sunt de 10 ori mai numeroase decât celulele propriului organism. Protejează pe principiul „primul venit, primul servit”, adică ocupă întreaga suprafaţă a corpului, încât eventualele bacterii neprietenoase, patogene, pur şi simplu nu mai au loc unde să se dezvolte. De aceea este atât de important ca produsele ce vin în contact cu pielea (igienice, cosmetice, …) să nu dăuneze florei, ci să o prezerve. Biota se extinde şi la interior, pe mucoasele din cavităţi, de exemplu în intestine. Aici este susţinută de alimente potrivite, precum polenul crud şi iaurtul de calitate, care au o importantă încărcătură în lactobacili.
Mucoasele ce sunt în raport cu orificiile externe secretă şi un mucus dens menit să reţină şi să elimine microbii prin fluxul său natural, orientat spre exterior. În cavitatea bucală saliva conţine substanţe antibacteriene, iar în stomac acizii tari secretaţi sunt o altă formă de protecţie chimică în raport cu ceea ce omul înghite.
Agenţii patogeni care au reuşit să treacă de aceste bariere şi au ajuns în mediul intern se vor confrunta cu elementele celulare şi biochimice ale imunităţii înnăscute. În sângele circulant se află leucocitele (celulele albe), componente ale sistemului imunitar intern. Dintre ele, unele sunt implicate în aceasta primă linie sanguină de apărare. Fagocitele înglobează în interiorul lor germenii patogeni, apoi îi distrug. Celulele NK adică „Natural Killer” recunosc celulele infectate cu viruşi şi celule tumorale, se fixează pe ele şi le „injectează” cu substanţe distrugătoare. Mastocitele conţin granulaţii cu substanţe chimice pe care le deversează asupra patogenilor.
Componenta biochimică a imunităţii înnăscute este reprezentată de complementul seric şi citokine. Complementul seric cuprinde o serie de cel puţin 20 de proteine ce învăluie germenii patogeni spre a atrage fagocitele care îi distrug. Citokinele sunt substanţe produse de celule variate din întreg organismul, şi sunt implicate în declanşarea inflamaţiilor şi atragerea celulelor imunitare.
A doua mare componentă este sistemul imunitar dobândit (adaptativ). Acesta intervine când sistemul imunitar înnăscut nu a fost suficient pentru eliminarea unui germen patogen. În mod natural cuprinde celule limfocitare (T şi B) şi substanţele pe care acestea le elaborează, anticorpii. Aceşti anticorpi sunt nişte proteine specializate, cu rol de identificare şi neutralizare a patogenilor, de care se fixează la nivelul unor componente specifice lor, numite antigeni. Imunitatea dobândită mai este şi pasivă (transmiterea de anticorpi prin placentă şi laptele matern; administrare injectabilă de seruri imune), cât şi artificială (vaccinări).
Dar unde se află pană la urmă sistemul imunitar ? Fără un sediu central, şi un loc bine precizat, medicina îl defineşte ca sistem limfoid. Anatomic se descriu sistemul limfoid primar alcătuit din măduva osoasă hematopoietică (hematogenă) şi timus, şi sistemul limfoid secundar ce cuprinde splina, ganglionii limfatici, placile Peyer şi alte formaţiuni limfoide răspândite în corp.
În măduva osoasă roşie hematopoietică (gr.: haima – sange; poiesis – producere) sunt produse toate tipurile de celule sanguine. Ea se află la vârsta tânără în toate oasele, iar la vârsta adultă în oasele late.
Timusul are un rol fundamental în imunitate prin întreţinerea producerii şi maturizarea limfocitelor tip „T”. Spre vârsta adultă se atrofiază, iar maturizarea limfocitelor T este preluată de organele limfoide periferice.
Dintre organele limfoide menţionăm splina, nu fără un oarecare amuzament faţă de pretenţiile de ştiinţificitate ale medicinei oficiale. Un organ ale cărei funcţii sunt considerate incomplet elucidate, dar care joacă un rol major în imunitate prin producerea directă şi stocarea de limfocite, fagocite, monocite, cât şi de anticorpi. De asemenea produce şi stochează hematii şi trombocite. Ca organ energetic, medicina tradiţională chineză îi conferă o poziţie centrală. Rezecţia (eliminarea operatorie) uneori grăbită a splinei din varii motive, accidentul de masina cu traumatism toracic cel mai adesea, marchează sever sistemul imunitar şi afectează durata şi calitatea vieţii oricărui om.
Ganglionii limfatici sunt noduli situaţi pe traiectul vaselor ce drenează interstiţiile. În ei se multiplică limfocitele T şi B mature circulante, şi se diferenţiază celulele NK. Un motiv care ar trebui să fie suficient pentru orice pacient oncologic şi orice chirurg să extirpe un numar cât mai mic de ganglioni… Aici sunt reţinute celulele canceroase care au plecat din tumoarea principală. Dacă lipsesc ganglionii, ulterior celulele canceroase migrate au cale liberă spre sânge.
Din sistemul limfoid secundar mai fac parte amigdalele palatine cât şi o vastă reţea de ţesut limfoid la nivelul mucoaselor (tubul digestiv, tractul genito-urinar, etc.) sau în jurul ramificaţiilor arteriale (pulpa albă). În aceeaşi logică cu a ganglionilor limfatici, eliminarea grăbită a amigdalelor palatine poate conduce la complicaţii ulterioare; răcelile coboară repede la bronhii şi plămâni, în loc să rămână cantonate în faringe. Se observă că practic toate interfeţele corpului pe unde pot pătrunde bio-patogeni, sunt gardate de insule ale sistemului limfoid.
Sistemul imunitar mai are un mare rol despre care prea puţin se vorbeste, pe lângă cel de apărare. La fiecare doi ani, datorită înnoirii celulelor în cursul proceselor de întreţinere din întreg organismul, fiecare dintre Dvs. este complet nou din punct de vedere biologic. Dvs. aveţi conştiinţa faptului că sunteţi aceeaşi persoană, prin informaţiile şi experienţele acumulate. Dar până la vârsta maturităţii, organismul Dvs. s-a schimbat din punct de vedere celular în întregime, de un mare numar de ori. Acest lucru s-a petrecut fără probleme datorită sistemului imunitar, care a eliminat deşeurile celulare rezultate din apoptoza fiziologică.
Complexitatea sistemului imunitar face ca el să fie unul extrem de performant. Pe de altă parte această maşinărie deosebită, prin multitudinea de componente este susceptibilă a fi sever influenţată de diverşi factori.
Relaţiile cu sistemul nervos şi sistemul endocrin
Între sistemul nervos central (SNC) şi sistemul imunitar există relaţii bidirecţionale. Astăzi se vorbeşte deja despre psiho-neuro-imunologie (Paul H. Black), despre relaţiile dintre creier şi imunitate. Creierul influenţează prin mediatori chimici, unii proveniţi chiar din scoarţa cerebrală, axul hormonal hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, care are mai departe efecte asupra imunitatţi. Numeroase studii au indicat că neuromediatori precum adrenalina şi noradrenalina, serotonina şi dopamina (toate crescute în stres) sau opioidele (ex. Enkefaline) au efecte imunosupresoare. Depresia psihică scade imunitatea. La fel hormonii corticosteroizi produşi de suprarenale. Totodată s-au găsit receptori pentru neuromediatori si neurohormoni direct pe limfocite şi macrofagele din sânge. Invers, citokinele produse de celulele imunitare periferice, ajung prin sânge să acţioneze asupra creierului. În mod surprinzator s-a descoperit că celulele imunitare periferice pot sintetiza şi mici cantitaţi de neurotransmiţatori, neuropeptide şi neurohormoni. Este ca şi cum în anumite condiţii, o parte din creier s-ar transpune funcţional până la periferia imunităţii, iar aceasta se implică totodată în funcţionarea creierului.
Sunt încă destule necunoscute, dar în practică un lucru este sigur: o stare generală bună a sistemului imunitar induce o stare bună a sistemului endocrin şi nervos. Invers, o stare tulburată a sistemelor nervos şi endocrin vor diminua capacitatea răspunsului imunitar. Concluzia nefericită se întrevede. Medicii care sunt atenţi în practica lor, au observat cercul vicios în care sunt prinşi pacienţii cu probleme grave de sănătate. Pe seama erodării sistemului imunitar din varii motive, apare o suferinţă oarecare. Dacă suferinţa devine o preocupare, poate induce viziuni pesimiste care deprimă mai mult imunitatea. Aşa se constituie un cerc vicios care conduce la progresul suferinţei. Sau invers, pe seama unei depresii apar probleme de sănătate, de la simple răceli la boala oncologică. Ieşirea este posibilă doar cu o terapie cu reală valoare imunomodulatoare şi/sau antidepresivă.
Un alt exemplu: în starea de furie, s-a determinat că imunitatea se deprimă atât de mult după numai 5 minute, încât sistemul imunitar trebuie să lucreze intens timp de 6 ore ulterior, spre a reveni la nivelul său iniţial.
Vârsta omului, reprezintă un factor endogen esenţial pentru evoluţia şi funcţiile sistemului imunitar. La nou născuţi şi bătrâni structurile acestuia sunt în parametri deficitari. De unde şi întrebarile fireşti ale unor medici pentru care Jurământul lui Hipocrate nu e o formalitate: de ce vaccinuri la nou născuţi şi sugari ?
Laptele matern susţine imunitatea sugarului în primele luni de viaţă, prin conţinutul său de anticorpi şi celule imunitare. Foarte important este că laptele matern conţine şi celule stem, lucru de acum demonstrat în laboratoare. Iată că apar dovezi ştiinţifice pentru vechea afirmaţie din Ayurveda, că laptele proaspăt muls şi încă nerăcit, este un elixir. Între copiii alăptaţi la sân şi cei hrăniţi cu lapte praf se observă în practica medicală severe diferenţe de sănătate şi comportament.
La vârstă înaintată problemele sistemului imunitar par a fi asociate cel mai adesea cu deficienţe nutriţionale şi ambientale. Ca o problemă specifică spaţiului românesc actual, aş menţiona fenomenele psihice de tip depresiv sau asociate, manifeste la vârsta a treia în mare proporţie, cu consecinţe severe asupra sănătăţii. Concluzia practică este că susţinerea sistemului imunitar se face nu numai prin diverse imunoreglatoare, de exemplu propolis sau Echinaceea, foarte bune profilactic şi curativ, ci mai ales printr-o corectă şi diversificată alimentaţie cu nutrienţi de calitate. Un sfat ? Polen şi lăptişor de matcă luate în mod curent. Dozele trebuie să fie în aşa fel încât să vă facă să simţiţi o stare de bine. Dacă nu aţi atins această stare, înseamnă că dozele Dvs. sunt mici. Resemnarea şi depresia trebuie înlocuite cu activitate fizică şi preocupare pentru natură. Spre exemplu drumeţii, fotografie, grădinărit sau apicultură.
Relaţiile cu factori exogeni (gr.: exo – în afară; gennan – a produce)
Stresul s-a definit ca un factor sau un ansamblu de factori care deranjează organismul. Este de înţeles că oamenii după o perioadă intensă de suprasolicitare fizică, psihică sau emoţională, caută diverse mijloace de refulare. Nu suntem făcuţi pentru a munci 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână. Nici pentru competiţii sportive în care ţelul, pe lângă bani, este de a fi primul în lume. Nu putem trece neatinşi prin stări emoţionale copleşitoare. Societatea noastră, din ce în ce mai complicată, ne furnizează un stres aproape permanent. E suficient să deschideţi televizorul şi o să vedeţi pe lângă bombardamentul de imagini şi emoţii predominant negative, afluxul de informaţii de pe benzi circulante. E prea mult, ceea ce se reflectă, coroborat cu nutriţia deficitară, în scăderea capacităţii imunitare practic la nivelul întregii populaţii, la noi şi în ţările vestice. Adică acolo unde consumul a devenit motorul societăţii umane.
Ce se întâmplă de fapt în condiţii de stres în sistemul imunitar ? Mă opresc sumar asupra unui singur aspect, mai puţin cunoscut: relaţia stres-timus. Ne amintim de la anatomie, de un organ mic situat în spatele sternului, supranumit şi „glanda copilăriei”. Etimologic, thymos în greaca veche înseamnă principiu vital. Am văzut deja că e puternic implicat în imunitate. Dar el începe să se atrofieze la pubertate şi are o involuţie continuă odată cu vârsta. Ar fi oare această atrofie a ceea ce anticii numeau principiu vital, o posibilă explicaţie pentru că trăim doar 70-80 de ani în condiţiile în care se pare că suntem programaţi genetic pentru circa 1000 ? Ei bine, factorii de stres accelerează atrofia timusului, atât direct cât şi prin intermediul glucocorticoizilor. În contrariu, hormonul pineal melatonina contracarează atrofia timusului, contribuind la refacerea imunităţii. Dar melatonina se secretă optim în timpul somnului de noapte, pe întuneric, în jurul miezului nopţii. De unde influenţele nefaste ale vieţii moderne de noapte, asupra imunităţii. În plus, activitatea epifizei mai este blocată de excesul de fluor, de informaţii, de hiperactivitatea mentală.
Foarte importantă este şi descoperirea că epifiza este un coordonator central al sistemului de celule stem. Iar relaţia sa cu timusul e implicată în menţinerea tinereţii.
Recomandări practice consecutive: dormiţi între 22-06, în încăperi întunecoase. Evitaţi să lucraţi în două, trei locuri. Încercaţi să nu vă doriţi să fiţi mereu cel mai şi cel mai… Toate aceste lucruri au uriaşe costuri ascunse. E păcat să vă pierdeţi sănătatea spre a câştiga bani, ca apoi să vă pierdeţi banii în încercarea de a recâştiga sănătate…
Nutriţia. Este un factor exogen extrem de studiat în imunopatologia veterinară… Fără glumă, cărţile de medicină veterinară par mai pragmatice decât cele de medicină umană. Printre veterinari s-a păstrat interesul pentru menţinerea sănătaţii subiecţilor, nu ca în medicina umană unde atenţia este îndreptată doar asupra bolii. În ferme e de importanţă economică menţinerea unui şeptel sănătos, în timp ce în societatea umană se vorbeşte astăzi prea mult despre excesul populaţional, care a ajuns să deranjeze…
Aşadar în medicina veterinară sunt bine descrise efectele nefaste ale malnutriţiei sau subnutriţiei, rolurile tuturor nutrienţilor şi influenţele lor asupra imunitaţii. Spre exemplu, carenţa vitaminei B6 determină reducerea stimularii limfocitelor de către mitogene. Carenţa vitaminei A inhibă răspunsul imunitar, cu reducerea protecţiei fată de dezvoltarea unor neoplazii, scăderea rezistenţei fată de infecţii respiratorii şi digestive, ori virale in general, inclusiv fată de HIV. Doze optime de vitamine E şi C cresc limfoproliferarea şi activitatea macrofagelor. Dintre oligoelemente, se pare că un rol important îl au zincul, manganul, cuprul, cromul şi seleniul. Cu riscul de a mă repeta, trebuie să spun că o soluţie optimă pentru raţia zilnică de astfel de micronutienţi o constituie polenul crud si / sau pastura crud care pe lângă proteină de cea mai bună calitate asigură şi un aport optim al acestor principii alimentare esenţiale bunei funcţionari a imunitaţii.
Subiectul relaţiei dintre alimentaţie şi imunitate este extrem de larg. Mai precizez doar că aditivii alimentari sintetici acţionează foarte repede asupra sistemului imunitar, pe care îl perturbă şi deprimă. Efectele nefaste se observă la nivelul întregii societăţi de consum. Practic e indicat să evitam produsele cu asemenea aditivi, lucru dificil, căci din păcate sunt prea numeroase.
Tot în tratate veterinare am găsit cel mai bine studiate influenţele asupra sistemului imunitar a diverşi alţi factori, care se regăsesc şi în viaţa noastră.
Astfel stresul prin temperaturi scăzute exercită influenţe imunosupresoare, similare celor consecutive tratamentului cu hidrocortizon (Matsumoto si Huang, 2000, studiu asupra puilor de gaină). Concluzia pertinentă este că frigul de scurtă durată determină o intensificare a tuturor mecanismelor imunitaţii, iar frigul de lungă durată are efecte nefaste. O aplicaţie practică este că duşurile reci, înviorarea în aer rece, chiar scăldatul în apă rece, așa cum o fac nordicii şi ruşii, sunt benefice sănătaţii. Exagerarea nu. Mai mult, mediile de lucru reci, curentul de aer rece, sunt factori de scădere a capacităţii sistemului imunitar.
Transportul s-a dovedit a fi extrem de important pentru sistemul limfoid. Pagoda-Sewernik şi colaboratorii în 2000 au făcut un studiu pe viţei în vârstă de 3-6 săptămâni, transportaţi 45 de minute. Concluziile au fost neaşteptate. S-a constatat creşterea semnificativă a cortizolului pentru o zi şi reducerea numărului de limfocite T şi B pe durata a şapte zile. Deci e de preferat un serviciu care să nu necesite o navetă permanentă, şi cu atât mai puţin o muncă fără schimbări geografice şi transporturi dese la distanţă, eventual schimbări de climă. Aviz amatorilor de city break…
Efortul fizic a fost şi el studiat. La caii normali un efort fizic intens este benefic capacităţii de apărare o organismului. Dar la cei cu capacitate de efort micşorată s-a observat o supresie a proliferării limfocitare, concomitentă cu prezenţa unor infecţii (Jensen-Waern, 1998).
Efectele imunosupresoare ale oboselii cronice au fost definite de Tarello (2001), care a semnalat similitudini între aceste efecte la păsări şi cele observate la om, în sindromul de disfuncţie imunologică prin extenuare fizică. Deci ? Dacă vreţi să trăiţi normal, munciţi opt ore, dormiţi circa opt ore, acordaţi-vă timp pentru refacere.
În cursul procesului de aclimatizare a caprelor de Angora importate din Franţa în ţara noastră, s-a putut observa că stresul de transport, măsurat prin reducerea activării limfocitare, se stinge după aproximativ cinci zile de la data importului. Dar activitatea fagocitelor a fost mai intensă la caprele localizate în ferme din arii rurale, decât la cele din apropierea zonelor urbane. Deci nu doar munca fizică îl face pe omul de la ţară să fie în general mai sănătos, ci mai e ceva neexplicat încă.
Poate că un răspuns la această problemă este sugerat de un studiu realizat de Ferrante în 1998, care a demonstrat că proliferarea limfocitelor T e mai intensă la viţeii adapostiţi într-un spaţiu mai generos.
Este bine cunoscut efectul negativ asupra competenţei imunologice a numeroase substanţe chimice de sinteză. Au fost studiate efectele mai multor medicamente (corticoizi, ciclofosfamidă, etc.), folosite în diverse terapii (ex. boli auto-imune). Astfel Loa şi colaboratorii în 2002 într-un studiu pe pui de curcă au constatat că ciclosporina A şi ciclofosfamida inhibă proliferarea si funcţionarea celulelor T şi limfocitelor B, traduse prin reducerea sintezei de anticorpi, cu efecte şi asupra apărării antiinfecţioase.
A fost semnalată acţiunea imunosupresoare a tetraciclinei administrată in doze subterapeutice dar timp îndelungat, aşa cum se procedează în alimentaţia puilor din crescătorii. S-a observat inhibarea proliferării limfocitelor T şi B, asociată cu modificări structurale ale timusului (Tong şi colaboratorii, 2001). Atenţie aşadar la administrarea repetată de antibiotice, care pe lângă deprimarea imunitară imediată, contribuie şi la degenerarea mai rapidă a timusului. Cât am lucrat în Banat, copiii pe care i-am tratat cu mijloace naturale, în special cu propolis şi Echinacea răceau o dată la doi ani. Cei trataţi de alţi medici de familie cu antibiotice, cam o dată pe lună…
Anestezicele au de asemenea efecte imunosupresoare. Un studiu interesant a fost comunicat de Oktuno şi colaboratorii (2002), care au arătat că patru preparate folosite pentru anestezia peştilor din specia Sparus aurata au determinat reducerea complementului seric şi funcţiile fagocitelor.
Şi mai surprinzătoare a fost comunicarea realizată la noi de către Brudaşcă şi colaboratorii (1998), care după inocularea la câini a unui vaccin mixt antiviral au constatat leucopenie cu limfocitoză şi neutropenie, cât şi reducerea tranzitorie a functionării fagocitelor sanguine… Oare infectionistii nu citesc si ei?
Sunetele de durată reprezintă un factor de imunosupresie. A fost constatată la puii broiler reducerea numărului de limfocite şi a leucocitelor totale (Lazarevic, 2000).
Poluarea prin metale grele (în special plumbul, mercurul şi cadmiul), pesticide (cu precădere clorurate şi organofosforice) şi substanţe radioactive are o acţiune severă imunosupresoare. Aici sfatul cel mai bun este să părăsiţi astfel de medii. Dacă nu este posibil, atunci utilizaţi sub formă de cure, zeolit pulbere care le chelează şi elimină.
Ce este de făcut însă pentru ameliorarea stării sistemului imunitar în general, în condiţiile în care nu ne putem schimba viaţa, sau nici măcar nu ne propunem acest lucru? Respectarea odihnei şi alimentaţiei corecte, detoxifierea şi folosirea unor remedii sau suplimente alimentare cu valoare imunoreglatoare reală, poate fi o şansă.
Se ştie că cea mai serioasă provocare a medicinei este boala oncologică. Aici, foarte concentrat, lucrurile sunt prezentate astfel: pe seama unor factori care au indus imunosupresie, s-a dezvoltat o neoplazie. Diagnosticul acesteia şi speranţa de viaţă redusă produc depresie. În sine tratamentele propuse, intervenţia chirurgicală, chemo- sau radio-terapia practicate fără protecţie, conduc şi ele la prăbuşirea sistemului imunitar. Astfel cercul vicios e constituit. Ei bine, am avut şansa ca începînd cu anul 2005, să intru în contact cu o serie de medici şi producători de suplimente nutriţionale din Serbia, care mi-au demonstrat că boala oncologică poate fi tratată cu mult mai mult succes decât se face în mod curent, cu condiţia ca sistemul imunitar al pacientului să fie pregătit corect. Așa am descoperit beneficiile zeolitului, așa am descoperit şi altele.
E simplu de înţeles că în suferinţele oncologice şi hematologice este nevoie ca sistemul imunitar să fie implicat plenar şi că de starea sa depinde viaţa acestor pacienţi. Se pare însă că medicina oficială mai are de lucru. Voi cita dintr-un celebru dicţionar medical, Micul Larousse de medicină: „imunoterapia anticanceroasă, în studiu de aproape un secol, rămâne şi azi în fază experimentală. Totuşi, ea face obiectul a numeroase încercări terapeutice în întreaga lume şi este vorba, fără indoială, de mari perspective în tratarea şi vindecarea cancerelor.” Dificil de înţeles. Eu încă nu am auzit de un studiu care să dureze un secol… Să fie oare aici secretul tratării cancerului, dar care nu poate fi brevetat şi folosit economic, pentru că este menţinut în fază de studiu ? Oare nu se doreşte să fie finalizat şi publicat ?
Orice demers jurnalistic, pentru mine ca medic trebuie să aibă şi o finalitate practică în folosul cititorilor. Pentru aceasta le propun celor care doresc să-şi menţină o bună stare de sănătate şi să meargă la medic mai rar, să utilizeze după caz imunoreglatoare de calitate. Un imunoreglator / imunomodulator deosebit este propolisul, produs deja cunoscut la noi, sub diverse forme de prezentare. Există tinctura de propolis; Propolis mielat e o varianta mai buna, este o tinctura de propolis care contine si 10% miere de mana. Este un produs realizat de Melidava dupa o experienta de 20 de ani de utilizare a propolisului in diverse forme… Se mai foloseşte şi propolisul brut, mestecat si inghitit, dar are efecte slabe, pentru ca principiile active se extrag greu, in timp indelungat. Poate fi util pentru „rosu in gat, inflamatia amigdalelor. „Există extracte apoase şi produse mai complexe cum e „Propolis esenţă” al societăţii Phenalex din Oradea care a brevetat un procedeu ce permite utilizarea fracţiilor solubile în apă şi alcool, fără a avea însă în compoziţia finală alcool etilic. Nu e chiar o esenta de propolis, e o denumire comerciala inspirata pentru marketing, dar e un produs bun, util pentru copiii mici, si cei care nu pot sa foloseasca sub nici o forma un produs care contine alcool, spre exemplu cei care utilizeaza medicatie psihiatrica. Produsul nu s-a dovedit a fi mai eficient decat tincturile clasice de propolis in tratarea infestarilor parazitare in general si in special in cele intestinale. Un produs nou pe piaţă este Propoliv, realizat de Institutul Apicol Bucureşti care a făcut un extract în ulei de măsline. O variantă despre care o să vorbesc cu altă ocazie este utilizarea propolisului sub formă de aerosoli, şi avem la Cluj, la Casa Bio (www.casabio.ro) mai multe aparate de acest tip, inclusiv pentru copii şi maşină. În schimb trebuie să-mi fac datoria până la capat şi să vă recomand să nu folosiţi extract glicolic de propolis. Glicolul este tot un alcool din punct de vedere chimic. A fost ales special pentru acest gen de extracte alcoolice, pentru că nu are gustul specific, nu genereaza acea senzatie deranjanta, pentru unii, de arsura, dar este mult mai toxic decât alcoolul etilic. Spre exemplu in Germania unde este folosit pentru diversi aditivi alimentari se interzice consumul a mai mult de 1 ml pe zi pentru un adult…
Se intampla des sa recomandam Propolis esenta spre exemplu, si cei care se duc sa cumpere de la farmacie vin acasa, convinsi de farmacisti, cu propolis glicolic. Apoi ne intreaba de ce se plange copilul de dureri de ficat, sau de ce transpira abundent.
Un alt produs pe care il recomandam si in oncologie este Hidrolat de propolis forte, instilatii nazale in diferite tumori cerebrale, cancere rinofaringiene si melanom ocular. Produsul poate fi utilizat si pentru alte afectiuni in sfera ORL in speta afectiuni ale urechii, vegetatii adenoide (cunoscute si ca polipi). Un produs utilizabil in sfera unor probleme oculare mai usoare este Hidrolatul de propolis.
Produsele de calitate care contin Echinacea si Astragalus sunt de foarte mare folos in reglarea functionarii sistemului imunitar.
Zeolitul este un mineral care utilizat in doze adaptate poate face diferenta in oncologie si hemato-oncologie intre viata si moarte. Exceptional detoxifiant, are multiple utilizari in medicina naturista, complet neglijat, cred eu intentionat neglijat de medicina conventionala, este cel mai bun detoxifiant pe care noi il cunoastem.
Produsele cu efecte reale regenerative, cum sunt laptisorul de matca si produsele cu apilarnil, cand sunt de calitate…, au efecte deosebite de reglare a sistemului imunitar, in doze adaptate pacientilor, functie de starea lor si eventual suferinta pe care o au.
Produsele cu valoare nutritiva reala, asa numitele alimente functionale, cum sunt algele, ciupercile, extracte din orz, grau, etc, sau mai simplu polen si pastura sustin indirect sistemul imunitar, prin actiunea lor trofica, hranitoare a intregului organism. Utilizarea lor insa poate fi fundamentala pentru pacienti cu carente majore de micronutrienti. Practic orice om care beneficiaza de minunile industriei alimentare are nevoie de suplimentarea alimentatiei considerate normale cu acest gen de produse, daca doreste sa-si prezerve sanatatea…
Am văzut că sistemul imunitar e răspândit practic în tot corpul. Creierul pornind de la nivelul său cel mai înalt, cortexul, controlează acest sistem până la ultimele sale componente din periferie. La rândul său, imunitatea influenţează funcţionarea creierului. Ambele sunt în relaţie cu sistemul de celule stem, cu întreţinerea corpului şi păstrarea tinereţii. Întreaga noastră viaţa depinde de ele. Majoritatea actelor medicale devin necesare din pricina faptului că sistemul imunitar al pacienţilor este depăşit. Pentru o viaţă bună este necesar să întărim imunitatea, care conlucrează la recuperarea sănătăţii.
Dr. Cristina Aoşan
Comisia pt medicina alternativa a Ministerului Sanatatii din Romania, membru
Comisia de Apiterapie a Apimondia, membru
Melidava Romania – Mai mult decat sanatate