Melidava

NUTRIGENOMICA-DIALOG CU PROFESORUL BRAGAREA

Despre nutriţie, nutrigenomică şi individualitatea biochimică

– concepte fundamentale în medicina integrativă –

Extras: „Aşa vedem şi cât de absurdă este pretenţia din farmacologie că utilizarea medicamentului alcătuit dintr-o substanţă farmacologică dată, ar asigura efecte reproductibile şi controlabile, pentru oricine.”

Am ales să discutăm despre un subiect la moda, genele, dar şi despre nutriţie, şi mai ales individualitatea şi complexitatea nutriţiei. Materialul de mai jos sperăm că va explica de ce nu pot exista în medicină “reţete alimentare” standard, şi nici măcar un desfăşurător alimentar fix pentru fiecare persoană în parte, ci doar recomandări, care trebuie ulterior adaptate şi ajustate funcţie de evoluţia stării de sănătate şi factorii externi şi interni la care se supune o persoană, pe parcursul vieţii normale sau a unei suferinţe. Abia apoi se poate vorbi despre un  regim alimentar cu adevarat eficient.

Domnule Profofesor Brăgărea, se discută mult despre gene şi implicaţiile lor în individualizarea organismelor. Vorbind pe înţelesul tuturor, ce este de fapt ”o genă” ?

Un răspuns simplu este dificil de dat. Genotipul reprezintă totalitatea genelor şi informaţiei genetice, atât intra- cât şi extra-cromozomială. Fenotipul se defineşte drept totalitatea expresiei informaţiei genetice în plan structural, funcţional, psiho-emoţional şi comportamental, adică o fiinţă umană aşa cum o cunoaştem. În genetica clasică, gena reprezintă o entitate a genomului care determină o anumită caracteristică fenotipică, în corelaţie cu interacţiunea dintre organismul respectiv şi mediul în care funcţionează. Ulterior a apărut ideea că o genă constă din ADN-ul care codează o proteină ce efectuează funcţii asociate cu expresia fenotipică a genei: ”o genă – o enzimă”. Evident lucrurile sunt mai complicate prin intervenţiile promotorilor, a produselor de scindare a genelor şi de scindare a acizilor nucleici. Se descriu mai multe tipuri de gene: gene structurale, gene de reglare, alele şi alte astfel de unităţi.

Ce înţelege un chimist prin ”individualitate biochimică” ?

Biochimistul american Roger Williams şi laureatul premiului Nobel Linus Pauling au impus ideea că unele mutaţii – extrem de specifice – ale genelor, ce se pot produce în condiţii variate (uneori chiar normale) de mediu şi viaţă, cauzează modificari de ”mediu molecular”. Aceste modificari implică diferenţe între necesităţile nutriţionale, care să asigure funcţionarea optimă a întregului organism. Ca urmare pot apărea modificari ale unor funcţii, asociate stărilor particulare fiziologice sau stărilor de boală. Astfel necesităţile funcţionalităţii optime sunt diferite chiar în cazul gemenilor, datorită dezvoltării lor în medii diferite. Reamintind cuvintele lui Shakespeare, ”hrana unuia poate fi altuia otravă!”

Pornind de aici s-a constituit Human Genome Project?

De fapt Human Genome Project a apărut în 1973 ca necesitate de a alcătui o baza internaţională de date privind genomul uman. Genomul nu este rigid sau pre-determinat. Aberaţiile şi diferenţele genetice se manifestă însă în principal la expunerea indivizilor  la situaţii şi condiţii defavorabile. Astfel s-a impus şi ideea polimorfismelor genetice. Caracteristicile genetice pe care le deţinem nu sunt imuabile/definitive din momentul primului contact ovul-spermatozoid. Aceasta a fost o modificare revoluţionară a geneticii Mendeliene – greu de acceptat.

Nu există nici uniformitate şi nici valori medii pentru parametrii biochimici umani. Recomandările nutriţionale sunt destinate ”aproape tuturor persoanelor în stare bună de sănătate” şi au relevanţe discutabile – nu există indicatori medii optimi în acest domeniu.

Fiecare individ posedă o structură fiziologică şi biochimică proprie, în care produsele genelor interacţionează cu mediul şi cu stilul său de viaţă (regim alimentar, situaţii de viaţă, credinţe, expunere la toxine, medicamente,…) şi determină raspunsuri fenotipice caracteristice, ce pot fi normale sau anormale, inclusiv apariţia de afecţiuni degenerative.

Procesul este continuu şi poate progresa insesizabil în cascadă, de exemplu: Stare de bine  → Deprinderi nesănatoase → apariţia de simptome → disfuncţii în fiziologie apoi structurale (cefalee, depresii, constipaţie, dureri articulare, reflux gastric, colesterol mărit, hipertensiune, acumulare de grăsime abdominală, modificări ale peretelui vascular,…) → afecţiuni cronice.

dl. profesor Bragarea – dr. Cristina Aosan – Melidava

Domnule profesor, să explicăm cititorilor care este rolul geneticii în formarea individualităţii biochimice şi nutriţionale ?

Genetica personală determină complexul biochimic, iar prin aceasta influenţează cantitatea necesară dintr-un nutrient.

De exemplu acidul folic este o vitamină implicata în sănătatea cardiovasculară şi neurologică. Una din implicaţiile sale este micşorarea cantităţii de homocisteina care se acumulează într-un metabolism normal. Excesul de homocisteină poate genera afecţiuni cardiace, osteoporoza, demenţă şi unele cancere (colorectal, pulmonar sau cervical).

Activarea acidului folic este realizată de către enzima metilentetrahidrofolat reductază, codată de către o anumită genă. Mici variaţii ale structurii acestei gene micşorează activitatea enzimei, în proporţii variabile. Ca urmare, persoanele care deţin aceste variaţii au nevoie de mai mult acid folic în hrană, în rate ce sunt şi ele variabile.

Ce părere aveţi despre deficitele nutriţionale şi relaţia lor cu starea de sănătate ?

Vă dau un exemplu: deficienţele nutriţionale în donori de grupări metil (folaţi, vitamina B12, colină, metionină) conduc la hipometilarea ADN-ului, iar în consecinţă la silentarea genei supresoare de tumori (odata cu persistenţa deficitului şi înaintarea în vârstă), alterarea genotipului, modificarea profilului genetic şi a fenotipului celular. Implicit creşte riscul de cancere, afecţiuni degenerative şi deficienţe de dezvoltare. Acestea pot fi diagnosticate cu tehnici moderne ce determină distrugerile de ADN prin biomarkeri specifici asociaţi nutriţiei şi/sau stării de boală. Pe de alta parte se pot preveni prin intervenţii în regimul alimentar şi stilul de viaţă, în acord cu subgrupul genetic, sau chiar personalizate.

Dar în Europa şi SUA este mai degrabă hazardat de vorbit despre deficite nutriţionale. Adeseori sunt implicate EXCEDENTE diverse (ex. metale grele, acid folic, calciu, metionina, colină, acizi grasi omega-6), ca urmare a dezechilibrelor din alimentele occidentale şi a administrarii de suplimente, în încercarea de a compensa carenţele.

Recomandările nutriţionale se bazează pe ipoteza că toţi indivizii au aceleaşi nevoi nutriţionale, cu excepţia unor diferenţe minore de vârstă, sex, activitate fizică. Personalitatea nutriţională şi prescripţiile de suplimente impun însă analize şi determinări biochimice individuale. Fiecare individ este unic, iar răspunsurile la diferiţi nutrienţi diferă de la individ la individ – aceste diferenţieri fiind extrem de subtile.

Sistemele de nutriţie bazate pe grupele sanguine constituie un progres prin recunoaşterea rolului leptinelor, însă acestea trebuie evaluate şi conform producţiei de neurotransmiţători, metabolismului metalelor, echilibrului glucozei, vitezei de absorbţie, istoricului de familie.

Dacă aţi pomenit, domnule profesor, despre grupele sanguine, şi tocmai discutăm despre individualitate şi genotipuri, să ne amintim că în cadrul sistemelor de grup sanguin, pe lângă antigenele O, A şi B, eritrocitele umane conţin şi alte antigene între care Rh, M/N, S, K, Cellano, Duffy, care se transmit ereditar. Acestea determină un numar imens de genotipuri, peste 500 miliarde, care face ca fiecare individ să prezinte o “pecete” unică sanguină, în aceeaşi masură ca şi amprentele digitale.

Iar despre absorbţia diferită de la o persoana la alta se vorbea încă de acum câteva zeci de ani:“Resorbţia medicamentelor variază în limite foarte mari de la un individ la altul din motive nu întotdeauna cunoscute. S-a constatat că aceeaşi substanţă, guanetidină, întrebuinţată în tratamentul hipertensiunii arteriale, se absoarbe în cantitate de 3% la unii bolnavi, iar la altii de 27%. Pentru obţinerea efectului terapeutic, dozele vor varia de la 10 mg la 1000 mg în funcţie de cantitatea care se găseşte în mod real în sânge şi ţesuturi.” (Medicamentul – remediu şi otravă; Prof. Dr. Nicolae Dragomir, Dr. Mihai Plauchiţiu; Editura Facla, 1978). Aceste diferenţe sunt în legătură evidentă tot cu individualitatea biochimică. Am dat un citat din farmacologie, fiindcă acolo s-au studiat mai mult aceste aspecte, ce sunt de fapt implicate în procesarea a tot ce trece prin tubul digestiv: alimente, lichide, medicamente, suplimente alimentare.

Aşadar, cum a aparut nutrigenomica ?

Genomica nutriţională studiază efectele alimentelor asupra genelor şi răspunsurile la nutrienţi (vitamine, minerale, alţi compuşi cu activitate biologică) determinate de variaţiile genetice individuale.

Observaţia iniţială a fost că regimul alimentar poate reprezenta un factor de risc pentru anumite patologii. S-a simţit nevoia de a evalua rolul vitaminelor, mineralelor şi al compuşilor bioactivi din hrană asupra expresiei genelor şi/sau structurii lor; cât şi efectele pe care variaţiile genetice individuale le determină în răspunsurile organismului la anumite alimente.

S-a constatat ca unii nutrienţi pot modifica genomul uman. Totodată, intervenţia nutrienţilor în echilibrul dintre stările de sănătate şi boală depinde de structura genetică individuală. Relaţia se derulează pe ambele sensuri. Gene reglate de către hrană pot fi implicate în profilaxia sau în severitatea simptomelor unor afecţiuni.

          Explicaţi vă rog pe scurt, ce este nutrigenomica ?

Sufixul ”-omică” descrie ramuri ale biologiei şi ale ştiinţei medicale (ex. genomică, proteomică, metabolomică) şi este folosit pentru sisteme, alcătuite din constituenţi cu funcţii integrate şi date complexe caracteristice lor. Studiul genomului uman (medicina personalizată, predictivă şi orientată) implică studii variate asupra variabilităţii genetice, ale codului genetic, în raport de influenţele mediului şi modului de viaţă, faţă de afecţiunile probabile.

Nutrigenomica (genetica nutriţională) este o ramură particulară, ce studiază modul în care alimentaţia ne influenţează genetic şi modul în care diferenţierile genetice ne influenţează răspunsurile la alimentaţie.

Din perspectiva genetică, nutriţia exercită un impact asupra stării de sănătate prin influenţarea expresiei genelor şi /sau posibile modificari ale structurii lor, reflectîndu-se ulterior în căile metabolice. Astfel, hrana constituie un factor de risc pentru diferite afecţiuni, totul depinzînd de personalitatea genetică a individului – de unde ideea de nutriţie personalizată.

Pentru a nu intra în detalii exagerat de tehnice, principiile nutrigenomicii sunt:

1. Componentele hranei pot acţiona direct sau indirect asupra genomului uman, modificînd expresia genelor şi a produselor acestora;
2. Componentele hranei pot modifica riscul apariţiei unor afecţiuni, prin modularea proceselor genetice implicate în instalarea, incidenţa, progresia şi severitatea afecţiunilor;
3. Hrana poate compensa sau accentua efectele polimorfismului genetic.

Există o interfaţă bine definită între genom şi alimentaţie, interfaţă care explicitează predispoziţiile individuale, care se manifestă cu intensităţi diferite în funcţie de alţi factori corelaţi cu mediul şi stilul de viaţă. Ca şi în farmacogenomică, nutrigenomica arată că o substanţă alimentară are impact diferit asupra unor diferite segmente de populaţie.

Nutrienţii modifică expresia informaţiei genetice. Modificările în expresia genelor pot constitui „amprenta” moleculara a expunerii la anumiti nutrienţi.

Exemple de modificări biochimice prin inter-relaţia genom-nutrienţi ?

Genele implicate în procesul de îmbătrânire controlează energetica celulelor prin modificări ale raportului NAD⁺/NADH. Restricţiile calorice (hrana mai săracă în calorii) măresc concentraţia de NAD şi activează gena SIRT1, mărind durata de viaţă. Odata cu înaintarea în vârstă, scade capacitatea de a bloca procesele oxidative şi – implicit – de a modifica structura biomoleculelor, fluiditatea membranelor celulare şi reduce afinitatea coenzimelor pentru enzime.

Un alt exemplu binecunoscut este efectul consumului de cafea asupra incidentei afecţiunilor cardiace. Acesta se manifestă numai la indivizii care posedă metabolizanţi „lenţi” ai cofeinei, codificaţi genetic.

Puteţi exemplifica şi asupra individualităţii biochimice ?

Să ne amintim câţiva parametri din fiziologia umană: numarul de plachete sanguine (trombocite) poate varia între 150.000 şi 690.000/mm³, concentraţiile de acetilcolină diferă de 16 ori între subiecţi indivizi sănătoşi, cele de histamină de 4 ori, cele de acid piruvic de 5 ori, iar cele de uree de 4 ori; concentraţiile post-prandiale de pepsină gastrică de circa 100 de ori; modelele de secreţii intestinale, salivă şi sucuri gastrice sunt diferite de la individ la individ. Şi acestea sunt doar câteva elemente din complexitatea umană, dar suficiente ca să realizăm că fiecare persoană deţine dominante metabolice diferite şi că deosebirile dintre simptomele aceleiaşi afecţiuni sunt corelate cu unele dezechilibre biochimice. Lucrurile sînt şi mai complicate dacă ţinem cont de efectele ritmurilor circadiene şi sezoniere, care influenţează determinarile de moment.

Medicina modernă foloseşte clasificări metabolice, pentru a descrie interacţiunile dintre nutriţie şi sistemul nervos autonom, sistemele oxidative şi cele endocrine. Se doreşte ca tratamentele medicale să fie prescrise pe baza fiecărui tip metabolic şi avînd în vedere modul individual în care se efectuează digestia, concentraţiile de calciu, starea sistemului imunitar, starea electroliţiilor, modul de asimilare al grăsimilor şi al proteinelor.

Într-adevăr domnule profesor, medicina modernă tinde spre o impresionantă privire la microscop şi dihotomizare a organismului uman. Totuşi spre a se apropia de realitatea fiinţei şi a vieţii umane, s-ar impune să fie completată cu aspecte ce ţin de mental, emoţional, relaţii, ambient, adică  factori ce sînt implicaţi moment de moment în evoluţia acestor parametri fiziologici şi biochimici.

De altminteri, studiile extinse din domeniul epigeneticii au dezvăluit că activitatea mentală, cât şi activitatea fizică inflenţează exprimarea genotipului în fenotip.

După cum se descriu şi aşa-numitele afecţiuni genetotrofice. Termenul semnifică expresia genetică incompletă, ca urmare a insuficienţei adaptări a unui individ la unele cerinţe generale.

Aceste elemente fac mai complexă imaginea relaţiei dintre genom şi alimentaţie, iar totodată constituie o speranţă de viitor pentru persoanele care au afecţiuni genetice. În această privinţă, am făcut observaţii îmbucurătoare pe parcursul anilor de terapii naturiste: administrarea de polen crud şi lăptişor de matcă crud  a determinat îmbunătăţiri semnificative ale evoluţiei clinice şi paraclinice la persoane ce aveau suferinţe genetice, de exemplu în porfirie, talasemie, sindrom Down.

O problemă care a atins nivelul social este obezitatea. Deţine individualitatea biochimică implicaţii în obezitate ?

În obezitate, pe lângă balanţa dintre aportul şi consumul energetic, mai sunt implicate microelemente chimice prin interacţiunile lor cu enzime, pro-hormoni, granule pre-secretorii şi membrane biologice. În mare spus, supra-ponderalii şi obezii, în special copiii şi adolescenţii, prezintă deficienţe de fier şi excedente de cupru, care modifică accesibilitatea şi depozitarea nutrienţilor. În special la tineri apar defecte ale transducţiei semnalelor leptinelor şi/sau hiperinsulinemia, care pot modifica nociv semnalele de necesar energetic.

Fiecare dintre aceste elemente biochimice prezintă particularităţile sale, în raport cu variaţiile genomice menţionate, realizînd o formulă unică funcţională şi structurală pentru fiecare obez. În medicina ultra-modernă se are în vedere elaborarea de regimuri alimentare personalizate elaborate pe baze genetice, în funcţie de genotip.

În mod curent, în tratament se pot trasa doar reguli generale pentru obezitate, care  trebuie aplicate individualizat în funcţie de caracteristicile fiecărei persoane.

Vă rog explicaţi cum este implicată nutriţia în tulburările sistemului imunitar.

Pentru naţiunile în curs de dezvoltare ori la persoane în vârstă sau spitalizate, la care sînt cunoscute deficienţe imunitare, apare deficienţa nutriţională primară (DNP) a raportului proteine/energie, asociată cu deficienţe în micronutrienţi esenţiali, de exemplu vitamina A, zinc, fier, cupru, magneziu, seleniu.

Pentru a explica relaţia DNP cu imunitatea se impun câteva detalii de fiziologie umană şi celulară.

DNP afectează imunitatea mediată celular prin atrofii ale timusului cu scăderea concentraţiilor de celule T şi a eficienţei răspunsului la antigeni. DNP determină de asemenea modificari ale afinităţii anticorpilor, scăderea producerii de citokine şi de proteine ale complementului, precum şi la disfuncţii ale fagocitelor, şi compromiterea integrităţii barierelor cu mucus.

Acizii graşi esenţiali sînt implicaţi în sinteza unor molecule de semnalizare. Cei omega-3 sînt anti-inflamatori şi imunosupresivi; cei omega-6 sînt proinflamatori şi imunostimulatori. Acidul linoleic conjugat măreşte concentraţiile de IgA şi IgM din plasma şi scade concentraţiile de citokine pro-inflamatoare.

Deficienţele de vitamina A afectează integritatea membranelor cu mucus, funcţia fagocitică şi activitatea celulelor killer. Derivatul acestei vitamine, acidul retinoic, influenţează imunitatea mediata celular şi răspunsurile antigenilor la anticorpi.

Vitamina D intervine în fagocitoză, producerea de citokine, diferenţierea limfocitelor şi producerea de anticorpi. Deficienţele măresc riscul de producere a bolilor autoimune (diabet de tip I, scleroză multiplă, artrită reumatoidă), şi a unor cancere (colorectal, mamar, de prostată).

Iar exemplele pot continua, dar ca să nu plictisim cititorii, putem spune pe scurt că imunitatea  e direct şi puternic influenţată de nutriţie.

Mai mulţi cititori ne întreabă dacă şi în ce măsură nutriţia influenţează activitatea cerebrală ?

Creierul uman este unul dintre organele profund personalizate. Este o “uzină chimică” ce produce (24 de ore din 24) serotonină, dopamină, norepinefrină şi numeroşi alţi neuromediatori, substanţe chimice complexe, folosind nutrienţii din hrană drept materii prime. De aici rolul fundamental al nutriţiei.

Puteţi detalia implicaţiile nutriţionale asupra psihicului ?

Cea mai mare parte a deficienţelor de neurotransmiţători sînt de natură genetică şi se instalează prin absorbţie, metabolism sau depozitare anormale ale unor nutrienţi.

Acizii graşi esenţiali sînt implicaţi în formarea receptorilor, a neurotransmiţătorilor şi a tecii de mielină a nervilor. De aici rolul carenţelor în acizi omega-3 în depresii şi schizofrenii, care pot fi ameliorate prin simple administrări de suplimente nutriţionale sau alimente care le conţin, de exemplu nuci, alune, seminţe de cânepă sau uleiurile acestora.

Malabsorbţiile sunt adeseori implicate în situaţiile de autism. Ele generează iritaţii cronice ale tractului intestinal, candidoze şi deficienţe mentale cu impulsivitate, deficienţe de invăţare.

Supra-metilarile biologice generează concentraţii excesive de dopamină, norepinefrină şi serotonina, însoţite adeseori de excedente de cupru şi/sau de metionină. Simptomele tipice acestor situaţii sunt reacţiile adverse la substanţele care stimulează producţia de serotonină, retard mental. Sub-metilarile biologice sunt asociate deficienţelor de serotonină, calciu, magneziu, metionină şi vitamina B6, cu exces de folaţi şi se manifestă prin predispoziţie la alergii, perfecţionism, competivitate. Pot fi ameliorate folosind suplimente pe bază de kava-kava, inozitol, sunătoare.

Metabolismul modificat al ionilor metalici este generat de funcţionarea defectuoasă a metaltioninei şi se manifestă prin depresii de natură hormonală, intoleranţe la estrogeni. Pacienţii trebuie să evite ionii de cupru (alge marine, ciocolată, roşcove) şi să folosească suplimente pe bază de zinc, mangan, cisteină, serină şi vitamina B6.

Deficienţele de control a concentraţiei sanguine de zaharuri – factor agravant pentru alte afecţiuni, se manifestă prin iritabilitate, tremurături frecvente, anxietate, fiind tratate prin folosirea de suplimente pe bază de crom şi mangan şi un regim alimentar cu mese frecvente, în cantitati mici şi conţinînd zaharuri cu asimilare lentă. Evident respectînd intervalul de timp dintre mese, necesar unei bune digestii.

Deficienţele de piroli – piroluriile concretizate în deficite de zinc, acid arahidonic şi vitamina B6. Se manifestă prin temperament exploziv, instabilitate emoţională, deficienţe de memorie, sensibilitate la infecţii, lumină şi sunete.

Unii depresivi au o deficienţă de compuşi pirolici care împiedică formarea vitaminei B6 şi – implicit – biosinteza serotoninei. Medicamentele antidepresive pot fi eficient înlocuite cu alimente bogate în vitamina B6.

Aş menţiona, domnule profesor, ca o manifestare tot a individualităţii despre care vorbim, un alt mecanism implicat în depresii, descoperit de cercetătorii japonezi. E vorba despre scăderea ratei de multiplicare diurnă a neuronilor din zonele profunde ale creierului, în anumite condiţii de viaţă. Iar revenirea la normal a acestei rate de multiplicare se asociază cu ieşirea din depresie.

În loc de încheiere

Alimente cu modificari genetice

Dacă nutrigenomica constată ca alimentele obişnuite pot produce modificări asupra genomului uman, oare cum se reflectă asupra acestuia consumul mult-discutatelor MGO ?

Să pornim de la exemplul simplei selectări a soiurilor de grâu de-a lungul timpului, în scopul unor producţii cât mai mari. Soiurile cultivate azi sînt schimbate faţă de cele de acum 100 de ani. Ele conţin un gluten cu structură modificată. Ca urmare, deşi la origine glutenul este o proteină de foarte bună calitate, totuşi cel al zilelor noastre a ajuns să creeze diverse neajunsuri.

Mai departe, ne întrebăm dacă în urma unei intervenţii efective asupra genomului lor, organismele modificate genetic nu cumva prezintă schimbări în compoziţia lor biochimică ce pot determina şi în genomul consumatorilor umani modificări nedorite ?

În plus, cercetările de epigenetică din ultimii ani au arătat că ADN-ul în sine, prin simpla lui prezenţă, determină modificări în acord cu structura sa, asupra ambientului. Ei bine, genomul uman este obişnuit să vină în contact cu genomul originar al produselor alimentare consumate zi de zi. În aceste condiţii, dacă se schimbă o parte din alimentele cunoscute şi acceptate de milenii, cu unele ce prezintă modificări genetice, oare intervenţia în corpul uman a genomului modificat al acestora nu ar putea ca în plan subtil, informaţional, să determine chiar şi în mod direct schimbări în genomul uman consumator sau în felul în care acesta se exprimă fenotipic ?

Fiecare om este unic

Aparte de calculele genetice, a numărat cineva câte tipuri de analize sanguine se lucrează azi în laboratoare ? Sînt probabil sute de parametri sanguini variabili care se urmăresc, iar fiecare dintre ei are câte un interval de normalitate ce cuprinde sute de valori normale. Aceşti parametri sînt în inter-relaţie cu alimentele consumate. Din combinarea lor rezultă un numar impresionant de variante posibile pentru starea de sănatate, fiecare dintre ele putînd să aibă manifestările sale particulare pe diversele planuri, între care digestiv, micrometabolic, comportamental.

Ca să încercăm o ilustrare simplificată, să considerăm doar 10 parametri măsurabili de biochimie sanguină (ex. glicemie, hemoglobină, GOT, amilaza, uree…) şi pentru fiecare numai câte 10 valori normale din numarul practic imens cuprins în intervalul de referintă. Câte variante normale ar rezulta din combinarea acestora ? Calculul matematic ne socoate 10¹º combinaţii unice posibile, de normalitate. Adica 10.000.000.000 (mai mult decât întreaga populaţie actuală a globului pământesc) de posibile individualităţi biochimice, socotind doar caţiva parametrii biochimici sanguini, din imensa complexitate a fiinţei umane. 10 miliarde de posibile comportamente diferite, fără a socoti variabilitatea factorilor personali mentali, emoţionali, nici a factorilor de mediu natural şi social.

Spre a ne apropia de realitate, dacă din sutele de parametri sanguini variabili măsuraţi am considera doar 100 şi pentru fiecare parametru am considera doar câte 100 de valori normale posibile, din numărul practic imens cuprins în intervalul de referinţă, combinaţiile posibile sînt 100¹ºº. Valoare ce nu poate fi cuprinsă de mintea umană, şi care doar pentru a fi scrisa ar necesita prea mult timp şi spaţiu. Aceasta valoare depăşeste de departe chiar şi numărul supranumit în matematică “googol”, care este numai 10¹ºº şi se consideră a fi mai mare decat numărul de particule elementare din univers. Acestea chiar dacă nu am luat în calcul toţi parametrii fiziologici umani şi toate valorile lor posbile…

Date fiind acestea, cum ar putea o substanţă ingerată, fie ea alimentară fie terapeutică, să manifeste exact acelaşi efect la atâţia indivizi unici ? Şi cum ar putea un efect observat la un anume om sa fie repetabil la nesfârşit, când fiecare dintre aceşti indivizi unici este sub influenţa unei multitudini de factori externi şi interni aflaţi în permanentă schimbare ?

Arătam într-un citat de mai sus cum guanetidina se absoarbe la unii bolnavi în procent de 3%, iar la alţii de 27%. O diferenţă ce contează enorm pentru efectul manifestat ulterior în organism, şi care impune variaţii ale dozelor de la 10 la 1000 mg de la un pacient la altul. Iar la asemenea variaţii se supune orice trece prin tubul digestiv: alimente, lichide, medicamente, suplimente alimentare.

Ceea ce ilustrează în parte şi de ce nu se pot da garanţii în medicină.

Aşa vedem şi cât de absurdă este pretenţia din farmacologie că utilizarea medicamentului alcătuit dintr-o substanţă farmacologică dată, ar asigura efecte reproductibile şi controlabile, pentru oricine.

Între timp, farmacia naturii operează firesc cu combinaţii de substanţe care variază, într-o permanentă adaptare la necesităţiile dictate de variaţiile factorilor ambientali. Din acest comportament natural, rezultă o compoziţie chimică a remediilor naturale (plante medicinale, remedii apicole) care este variabilă de la un sezon la altul şi de la un an la altul, totuşi păstrîndu-şi mereu eficienţa.

În acest mod simplu am explicat de ce nu sînt posibile programe alimentare standard care să fie corecte, şi care să înceapă în genul: “Luni, la ora 6, se vor consuma doi morcovi”, terminîndu-se cu “Dumincă, la orele 20 se recomandă o cană de ceai de tei”. La fel se întâmplă şi cu curele de slăbire care îmbogăţesc pe inventatorii lor, pe practicieni, şi finalmente pe doctorii chemaţi ulterior să regleze ce se mai poate din daunele produse…

Fiecare dintre noi este unic în fiecare moment al vieţii sale. Important este să acceptăm acest lucru şi să înţelegem, aşa cum se întâmplă în natură unde nu există constrângeri mentale nerealiste, cum să navigăm armonios în acest ocean Divin, spre a-l parcurge cu bine de la ţărmul naşterii până la cel al trecerii dincolo…

A consemnat pentru Dvs., Dr. Cristina Aoşan

Dr.Cristina Aosan 

Bibliografie

1. S. Dambal, V. Indumati, Suchetha Kumari ”Relationship of obesity with micronutrient status” 2011, International Journal of Applied Biology and Pharmaceutical Technology, 2(1): 280-289
2. H. Lustig ”Childhood obesity; behavioral aberration or biochemical drive ?”2006, Nature Clinical Practice Endocrinology & Metabolism, 2:447-458
3. B. Eckhardt ”Genetic Research and Nutritional Individuality” 2001, J. Nutr. 131 (2):3365-3395
4. Neustadt ”The Important Role of Biochemical Individuality” 2007, Integrative Medicine 6(3)
5. Elliot ”Nutritional genomics” 2002, British Medical Journal, 324(7351): 1438-1442