Melidava

Proprietatile antimicrobiene ale produselor apicole si ale plantelor medicinale

Antimicrobial properties of bee products and medicinal plants

Boukraa, F. Abdellah, L. Alt-Abderrahim

În ”Microbial pathogens and strategies for combating the; science, technology and education” A. Mendez-Vilas Ed. 2017

CONCLUZIA: „Acțiunea antimicrobiană cuprinde componente antibacteriene, antifungice și antivirale. Aceste proprietăți ale produselor apicole sunt importante pentru a combate infecțiile produse de către microorganisme. Cele mai importante produse apicole cu proprietăți antimicrobiene sunt mierea și propolisul.”

Din acest motiv am creat un produs care s-a dovedit a fi cu adevarat valoros: Propolis mielat – Melidava

Introducere

Plantele medicinale sunt folosite de mii de ani pentru tratamentul diferitelor boli. Deși unele au fost depășite de abordările farmaceutice convenționale, renaște interesul publicului în folosirea de produse naturale. Industria produselor farmaceutice examinează potențialul lor ca surse de noi compuși medicinali pentru a identifica noi factori de creștere, imunomodulatoare și antimicrobiene, Recent, a crescut plurirezistența microorganismelor patogene față produsele antimicrobiene folosite în tratamentul bolilor infecțioase, situație care face necesară căutarea de  noi compuși antimicrobieni.Produsele naturale sunt atât surse fundamentale de noi substanțe chimice, cât și de noi componente ale farmacopeilor. Este necesară căutarea de noi substanțe antimicrobiene care să prezinte efecte secundare minime datorită unor efecte secundare grave ale unor medicamente de uz curent. Este deci necesară descoperirea de noi substanțe cu activitate antivirală și antimicrobiană, iar substanțele naturale au deschis căile către noi abordări terapeutice, către înțelegerea mecanismelor biochimice și au stabilit valoarea lor ca unelte de valoare în chimia biologică și biologia moleculară și celulară.

Proprietățile antimicrobiene ale produselor apicole

Acțiunea antimicrobiană cuprinde componente antibacteriene, antifungice și antivirale. Aceste proprietăți ale produselor apicole sunt importante pentru a combate infecțiile produse de către microorganisme. Cele mai importante produse apicole cu proprietăți antimicrobiene sunt mierea și propolisul.

Miere

Folosirea mierii ca remediu tradițional împotriva  infecțiilor microbiene datează încă din antichitate. Mierea exercită activități antimicrobiene puternice împotriva bacteriilor, drojdiilor și fungilor patogeni sau non-patogeni. Studiile de laborator au demonstrat eficiența mierii împotriva unor patogeni umani, inclusiv Escherichia coli, Enterobacter aerogenes, Salmonella typhimurium, Staphylococcus aureus, S. aureus rezistent la meticilină (MRSA), streptococilor hemolitici și a enterococilor rezistenți la vancomicină. Alzahrani et al. au arătat că patru varietăți de miere cu origini botanice diferite sunt eficiente împotriva Staphylococcus aureus Oxa R și a S. aureus Oxa S, Pseudomonas aeruginosa și Candida albicans. Activitatea antimicrobiană a mierii a fost atribuită unora dintre proprietățile sale incluzând efectul osmotic, pH-ul natural scăzut și prezenței inhibinei care constă din peroxid de hidrogen, acizi fenolici, flavonoizi și lizozim.

Comunicările au indicat că mierea are activități promițătoare împotriva Candida albicans și Aspergillus niger. Sheikh et al. au comunicat că mierea este eficientă împotriva dermatofitelor (Microsporum ferrugineum, Trichophyton longfeuseus, T. mentagrophyte, T. semmie, T. tonsurance), a fungilor paraziți (Alescheria boydii), a saprofiților (Mucor mucaralis) și a speciilor de Aspergillus. Au fost efectuate puține cercetări privind activitatea antivirală a mierii. Zeina et al. au demonstrat activitatea eficientă a mierii la diferite concentrații împotriva rubeolei. Ghapanchi et al. au arătat că mierea în diferite concentrații poate inhiba dezvoltarea HSV1, putând fi considerată o opțiune terapeutică în medicina tradițională. Critchfield et al au arătat că flavonoizii din miere precum chrysina, acacetina și apigenina inhibă activarea HIV-1 în modele latente de infecție printr-un mecanism care include inhibiția transcripției virale. Takaisi și Scjoncjer au sugerat că aceasta se datorează acțiunii flavononei pinocembrină și flavonoidului galangină, precum și CAPE, al căror mecanism de acțiune se bazează pe inhibiția ARN polimerazei bacteriene. Cushnie și Lamb au comunicat că alți flavonoizi precum galangina, au de asemenea activitate antimicrobiană. Mecanismul de acțiune implică degradarea membranei citoplasmice a bacteriilor, ceea ce determină o pierdere a ionilor de potasiu, mărește permeabilitatea membranei și îi disipează potențialul, făcând ca bacteriile să-și piardă capacitatea de a sintetiza ATP, afectând transportul prin membrană și motilitatea. Flavonoizi precum quercetina și rutinul, care se găsesc atât în miere cât și în propolis, prezintă activitate antivirală împotriva HSV, a virusului sincțial, poliovirusurilor și a virusului Sindbis. Mecanismele de acțiune propuse sunt legate de inhibiția polimerazei virale și de legarea acidului nucleic viral sau a proteinelor din capsidă (Tabelul 1).

Tabelul 1. Activitatea antibacteriană a mierii împotriva bacteriilor ce cauzează infecții periculoase pentru oameni

Propolis

Propolisul este o substanță rășinoasă colectată de albine din diferite plante și este folosit în construcția și etanșarea stupilor, închiderea crăpăturilor, etc. Este un amestec de rășină, uleiuri esențiale și ceruri, și mai conține și aminoacizi, săruri minerale, etanol, vitaminele A și complexul B, E și flavonoizi. Are o puternică activitate antimicrobiană și a fost folosit ca agent chemoterapeutic încă din antichitate. A fost folosit în medicina populară încă din 300 i.e.n. în scopuri cosmetice și medicale, și ca medicament anti-inflamator și pentru vindecarea rănnilor. Este unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale, caracterizat prin un spectru larg al efectelor. Este eficient împotriva bacteriilor care rezistă antibioticelor chimice și are proprietăți antivirale împotriva herpesvirusurilor. Are activitate împotriva virusului herpes simplex de tip 1, micșorând activitatea virală și replicarea. Activitatea antimicrobiană a propolisului (inclusiv cea antivirală) este atribuită compușilor fenolici precum flavonoizii. Printre cele mai puternice componente microbicide din propolis este flavanona pinocembrină și analogul său 3-OH galangina. Acidul cafeic și esterii săi, fracțiile volatile conținând fenoli și/sau terpenoizi prezintă activități antimicrobiene notabile. Mecanismele de acțiune implică degradarea membranei citoplasmice a bacteriilor, ceea ce determină pierderi de K și distrugeri, care culminează cu autoliza celulei. Flavonoizii din propolis produc o micșorare a replicării intracelulare a tulpinilor de herpesvirusuri. Propolisul suprează replicarea virusului HIV-1 și modulează răspunsurile imune. După Schnitzler flavonoizii din propolis acționează prin:

• Împiedicarea intrării virusurilor în celule
• Micșorarea activităților de replicare intracelulară. Acest proces contribuie la supresarea dezvoltării virusurilor prin acțiunea transcriptazei inverse și este realizat prin blocarea unor enzime, anulând capacitatea virusurilor de a-și sintetiza ARN și ADN
• Stimularea sistemului imun în a combate infecția virală (Tabelul 2)

Tabelul 2. Efectele propolisului împotriva microorganismelor patogene

Lăptișor de matcă (RJ)

RJ este o substanță produsă de albinele lucrătoare. Dacă o femelă obișnuită este hrănită cu RJ ea se transformă în regină. RJ conține aprox. 12% proteine, 5-6% lipide și 12-15% carbohidrați. Conține multă vitamină B și 17 aminoacizi, inclusiv cei 6 esențiali, fiind un nutrient bogat în hormoni, cu un spectru larg de beneficii potențiale. Conține 15% acid aspartic, important pentru dezvoltarea țesuturilor, mușchilor și regenerarea celulelor. Conține amino- și gamma-globuline care ajută sistemul imun în combaterea infecțiilor. Are efecte antimicrobiene, de supresare a reacțiilor alergice, de micșorare a  colesterolului sanguin, prevenire a distrugerilor celulare la pacienții cu cancere și HIV, în vindecarea rănilor și accelerarea creșterii.

RJ acționează ca un antibiotic puternic, omorând toate tipurile de bacterii și microbi. Inhibă bacteriile Gram pozitive și negative, dar mai mult pe primele. Potența activității sale antibacteriene este legată de conținutul de acizi grași din fracția solubilă în eter, în principal de acid trans-10-hidroxi decanoic (10-HDA). Proteinele și peptidele din RJ participă la mecanismele de apărare împotriva patogenilor prin inactivarea directă a acestora și prin inducerea de citokine care participă la reglarea transcripției proteinelor și peptidelor defensive.

Polen

Polenul este o pulbere fină produsă de plantele cu flori și colectată de albine. O grăuncioară de polen conține gametofiții masculini. Polenul de albine, o masă de polen ambalată de către albinele lucrătoare sub formă de granule la care adaugă miere sau nectar, conține lipide, zaharuri, proteine, aminoacizi, vitamine, carotenoizi și polifenoli precum flavonoizii, și carbohidrați. Componentele fenolice din polen constă în pricipal din glicozide ale flavonoizilor și ale acizilor hidroxicinamici. Această compoziție este specifică speciei și este legată de proprietățile terapeutice (antibiotic, antineoplazic, antidiareic și antioxidant) ale polenului de albine. Kacaniova et al. au studiat activitatea antimicrobiană a polenului de albine și au arătat că extractele din acest polen sunt active împotriva bacteriilor patogene Gram pozitive și Gram negative (Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella enterica, Escherichia coli), fungilor microscopici (Aspergillus fumigatus, Aspergiullus flavus, Aspergillus niger) și a drojdiilor (Candida krusei, Candida albicans, Candida glabrata, Candida parapsilopsis, Candida tropicalis, Geotrichum candidum, Rhodotorula mucilaginosa). Această activitate este determinată de componen tele fenolice ale polenului.

A fost studiată activitatea antibacteriană a polenului de albine din Turcia împotriva a 13 specii de bacterii patogene pentru plante (Agrobacterium tumefaciens, A. vitis, Clavibacter michiganensis subsp. michiganensis, Erwinia amylovora, E. carotovora pv. carotovora, Pseudomonas corrugata, P. savastanoi pv. savastanoi, P. syringae pv. phaseolicola, P. syringae p.v. syringae, P. syringae pv. tomato, Ralstonia solanacearum, Xanthomonas campestris p.v. campestris, X. axonopodis pv. vesicatoria). Rezultatele au arătat că extractul din polen de albine provenit din Turcia are efecte de inhibiție împotriva tuturor patogenilor menționați. Păstura a prezentat activitate antibacteriană împotriva Staphylococcus aureus și S. epidermidis. Într-un studiu recent cu extracte în etanol 80% din polen de albine provenit din Brazilia a fost constatată activitate antibacteriană împotriva Staphylococcus aureus, Bacillus subtilis, Pseudomonas aeruginosa și Klebsiella sp. Substanțele antibacteriene din polen active împotriva Streptococcus viridans sunt similare cu cele din propolis și fagurii cu miere. Polenul are și activitate antifungică împotriva patogenilor.

Venin de albine

Veninul de albine conține unele componente cu activitate fiziologică; fosfolipaza A2, hialuronidaza, fosfomonoesteraza acidă, α-D-glucozidaza și lizofosfolipaza. Dintre ele, melittina, o peptidă hidrosolubilă, cationică, amfipatică, α-helicală, compusă din 26 de resturi de aminoacizi, este nonspecific citolitică, care atacă toate lipidele din membrane cauzând toxicitate. Fosfolipaza A2 conține 10-12% peptide și este componenta cea mai distructivă a apitoxinei. Este o enzimă care degradează fosfolipidele din componența membranelor celulare. Proprietățile antibacteriene ale veninului de albine ca agent antibacterian natural au fost studiate extensiv pentru a fi folosite ca alternative la terapiile cu antibiotice. A fost comunicată o puternică activitate antibacteriană a veninului de albine împotriva bacteriilor Gram pozitive și negative. Nakatji et al. au comunicat că veninul de albine poate controla dezvoltarea Staphylococcus aureus și prezintă activitate împotriva bacteriilor pielii precum Propionibacterim acnes, Staphylococcus epidermidis și Streptococcus pyogenes. Yu et al. au arătat că veninul de albine prezintă activitate antifungică împotriva Tricophyton mentagrophytes și T. rubrum mai puternică decât cea a fluconazolului, un antifungic comercial folosit în tratamentul și prevenirea infecțiilor fungice superficiale și sistemice.

Ceară de albine

Ceara de albine este un produs secretat din glandele de ceară ale albinelor lucrătoare. Este un amestec de esteri, acizi grași, alcooli superiori și hidrocarburi saturate, substanțe aromatice și pigmenți. Caracterul său antimicrobian a fost folosit în remedii holistice din  Europa și Asia de secole. Este deosebit de activă împotriva Bacillus alvei, Proteus vulgaris, Salmonella gallinarum și Bacillus subtilis. Ghanem et al. au arătat că ceara de albine este eficientă împotriva bacteriilor Gram pozitive și negative, iar extractele din ceară au fost active împotriva bacteriilor patogene (Listeria monocytogenes, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Salmonella enterica, Escherichia coli), a fungilor microscopici (Aspergillus fumigatus, A. flavus, A. niger) și a unor tulpini de drojdii (Candida krusei, C. albicans, C. glabrata, C. parapsilopsis, C. tropicalis, Geotrichum candidum, Rhodotorula mucilaginosa).

Plante medicinale

Plantele medicinale sunt resursa cea mai bogată de medicamente din sistemele tradiționale de medicină. Ele produc un număr mare de metaboliți secundari cu efecte antimicrobiene asupra patogenilor. Se estimează că 14-28% dintre speciile de plante superioare se folosesc medicinal iar 74% dintre componentele cu activitate farmacologică ale plantelor au fost descoperite după analiza utilizării etnomedicale ale plantelor.

Subprodusele unor legume și fructe sunt surse de zaharuri, săruri minerale, acizi organici, fibre alimentare cu un domeniu larg de acțiuni – antitumorale, antivirale, antibacteriene, cardioprotectoare și antimutagenice. Cojile de fructe și legume pot fi folosite ca surse de materiale antimicrobiene. Cercetările moderne au arătat că aceste coji sau semințe, precum cojile și sâmburii de struguri, cojile de rodii, cojile de Clausena și miezul semințelor de mango prezintă proprietăți antimicrobiene. Chanda et al.au studiat activitatea antimicrobiană a cojilor de la 7 fructe și legume; Mangifera indica L. (mango), Lagenaria siceraria (pepene lung), Solanum tuberosum L. (cartof), Ananas comosus (ananas), Luffa acutangula, Momordica charantia L. (castravete amar), Moringa oleifera Lam. împotriva a 11 microorganisme: Staphylococcus aureus , Staphylococcus subflava, Corynebacterium rubrum, Salmonella typhimurium, Enterobacter aerogene, Klebsiella pneumoniae,  Proteus mirabilis, Cryptococcus luteolus, Candida albicans, Candida tropicalis, Candida glabrata, dintre care Mangifera indica a prezentat cea mai promițătoare activitate antimicrobiană.

Timus

Proprietățile aromatice și medicinale ale genului Thymus au făcut din el una dintre cele mai populare plante din lume. Aceste specii sunt folosite ca ceaiuri, aromatizanți și plante medicinale. Datele publicate arată că componentele volatile obținute din părțile aeriene ale plantei sunt geranial, linalool, γ-terpineol, carvacrol, thymol și trans-thujan-4-ol. Studii recente au arătat că speciile de Thymus prezintă activiități antibacteriene, antifungice, antivirale, antiparazitice, spasmolitice și antioxidante. Abdellah et al. au arătat că pulberea de Thymus ciliatus are un puternic efect antibacterian împotriva Staphylococcus aureus OxaR, Escherichia coli și Pseudomonas aeruginosa. Juven et al. au explicat activitatea antibacteriană prin legarea thymolului de proteinele membranei și creșterea permeabilității membranei celulei bacteriene. Alte studii sugerează că acest compus volatil produce inactivarea enzimelor implicate în sintetizarea componentelor structurale.

Eugenia caryophyllata

Eugenia caryophyllata (cuișoare) a fost folosită în medicina tradițională pentru eliminarea obstrucției nazale și a durerilor musculoscheletale, ceea ce implică o activitate anti-inflamatoare a plantei. Planta are un puternic miros de fenol și gust acrișor. Ea conține tanen (13%), ulei fixat și ulei esențial (15-20%) ale căror principale componente sunt eugenol (80-90%), β-caryofilenă (9%), și acetat de eugenil (7%).Au fost demonstrate efectele analgezic, anestezic, spasmolitic și antibacterian ale EC, eficientă împotriva ouălelor și adulților de Pediculus capitis. Are activitate antiseptică, bacteriostatică și bactericidă împotriva Escherichia coli, Staphylococcus aureus, și oprește dezvoltarea Helicobacter pylori. Este de asemen ea acaricidă împotriva Dermatophagoides farinae și D. pteronyssimus.

Eucalyptus

Originar din Australia, Eucalyptus este un remediu tradițional pentru aborigeni în numeroase afecțiuni. Este folosit astăzi în întreaga lume sub formă de pilule, lichide, inhalații, salve și unguente împotriva a numeroase probleme. Intern, ajută ușurarea simptomelor de răceală, gripă, dureri în gât, bronșită, pneumonie și infecții respiratorii. Eucalyptus globulus este folosit în tratamentul infecțiilor urinare și ale tractului respirator datorită conținutului ridicat de eucaliptol. Se folosește și ca antiseptic de uz extern, fiiind antibacterian și antifungic.

Scorțișoară

Scorțișoara este una dintre mirodeniile deseori folosite pentru gătit sau în medicina tradițională, întrucât posedă propietăți chemopreventive, antispasmodice, anti-ulceroase, coleretice, sedative, hipotermice, antifungice, antibacteriene, antivirale, antipiretice, lipolitice, antiseptice, anestezice, anodine, citotoxice, hipolipidemice, antiplachetare și de stimulare a sistemului imun. Activitea sa este determinată de prezența cinamaldehidei, o aldehidă aromatică care inhiă activitatea aminoacid decarboxilazei și este activă împotriva a numeroase bacterii patogene. Scoarța este bogată îm cinamaldehidă (50,5%) care este puternic electronegativă. Compușii electronegativi interferă în procesele biologice care implică transfer de electroni și reacționează cu componentele care conțin azot – proteine, acizi nucleici – inhibând dezvoltarea microorganismelor. Efectele fungistatice și fungicide ale scorțișoarei și ale uleiului său sunt determinate de acțiunea de inhibiție a compușilor naturali. Mecanismele implicate sunt granularea citoplasmică, ruperea membranei citoplasmice și inactivarea/inhibiția enzimelor intra- și extracelulare, evenimente biologice care se pot produce separat sau concomitent, culminând cu inhibiția germinării miceliului.

Usturoi

Usturoiul este o plantă comestibilă considerată panaceu universal. Un număr mare de microorganisme – bacterii, fungi, protozoare și virusuri – sunt sensibile la usturoi zdrobit. Activitatea antimicrobiană a usturoiului este atribuită prezenței tiosulfinaților (de ex. allicina) care acționează prin inhibiția totală a sintezei ARN și parțială a ADN și a proteinelor. Susceptibilitatea bacteriilor la usturoi depinde de diferențele de structură ale tulpinilor bacteriene. Conținutul de polizaharide și lipide al peretelui celular exercită efecte asupra permeabilității față de specii Gram pozitive și negative de Escherichia, Salmonella, Staphylococcus, Streptococcus, Klebsiella, Proteus, Bacillus, Clostridium și Helicobacter pylori sau chiar față de bacterii cu dezvoltare rapidă precum Mycobacterium tuberculosis. Extracte din usturoi previn formarea de enterotoxine stafilococice A, B și C1, și a termonucleazei. Extractele proaspete din usturoi prezintă activitate antivirală asupra citomegalovirusului uman, gripei B, herpes simplex de tipurile 1 și 2, parainfluenza de tipul 3, vaccinia, virusul stomatitei veziculare și rinovirusului uman de tip 2. Extractele din usturoi prezintă și efecte antifungice, inhibând formarea micotoxinelor precum aflatoxina din Aspergillus parasiticus. Allicina este componenta care inhibă dezvoltarea fungală acționând asupra tiol enzimelor (alcool dehidrogenază, tioredoxin reductază, ARN polimerază) ceea ce afectează metabolismul cistein proteinazei implicate în virulența bacteriilor.

Tabelul 3. Activitatea antimicrobiană a unor plante

Uleiuri esențiale

Mirodeniile, ierburile și uleiurile esențiale din plante se adaugă în hrană în principal ca agenți de gust și aromă, dar posedă și un domeniu larg de activități antimicrobiene. Uleiurile esențiale sunt compuși volatili, naturali, complecși, caracterizați printr-un miros puternic și se formează în plantele aromatice ca metaboliți secundari. Sunt concentrate sau depozitate într-o anumită regiune a plantei sau în diferite organe ale aceleiași plante și se obțin de obicei prin antrenare cu aburi sau hidrodistilare, tehnică elaborată inițial în Evul Mediu de către arabi. Cunoscute pentru proprietățile lor antiseptice (bactericide, virucide, fungicide) și medicinale, precum și pentru aroma lor sunt folosite la îmbălsămări, conservarea alimentelor și ca remedii antimicrobiene, analgezice, sedative, anti-inflamatoare, spasmolitice și anestezice locale. Până în prezent, aceste caracteristici nu s-au modificat mult, cu excepția faptului că se cunosc mai bine mecanismele de acțiune, în special cea antimicrobiană. Activitatea antimicrobiană este atribuită prezenței componentelor terpenoidice și fenolice. Componentele principale ale uleiurilor esențiale sunt fenilpropanoizii precum carvacrol, timol, eugenol și aldehidă cinamică. Mecanismele de acțiune ale EO nu au fost încă total elucidate, fiind complicate de numărul mare de componente chimice din EO care pot participa la activitatea antimicrobiană.Mecanismul acestei activități nu poate fi atribuit unui singur mecanism, întrucât în celule există mai multe ținte. Se consideră că componentele uleiurilor esențiale produc creșteri ale permeabilității membranelor celulare, ceea ce conduce la pierderi de componente intracelulare vitale ale microorganismelor, la dezechilibre ale ionilor anorganici și la afectarea sistemelor celulare enzimatice și a respirației celulare.

Tabelul 4. Activitatea antimicrobiană a unor uleiuri esențiale

Ulei de măsline și părți ale arborelui de măslin

Uleiul de măsline este o grăsime obținută din fructe de Olea europaea, familia Oleaceae, cultivat în bazinul Mării Mediterane. Uleiul este obținut prin zdrobirea fructelor și extracție prin procedee mecanice sau chimice. Este folosit pentru gătit, fabricare de produse cosmetice și farmaceutice și drept combustibil în lămpi tradiționale cu ulei. Este compus în principal din triesteri gliceridici ai acizilor oleic și palmitic și ai altor acizi grași, cu urme de squalenă și steroli. Conține fenoli naturali cu proprietăți antioxidante, care conferă uleiului extra-virgin neprocesat un gust amărui și iute datorită esterilor tyrosolului și hidroxityrosolului (oleocanthal, oleoropeină). Este o sursă de peste 30 componente fenolice, aldehide secoiridoide, flavonoizi și lignani (acetoxipinorezinoli, pinorezinol). Au fost demonstrate activitățile antimicrobiene ale hidroxitirosolului, tirosolului și oleuropeinei împotriva anumeroase tipuri de bacterii implicate în infecții intestinale și ale căilor respiratorii, acțiuni datorate grupărilor fenolice cu substituenți în poziția orto. Prezintă acțiune bactericidă împotriva Helicobacter pylori, cauza principală a ulcerelor gastrice și implicat în cancerele de stomac.

Hidroxitirosolul exercită efecte asupra infecțiilor bacteriene umane. Furneri et al. au demonstrat că concentrații foarte mici de hidroxitirosol au inhibat 25 de tulpini de mycoplasme. Uleiurile de măsline extravirgine prezintă efecte antibacteriene împotriva a 14 tulpini diferite de bacterii, inclusiv E. coli, Salmonella enterica, Staphylococcus aureus după numai 60 de minute. Aceste efecte sunt corelate cu conținutul de polifenoli, uleiul exravirgin de măsline având efecte mai mari decât uleiurile de floarea soarelui sau din germeni de porumb.

Melidava – Mai mult decat sanatate