Melidava

MIEREA O CALE DULCE CATRE SANATATE

Extras: „Ingestia de miere inhibă bolile gastrointestinale precum gastrita, duodenita și ulcerația gastrică induse de către Helicobacter pylori. Mierea nu numai că a prevenit dezvoltarea bacteriilor gastrointestinale, dar a și limitat aderarea bacteriilor la epiteliul intestinal al gazdei prin modificarea sarcinii electrostatice și a hidrofobicității pereților bacterieni.”

Mierea: o cale dulce către sănătate – Ahluwalia et al.

Introducere

Mierea este un produs nutrițional natural obținut de către albine din nectar floral și cunoscută pentru valoarea sa cosmetică, terapeutică și industrială. Încă din antichitate, indienii, grecii, romanii, egiptenii, babilonienii, chinezii și mayașii cunoșteau proprietățile sale nutriționale și medicinale. Mierea, care este stabilă în timp, este considerată un aliment echilibrat pentru toate vârstele, fiind folosită ca îndulcitor din vremuri imemoriale. Compoziția sa depinde de flora  învecinată și ea conține numeroase componente bioactive, precum antioxidanți care includ flavonoizi (apigenină, pinocembrină, kaempferol, quercetină și galangină), polifenoli (acizii elagic, cafeic și ferulic), vitamine (acid ascorbic, tocoferoli) și enzime antioxidante (glucozoxidază, catalază, SOD, și peptide precum glutationa).

Mierea a constituit un medicament natural tradițional pentru numeroase boli umane timp de secole datorită efectelor sale benefice, fiind antioxidantă, anti-inflamatoare, antibacteriană, antidiabetică, anticanceroasă și pentru tratamentul bolilor respiratorii, gastrointestinale, cardiovasculare și neurologice. Prezintă acțiune antimicrobiană împotriva speciilor de Salmonella, Shigella, Escherichia coli și Helicobacter pylori, imunomodulatoare ajutând la vindecarea rănilor și a colitei, protejând sistemul cardiovascular prin atenuarea oxidării lipidelor mediată de ROS.

Proprietățile fizico-chimice ale mierii

Se cunosc aprox. 300 de tipuri de miere, care diferă între ele prin compoziție, gust și proprietăți fizice. Mierea proaspăt colectată este un lichid vâscos, higroscopic, de culoare galbenă sau ambrată. Prezența substanțelor coloidale în miere îi determină tensiunea superficială și, împreună cu vâscozitatea, capacitatea de spumare. La cristalizare, glucoza din miere formează cristale albe, de monohidrat, care deschid mierea la culoare. Rata de cristalizare este mai rapidă atunci când conținutul de apă este mai scăzut.

Mierea naturală este compusă din aprox. 200 de substanțe – carbohidrați, proteine, aminoacizi, vitamine, săruri minerale, acizi organici și enzime, compoziție care diferă în funcție de specia de albine, condițiile de climă, și accesibilitatea nectarului floral.

Compoziția și nutrienții din miere

Compoziția în nutrienți diferă în funcție de locația geografică, climat, floră și specia de albine.

Tabelul 4.2. Microelemente din miere

Mierea conține unele microelemente importante pentru sănătatea umană, care variază în funcție de locația geografică, climat, floră și specia de albine.

Compoziția medie a mierii. Mierea conține numeroase componente bioactive de la carbohidrați la elemente esențiale și vitamine.

Principalele vitamine din miere. Mierea conține cele mai multe vitamine hidrosolubile, vit. C fiind predominantă.

 Nutrienți esențiali și aminoacizi în miere.

Conținutul de proteine al mierii este de 0,1-0,5%, cele mai multe fiind enzime; diastaza, invertaza și glucozoxidaza fiind cele mai cunoscute. Mierea conține și aminoacizi, cei mai abundenți fiind prolina, lizina, fenilalanina, acizii aspartic și glutamic.

Mierea conține 600 componente volatile; aldehide, alcooli, hidrocarburi, cetone, esteri acizi, benzen, furan, piran, terpene, izoprenoizi și unii compuși ciclici.

Flavonoizii sunt compuși polifenolici naturali activi, cu o structură formată din 15 atomi de C, cu două cicluri benzenice reunite printr-un heterociclu piranic și clasificați în flavonoli (quercetină, kaempferol, pinobanksină), flavone (luteolină, apigenină, chrysină), flavanone (naringenină, pinocembrină, hesperetină), izoflavone (genisteina) și antocianidine. Genisteina, chrysina, luteolina și naringenina imită activitatea estrogenică fiind denumiți fitoestrogeni. …

Activitățile biologice ale mierii

Proprietățile biologice ale mierii. Mierea este o sursă de polifenoli, vitamine și flavonoizi cu diferite activități biologice.

Activitate antioxidantă

Mierea naturală conține numeroși flavonoizi, polifenoli, vitamine și enzime antioxidante care fac din ea un puternic antioxidant. Principalii antioxidanți din miere sunt flavonoizii și polifenolii, care captează radicalii liberi, chelatizează ionii metalici și ajung cu ușurință în compartimentele organismului în care își exercită efectele fiziologice, micșorând stresul oxidativ.

Activitatea antioxidantă a mierii depinde de flora din care provine, de condițiile de extragere și depozitare. Mierea de culoare închisă conține cantități mai mari de polifenoli, având o activitate antioxidantă superioară.

Activitate antimicrobiană

Acțiunea antimicrobiană a mierii în vindecarea rănilor este cunoscută din 2100-2000 ien, când sumerienii o foloseau în prepararea de unguente. Prin aplicare, mierea constituie o barieră fizică și menține umiditatea rănii. Van Ketel a fost cel dintâi care a recunoscut caracterul ei antimicrobian și antibacterian în 1892. Activitatea antimicrobiană a fost confirmată asupra Bacillus anthracis, Staphylococcus aureus, Corynebacterium diphteriae, Haemophilus influenzae, Klebsiella pneumoniae, Shigella dysenteriae, Mycobacterium tuberculosis, Yersinia enterocolitica, Salmonella diarrhoea, Salmonnella typhi, Streptococcus pneumoniae, Vibrio cholerae și MRSA.

Mierea are MIC = 1,8-10,8% exercitând inhibiție asupra bacteriilor chiar dacă este diluată de 9 ori, iar asupra patogenului Staphylococcus aureus chiar după diluare de 56 de ori. Mierea diluată de pășune (4-8%) și cea manuka (5-11%) inhibă dezvoltarea bacteriană, iar la diluții mai mici, mierea de pășune (5-10%) și cea manuka (8-15%) omoară bacteriile la aplicare. Soluția 20% de miere a inhibat Helicobacter pylori în izolate gastrice, iar folosirea sa de lungă durată nu determină apariția rezistenței.

Activitatea antibacteriană a mierii este determinată de către 4 dintre proprietățile sale;

1. Cantitatea mare de zaharuri inhibă dezvoltarea microorganismelor și deshidratează bacteriile;

2. pH-ul acid al mierii restrânge dezvoltarea microorganismelor.

3. Peroxidul de hidrogen format prin oxidarea glucozei este puternic antibacterian

4. Unele componente, precum lizozimul, ceara, polenul nectarul, propolisul, polifenolii, terpenele, acizii organici și enzimele redox sporesc activitatea antibacteriană a mierii. Alți factori, precum presiunea osmotică ridicată, conținutul mare de antioxidanți, vâscozitatea și concentrația mică de oxigen dizolvat nu permit dezvoltarea microorganismelor.

Activitatea antibacteriană a mierii variază conform cantităților de componente și enzime conținute. Mierea manuka prezintă cea mai mare eficiență împotriva E. coli și S. aureus, iar conținutul de zahăr este corelat cu eficiența inhibiției dezvoltării unor bacterii intestinale.

Activitatea apoptotică

Mierea induce evenimente apoptotice mitocondriale care includ depolarizarea membranei mitocondriale și ruperea ei, downreglarea proteinei antiapoptotice Bcl-2, activarea caspazei-3 și scindarea poli(ADP-riboză) polimerazei. De asemenea, mierea upreglează p53 și Bax în linii celulare de cancer de colon. Gavajul oral cu miere a inhibat dezvoltarea tumorală prin upreglarea Bax, activarea caspazelor-9/3 și inițierea fragmentării ADN în țesutul tumoral al șobolanilor Wistar. Conținutul ridicat de fenoli al mierii contribuie la activitatea anticarcinogenică.

Imunomodularea de către miere

În experimente in vitro, preclinice și clinice mierea a prezentat activități anti-inflamatoare. Ea reglează citokinele și activează celulele imune mieloide/limfoide, inhibă activitățile COX-1 și -2, și micșorează prostaglandinele PGE2, PGF2α și thromboxanul B2 în plasma umană normală. Proprietatea imunomodulatoare poate fi atribuită polifenolilor și flavonoizilor care inhibă COX-2 și sintaza inductibilă a oxidului nitric.

Medicamentele anti-inflamatoare steroidale (de ex. corticosteroizii) împiedică regenerarea țesuturilor și răspunsul imun, iar cele non-steroidale distrug căptușeala stomacului. Mierea nu produce efecte secundare și este la fel de eficientă ca aceste medicamente. De ex. mierea a tratat colita experimentală la fel de eficient ca prednisolona, un glucocorticoid. Tratează eficient eczemele, psoriazisul și mătreața și micșorează formarea de cicatrici și exudate, promovând vindecarea rănilor și refacerea țesutului. Ea stimulează punerea în libertate a citokinelor din monocite, iar conținutul său de endotoxine (sub 30kDa) este implicat în aceste vindecări. Mierea din flori de kanuka conține endotoxine cu greutatea moleculară mai mare (peste 30 kDa), lipopolizaharide, apalbumine, arabinoglalactani, stimulând punerea în libertate de TNF-α din linii de monocite. Similar, mierea de salcâm deproteinizată, care nu conține molecule cu greutate moleculară mare, nu stimulează punerea în libertate de TNF-α, deci componentele mierii cu greutăți moleculare mari determină efectele imunomodulatoare, deși proteinele și peptidele naturale pot cauza răspunsuri imune nonspecifice.

Mierea în conservarea alimentelor

Peroxidul de hidrogen și componente non-peroxidice precum antioxidanții determină capacitatea de conservare a mierii. Ca rezultat, mierea previne prezența Shigella species, Listeria monocytogenes și S. aureus în alimente și, datorită capacității sale antioxidante, previne oxidarea polifenolilor, micșorând îmbrunarea fructelor și legumelor în cursul procesării și depozitării.

Mierea ca prebiotic

Mierea supresează bacteriile intestinale potențial nocive, promovând dezvoltarea florei intestinale benefice. A susținut dezvoltarea S. thermophilus, Lactobacillus acidophilus, Lactobacillus delbrueckii și Bifidobacterium bifidum. Fiind bogată în oligozaharide, mierea poate fi adăugată ca suplement pentru a îmbunătăți sănătatea florei intestinale.

Mierea în istoricul medicinei tradiționale

Mierea este cunoscută de oameni ca aliment natural cu proprietăți medicinale încă din Epoca de Piatră, acum aprox. 8000 de ani. Mai târziu și alte civilizații au recunoscut efectele sale benefice și le-au menționat în pergamente, cărți și tablete, precum tabletele sumeriene din lut (6200 i.e.n.), Veda (acum 5000 de ani), papirusuri egiptene (1900-1250ien.), Hippocrates (460-357ien), Koranul și Biblia. Aceste civilizații antice cunoșteau eficiența mierii în tratarea rănilor și a bolilor intestinale. Civilizația Vedică considera mierea unul dintre cele mai valoroase produse ale naturii și rolul ei în digestie, în sănătatea gurii și a ochilor. Medicina Ayurvedică folosește mierea pentru a trata herpesurile, tusea, răcelile, insomnia, rănile/arsurile pielii, bolile de plămâni, anemia și bolile de inimă. Mierea era folosită pentru îmbălsămarea cadavrelor, iar ”oenomelul” o băutură din Grecia Antică, obținută din miere și suc de struguri, era folosit în tratamentul gutei și al afecțiunilor neurologice. Hippocrates cunoștea proprietățile nutriționale și medicinale ale mierii și o prescria în diferite amestecuri pentru diferite boli, precum oxymel (miere cu oțet) pentru dureri, hidromel (miere diluată cu apă) pentru sete, și hidromel cu antipiretice împotriva febrei. El favoriza mierea în tratamentul rănilor, cicatricilor, pierderii părului, tusei, durerilor în gât, și în bolile de ochi. Musulmanii tratau cu miere diareea, iar Avicenna (acum 1000 de ani) sugera mierea ca tratament al tuberculozei.

Proprietăți medicinale

Mierea în vindecarea rănilor

Mierea prezintă proprietăți antibacteriene, antivirale, anti-inflamatoare și antioxidante, putând fi considerată drept cel mai vechi agent în vindecarea rănilor. Germanii și rușii foloseau miere ca atare sau amestecată cu ulei de cod în tratamentul arsurilor, furunculelor, fistulelor, sau a rănilor căpătate în lupte. Pansamente îmbibate în miere erau folosite ca dressinguri non-adezive, care promovau vindecări mai rapide.

Mierea a micșorat ulcerațiile și a inhibat infecțiile bacteriene după intervenții chirurgicale în carcinoame mamare, vulvare și vene varicoase, în cezariene sau histerectomii. Ea micșorează folosirea prelungită a antibioticelor, formează cicatrici mai puțin evidente și micșorează îngrijirile spitalicești. Este eficientă în micșorarea escarelor și ulcerațiilor. Mierea manuka sterilizată a permeat dressingurile determinând vindecarea completă a rănilor la genunchi rezistente la tratamentele convenționale și infectate cu P. și S. aureus. Mierea a accelerat refacerile în inflamații ale mucusului induse de radiații și în gangrena lui Fournier, cu regenerări rapide ale țesuturilor și cicatrici minime.

Mierea acționează ca un bun conservant în grefele de piele și poate vindeca arsurile superficiale și moderate, producând un efect inițial de ușurare, micșorând durerile, prevenind infecțiile, iar mai apoi accelerând vindecarea rănii cu minime cicatrici și contracturi. Testele clinice au demonstrat eficiența superioară a dressingurilor cu miere la pacienți cu arsuri, în comparație cu dressingurile cu membrane amniotice, sufadiazină de Ag sau cu coji de cartofi. Dressingurile cu miere oferă opțiuni economice în managementul rănilor prin micșorarea cheltuielilor medicale și de spitalizare ale pacienților. Dresingurile cu miere sunt nedureroase și non-adezive, ușor de schimbat, deși aciditatea sa poate cauza discomfort pacienților cu terminații nervoase descoperite.

Eficiența mierii în vindecarea rănilor este determinată de; gradientul osmotic, generarea de peroxid de hidrogen și de imunomodulare. Fluxul osmotic de fluid către exterior ajută la eliminarea debriurilor din patul rănii, oferind spațiu și furnizare de nutrienți pentru regenerarea țesuturilor. Mierea conține cantități mari de glucoză care poate fi folosită de glucozoxidaza internă sau de către leucocite pentru respirație și pentru a forma peroxid de hidrogen, un antibacterian important. Mierea stimulează celulele fagocitice și reglează producerea de citokine, deci proprietățile sale vindecătoare pot fi atribuite parțial și imunodulării.

Mierea în diabet

Indicele glicemic scăzut al mierii este eficient în controlul concentrațiilor de zahăr din sânge atât la diabetici cât și la persoane sănătoase, în comparație cu sucroza și glucoza, deși nici mierea și nici glucoza/sucroza nu au prezentat diferențe ale concentrațiilor sanguine de zahăr la pacienții cu diabet de tip 2. Managementul complicațiilor metabolice este un alt avantaj al folosirii mierii, care îmbunătățește concentrația proteinei C-reactive (CRP), conținutul de homocisteină și profilul lipidic, minimizând creșterea glucozei în plasmă la diabetici. Se consideră că mierea a stimulat secretarea de insulină care reglează concentrația sanguină de glucoză și îmbunătățește concentrația de hemoglobină și profilul de lipide, deci poate fi folosită ca suplement împreună cu medicamente antidiabetice standard în diferite tipuri de diabet.

Mierea în cancere

Mierea posedă proprietăți antiproliferative, apoptotice, de  depolarizare a membranei mitocondriale, antimutagenice și imunomodulatoare care pot fi implicate în efectul ei anticarcinogenic. Mai multe comunicări au stabilit eficiența sa în tratarea a numeroase tumori de ex. în cancere hepatocelulare, colorectale, renale, de prostată, cervicale, uterine și leucemii. Investigarea efectelor mierii în tratamentele terapeutice ale cancerelor este de abia la început și este necesară continuarea cercetărilor.

Mierea în astm

Mierea este eficientă în tratamentul tusei și febrei, în special în medicina tradițională. Ea previne inducerea astmului și micșorează simptomele legate de astm în diferite modele experimentale. Efectele sale benefice sunt legate de capacitatea sa de a micșora inflamația și de a remodela căile respiratorii.

Mierea în bolile cardiovasculare

Mierea este un bun antioxidant și micșorează riscul cardiovascular prin scăderea hiperlipidemiei și a stresului oxidativ. Proprietățile mierii implicate în protecția cardiovasculară din diferite boli; a) mierea este un bun vazodilatator; b) mierea inhibă agregarea plachetară cu formarea unui cheag, și c) previne oxidarea LDL.

Ingestia zilnică a 70g de miere timp de o lună de către 38 de indivizi supraponderali a micșorat semnificativ colesterolul total, LDL-colesterolul (LDL-C), triacilglicerolii (TG) și proteinele C-reactice (CRP) fără a mări greutatea corporală. Mierea naturală a îmbunătățit profilul lipidelor din sânge la pacienți cu hipertrigliceridemie și hiperlipidemie, în timp ce aceeași cantitate de miere artificială a agravat LDL-C și CRP. Abundența de oxid nitric (NO) și a metabolitului (?) său în miere ar putea fi atribuite activității sale cardiovasculare, ajutând astfel dispariția congestiei venoase și micșorarea sarcinii la care este supusă inima.

A fost comunicat efectul său de protecție în distrugerile induse prin ischemie/reperfuzie. Inima lui Langendorff a fost protejată de ischemie/reperfuzie fie prin tratarea șobolanilor cu miere naturală timp de 45 de zile înainte de izolarea inimii, fie prin perfuzarea inimii izolate cu soluție Kreb îmbogățită cu miere ex vivo. Mierea a atenuat stresul oxidativ și astfel a protejat neuronii împotriva morții celulare induse prin ischemie. Antioxidanții din miere sunt nutrienți naturali care îmbunătățesc direct sănătatea inimii, împreună cu punerea în libertate de NO din endoteliu influențată de vitamina C, întrucât administrarea de miere cu o oră înainte de testul cu adrenalină la șobolani micșorează funcțiile vazomotoare și cardiace.

Mierea în bolile neurologice

Mai multe studii au evidențiat proprietățile nootropice și neuroprotectoare ale polifenolilor din miere. Mierea prezintă efecte anxiolitice, antidepresive, anticonvulsante, antinociceptive și antioxidative. Polifenolii din miere captează eficient ROS, inhibă depunerea patologică de proteine eronat pliate și de beta-amiloid, previn apoptoza, micșorează stresul oxidativ și excitotoxicitatea.

Mierea brută și polifenolii din miere au inhibat microglioza atenuând astfel neuroinflamația indusă de neurotoxine sau ischemie. Polifenolii din miere au prevenit afectarea cognitivă și a memoriei prin supresarea inflamației hippocampale și modificarea conexiunilor neurale și a sinapselor.

Mierea în bolile gastrointestinale

Ingestia de miere inhibă bolile gastrointestinale precum gastrita, duodenita și ulcerația gastrică induse de către Helicobacter pylori. Mierea nu numai că a prevenit dezvoltarea bacteriilor gastrointestinale, dar a și limitat aderarea bacteriilor la epiteliul intestinal al gazdei prin modificarea sarcinii electrostatice și a hidrofobicității pereților bacterieni. Deși într-un test clinic timpuriu terapia pe bază de miere manuka nu a arătat beneficii, soluția de miere cu activitate peroxidică mai mică (20%) a fost eficientă in vitro. Discomfortul intestinal se rezolvă rapid după ingestia de miere. Mierea nu a exercitat efecte în gastroenterita virală, dar a fost eficientă în managementul ulcerelor peptice și antrale. Fiind bogată în K este un bun fluid de rehidratare și nu mărește consumul de Na. Micșorează inflamația și reface stratul mucoasei interne. În leziuni gastrice experimentale induse cu indometacin, gavajul oral cu miere (2g/kg) a prevenit permeabilitatea microvasculară și activitatea mieloperoxidazei în stomac. Perfuzia cu soluție izotonică de miere a micșorat leziunile stomacului induse cu etanol.

Mierea în boli infecțioase

În afară de activitatea antibacteriană mierea inhibă și fungii (Aspergillus, Penicillium, dermatofitele obișnuite) și infecțiile cu drojdii. Mierea pură este fungicidă iar diluată blochează producerea de toxine. Poate trata unele boli de piele precum candidiaze, piciorul sportivului, viermi inelați și dermatite.

Mierea a prevenit eficient leziunile genitale și labiale produse prin infectare cu herpes la fel ca aplicarea convențională de aciclovir și a inhibat pruritul indus de rubeolă. A fost eficientă în diferite infecții oftalmologice (blefarite, conjunctivite) și a ajutat refacerea după distrugeri ale corneei. Aplicarea topică de miere a îmbunătățit starea ochilor la peste 85 pacienți și a oprit progresia bolii într-un studiu efectuat cu 102 pacienți cu afecțiuni neresponsive ale ochilor. Mierea a ameliorat gingivita și periodontita și a prevenit leishmania in vitro.

Utilizări non-medicale ale mierii

Sinteza de nanoparticule

Nanoparticulele au perspective în aplicații biomedicale, optice, biosenzori, catalitice și din domeniul energiei. Una dintre aplicațiile importante este eliberarea medicamentelor și dopajul molecular. Nanoparticulele cu Cu (Cu-NP) prezintă avantaje importante în eliberarea medicamentelor, însă procesul de fabricație este costisitor și pune în libertate subproduse toxice. Cu este un metal instabil și face necesară incorporarea unui agent de stabilizare în fabricarea Cu-NP. Datorită vâscozității și conținutului de carbohidrați și proteine al mierii, aceasta constituie o alternativă non-toxică și ecologică la agenții de stabilizare din fabricarea de nanoparticule. Fiind antioxidantă, mierea reglează procesele redox în fabricarea de nanoparticule din Pt.

Agent crioprotector

Având toxicitate scăzută și capacitatea de a interacționa cu distratul lipidic și de a inhiba formarea de cristale în faza de congelare, mierea este folosită ca stabilizant în mediile de crio-protecție. Mierea conține glucoză și fructoză, zaharurile utilizate cel mai frecvent în crioprezrvare. Considerând capacitatea sa antioxidantă și abundența de monozaharide, mierea este eficientă în crioprezervare de semen, fie singulară, fie în combinații cu alți crioprezervanți naturali și acționează ca agent crioprotectiv non-penetrant pentru embrioane de mamifere, cu mai multă eficiență decât sucroza convențională.

Alte efecte ale mierii

Mierea naturală conține componente cu valoare nutrițională ridicată și astfel furnizează calorii țesuturilor în cazuri de starvare și epuizare. Fiind capabilă de imunomodulare, este un agent eficient în fixarea grefelor de piele. Consumul zilnic de miere îmbunătățește indicii hematologici și sistemul endocrin, micșorează obezitatea, atrofia uterină și scăderea densității oaselor la șobolanii aflați la menopauză. Beneficiile mierii pot fi atribuite influenței sale asupra sistemului endocrin. Mierea este benefică în pojar, dureri menstruale, dureri de dinți, gură uscată, impotență masculină și faringită. Fiind un bun antioxidant, mierea previne distrugerile de ADN și apoptoza în modele pe animale de gălbenare obstructivă (?), mărind sistemul redox bazat pe glutationă pentru a atenua distrugerile hepatice induse cu N-etilmaleinimidă.

Efecte nedorite ale mierii

Uneori persoane cu terminații nervoase descoperite în piele pot resimți senzație de înțepătură după aplicare topică de miere. Mierea produce rar reacții de hipersensibilitate, determinate de impurificare cu alergeni – polen sau proteine ale albinelor. Excesul de miere la aplicare pe răni sau piele poate deshidrata zona de aplicare necesitând tratare cu ser fiziologic pentru refacerea hidratării. Ingestia de miere infectată cu clostridii produce riscuri de botulism, dar după tratare prin iradiere gamma sporii de clostridii dispar fără a se diminua celelalte activități. Utilizarea de pesticide produce contaminarea hranei; în polenul de albine au fost identificate peste 95 de pesticide și metaboliți ai acestora, cu nivele de până la 214ppm, făcând necesare măsuri de micșorare a contaminărilor. ….