Melidava

PRELUCRAREA INFORMATIEI CUANTICE IN MEDICINA

             Einstein a demonstrat că materia este energie și a menționat că ”își va petrece restul vieții întrebându-se ce este lumina”, iar David Bohm a considerat în 1980 că tot ceea ce există este un ocean de lumină, o ”holomișcare” în care materia este forma cristalizată a luminii.  Zhang sugerează existența unui al doilea organism diferit de cel chimic și cu care se interpenetrează – corpul electromagnetic, vehicul al proiectărilor ființei conștiente. Gurvich introdusese deja (Școala Vernadsky, Gurvitch, Bauer – 1944-1950) un model complementar pentru câmpul morfogenetic și radiația mitogenetică.

 

Transmiterea de energie și comunicarea din interiorul organismelor se produce și în afara sistemelor circulatorii cunoscute: sanguin, limfatic și nervos. Câmpurile și formele de energie încă neelucidate implică existența unei realități mentale ce funcționează în afara interacțiunilor neuronale și a structurilor microtubulare. Ele sunt reflectări ale unor procese structurate formate din vehicule-pluri-corporale preexistente în complexul biologic al ființelor. Realitatea materială și conștiința se întrepătrund; cîmpurile de energie și cele de conștiință se interpenetrează formând totalitatea unei ființe. Conștiința depășește componenta ondulatorie a materiei și nu este reductibilă la câmpuri de informație concepute ca epifenomene emergente din structuri materiale cu un anumit grad de complexitate. Planck a fost cel dintâi care a considerat materia și energia drept aspecte complementare ale câmpurilor informaționale care emerg din conștiință – sursa și domeniul a tot ceea ce există, prezență universală și permanentă, participant la evenimentele cuantice, unificare a universului multi-dimensional.

           Biofotonica și structurarea energetică a organismului

      Radiația mitogenetică și coerența cuantică în organismele vii

După Albert Szent-Gyȍrgyi ”celula este o mașinărie condusă prin energie. Studiul ei poate fi abordat studiind simultan materia și energia. În toate culturile și în toate tradițiile medicale precedente, vindecarea a fost realizată prin deplasări de energie”. Generarea de energie în organism se produce în mare măsură prin procesul formării de ATP via fosforilare oxidativă. Voeikov a identificat însă generarea de energie și prin acțiunea speciilor cu oxigen reactiv (ROS) în apă, sânge și soluții apoase. Sistemele vii sunt procese structurate suspendate în complexe moleculare cu grade diferite de labilitate. Radiația mitogenetică (MGR) este un factor de semnalizare, declanșator al mitozei, care necesită cel puțin un foton de radiație UV. Acești fotoni sunt asociați dezvoltării și diferențierii celulare, sunt mediatori ai comunicărilor intercelulare și sunt complet distincți de bioluminiscență. Migrarea de energie pe traseele nivelelor electronilor din macromoleculele proteice se produce în ansambluri – aglomerări de macromolecule menținute împreună prin circulație constantă de energie – norul comun de electroni. Stările energetice sunt transferate prin intermediul electronilor locali, eliminând astfel necesitatea deplasărilor de electroni.

Întregul organism este un sistem termodinamic care funcționează departe de starea de echilibru, posedă unele caracteristici ale haosului, și utilizează energia drept structură disipativă. Emisia de biofotoni este extrem de slabă, deci este efectuată în condițiile în care nu intensitatea contează ci ordinea, coerența fiind caracteristica ei fundamentală. În 2004 Cyril Smith a demonstrat efectele coerenței pentru apă și sistemele vii, informațiile putând fi imprintate sub formă de agregate, ca frecvențe generate de interacțiunile cuantelor și câmpurilor electromagnetice atât în apă, cât și în sistemele vii, complexe. Procesul biofotonic al transformărilor de energie implică prezența speciilor cu oxigen reactiv (ROS) și în mod special a radicalului oxigen O₂^–, anionul radicalic superoxid care inițiază formarea celorlalte ROS. Procesul desfășurat în cascadă creează o abundență de energie proprie organismului, iar recombinările conduc la depozitarea de energie structurată și organizată în EES. EES diferă față de energia generată prin transformările ATP; energiile ATP fiind de ordinul de mărime a 0,5eV, iar cele ale biofotonilor UV a 5 eV, explicând astfel de ce creierul poate folosi mari cantități de energie fără scăderea corespunzătoare a concentrației de ATP.

                          Procese biofotonice la nivel sanguin

Formarea de superoxid se produce în grupul neutrofil al celulelor albe sanguine, în mod diferit de generarea sa în cascada respiratorie, sau de consumul rapid de oxigen molecular care determină transformarea sa în ROS. ROS participă la procesele moleculare de semnalizare, iar sângele integral este implicat într-un proces biofotonic  în care ROS joacă un rol esențial fără a fi legat de funcția imună a neutrofilelor. Neutrofilele – ca sursă de ROS pentru sânge – îndeplinesc o funcție transformativă asupra oxigenului transportat de către eritrocite. Sângele funcționează ca un întreg sistem, nu ca simplu agregat de celule diferite – funcționează holistic.

Emisia de fotoni (PE) fie spontană, fie amplificată cu luminofori, a sângelui uman în condiții de repaus sau în cursul reacției imune induse artificial arată faptul că sângele constituie o sursă continuă de biofotoni care își depozitează energiile în EES. Această situație se datorează generării de excitație electronică prin reacțiile ROS. Stările de excitație ale sângelui și ale suspensiilor de neutrofile sunt oscilatorii datorită interacțiunilor dintre sursele individuale de excitație. EES din sânge sunt sensibile la fluctuațiile câmpurilor fotonice externe, dar rezistente față de variațiile de temperatură – fapt reflectat prin efectul de histerezis al PE ca răspuns la variații de temperatură. Sângele este un sistem cooperativ nonliniar și de non-echilibru, ale cărui componente interacționează permanent în timp și în spațiu. Această proprietate este determinată, cel puțin parțial, de capacitatea sângelui de a stoca energia excitației electronice produsă prin metabolismul său normal.

Biofotonii – cu existență demonstrabilă experimental – ar putea demonstra unele intervenții din medicina complementară și alternativă care implică transfer de bioinformație purtată prin semnale energetice slabe, precum cele asociate cu acupunctura sau homeopatia, electromedicina sau vindecările spirituale, cu transmitere și deplasare de energie. Aceste sisteme ar putea funcționa prin interacțiuni directe cu emisiile de biofotoni, influențând procesele biologice vitale de reglare, fără impact asupra structurilor fizice ale organismului. Câmpul biofotonic ar putea constitui domeniul organizațional energetic (electromagnetic, acustic, radiologic) al organismului și universalitatea conștientizării încă inexplicabile pentru știință. Componenta electromagnetică a biocâmpului (ușor de demonstrat experimental) trebuie considerată drept o suprapunere a undelor componente provenite de la oscilatorii cu sarcini electrice ale organismului. Oscilatorii funcționează la toate nivelurile: atomic, molecular, celular, al organelor și sistemelor de organe – inclusiv creierul și inima.

                  Funcțiile de biocomputer ale organismului

ADN – Gariaev și colab. (Inst. Științelor de Control al Academiei de Științe a Rusiei) au demonstrat că procesele structurate care generează biocâmpurile endogene și care prefigurează formarea structurilor moleculare sunt localizate în aparatul cromozomal. Cromozomii dețin proprietatea non-localizării informației genetice și funcționează în termenii non-localizării imaginilor exprimate la indicațiile fotonilor – imagini holografice – care furnizează informațiile necesare vectorilor morfogenezei. Cromozomii sunt astfel purtători ai comenzilor caracteristicilor structurii noastre finale ca adulți funcționali,  ”imortalitatea” biologică trecând de la un individ la altul odată cu crearea unui nou individ.

Suntem determinați genetic și social. Putem specifica nivelurile de abstractizare și porțiunile cogniționale ale sistemului compozit corp-creier-minte ca entități controlate genetic. Pauling estimează că 10²¹ molecule din creierul uman efectuează cca. 10¹⁴ operații/secundă. Forma biologică este prefigurată printr-o hologramă cuantică generată de către un biocomputer  pe baza ADN-ului, care conține și deține genomul ondulatoriu. Acest model implică faptul că dublul helix fundamental, compus din benzi antiparalele, este forma implicată în crearea hologramei care ne reconstituie ca întreg pe baza unui model non-liniar care recunoaște jumătățile antiparalele de bandă. Sistemul cromozomal acționează atât ca expeditor cât și ca destinatar pentru ”textele” genetice, memoria sa holografică fiind descifrată de către câmpurile electromagnetice și acustice, care transportă informația genetică în forma sa ondulatorie peste limitele și în afara granițelor sistemului cromozomal. Se manifestă astfel, dualitatea materie/undă a prelucrării non-locale a semnalelor. Procesul memoriei corticale ar putea avea și componente cuantice.

După Gariaev, aparatul cromozomal în forma sa materială este cuplat cu canalele pentru informație genetică în forma lor ondulatorie (proprietăți  acustico-optice sub formă de cuante) astfel încât cromozomii celulelor individuale dintr-un organism viu sunt interconectate într-un continuum holistic ce produce radiație monocromatică drept câmp propriu. Experimental, echipa sa – lucrând in vitro cu ADN izolat – a descoperit modulareaa fotonilor prin aceea că că ADN-ul interacționează cu un laser cu fascicol dublu, în acest caz cu λ = 632,8 nm, modifică polaritatea luminii și o trece în domeniul radiofrecvențelor. Echipa a reușit să descifreze, să reproducă și să imprinteze informația conținută în ADN. Undele radio generate de către ADN constituie un tip nou de semnal în care informația este conținută în polarizarea vectorilor electromagnetici. Informația conținută în laser a fost folosită – tot experimental – pentru a resuscita semințe de Arabidopsis thaliana iradiate la Cernobâl. Undele radio nepolarizate nu purtau informația ADN și nu au putut realiza resuscitarea. Mai mult, undele radio generate de către ADN au demonstrat activitate genetică proprie, producând o dezvoltare hiperrapidă a răsadurilor de cartofi, cu peste 11cm/zi, împreună cu formarea în același ritm a tuberculilor și rădăcinilor. În medicină acest tip de tehnologie ar putea fi utilizată pentru refacerea non-invazivă a cromozomilor deteriorați și tratamentul unor boli incurabile, precum cancerele sau HIV.

Dinamica fluctuațiilor de ADN și prelucrarea informației cuantice. În funcționarea ondulatorie a cromozomilor, dinamica fluctuațiilor genomului descifrează, recodifică și transmite informații de la o porțiune a organismului către alta, în afara – deci nu pe baze moleculare – distanțelor locale. Capacitatea dinamică de descifrare a informațiilor din organism, ca parte a acțiunilor non-locale, implică și posibilitatea de a descifra și modifica propriul câmp holografic printr-un proces biosolitonic. Solitonul, ca tren de unde ultrastabil,  este asemănător unei cuante care manifestă dualitate undă/particulă și deține capacitatea de a depozita și transmite informație. Prelucrarea solitonică a ADN-ului este critică în procesul de descifrare a codonilor. Citând din Gariaev ”ADN funcționează ca un sistem/ansamblu cuantic  coerent de oscilatori printr-o rețea cuantică” (1994). Polarizarea imaginilor holografice prin intervenția unui vector electromagnetic argumentează ideea că molecula de ADN funcționează precum un oscilator armonic mecano-cuantic care produce oscilații non-liniare.

Implicațiile medicale potențiale sunt de domeniul SF: vaccinuri ondulatorii efectuate cu ajutorul unui laser cu spectru larg care poate acoperi întregul domeniu de frecvențe în care operează genomul (Gariaev, 2000). Laserul ar putea imita funcția de semnătură ondulatorie a cromozomilor, transmițând informație genetică între doi genomi prin intermediul undelor și, implicit, pentru a controla metabolismul. Se vor putea astfel corecta defectele genetice, reface cromozomii distruși (v. semințele de la Cernobâl) și aborda noi metode de tratament pentru cancer și SIDA.

Natura de cristal lichid a ADN-ului implică o activitate asemănătoare cu cea a plasmei, manifestată printr-un întreg unificat – holonul. Deține o anumită conștiență asemenea unui biocomputer extrem de rapid, insesizabil cunoașterii umane. ADN aparține de ceea ce se denumește MBTM – Multi-Bodied-Transduction-Model (model-transducțional-pluri-materializabil), care descrie corpul omenesc drept un complex de cîmpuri ale conștientizărilor și energiilor întrepătrunse în forme vibraționale.

        Acupunctura: sistemul circulator al corpului electromagnetic

Acupunctura și comunicările ultra-rapide – Corpul omenesc funcționează asemănător cu un biocomputer, operând simultan pe mai multe niveluri de informație. La Univ. California – Irvine – s-a demonstrat transmiterea de informație mai rapid cu câteva ordine de mărime față de impulsurile nervoase. Stimularea punctelor de acupunctură este legată de activitatea cerebrală. Stimularea cortexului vizual cerebral între fulgerele luminoase este asemănătoare cu activarea punctelor specifice de acupunctură din talpa piciorului. Imagistica ultrasonică revelează creșteri ale fluxului sanguin cortical în regiunile cortexului vizual prin stimularea punctului BL-67 la un subiect cu ochii acoperiți este identică cu cea produsă direct de către lumină.  Excitarea luminoasă a creierului s-a produs timp de câteva sute de microsecunde, în timp ce stimularea vizuală directă a necesitat 180-200 milisecunde (ms) pentru a ajunge la creier prin intermediul impulsului nervos. Chiar dacă nu se realizează viteza unui impuls electromagnetic acesta este totuși cu 2 ordine de mărime mai rapid decât sistemul nervos. Apare deci posibilitatea funcționării unui al 5-lea sistem circulator.

Argumente în favoarea existenței unei rețele distincte de comunicare apar în activarea punctiform-specifică a răspunsului cerebral, prin răspunsul produs numai la stimularea punctului de acupunctură; deplasarea față de acest punct produce numai zgomot. Jones și colab. au utilizat ultrasunete pentru a percepe fluxul energetic pe care l-au considerat cu deplasarea lui qi și a cărui viteză a fost estimată la câțiva cm/sec. Activitatea suplimentară din cortexul vizual asociată cu punctele de acupunctură legate de simțul văzului a confirmat această valoare a vitezei prin intervalul de timp necesar până la producerea răspunsului cortical. Indivizii sensibili au resimțit un flux de energie cu originea în punctul de acupunctură și care se deplasează relativ lent de-a lungul meridianului . Se confirmă astfel posibilitatea funcționării simultane a mai multor căi; (1) comunicarea hiper-rapidă dintre punctul de acupunctură și creier, care se produce în cca. 0,8ms; (2) impulsul nervos de-a lungul căii sale de transmitere necesitând 180-200ms până la producerea răspunsului cortical; și (3) deplasarea mai lentă a fluxului energetic aferent qi.

Punctele de acupunctură au fost vizualizate ultrasonic, descoperindu-se că punctele BL-67, BL-66, BL-65 și BL-60 își modifică dimensiunile, forma și chiar locația în perioade de aprox. 12 zile. A fost evidențiat faptul că punctele reprezintă regiuni de atenuare ultrasonică mărită, fiind astfel susceptibile de diagramare și stimulare precise. Întrucât toate aceste puncte sunt localizate în țesut conjunctiv, trebuiesc considerate drept structuri anatomice cu funcții de sistem de transmitere. În timp ce jing luo poate interpenetra anumite spații ale corpului, el funcționează într-un spectru energetic diferit, parcurgând un spațiu comun, folosind structuri moleculare existente, nu sub forma unui tub sau a unei conducte ci, mai degrabă ca o undă de energie care se deplasează prin norii conectați de electroni – orbitali extinși. Existența acestor căi interpenetrante sugerează un nou nivel de organizare funcțională a organismului uman asemănătoare unui biocomputer, ale cărui canale de conductanță sunt localizate în masa de țesut conjunctiv. Formațiile alcătuie din complexe proteice specific structurate constituie canale cu conductivitate electronică sporită, fapt demonstrat experimental prin măsurarea conductanței electrice superficiale la punctele de acupunctură. Transferul de energie este asociat cu transportul stărilor de excitație electronică (EES) prin complexe moleculare proteice. De ex. conductivitatea pielii, o proprietate corelată cu sistemele de acupunctură, revelează că atât punctele cât și meridianele de acupunctură nu sunt fixe, ci constituie părți ale unui sistem dinamic cu o oarecare variabilitate determinată de patologii fiziologice sau psihologice. Comportamentele dinamice se produc prin implicarea unor ansambluri moleculare proteice care conduc undele electromagnetice chiar și acolo unde nu există conductori structurali.

Meridianele de acupunctură constituie canale excelente și pentru undele electromagnetice sau ultrasunete. B. W. Zhang a demonstrat că sunt și canale de transmitere a energiei microundelor, în special pentru frecvența de 1359 Hz. El consideră că acumeridianele funcționează drept ”cale pentru unde” în care vitezele lente ale semnalelor sunt determinate de ”vitezele grupurilor de unde”. Acupunctura cu soft-lasere pare să confirme această ipoteză.

Acupunctura și al 5-lea sistem circulator – Existența sistemului de acupunctură drept sistem circulator distinct pentru energii este confirmată experimental prin aceea că sistemul persistă și după moarte. Z. X. Zhu a observat că punctele de minimă rezistență și cele de maximă intensitate sonoră persistă după amputări în localizările inițiale. Sistemul circulator distinct al energiilor interacționează deci cu structurile moleculare însă supraviețuiește temporar disoluției acestora.

Modelul undelor electromagnetice din corpul omenesc este o structură disipativă, relativ stabilă atât timp cât există suportul său energetic. Este o structură dinamică cu frecvențe variabile, în care modificările condițiilor de rezonanță, cavitate, suport energetic corespund cu modificările patologice, fiziologice și psihologice care influențează modelele de interferențe, ceea ce explică deplasările punctelor și ale meridianelor în situații fiziologice și psihologice anormale.

Fenomenele holografice sunt caracteristice pentru modelele de interferențe. Vitezele mici de ”propagare a senzației” sau modificările de ”rezistență a pielii” se explică prin viteza de grup a undelor prin canalul de transmitere, viteză care persistă în corpul mort, precum și în alte sisteme biologice – fructe, plante – atunci când devin cavități rezonante și au suportul energetic necesar. Acul metalic acționează ca o nouă condiție limită apărută în corp și care modifică modelele de interferență. Acțiunea sa optimă se produce în punctul de maximă tărie a câmpului electromagnetic, la confluența peak-urilor undelor electromagnetice.

Nu au putut fi încă identificate baze fizice pentru jing luo sau pentru sistemul de meridiane, deși Hu stabilește un posibil amplasament în spațiul perivascular – și nu s-a putut demonstra decât că acest spațiu este interpenetrat de către fluxurile energetice. Belgianul Ilia Prigogin a introdus conceptul de ”structură disipativă” în contextul sistemelor deschise – deci al corpului considerat homeodinamic  și nu homeostatic. Se încearcă demonstrarea existenței unui organism distinct, interconectat, denumit eventual ”corp electromagnetic”. Considerând formele energie/informație holografice prezente în genom, sistemul meridianelor devine o consonanță – și deci o poartă de interacțiune – între holismul organismului bioplasmic format din continuumul genomic și organismul ondulatoriu electromagnetic în jurul căruia se formează structurile chimice și moleculare.

                 Sistemul de astro-punctură și astronomia medicală

Acupunctura lucrează cu un al 5-lea sistem circulator al biofotonilor, conectat la fluxul intern ce operează prin meridianele de acupunctură. Sistemul circulator energetic funcționează permanent, fiind capabil să modifice potențialul de acțiune al întregului organism și constituind un mecanism de transmitere a informațiilor.  Potențialele electromagnetice constituie funcții de reglare și controlează funcțiile întregului organism.

Considerând Universul drept totalitate fractalică, organismul uman este un micro-cosmos, un câmp spațio-temporal component al unui câmp superior de dimensiuni infinite. Apare evidența unui factor morfologic global adăpostit în armonia unui sistem ondulatoriu gravitațional global. Acupunctura este încă o demonstrație a comportamentelor ondulatorii și a interacțiunilor fizico-fiziologice dintre două universuri, interacțiune manifestată printr-un sistem fiziologic care funcționează alături și în paralel cu cel al circulației sanguine, limfatice și a impulsurilor nervoase – un sistem electromagnetic. În China Antică acupunctura era considerată ca extindere în afara corpului omenesc, orientată către integralitatea cosmică. Sistemul de astropunctură permite inducerea de semnale electrice și bioluminiscente folosind rețele fractalice care pot depăși normalitatea cauză-efect. Omenirea utilizează numai o versiune prescurtată a acupuncturii, sistemul complex fiind conectat cu circuite de comunicare ale altor meridiane interne și externe, cu alte sisteme axiatonale de comunicare vibrațională, cu diverse câmpuri de comunicare vibrațională, ale căror imagini apar în proprietățile acustico-optice ale genomului. Conceptul ”astronomiei medicale” pare a fi apărut în filozofia vedică indiană și ar putea împinge granițele medicinei până la formarea de noi membre, organe și țesuturi, reconstruind corpul omenesc celulă cu celulă.

              Conștiința, universul cuantic și medicina luminii

Sistemul minte-corp-energie – von Neumann a formulat deja ideea importanței minții în toate considerațiile cuantice. Conștiința depășește nivelurile celular și molecular, funcționând ca o matrice multidimensională de câmpuri de energie și semnalizări corelate, între creiere situate la distanță, ca manifestare a non-localității sistemelor cuantice.

Urechea umană nu răspunde la ultrasunete, pragul de răspuns fiind situat la presiune de 2000 dyn/cm² și frecvențe de 1 Hz. Totuși, corpul uman vibrează între 4-10 Hz cu amplitudini de 10µm; deci la tensiune musculară și la relaxare, articulațiile și oasele pot fi direct influențate de către anumite combinații de sunete, care fac corpul să vibreze asemenea unui instrument muzical. Muzicianul Morton Subotonik a demonstrat că circuitele corpului din punctele chakra pot fi controlate prin muzică și conexiuni biologice cu meta-semnale provenite din stări superioare ale conștiinței. Prin combinarea metaprogramelor de mantre cu semnale muzicale exprimate vizual au putut fi evidențiate modele ale semnalelor mentale, schimburi energie-forță-materie cu surse exterioare, corpul funcționând ca un translator muzical caracterizat prin repetabilitate, exactitate și anumite dependențe semnal/zgomot. Măsurătorile magnetismului produs intracorporal ar putea revela funcții fiziologice importante conectate cu organele interne, din perspectiva unui nou sistem medical care utilizează energiile latente ale organismului. Există în fiecare individ, la nivel suprafizic, un corp dotat cu conștiință de sine, cu potențial pentru auto-descriere holografică. Modificările determinate de influențe exterioare se reflectă imagistic și determină modificări fizice interne, punând în libertate shakti – semnale psiho-fizice – către toate circuitele organismului.

Abordarea pluri-corporală și continuumul vehiculelor stării de conștiință – Pe măsura evidențierii capacităților de transducție a cîmpurilor energetice multiple de la nivelul celular către cel al sistemului mental cuantic vor fi puse în evidență și folosite interconectările sistemelor de bio-transmitere și canalele de comunicare din sistemele vii. Electromedicina va putea folosi rețeaua computațională pentru cuantizarea implicată în realizarea echilibrului organismului la nivel de medulla, creier mijlociu, talamus și hipotalamus, în vederea acceptării unui nou membru, organ, sau țesut. Medicina cuantică – a luminii – va include aplicații fotonice și electro-medicina, explorarea geneticii ondulatorii, permițând moleculelor de tARN să comande sistemelor celulare modificări ale proprietăților. Va putea fi controlată puterea ascunsă în Vedas ale anticilor Rishis, putând implica cele cinci Koshas – vehicule ale stării de conștiință – și înțelegând chakras, meridianele de acupunctură și coerența cuantică a organismului, va putea fi alcătuită diagramarea completă a individului uman.  

NOTE:

Holon – ceea este simultan întreg și parte. Ideea este că: a) sistemele complexe se formează mult mai rapid din sisteme simple dacă trec, în cursul evoluției, prin stări intermediare stabile, și b) deși părțile unui sistem pot fi identificate cu ușurință, nu există de fapt PARTE și ÎNTREG, părțile având o natură hibridă. Holonii pot fi întregi în raport cu părțile subordinate sau părți când sunt considerați din direcția opusă. Sunt unități autonome, auto-dependente, care posedă o anumită independență și care pot face față contingențelor fără intervenția unei autorități superioare, dar sunt supuși unui control al acestei autorități. Sunt stabili față de factorii perturbatori, însă constituie forme intermediare, furnizând contextul pentru buna funcționare a întregului. O HOLARHIE este o ierarhie de holoni auto-regulatori care funcționează ca întregi autonomi superiori părților componente și – simultan – ca părți dependente subordonate controlului și reglării de către părți superioare și de către mediul în care există.

În știință, un holon este un sistem sau un fenomen cu structură disipativă auto-reglabilă, compusă din alți holoni ale căror structuri există la punctul de echilibru dintre ordine și haos; sistemele SOHO sunt sisteme deschise holarhice auto-reglabile. Un holon este menținut prin dualitățile materie/energie și informație/entropie, este conectat cu alți holoni, și este simultan un întreg și conținut în alți holoni – fiind parte dintr-un sistem superior. Dimensional, holonii sunt cuprinși de la cele mai mici particule subatomice și până la Multivers. Oamenii ca indivizi, societățile și culturile lor, sunt holoni de nivel intermediar creați prin acțiunea unor forțe care acționează în ambele direcții. La nivel non-fizic, cuvintele, ideile, sunetele, emoțiile sunt holoni cu similarități semiotice. Australianul J. T. Velikovski (2013) a propus holonul drept component al MEME, unitate de măsură pentru cultură, unitatea fiind mai de mult propusă de Arthur Koestler. Ken Wilber simplifică conceptul, menționând că un atom este inferior față de o moleculă întrucât, dacă sunt îndepărtate toate moleculele, atomii pot exista în continuare, în timp ce la îndepărtarea tuturor moleculelor, nu mai rămân nici atomi. (Sursa: Wikipedia – prelucrare)

Soliton – undă, tren de unde, sau impuls ondulatoriu, autostimulativ, care își menține forma în cursul parcurgerii cu viteză constantă a traiectoriei. Solitonii sunt produși prin neutralizarea efectelor non-liniare și dispersive din mediu (dispersiv se referă la proprietatea unor sisteme în care viteza de circulație a undelor variază în funcție de frecvență). Solitonii au fost descriși pentru prima dată în 1834 de către John Scott Russell la observarea unei unde solitare din apă stătătoare. A putut reproduce fenomenul și l-a denumit inițial ”undă de translație”. Drazin și Johnson (1989) atribuie solitonilor 3 proprietăți esențiale:

• Constituie forme permanente
• Sunt localizați într-o anumită regiune
• Pot interacționa cu alți solitoni și depășesc nemodificați coliziunea, cu excepția unor translații de fază

Uneori sunt denumiți solitoni ”gloanțele de lumină” din optica nonliniară, deși ele pier energie în cursul interacționării (Sursa: Wikipedia – prelucrare)

 Bioelectrodinamica organismelor vii                  

În organismele vii, celulele și țesuturile sunt supuse în mod constant la forțe și eforturi cu diferite origini, de la cele gravitaționale și până la cele electromagnetice generate de interacțiuni moleculare și de câmpurile provenite din mediul înconjurător. Aceste forțe și câmpuri pot modifica comportamente celulare al căror sinergism poate influența comportamentele fiziologice ale oricărui organism viu.

Unul dintre obiectivele importante ale bioelectrodinamicii este identificarea și exploatarea acestor mecanisme în viața și sănătatea umană. Introducerea folosirii antibioticelor și a tehnicilor chirurgicale avansate au plasat studiul fenomenelor bioelectromagnetice într-un con de umbră, din care revin în atenție odată cu avansul descoperirilor din domeniul microsistemelor și nanotehnologiei, eventual corelate cu sisteme devenite clasice.

În 1786 Luigi Galvani (Bologna) a observat contracția mușchiului piciorului de broască la aplicarea unui curent electric. Concluzia sa a fost existența unei forme intrinsece de electricitate care circulă prin nervii și mușchii interconectați. Ideile sale au fost contrazise de către Alessandro Volta (Pavia) care a considerat electricitatea ca fiind strict artificială, produsă prin diferența de potențial dintre două metale diferite. Ceva mai târziu, Carlo Matteucci (Pisa) a demonstrat producerea de curenți electrici slabi de către organismele vii, iar Von Humboldt a considerat că această proprietate este specifică regnului animal, întrucât plantele (Mimosa sensitiva) nu pot fi stimulate electric. Galvani a considerat că electricitatea animală este produsă de către un ”dezechilibru” generat la nivelul membranei celulare de pompe și canale ionice. Acum este stabilit că astfel se formează diferențe între concentrațiile de Na⁺/K⁺ între mediul intra- și cel extracelular, gradienții de concentrație fiind transformați în diferențe de potențial electric. Deși semnalizările din nervi și mușchi sunt de natură electrică, ele sunt diferite de simpla traversare pasivă a unui conductor. Aceste semnalizări sunt ”active”, depinzând de forma de energie acumulată în interiorul/exteriorul fibrei nervoase, energie caracteristică ființelor vii – și astfel s-a născut domeniul electrofiziologiei.

Organismele vii sunt compuse din atomi și molecule, iar forțele care se exercită între ele sunt în principal de natură electrică. În organismele vii aceste interacțiuni electrice sunt controlate activ, sunt folosite pentru a monitoriza procese fiziologice. Unele animale acvatice produc câmpuri electrice active în proximitate datorită diferențelor de potențial ionic față de apa înconjurătoare. Unii rechini și diavolii de mare (Trachinus draco) dețin organe electrosensibile care pot decela semnale de ultra joasă frecvență cu componente situate de aprox. 100 Hz., suprapuse peste componentele generate prin respirație, și folosite pentru detectarea și recunoașterea prăzii. Peștii ”electrici”  generează electricitate cu ajutorul ”organelor electrice” implicând procese de membrană similare cu cele aferente proceselor electrice caracteristice tuturor animalelor, însă dețin capacitatea suplimentară de a crea diferențe mari de potențial la suprafața corpului. Aceste diferențe de potențial se formează datorită faptului că celulele individuale din grupurile electrocite sunt asimetrice, menținând un potențial de repaos constant pe una din fețe (de obicei neinervată), comanda provenită din sistemul nervos central (SNC) generând un scurt răspuns electric pe cealaltă față, care este puternic inervată. La țiparul electric (de ex.) acest răspuns constă într-o inversare (dependentă de Na⁺) a potențialului de membrană, fiecare electrocită contribuind cu cca. 150 mV la vârful de potențial. Considerând că numărul de electrocite cuplate în serie este de câteva mii, și că au posibilitatea de a acționa sincronizat, descărcarea finală este de ordinul sutelor de volți.

Mușchiul piciorului de broască poate fi stimulat și de la distanță, folosind scânteia produsă de către un generator static. Nicola Tesla a observat faptul că energia termică cauzată de curenții de înaltă frecvență produce un impact asupra organismelor vii, punând astfel bazele diatermiei, tratamentul țesuturilor interne prin încălzire, fără a provoca arsuri. Diatermia a fost inițial folosită în tratamentul tumorilor și/sau al infecțiilor (Arsene D΄Arsonval), care o considera superioară medicamentelor de ingestie întrucât nu introducea substanțe străine în organism.

Cunoașterea legăturilor dintre activitatea musculară, celulele nervoase și activitatea electrică la oameni a debutat ceva mai târziu. În 1875 a fost măsurată activitatea electrică a creierului uman, deci în absența unei activități musculare. În 1878 în Utrecht, Theodore Wilhelm Engelman a obținut prima electrocardiogramă (ECG) iar în 1888 britanicul A. D. Walker a înregistrat prima ECG la suprafața corpului, utilizarea medicală fiind atribuită în 1900 lui Willem Einthoven care a primit pentru această descoperire Premiul Nobel în 1924. Utilizarea ECG în medicină a implicat cercetări privind refacerea potențialelor de pe suprafața epicardului, pompa a cărei acțiune este coordonată electric, lipsa acestei coordonări putând duce până la deces. Chiar astăzi, 80-90% dintre stopurile cardice sunt cauzate de aritmii și fibrilații prin activitate electrică necontrolată, de unde apariția defibrilatoarelor și – mai târziu – a pacemaker-urilor, care refac funcționalitatea semnalizărilor electrice destinate mușchiului cardiac.

Similar, au apărut electroencefalogramele (EEG) pentru neuronii cerebrali și electromiogramele (EMG) pentru mușchi. Dezavantajele lor majore sunt legate de faptul că nu arată structurile și anatomia regiunilor studiate. Deosebirile față de ECG sunt legate de faptul că inima bate spontan și ritmic, comunicarea intercelulară fiind strict electrică, în timp ce contracția musculară este declanșată de către neuronii motori și implică transmitere chimică prin molecule de semnalizare generate de către glande, nervi, sau alte țesuturi. Moleculele semnalizatorilor chimici se cuplează selectiv la molecule de recunoaștere – receptorii – de pe suprafața celulelor. Earl Sutherland (Univ. Vanderbilt) a descoperit că semnalele folosite pentru comunicarea intercelulară (mesageri primari) sunt transformate la nivelul membranei celulare în semnale intracelulare (mesageri secundari).

Câmpurile de potențial electric variabile în timp de pe suprafața corpului cauzate de funcționarea inimii sau a creierului pot fi înregistrate, întrucât câmpurile electrice induc câmpuri magnetice, ce pot fi amplificate. Prima magnetocardiogramă a fost efectuată în 1963 de către Gerhard Baule și Richard McFee (Syracusa University) iar apoi prin tehnica SQUID (interferență cuantică de superconducție) la MIT – SUA. Inima umană este cea mai puternică sursă de biomagnetism, cu o amplitudine de sub 100 pT – de 10^-6 ori mai slabă decât cea a câmpului geomagnetic. David Cohen a înregistrat în 1972 câmpul magnetic al creierului folosind SQUID, a undelor alfa și a celui generat de stimuli exteriori. Magnetoencefalogramele (MEG) examinează sursele cerebrale de curent generat prin deplasarea ionilor datorită gradientelor de concentrație prin membranele neuronilor, la care se adaugă curenții ohmici pasivi din mediu. Semnalele se încadrează în domeniul 50-500fT, de 1000 de ori mai mici decât semnalele analoge ale cordului și se folosesc astăzi pentru investigarea afecțiunilor cerebrale – epilepsie, bolile lui Alzheimer și Parkinson, accidentele vasculare și diagramările pre-operatorii. Biocurenții oculari dau naștere unor câmpuri de cca. 10pT (care se modifică odată cu mișcările globilor oculari).

În anumite condiții (dezvoltare, mitoză) toate celulele creează astfel de câmpuri, care suferă modificări în funcție de starea lor funcțională. Comunicarea intercelulară prin semnale electromagnetice a fost semnalată în Rusia în 1920 de către Gurwitz, care a observat inducerea mitozei de la o rădăcină de ceapă la alta, sistem care funcționează în eprubete din cuarț (permeabil UV) dar nu și din sticlă (impermeabilă UV) și pe care l-a denumit ”radiație mitogenetică”. În culturile de celule se transmit și se recepționează semnale care pot influența orientarea și migrarea celulelor. În 1950, inventarea sistemelor de fotomultiplicare a făcut posibilă detectarea emisiilor ultraslabe de fotoni în domeniul vizibil și apoi în UV (Konev și colab. 1960). În 1930 emisia de fotoni de către organismele vii era considerată un tip de chemiluminiscență determinată de recombinarea radicalilor liberi. Germanul Fritz-Albert Popp a demonstrat în 1976 funcția informatică a emisiilor de ”biofotoni”, pe care i-a și denumit astfel.

Din punctul de vedere al teoriei celulelor vii și al diviziunii lor, ființa umană constă din câteva trilioane de celule, generate în runde succesive de diviziuni, fiecare celulă moartă fiind aproape imediat înlocuită într-un mod strict programat – altfel producându-se dezintegrare. Programarea nu poate fi realizată prin informații privind moartea celulelor care nu mai emit mesageri chimici, ci prin interacțiuni electromagnetice, mai rapide și mai fiabile.

           Unele efecte ale câmpurilor EM asupra organismelor vii

Câmpurile electromagnetice ne înconjoară de peste tot. Câmpul geomagnetic, cele generate de fulgere, de radiațiile solară și cosmică, telefoane mobile, cuptoare cu microunde, receptoare radio-TV, radiatoare electrice, liniile de tensiune, care – împreună – acoperă o mare plajă de frecvențe, de la cele extrem de joase și până la cele extrem de înalte. Fotonii cu energie înaltă (raze X – keV, raze c – MeV) determină ionizarea atomilor și moleculelor (peptide, proteine, acizi nucleici), micșorând capacitatea de diviziune/reproducere celulară, cauzând mutații, și – în timp – cancere, leucemii, cataracte, avorturi, distrugeri de organe, etc. Radiațiile ionizante au însă și numeroase utilizări medicale în imagistică și terapii radiante.

Radiațiile non-ionizante (UV, vizibil, IR, microunde, de radio-frecvență și de extrem de joasă frecvență – ELF) au efecte mai puțin semnificative atât timp cât intensitatea câmpului este cu mult mai mică decât cea necesară pentru ionizarea biomoleculelor sau pentru efecte termice. Cu excepția existenței unor sisteme ample, organizate și amplificabile prin rezonanțe, precum ampulele Lorenzini ale peștilor elasmobranhi, efectele acestor radiații nu pot fi explicate prin mecanismele biofizice ale macromoleculelor cu porți de voltaj din membranele celulare.

Și totuși efecte există. Expunerile de lungă durată și necontrolate la conductorii electrici de înaltă putere generează de ex. riscuri de leucemie pentru copiii mici, întrucât – în sistemele vii – nu se aplică regula intuitivă că efectele sporesc odată cu intensitatea câmpurilor.

Există și efecte cert benefice. În lipsa luminii solare și a câmpului geomagnetic nu ar exista organisme superioare. Existența terestră nu este izolată în Univers, ci este susceptibilă la influențele corpurilor cerești. Petele solare și ciclurile selenare modifică curenții ionosferici și – implicit – biocâmpurile. Câmpul geomagnetic (GMF) este influențat de către furtunile magnetice, mai slab către Ecuator – unde aceste unde sunt paralele cu suprafața terestră, însă de cca. două ori mai puternic în zonele polare. Animalele care trăiesc în GMF constant (inclusiv oamenii) s-au adaptat la acțiunea sa și uneori o folosesc pentru orientare (porumbeii voiajori, pescărușii).  Ochii ne oferă imagini colorate prin detectarea fotonilor într-o largă gamă de frecvențe din spectrul vizibil.

Critică poate deveni intervenția umană necontrolată. Pe lângă cele deja semnalate, excitația EM extranee poate afecta funcțiile cerebrale – semnalizare, permeabilizarea barierei sânge-creier.

                             Imagistica bioelectrodinamică

În 1998 o echipă de la Vanderbilt University condusă de către Frank Carroll a reușit să obțină impulsuri de fascicule monocromatice reglabile de raze X și IR, folosind un laser cu electroni liberi. Acest tip de impulsuri monocromatice reglabile prezintă avantajele;

• Radiația incidentă nu este parazitată de impulsuri cu alte frecvențe – deci scade doza care se aplică pacientului
• Nu se produc fotoni cu energii foarte înalte, deci se îmbunătățește contrastul imaginilor prin micșorarea dispersiei – deci, din nou, scade doza care se aplică pacientului și crește calitatea imaginii
• Reglabilitatea face posibilă utilizarea optimă a radiației incidente, îmbunătățind contrastul imaginii

După perfecționări, în special legate de micșorarea gabaritului aparatului, s-au obținut mamografii de calitate îmbunătățită, imagistică în contrast de fază, imagistică în timp real, cristalografie de proteine și imagistică de microscopie.

Au fost introduse iodul și gadoliniul ca blocanți de radiație, ceea ce a permis mamografii detaliate, angiografii intravenoase coronariene și imagistică superioară a țesuturilor moi. Ulterior, și aceste procedee au fost îmbunătățite prin introducerea difracției cu cristal de siliciu, inserat între probă și detector, separând radiațiile transmise de cele reflectate sau dispersate. ”Imagistica moleculară” a devenit treptat ramură independentă de cercetare.

                                   Terapii bioelectrodinamice

Comportamentul fiziologic și starea de sănătate ale țesuturilor pot fi influențate prin aplicarea de câmpuri exogene EM. Surplusul de energie din sistemele biologice poate produce potențial electric suficient de mare pentru a influența nutriția celulară, pH-ul local, activarea sau supresarea unor sisteme enzimatice, orientarea macromoleculelor intra- sau extra-celulare, activitatea de migrare celulară, capacitatea de sinteză și funcțiile celulare specializate, contractilitatea și permeabilitatea membranelor celulare, transferul de energie. Utilizând corect aceste date se creează posibilitatea unor noi utilizări terapeutice – în afară de cele pur exploratorii –

Remodelarea oaselor prin aplicare de eforturi mecanice a fost inițiată de către germanul J. Wolff care a postulat în 1892 că ”traiectoria alinierii oaselor trabeculare este întotdeauna cea a efortului principal pe care îl suportă, oasele putându-și modifica această aliniere în funcție de direcția efortului aplicat”. Remodelările osoase par determinate de un sistem de feedback prin care celulele osoase ”simt” efortul în propria matrice și adaugă sau nu material în încercarea de a menține efortul între limitele acceptabile. Sensibilitatea este parțial datorată efectului piezoelectric, iar osteogeneza poate fi influențată prin aplicare de câmpuri electrice externe. Un alt factor implicat este fenomenul electro-cinetic al curgerii fluidului osos. Becker a demonstrat că se pot modifica funcțiile celulelor osoase folosind electrozi implantați care furnizează curenți de 100-500A/cm². Trecând un curent prin fractura unui os poate fi stimulat procesul de refacere. Acest tip de curent poate fi generat și fără contact direct – fără implantare – prin inducerea magnetică de curent cu ajutorul unui solenoid exterior.

Stimularea magnetică transcraniană (TMS) aplică un câmp magnetic variabil cu ajutorul curentului electric, stimulând neuronii cerebrali. Este modificat astfel prin depolarizare potențialul de membrană celular. Jacques d΄Arsonval în 1896 și Silvanus P. Thompson în 1910 au realizat stimulări magnetice ale retinei, iar în 1985 la Univ. Sheffield din Marea Britanie a fost realizată prima stimulare magnetică transcraniană, pentru început în scopuri de diagnostic. Echipamentele TMS comercializate folosesc fie un impuls unic, fie TMS repetitivă (trenuri de unde de stimulare între 1-60 Hz). Se pot evalua în scop de diagnoză rapoartele de interacțiune dintre circuitele excitatoare și cele inhibitoare în zonele corticale interesante, capacitatea de conducție motorie a SNC, efectele medicamentelor neurotrofice asupra activității corticale, percepția, atenția, procesele de învățare, plasticitatea cerebrală implicate în depresii, boala lui Parkinson și alte afecțiuni neurologice.

Acupunctura implică stimularea unor puncte de pe suprafața pielii. Cu origine în medicina chinezească antică, ea implică circulația unei forțe vitale (Qi) între organe, pe traseul unor canale energetice denumite meridiane. Perturbările meridianelor și ale circulației generează stări de boală sau le vindecă; punctele de acupunctură par să corespundă cu joncțiunile nervilor periferici. Electro-acupunctura și terapiile cu micro-curenți de frecvențe determinate generează interacțiuni de rezonanță cu țesuturile și regulatorii biologici, probabil prin modificări ale permeabilității membranelor celulare.

Civilizațiile egiptană, asiriană, indiană și chineză tratau unele afecțiuni cu lumină. Niels Ryberg Finsen de la Univ. din Copenhaga a făcut pionieratul european tratând lupus vulgaris cu radiație luminoasă concentrată, primind premiul Nobel pentru fiziologie medicaală în 1903. Oscar Raab în 1900 și H. van Tappeiner și A. Jesionek în 1903 au observat efectul letal asupra celulelor produs de combinația dintre lumină și unele substanțe chimice, punând astfel bazele terapiilor fotodinamice (PTD) anticanceroase. PTD implică utilizarea unui fotosensibilizant chimic, a unei surse de lumină și a oxigenului molecular, iar efectele depind de substanțele folosite, distribuția lor sub-celulară și tisulară, de microvasculatură, de tipul și durata răspunsurilor inflamatorii și imune și de tipul de tumoră. Fotosensibilizanții formează după activare cu lumină specii cu oxigen reactiv (singlet) care afectează membranele celulare, ADN-ul și alte structuri celulare ale tumorilor. Recent, au fost introduse și cîmpuri magnetice pulsatorii aplicate extern, care măresc permeabilitatea membranelor celulare. Limitările procedeului sunt date de caracterul anoxic al majorității tumorilor, de capacitatea de penetrare redusă a fluxului luminos și de fotosensibilizarea prelungită a pielii.

Impulsurile electrice pot disrupe membranele celulare, creind pori prin care se accelerează transportul transmembranar al medicamentelor și punerea lor în libertate intracelular. Utilizată inițial în transferul de material genetic, electroporarea este folosită și în sistemele de medicație transdermale, terapiile genice și tratamentul unor cancere. Aplicarea de impulsuri electrice determină modificări de polarizare care deformează membranele celulare, redistribuind sarcinile ionice și creind pori metastabili prin structura mebranelor. După încetarea impulsului, membranele se refac relativ rapid (1-2 sec.), dependent de temperatură. Unii pori rămân însă deschiși, permițând transportul prin difuziune și electro-transfer. Electroporarea este utilizată pentru administrarea accelerată de medicamente, procedeul fiind denumit electrochemoterapie (Okino și Mori, 1987) și este folosit de ex. în administrarea de bleomicină pentru tratamentul unor cancere.

Iontoforeza implică intervenția simultană a trei mecanisme care accelerează penetrația transdermală a unor substanțe: (a) interacțiunea ion-câmp electric, care accelerează pătrunderea prin piele; (b) mărirea electrică a permeabilității pielii: și (c) deplasarea electrosmotică a moleculelor de solvent care antrenează moleculele de substanță dizolvată. Viteza de transfer poate fi reglată din variația densității de curent. Iontoforeza este folosită in tratamentul inflamațiilor pielii, mușchilor, tendoanelor și articulațiilor, de ex. în disfuncțiile articulației temporomandibulare și în tratamentele transdermale ale depresiilor, având dezavantajul senzației de arsură resimțite de către pacient. Sonoforeza accelerează punerea în libertate a produselor de tratament prin utilizarea ultrasunetelor. În domeniul de frecvențe 20-100kHz, este mărită permeabilitatea pielii (stratum corneum) prin micro-cavitație. Procedeul este utilizat în administrările de insulină, manitol, heparină, glucoză, cafeină, vaccin antitetanic și terapii genice.

Radiațiile electromagnetice cuplate cu procedee de imagistică au devenit un procedeu standard în tratamentul cancerelor. Problema utilizării lor este dificultatea de a ajunge la tumori fără a distruge și țesuturile învecinate precum și imposibilitatea tratării afecțiunilor generalizate. Cel mai important progres înregistrat este folosirea de radioizotopi conjugați chimic cu „agenți care țintesc tumorile” (targetting). Selectivitatea tratamentului depinde de capacitatea agentului de a discerne între celulele maligne și cele normale și de a penetra masa tumorală, distribuind uniform agentul antitumoral în aceasta. Anticorpii monoclonali dețin această capacitate. Terapiile cu fotoni monocromatici activați (cascade Auger) au drept ținte benzi specifice de ADN din celulele tumorale. Toate aceste procedee, împreună cu miceliile polimerice (nanomateriale), impulsurile radiante monocromatice reglabile ș.a., sunt însă în fază de cercetare.

Medicina energetică și conceptele informaționale

Medicina energetică implică stimuli non-materiali de foarte mică intensitate.

În cazul vindecătorilor sunt posibile următoarele mecanisme;

1. Intențiile vindecătorului interacționează cu domeniul fizic. Intenția conștientă exprimată prin rugăciuni sau altfel, poate influența fizic starea de sănătate. Fenomenul este descris prin extinderile teoremei lui Bell a non-localizării din fizica cuantică și nu depinde de distanța fizică, întrucât intensitatea efectelor non-locale nu scade cu creșterea distanței.
2. Se produce un schimb de energii subtile, prin de ex. rezonanță, între cîmpurile de energie ale vindecătorului și pacientului, schimb care intermediază producerea de efecte decelabile. SNC emite câmpuri EM cu frecvențe de până la 30 Hz, măsurabile prin electroencefalograme în pofida energiei lor extrem de mici; apariția unui tip de energie, încă neidentificat, ar putea constitui cauza vindecărilor. Aceste interacțiuni sunt locale, întrucât câmpurile electromagnetice se disipează la creșterea distanțelor.

Bioelectromagnetica a demonstrat efectele biologice (altele decât cel termic) al câmpurilor neionizante de ultra slabă intensitate. Câmpul poate acționa asupra membranelor celulare, poate modifica interacțiunile ligand-receptor, de ex. din cuplările calciu/hormoni, modificând starea internă a celulelor. Astfel de câmpuri sunt utilizate în medicină, de ex. pentru accelerarea vindecării fracturilor, stimularea transcutanee a nervilor pentru diminuarea durerilor, sau electrostimularea transcraniană din tratamentul insomniilor .

Procedurile de diagnostic EEG și ECG se bazează pe decelarea câmpurilor electromagnetice endogene din SNC și cord. Conținutul de energie al câmpurilor de intensitate extrem de scăzută este situat sub limita zgomotului termic (energia mișcărilor moleculare) la temperaturile fiziologice. Unele efecte pot fi explicate prin conținutul informațional inclus în formele și succesiunile în timp ale undelor, care dețin capacitatea de a produce efecte biologice specifice.

Conținutul informațional al cîmpurilor extranee aplicate poate elicita un efect prin imitarea bioinformației purtată prin intermediul câmpurilor bioelectromagnetice endogene din sistemele biologice. Astfel de câmpuri apar prin acțiunile oscilatorilor naturali – ca de ex. pacemaker- urile biochimice. În teoria haosului viața este conceptualizată drept un sistem deschis, dinamic și neliniar. Frecvențele oscilatorilor – ritm cardiac, ritm respirator, ritm circadian, unde cerebrale, menstruații – sunt variabile și pot rezona cu oscilatori externi cu câmpuri magnetice coerente artificiale sau umane. Inducerea acestor sincronizări reprezintă fluxuri informaționale din exterior către organism și invers.

Froelich a introdus ideea că viața este capabilă de excitație coerentă, deținând caracteristici ale stărilor de energie cuantică analoge cu cele ale unui laser reglabil. Celulele și organismele au ritmuri proprii de activitate, reglate în parte intern, însă capabile să răspundă energiilor externe. Creierul este compus din neuroni, oscilatori care produc semnale electrice cu periodicități specifice. Facicolele neuronale funcționează precum unitățile coerente, însă fără limite precis definite. De ex. oscilatorul circadian este o rețea neuronală din hipotalamus care reglează ritmurile biologice pentru fiecare zi. Bolile sau stările premergătoare lor se produc și la nivel energetic prin modificări ale biocâmpurilor endogene. Unele frecvențe rezonante aplicate extern produc reglarea treptată a organismului către starea de homeostazie și sănătate, iar alte frecvențe pot întrerupe funcționarea inimii prin disrupția reglărilor bioinformatice.

Viața poate funcționa și ca un ”biolaser” cu implicarea câmpurilor electromagnetice. Organismele pot emite lumină UV sau în vizibil cu foarte joasă intensitate. Gurvici a studiat în 1920 auto-stimularea creșterii radicelelor de ceapă observând că radiația emanată din radicelele în creștere stimulează diviziunea celulară la celelalte radicele, deducând din proprietățile de absorbție/ecranare că este implicată radiația în UV. Popp a demonstrat în 1960 existența unor emisii ultra slabe de lumină (biofotoni) de către numeroase organisme vii, inclusiv de către oameni. Biofotonii sunt coerenți, ceea ce sugerează că biorezonatorii – molecule biologice – sunt dinamic în fază.

Kaznaceev  a comunicat un ”transfer de informație patologică” prin intermediul luminii – efectul citotoxic din două culturi de celule, dintre care una otrăvită, separate între ele prin ferestre din cuarț. Culturile de alge Gonyaulax  stresate chimic emit fotoni, iar o cultură normală expusă la acești fotoni începe să emită la rândul ei, sugerând comunicarea ”optică” dintre cele două culturi.

Experimental a fost demonstrat că lumina emisă de către celulele canceroase este diferită de cea emisă de către țesuturile normale. Se poate astfel evalua energetic gradul de anormalitate tisulară. Tot experimental s-a demonstrat că remediile homeopatice deplasează spectrul emisiei de biofotoni către normalitate. Punctele de acupunctură posedă conductivități electrice superioare față de țesuturile adiacente, chiar dacă nu sunt diferite anatomic. Astfel de câmpuri sunt proprietăți colective ale organismului și nu pot fi reduse la paradigma biochimică a secvenței de evenimente biomoleculare.

Fără a se cunoaște natura semnalului homeopatic și/sau informația transmisă, este bine stabilit că potența acestor remedii crește la mărirea diluției, chiar depășind limita lui Avogadro – valoare la care, teoretic, nu au mai rămas molecule din substanța inițial dizolvată.  Se postulează că solventul, de obicei apă, depozitează informație energetică de natură electromagnetică provenită de la substanța dizolvată (agentul bioactiv), informație care nu este diminuată prin diluare. Această informație este transferată organismului prin ingestia sau injectarea remediului, producând adeseori efecte rapide.

Întrucât teoria moleculară nu poate explica homeopatia în termenii diluțiilor unei substanțe dizolvate, devine interesantă examinarea solventului. Semnalul homeopatic induce o excitație coerentă în solventul polar la sucussie; frecvențele electromagnetice sunt astfel depozitate și apoi puse în libertate în organism unde găsesc rezonatori pentru propriile frecvențe; remediul homeopatic transferă informație, nu substanță sau energie. Del Giudice și – separat – Preparata au propus un nou concept în care coerența materiei îi determină structura și proprietățile. Un sistem de molecule menținute împreună numai prin forțe statice devine instabil dinamic  sub un anumit prag de densitate. Sub acest prag, sistemul intră într-o configurație cu energie inferioară în care moleculele oscilează armonic cu un câmp electromagnetic auto-produs; domenii de coerență apărând de ex. și în apă la temperaturi fiziologice. Întrucât celulele vii și componentele lor structurale au dimensiuni de același ordin de mărime ca și domeniile de coerență ale apei, coerența electrodinamică devine relevantă pentru starea vie prin stabilitate sporită și refacerea structurilor energetice și informatice implicate în acțiunea remediilor homeopatice.

Împreună, medicina energetică și bioelectromagnetismul sugerează un concept al informației drept caracteristică de bază în bioreglare, concept mai larg decât cel al noțiunii moleculare de informatică. Intervențiile vindecătorilor implică informație asociată cu intenție conștientă – ambele mediind producerea unui efect benefic. Homeopatia implică depozitare de informație într-o structură materială și pusă apoi în libertate în organism, unde acționează la nivel de reglare. Terapiile electromagnetice implică bioinformație care interacționează cu biocâmpurile electromagnetice endogene și/sau la nivelul receptorilor din membranele celulare.  Este de fapt asemănător cu cel – acum, universal acceptat – că ADN-ul depozitează informație genetică iar alte biomolecule transmit intra- și intercelular această informație. Ființele vii dețin rețele de mari dimensiuni de interconectări interne sau cu exteriorul, dependente de sisteme moștenite. Organismele vii reprezintă cu mult mai mult decât o colecție de organe și de țesuturi; ele manifestă o integralitate distinctă, obiective ale existenței, se pot auto-susține, reproduce, constitui – ca răspuns la solicitările mediului – , pot relaționa cu alte organisme din comunitatea ecologică.

Sistemele vii sunt diferite de cele non-vii și prin faptul că implică mai multe nivele de organizare, interacțiuni dinamice mai complexe între componente și între acestea și mediu. Informația reunește aceste nivele – evoluție biologică, conștiință de sine, conexiuni minte-corp. Vindecările locale ar putea fi mediate prin modele informaționale formate din câmpuri electromagnetice de frecvență extrem de joasă care emană din corpul fizic al vindecătorului și pot fi – uneori – asociate cu stări modificate ale conștiinței. Procesele la distanță implică informație specifică distribuită non-local și care are efecte numai acolo unde se intenționează.

   

Energiile subtile în biologie și în medicină

 Conceptul energiilor subtile – introdus de Bohm și Aharonov –  a fost inițial legat de ideile de spațiu supradimensional și de energii longitudinale scalare. Cum ați defini aceste energii subtile ?

Nu cred că – în etapa actuală a cunoașterii – cineva poate oferi o definiție consistentă. Le-aș putea încadra în categoria energiilor fizice unificate, de intensitate foarte scăzută, energii de punct zero, caracteristice spațiului supra-dimensional. Elementele ondulatorii care propagă aceste energii au fost denumite: unde longitudinale, scalare, non-Hertziene.

Ceea ce denumim vacuum este de fapt un recipient conținând energie, recipient în care apar și dispar particule, apare și se consumă energie, prin așa-numitele ”fluctuații de punct zero”. Energiile subtile nu pot fi măsurate direct, însă produc efecte de rezonanță și efecte indirecte cuantificabile. Câmpurile create de către energiile subtile se găsesc în stare de coerență și de rezonanță cu materia din spațiul înconjurător. Aspectele materiale ale corpului pot fi subordonate celor energetice, și nu invers.

Ce semnificație are pentru biologie conceptul de energii subtile ?

Celulele sunt caracterizate prin prezența de informație genetică, de metabolism și de compartimentare. În toate procesele celulare se produc modificări de energie liberă. Chiar ipoteza heterotrofică a apariției vieții utilizează energia conținută în moleculele organice care nu constituie numai ”cărămizi” ci și posibilități de auto-modificare.

Forța care determină tranziția de la non-viu la viu este supusă legilor termodinamicii și este heterotrofică. Principalii purtători de energie sunt trifosfații nucleozidelor care sunt implicați în formarea structurilor disipative în care se produc schimbările microscopice ce conduc la transformările maacroscopice. Aceste modificări sunt neliniare; la o distanță suficient de mare de starea de echilibru evoluția sistemelor nu mai este liniară ci disipativă, deține mecanisme de feedback în vederea amplificării fluctuațiilor și realizează – în final – procese autocatalizate și/sau auto-reproductive. Menținerea cât mai departe de starea de echilibru necesită aport de energie din exterior prin intermediul unor purtători specializați – metaboliți/intermediari cu înalt conținut energetic, sau rareori forme fizice; lumină, căldură, forme de energie radiantă.

Energiile implicate în procesele vitale dețin caracteristici speciale, sau pot fi forme uzuale?

Necesitățile de energie liberă ale proceselor vitale nu pot fi înțelese la nivel macroscopic (extensiv). Energia unui unic purtător este diferită față de aceeași cantitate de energie dintr-un număr mare de molecule. Viața este susținută de mărimea fizică denumită cuantă de energie biologică pentru care există o valoare minimă necesară pentru a realiza un efect sesizabil. Substanțele organice sunt instabile în prezența oxigenului și astfel apar premizele metabolismului aerob. În absența oxigenului, moleculele organice sunt mai stabile, ceea ce explică apariția vieții în spațiul interstelar reducător, pe unele planete ale sistemului solar (Titan) sau în sistemele oceanice hidrotermale. Metanogeneza   

Există aplicații practice pentru energiile subtile ?

Energiile subtile influențează ordonarea proprietăților magnetice ale materiei, deci transferă momente magnetice către medii, inclusiv către particule sub-atomice, fotoni, etc. Influențează deci fenomene fizice, chimice, biologice și psiho-fizice. Astfel, apar aplicații legate de câmpul energetic uman – bioplasma, amplasată în interiorul unui ovoid care o protejează împotriva altor energii radiante. Câmpul format din bioplasmă poate fi implicat în interacțiuni energetice de nivel foarte scăzut și generează astfel fenomene care nu sunt explicabile prin biochimia clasică.

Implicații în biologie, în medicina energetică ?

Sistemele vii constituie complexe energetice și de câmpuri complexe, non-liniare, auto-structurate și organizate. Câmpurile mențin integritatea întregului organism viu căruia îi reglează răspunsurile fiziologice și biochimice implicate în dezvoltare, vindecare, regenerare. Implicațiile sunt multiple.  Astfel a apărut și s-a dezvoltat medicina energetică drept ramură esențială a medicinei alternative și complementare; homeopatia, acupunctura, terapiile cu magneți, cele bioelectromagnetice, electrodermice, fototerapiile și numeroase altele.

Ideea generală este transferul de informație biologică prin semnale cu energie extrem de joasă care pot interacționa direct cu biocâmpurile, modificând semnificativ și funcțional conformațiile structurilor moleculare. În medicina veterinară se cunoaște de mult timp ”vindecarea regenerativă” asociată fie unor câmpuri – detectabile și cuantificabile – fie înnăscute (polarizarea oului fertilizat), fie stimulabile din exterior cu ajutorul câmpurilor energetice de intensitate slabă. Organismele vii răspund la aceste câmpuri electromagnetice non-ionizante, cu efecte la scară subcelulară și celulară, până la nivel cerebral, al emoțiilor, al comportamentelor. Aceste câmpuri pot excercita acțiuni terapeutice benefice, neutre, sau dăunătoare – poluarea electromagnetică.

Medicina orientală s-a dezvoltat pe baza unor astfel de concepte energetice…

Dna dr. Aoșan vă poate da mai multe detalii. Se pot însă menționa sistemele Ayurvedice (prana) sau cele ale vechii arte medicale chineze (qi). Terapiile care utilizează biocâmpuri – Reiki, qigong – iau în considerație și folosesc energia vitală universală. Introducerea principiului complementarității în biofizica cuantică a permis analize, de ex. analiza activității cerebrale, în termeni de receptori, neurotransmițători, canale ionice, sau în termenii oscilațiilor canalelor neuronale, al câmpurilor generate prin activitate cerebrală și al efectelor de autoreglare prin feed-back. La fel pot fi analizate funcția cardiacă, fluxurile sanguin și limfatic, transportul prin membranele celulare și alte diferite procese fiziologice. Biocâmpul corpului omenesc implică un domeniu larg de energii ondulatorii; de la cele de foarte înaltă frecvență până la ultraviolete, cu un maxim pentru lungimile de undă cuprinse între 4-20 microni, și este legat – printre altele – de efectele termice asociate proceselor metabolice.

Dacă există un câmp energetic al corpului omenesc, cum ar putea fi acesta definit ?

Nu cred că există un consens asupra definirii științifice a biocâmpului. Chiar în cele ce urmează mă voi concentra în special pe aspectele sale electromagnetice – pe care le cunosc mai bine. De exemplu, intervenția rezonanțelor, cuplări energetice a oscilațiilor din intimitatea materiei, a influențelor câmpurilor imediat apropiate, a celor geocosmice, amplifică mult complexitatea problemelor. Atunci când se va acorda aceeași atenție biocâmpurilor cu atenția acordată interdependențelor structură-funcții din biochimie, progresele vor deveni mai rapide. Nu trebuie uitat că măsurătorile de biocâmp pot decela neinvaziv disfuncții ale organelor și țesuturilor, pot măsura eficiența/ineficiența unor terapii, pot implica stimuli de extrem de mică intensitate în procesele de vindecare și de refacere.

Au apărut totuși procedee și echipamente de evaluare sau chiar de măsurare pentru biocâmpuri.

De relativ mult timp medicina convențională vestică folosește electrocardiogramele și electroencefalogramele pentru a evalua funcțiile fiziologice ale inimii și ale creierului. Funcționarea inimii produce contracțiile coerente ale celulelor musculare – deci intensă activitate electromagnetică – cu contribuții importante la biocâmpul omenesc. Analogă este funcționarea creierului. Ulterior, au fost introduse magnetocardiogramele și magnetoencefalogramele care, efectuate tridimensional, oferă informații chiar mai profunde. Indirect, dar asemănător, funcționează imagistica funcțională de rezonanță magnetică și tomografiile cu emisie de pozitroni. Răspunsurile galvanice ale pielii sunt folosite curent în detectoarele de minciuni și pentru accelerarea relaxării musculo-mentale.

Corpul omenesc emite și radiații infraroșii – de cca. 100 wați – a căror vizualizare este folosită în imagistica medicală pentru detectarea inflamațiilor acute și/sau cronice, a acumulărilor de toxine, a tumorilor, etc. Emisiile de biofotoni aduc informații despre funcțiile de reglare ale organismului și despre fluxul sanguin. Problema fundamentală este cea economică – preciziile extreme și variabilitățile ample implică echipamente costisitoare.

Care este contribuția medicinei orientale la studiul biocâmpului corpului omenesc ?

Din nou mă substitui dnei dr. Aoșan, care deține mai multe informații despre aceste sisteme medicale.  Cred că merită menționate terapiile externe qigong, cele prin polaritate, atingerea terapeutică, practicile Reiki și Johrei și vindecările pranice. Practicile terapeutice diferă prin originea energiei transmise și prin rolul vindecătorului. Astfel, în atingerile terapeutice, vindecătorul simte prin mâini deficiențele sau dezechilibrele din biocâmpul pacientului și le corectează prin intervenția energiilor subtile. Ca și în Reiki sau Johrei, energiile provin din surse universale – cosmos, divinitate – în timp ce în terapiile qi și cele prin polaritate, ele provin din corpul vindecătorului.

Revenind la știința modernă, s-a constat – verificabil și reproductibil – că potențialele de curent ale sistemelor meridianelor de acupunctură intervin în fluxurile qi. Unul dintre avantajele acupuncturii este faptul că dispoziția psihică sau fiziologia vindecătorului nu intervin în actul terapeutic. Circulația energiilor qi a fost evidențiată – repet, în mod controlat și științific – prin determinări de micropotențial electric.

O problemă reală este controlul și reproductibilitatea acestor sisteme. Recent, de ex. în terapiile qi, au fost determinate modificările concentrațiilor de calciu liber intracelular – care se modifică prin efectele modificărilor de permeabilitate a membranelor celulare. Au fost evaluate în mod controlat efectele terapiilor qi în scăderile ratelor de dezvoltare pentru celulele de cancer de prostată, modificările spectrelor de dicroism circular ale acidului poli-D-glutamic și implicit ale structurilor secundare ale polipeptidelor care îl conțin, și enumerarea poate continua.

Au fost determinate magnetometric deplasări de câmp magnetic – cu frecvențe de 8-10Hz – pentru fluxurile de energie ale practicanților atingerii terapeutice. În Reiki, au fost măsurate cu echipamente exterioare fluctuații ale câmpurilor de extrem-de-joasă-frecvență, atât pentru pacienți, cât și pentru vindecători. A fost de asemenea verificat științific efectul sistemului pranic asupra culturilor de celule.

Susțineți ideea dificultății validărilor experimentale efectuate științific al aplicării practice a energiilor subtile. Cum comentați ?

Evaluarea corelației între măsurătorile de biocâmp și diagnozele convenționale nu este nici ideea mea și nici o idee nouă. Măsurătorile energetice sunt fluctuante și evaluează aspecte care fie preced manifestări patologice, fie evaluează manifestări deja produse. Ele pot decela un proces patologic care nu a avut timpul necesar pentru a se manifesta prin simptome de boală; corpul fizic va suferi în timp modificările indicate de către biocâmp. Apar date fals pozitive, care nu se corelează cu diagnozele – în special în stările tranziționale și/sau sub-clinice – Asemănător, markeri biomedicali acceptați, de ex. concentrația sanguină a proteinei reactive C poate indica o simplă răceală, o infecție virală, sau o afecțiune degenerativă cronică, un cancer.

Biocâmpul este influențat și de către starea psihică a pacientului; de preocupări, de sentimente, de intenții. Viitorul va decide și va valida sau nu.

Prof. Stefan Bragarea

Bucuresti, 2014