Melidava

La ce e bun atata polen? Decat la sanatate…

Am publicat pe Tik Tok, You Tube si Facebook un video despre micul nostru dejun, pe bune, cu polen si laptisor de matca.

Am primit mai multe intrebari de genul: „la ce e bun atata polen?” Stiu si io? La sanatate? Daca nu v-am convins noi poate articolul de mai jos. Nu e stiintific.

Carlson Wade

Bee pollen and your health

Man⸍s search for youth from the beehive ( Polenul de albine și sănătatea ta / Căutarea tineretii in stup)

Polenul plantelor, o substanță colectată de albine și transportată în stup pentru a fi depozitată ca hrană, a fost mult timp considerat drept o sursă de tinerețe și vitalitate pentru oameni. Polenul de albine și mierea au fost menționate în scrieri antice precum Talmudul, Biblia, Koranul, și în pergamente provenite din Orient, Grecia și Roma antică, Orientul Mijlociu, Rusia și regiunile slave, care au venerat polenul și mierea ca surse de tinerețe veșnică și de sănătate pentru oameni. Ele sunt alimente naturale, conținând o varietate de nutrienți concentrați, creează forme de revitalizare internă, sentimente de energie juvenilă, fascinând oameni de știință, cercetători și pe toți cei care caută un mod natural de reîntinerire a corpului și minții.

Istoria umanității este paralelă cu cea a albinelor purtătoare de polen. În vremurile preistorice când oamenii rătăceau prin cele patru colțuri ale lumii, albinele i-au însoțit împreună cu vitele, oile, caii și semințele destinate plantării.

Popoarele antice din Egipt, India și Peru au lăsat în urmă petroglife ale acestor insecte înaripate și ale produselor pe care le fabrică. Obeliscurile Flamic și Pamfilic de pe faimoasa piatră Rosetta și stâlpii Templului din Karnak conțin mențiuni despre valoarea albinelor. Desene cu albine au fost găsite pe sarcofagul lui Ramses al III-lea, iar regele Menes, fondator al primei dinastii de regi ai Egiptului, era denumit ”Păstrător Regal al Albinelor” la 3400 ien. Picturi și desene din mormintele regale reprezentau albine și produsele lor. Un întreg perete din mormântul lui Pa-Ba-Sa, care a domnit pe la 4000 ien, este decorat cu roiuri de albine, scene din colectarea mierii, acumularea de polen și venerarea albinelor drept sursă de viață eternă.

Egiptenii antici venerau albinele întrucât erau singurele creaturi supuse unui unic conducător. La semnarea unui papirus regii din Egiptul Antic desenau o albină care simboliza dominația lor  asupra semenilor.

În India, o scriere religioasă denumită Rig-Veda (100 ien) conținea numeroase referiri la miere. Un credincios Hindu trebuia să se întoarcă cu partea dreaptă către un stup întâlnit, care era venerat ca zeitate. Krishna era simbolizat printr-o albină și denumit ”madhava” (născut în miere), iar imaginea sa era pudrată cu polen. Hindușii credeau că un consum de miere și polen formează o sănătate de fier, fericire și înțelepciune. În ceremoniile religioase Hindușii consumau un amestec de miere, polen și caș, denumit madhuparka și toastau cu acest amestec pe care îl considerau tonic.

Discipolii lui Mohammed, fondatorul Islamului, nu aveau voie să consume băuturi alcoolice fermentate; li se recomanda să bea apă cu miere. La călătoria lui Mohammed către al 7-lea cer a fost întâmpinat de Christos care i-a poruncit arhanghelului Gabriel să-i ofere o cupă plină cu miere. Mahomedanii consideră Paradisul drept un ținut în care curg râuri cu miere iar pământul este plin cu gradini și polen.

În Orient, mierea și polenul erau folosite atât ca medicamente cât și ca suplimente ale hranei. Pe răni se aplica un amestec de miere și polen. Mierea era folosită în amestec cu sucuri de fructe sau de legume ca tonic pentru sănătate.

Iliada lui Homer conține referiri la ”hrana regilor”. Atenienii foloseau zilnic miere și polen, procurate din stupii de pe lângă muntele Hymettus, situat la SE de Atena, care era acoperit de flori sălbatice de cimbru, iar aerul era încărcat cu parfumul acestora. Grecii antici considerau că mierea și polenul le conferă forță, vigoare și tinerețe.

Attica, orașul din estul Greciei antice, avea 20 000 de stupi pe o suprafață de 40 de mile pătrate în timpul domniei lui Pericle (429 ien), iar oamenii veneau din mari depărtări pentru a-și îmbunătăți sănătatea și a se reface după boli.

Mierea și polenul erau de uz general în Imperiul Roman, iar fermele producătoare de miere erau răspândite în întregul bazin al Mediteranei. Apicultura a înflorit în timpul celui de-al doilea Război Punic (218-201 ien). Poetul Virgiliu a fost considerat laureat al albinelor, iar Eneida sa lăuda mierea și polenul ca ”aromate cu gust dulce”.    Pliniu, în cea de-a 11-a carte a Historia Naturalis (50 en) a dedicat câteva capitole polenului ”pe care albinele îl colectează din sucurile dulci ale florilor și este benefic pentru sănătate”.

Cicero (106-43ien) în De senectute îi laudă calitățile și modul în care promovează puterea și longevitatea.

Când un oaspete intra într-o casă romană era întâmpunat cu salutul ”Iată miere și polen, oferite de către zei, pentru a-ți păzi sănătatea”.

La cucerirea Britaniei de către romani, locuitorii insulelor britanice considerau mierea și polenul ca parte a cheii alimentației sănătoase. Istoricul Tickner Edwardes a scris în The Lore of the Honey Bee că la Anglo-saxoni stupii hrăneau întreaga națiune de la rege până la șerbul cel mai sărac, cu hrană și băutură, iar Britania era denumită de vechii Druizi drept Insula Mierii.

Tickner Edwards continuă; ”Istoria Britaniei începe cu prima călătorie a  fenicienilor care s-au aventurat mai departe decât orice alt intrepid până Insulele Scylla și coasta învecinată din Cornwall de unde au adus o primă încărcătură de cositor. Locul țării cositorului a rămas mult timp un secret păzit de către acești marinari, primii oameni ai mărilor cunoscuți. Vasele lor erau încărcate cu vase din cositor umplute cu miere și polen ca provizii de călătorie.

Legendele galice și celtice abundă în referiri la miere și polen, la mied spumant și alte băuturi din miere. Șefii de trib le cereau supușilor miere și polen ca impozit asupra câștigurilor.

Apicultura era avansată în Germania chiar înainte de invaziile romane. Scrierile lui Pytheas, contemporan cu Alexandru cel Mare povestesc călătoriile sale de explorare. El a găsit că meth – o formă de vin din miere pomenită în Saga Nibelungilor – era folosit în antica Alamannia și că toată lumea mânca felii groase de pâine neagră unse cu miere și pudrate cu polen. Tot el a povestit că în aproape toate trunchiurile goale de arbori se găseau stupi enormi cu miere.

Charlemagne, împărat al Vestului (800-814) a scris în Capitulares Karlomani că locuitorii regiunii foloseau aproape zilnic miere și polen și li se cereau inventare anuale ale polenului și mierii furnizate. Marile mânăstiri creșteau albine și colectau miere și polen, iar țăranii își plăteau dările în miere, polen și ceară de albine. În regiune se țineau festivaluri ale mierii.

Francezii prețuiau mierea și polenul, iar colectorii de miere și polen plăteu taxele cu aceste produse.

În regiunile Slavice au proliferat stupii. Herodot (istoric grec din sec al 5-lea ien) a menționat că în anumite intersecții albinele erau atât de multe încât îngreunau traversarea râurilor. Când turcii au încercat să-și învingă dușmanii traversând Dunărea au auzit un zumzet puternic care i-a speriat pe invadatori. Ungaria era cunoscută ca centru al albinăritului, iar taxele se plăteau cu miere sau cu polen.

În SUA pionierii au venit cu aceeași venerație pentru miere ca și acasă. Mexicanii au preluat de la Azteci și Mayași venerația pentru albine și ei colectau miere și polen ca ofrande pentru zeități. Inscripțiile lor hieroglifice prezintă simboluri pentru albine, oameni cărând vase pline cu miere ca oferte destinate zeilor sau conducătorilor.

Coloniștii americani s-au întâlnit cu albine, stupi, miere și polen de la început. Producția de miere a crescut apoi rapid.

Proprietățile vindecătoare ale mierii și polenului

Folosirea medicinală a mierii este de mult cunoscută. În Biblie, Solomon declară ”Fiul meu, mănâncă tu miere, căci bună este”. Se spune că mierea și polenul pot reda sănătatea și tinerețea corpului și a minții. Moise, abandonat pe câmp, s-a hrănit cu miere și polen. Jonathan, fiul lui Saul, consuma  miere și polen care îi îmbunătățeau vederea. Jonathan a făcut o călătorie printr-o pădure deasă în luptele cu Filistenii. Rănit și epuizat, a găsit un stup din care picura miere, pe care a mâncat-o, iar forțele i-au revenit imediat și vigoarea i s-a dublat.

Sf. Ambrozie (episcop al Milanului între 340-397) a scris ”Fructul albinelor este dorit de toți și este la fel de dulce pentru regi cât și pentru cerșetori, este profitabil și dă sănătate, îndulcește ura, vindecă rănile și ulcerele interne”. Hippocrate, considerat părintele medicinei moderne, a scris ”Mierea și polenul produc căldură, curăță ulcerele și furunculele, înmoaie ulcerațiile buzelor și vindecă furunculoza”.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat o substanță care poate întreține tinerețea. Căutările i-au condus către stupi și produsele apicole.

Polenul de albine. Descoperiri științifice moderne

Bee Pollen (polenul de albine) este unul dintre cele mai vechi alimente ale tinereții, fiind universal recunoscut ca promotor al acestei stări, care mărește rezistența la boli, și furnizează energie dinamică, fiind redescoperit de biologul și botanistul rus Nikolai Tsitsin și comunicat în London Sunday Express din 15 aprilie 1945.

BP este pulberea extrem de fină care alcătuiește elementul masculin al florilor. Albinele colectează acest polen în cantități mici și îl transportă în stup pentru a fi folosit ca hrană. Prin instinct ele colectează polenurile cele mai hrănitoare și mai sănătoase, neglijând polenurile de calitate slabă. La transportul polenului în stup, o parte se desprinde de pe piciorușele lor și cade la fundul intrării. Acest polen este o sursă de vitamine, aminoacizi și săruri minerale, precum și de substanțe care promovează longevitatea și vindecă numeroase boli. După ce albinele transportă polenul în stup îi adaugă mici cantități de nectar, care îl transformă în grăuncioare, cu o formă care îl protejează împotriva asalturilor din exterior și îl transformă într-un aliment natural, dătător de viață și de longevitate.

Fiind o sursă bogată și echilibrată de nutrienți esențiali, Dr. Remy Chauvin de la Inst de Apicultură din Bures-sur-Yvette, Franța, a hrănit cu el sute de animale timp de doi ani. În 1956 Dr Chauvin a comunicat Academiei Franceze de Medicină că BP administrat animalelor le-a mărit vitalitatea și capacitatea de reproducție, amplificându-le fertilitatea.

Apoi Dr Chauvin a administrat BP unui grup test format din tineri, adulți și bătrâni, după care a comunicat următoarele;

”Testele clinice care au implicat administrarea de BP la oameni au dat cele mai bune rezultate la cei suferinzi de constipație cronică, flatulență și infecții ale colonului. Au prezentat îmbunătățiri și pacienții care sufereau de diaree cronică rezistentă la tratamentul cu antibiotice. BP a produs creșteri în greutate și forță în cursul convalescenței, fiind și un bun stimulent”.

”Primele încercări de folosire împotriva simptomelor de îmbătrânire s-au dovedit încurajatoare. Administrarea de BP la copii anemici a produs creșterea rapidă a numărului de celule roșii. Nu a produs efecte secundare nici la cei care au consumat BP pentru perioade lungi de timp”.

Dr. Chauvin a sugerat că BP este și un antibiotic natural, întrucât poate opri dispersarea germenilor de Salmonella și a microbilor care produc toxiinfecții alimentare. ”BP are capacitatea de a regla funcțiile intestinale și de a distruge microorganismele nocive din sistemul digestiv”. Eficiența sa a fost stabilită prin capacitatea de distrugere a bacteriilor nocive, în special a Escherichia coli, creind o formă de antibiotic care curăță organele interne.

Miere polen si propolis

A fost administrat BP animalelor de experiență cu tumori, la care a întârziat și controlat apariția tumorilor canceroase. (Journal of the National Cancer Institute, octombrie 1948). Alain Caillas, laureat al Academiei Franceze de Agricultură, consideră că un consum zilnic de 20g BP ar putea constitui un ”regim de supraviețuire”. Cercetătorii de la Bonny Laboratories – Elveția – susțin că BP conține 35% proteină, din care jumătate sub formă de aminoacizi liberi, care pot fi asimilați imediat de către organism, și 40% diferite forme de zaharuri, 5% grăsimi, 3% săruri minerale și 3-4% apă. Restul este format din amine, acizii nicotinic, pantotenic și folic, biotină, ciancobalamină și substanțe neidentificate.

Comunicări din Europa arată că membrii echipei sovietice de hochei pe gheață și unii medaliați olimpici consumau de mult timp BP ca ca energizant.

În mitologia Nordicilor, secretul vieții veșnice a zeilor era consumul de ambrozie, o combinație de miere și păstură de albine. În Grecia și Roma antică, BP era considerat un aliment care declanșează energia la atleți și la cei care doresc să-și sporească vigoarea și să trăiască mai mult.

Dr. Naum Petrowitsch Joirich, membru al Academiei de Științe a URSS, care conducea departamentul de fiziologie al academiei din Vladivostok, menționa în Bees in the Service of Humanity publicată în 1975; ”BP este locul unei comori pentru nutriție și medicină, întrucât fiecare grăunte conține proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine, fermenți, săruri minerale și hormoni necesari organismelor vii”. Dr. Joirich consideră că un consum regulat de BP contribuie la longevitatea apicultorilor, la care contribuie și pulberea suspendată în aerul respirat, ca stimulent biologic; ”Apicultorii inhalează BP prin respirație, ceea ce creează un sentiment de pace interioară și de echilibru”.

Dr. L. Perin a tratat în Franța tineri care sufereau de anemie, iar o lingură de BP luată zilnic la micul dejun a mărit numărul de eritrocite din sânge cu aproape 300 000/mm³.

……………………………………………………………………………………………….. O fi bine sa consumi polen?