Melidava

ENUREZIS IN ABORDAREA NATURISTA ARTICOL FORMULA AS AN 2013 NR 1090

Spread the love

Publicam acesta articole mai vechi pe blogul nostru din doua motive. Informatia medicala este corecta.

In noua platforma online dezvoltata de Formula As dr. Cristina Aosan este de negasit.

Vom explica curand si de ce…

Enurezisul în abordare naturistă

Enurezisul este o afecţiune simplă, în raport cu sănătatea, dar nefericită pentru viaţa celui ce o poartă. Vorbim, evident, despre enurezi­sul nocturn, deşi asocierea termenilor este considerată pleonastică. Pentru un copil mic este de înţeles şi ac­cep­tabil ca uneori să se „scape” în timpul nopţii cu uri­natul. Dar când acest fapt şi situaţia în sine se prelun­gesc cu anii, vorbim despre un dezechilibru care ajunge să afecteze sever viaţa individuală şi socială a copilu­lui, ce poate atinge sub acest stigmat adolescenţa, tine­reţea şi chiar vârsta de adult.

Ultimul asemenea caz pe care l-am primit la cabi­net a fost la începutul primăverii. Era un adolescent de 16 ani, ce prezenta enurezis secundar, de la vârsta de 3 ani, după o operaţie pentru fimoză. Anterior trata­men­­tului chirurgical, micţiunile sale au fost normale. După intervenţie, în fiecare noapte, cu rare excepţii, avea una sau chiar două urinări involuntare în somnul lui profund. Mama îşi programa somnul în mod special, ca să-l tre­zească pe băiat să urineze. Însă aproape zadarnic, pen­tru că evenimentul nedorit se petrecea cel mai frecvent în afara oricărui orar. Sunt greu de înfă­ţişat figura obo­sită şi tristă a unei astfel de mame… Ima­ginaţi-vă impli­ca­ţiile asupra întregii familii. Faptul că băiatul nu putea dormi în altă parte decât acasă, fiindu-i imposibilă ori­ce deplasare mai lungă de o zi. De menţionat că trata­mentele medicamentoase încer­cate nu au adus nicio schimbare în bine.

La primele semne, consult medical

Udarea patului se consideră a fi o „problemă”, când e prezentă în mod constant, la vârsta de peste 6 ani la băieţi şi peste 5 ani, la fetiţe. Enurezisul nocturn afec­tea­ză 15-20% din populaţia peste 5 ani, aproximativ 7% peste 7 ani şi 1-2% dintre adolescenţi şi adulţi. Este de două tipuri: primar, la copiii care au făcut acest lu­cru dintotdeauna, şi secundar, care apare după o peri­oadă de timp, în care copilul a fost „uscat”. Uneori sunt cazuri familiale de udare a patului. Dacă mama sau tatăl a avut asemenea istoric, creşte probabilitatea ca şi copilul să aibă enurezis. Indiferent că e primar sau secundar, atunci când părinţii observă prezenţa defec­tului, copilul trebuie văzut de medic, mai ales dacă sunt şi alte simptome, precum urină tulbure, sânge în uri­nă sau pe lenjeria intimă, micţiuni dureroase sau udare peste zi. Trebuie lămurite posibilele cauze, de exemplu – o vezică prea mică sau prea mare, o infecţie sau de­butul unui eventual diabet. Dacă sunt eliminate ase­menea cauze posibil primare, înseamnă că tulbu­rarea este una intrinsecă.
În general, în mediul medical convenţional circulă ideea că nimeni nu ştie ce anume determină „udarea patului”. Ca terapie, se administrează medicamente sim­patomimetice, antidepresive sau anxiolitice, care nu dau rezultate prea bune. În schimb, au efecte adver­se de nedorit, în special asupra creierului şi capacităţii intelectuale ale copilului aflat în plină dezvoltare. Se mai aplică şi alte metode de tip educaţional, mai mult sau mai puţin eficiente, destul de mult discutate.
Totuşi, o analiză mai atentă poate descoperi rădă­cinile profunde ale problemei, iar terapia naturistă fur­nizează şi metode de rezolvare.

Adesea, enurezisul poate fi urmarea unui stres, cum era cazul acelui adolescent de 16 ani. Suferinţa s-a in­sta­lat după o intervenţie micro-chirurgicală asupra unui subiect al cărui psihic nu a fost suficient luat în consi­derare (un copil foarte speriat). Cadrele medicale nu au acordat atenţie acestui aspect. Cu toate acestea, sub raport statistic, în mod frecvent, afecţiunea copilu­lui este o reflecţie a problemelor părinţilor. Sunt situaţii conflictuale manifeste, care produc suferinţă întregii familii, cu precădere copiilor. În paralel, unul sau ambii părinţi pot avea şi atitudini nepotrivite faţă de copil, ceea ce accentuează afectarea lui sufletească, iar enure­zisul se poate agrava. Mutarea într-o altă locuinţă sau divorţul părinţilor poate, de asemenea, conduce la enu­rezis. Copiii care sunt abuzaţi sexual pot începe să ude patul. Alteori, fără a fi neînţelegeri în familie, dacă unul dintre părinţi păstrează o conexiune afectivă prea strânsă cu copilul, îi poate transmite în mod profund şi involuntar anumite temeri sau frământări interioare ale sale. În consecinţă, copilul exprimă fizic problemele emoţionale ale părintelui său.
Poate că în acest fond emoţional perturbat se află, de fapt, explicaţia situaţiilor de agregare familială a enurezisului.
Mai este luată în discuţie, la unii copii, deficienţa în producerea unui hormon care, eliberat în timpul nop­ţii, în mod normal, scade fluxul urinar.


Trebuie precizat şi că acei copii care au o dezvol­tare înceată adesea au nevoie de mai mult timp pentru a rămâne uscaţi peste noapte.
În esenţă, pare că este vorba despre un tonus scăzut la nivelul aparatului urinar şi al controlului său prin sis­temul nervos vegetativ, pe fond emoţional dezechi­librat şi cu posibilă imaturitate hormonală, la copiii care au un somn prea adânc.
Ce este de făcut atunci când avem de a face cu un enurezis patent?
În primul rând, părinţii trebuie să nu fie niciodată supăraţi pe copilul care udă patul. Trebuie înţeles că el face acest lucru în mod involuntar, fiind­că nu poate controla vezica. Furia împotriva aces­tuia nu ar face decât să agraveze feno­menul. La fel, trebuie ca alţi fraţi să nu râdă de cel în cauză. Mai înţelept şi efi­cient este să fie recompensat copilul pen­tru eva­cua­rea corectă a vezicii, atunci când acest lucru se produce printr-un control evident.

Recomandări

* Restricţia consumului de lichide, cu două ore înainte de culcare, şi obiş­nuirea copilului să urineze înainte de a merge în pat. Trebuie reţinut şi faptul că copilul trebuie să vrea să rămână uscat, pen­tru ca tratamentul să dea rezultate.
* La vârsta când nu mai sunt po­trivite, să nu se mai fo­lo­seas­că scutece tip Pampers pes­te noap­te. Acestea sunt co­mo­de pentru părinţi, întrucât păs­­trea­ză patul şi copilul uscaţi, însă copilul mic, nefiind de­ranjat de senzaţia de ud, nu va înţelege că are o pro­blemă. Ca atare, nu va partici­pa la demer­sul de re­zol­vare al unei astfel de situaţii. În acest fel se pre­lungeşte feno­menul până la vârste mai avan­sate.
* Consultaţia întregii fa­milii. Pentru terapia directă, cum cauzele emoţionale par a fi cele mai frec­vente, trebuie analizată cu răbdare situaţia copilului şi a familiei. Pe scurt, consultaţia poate cuprinde mai mulţi membri ai fa­miliei. Îmi amin­tesc cum un prieten api-fito-terapeut din Portugalia, d-l Antonio Couto, ne povestea că în ca­­zul în care constată că problema unui pacient al său are implicaţii emoţio­nale mai largi, ajun­gea să consulte şi consoarta, apoi părinţii sau chiar copiii, după caz. Abia atunci pro­blema pacientului său putea fi elucidată şi rezol­vată complet. În aceste cazuri, e necesară o terapie pen­tru părinţi, în primul rând, încât să se înlă­ture factorul iritativ emoţional pentru copilul cu enure­zis.
* Remediile florale Bach. În cabinetul meu, aproa­pe toţi pacienţii, indiferent de patologie, au inclus în te­ra­pia lor un preparat cu remedii Bach, potrivit cu tul­bu­rările emoţionale ale fiecăruia. Ele funcţionează eficient, printr-o reechilibrare tacită psiho-emoţională. Iese din discuţie un efect placebo, de vreme ce acţio­nea­ză prompt şi la copiii mici. Le-am folosit, de ase­menea, la animalele din curte, unde efectele au fost clare şi rapide. În practica curentă, le asociez cu Eli­xi­rele stupului (Ballot-Flurin), nişte remedii similare ca alcătuire şi acţiune, dar realizate din produse ale stu­pului. Cele două tipuri acţionează con­ver­­gent şi se completează reciproc, iar efectele sunt mai bune când se folosesc laolaltă.
* Remediile contra fricii, stresului, şocului – sunt cu deosebire eficiente în terapia copilului cu enurezis, cât şi pen­tru întă­rirea încrederii în propria persoa­nă.


* Apilarnilul. La Institutul de Me­di­ci­nă şi Farma­cie din Târgu Mureş s-au făcut studii clinice, încă din anii ’80. S-a studiat acţiunea produsului în tratarea enurezisului, la copii de diverse vârste; unui lot i s-a ad­mi­nistrat medica­ţia alo­pată curentă, iar al­tuia, pre­parate cu Api­larnil. La lotul cu Api­larnil, contro­lul sfinc­terian s-a instalat mai rapid; nu au fost efecte ad­verse. În cazurile rebele, s-a asociat medi­ca­ţia conven­ţională cu Apilarnilul. Ca mecanisme im­pli­cate, s-a con­siderat că Apilarnilul tonifică controlul vegetativ central şi al sfincterelor, tratează şi previne in­fecţiile urinare asocia­te. Adminis­trarea s-a făcut doar seara, la cul­care, spre a realiza şi o superficializare a som­nului prea profund al acestor copii. Experienţa acumulată în timp ne-a arătat că efecte mai bune, sta­bile, şi o mo­dulare mai fină se obţin dacă Apilarnilul se foloseşte în combinaţie cu miere şi po­len (Apilar­mel), pentru că aceste reme­dii se poten­ţează reciproc. Noi am preferat admi­nis­trarea Apilarmelului seara, de regulă în doze de 1/2-1 linguriţă la copiii până la 10 ani, în funcţie de vârstă şi greu­tate. La cei mai mari, am administrat 2 linguriţe sau chiar mai mult. Dimi­neaţa, recoman­dăm o doză de lăptişor de matcă Ballot-Flurin, care contribuie la o mai ra­pidă echi­libra­re emoţională. Ast­fel, func­ţio­na­rea creie­rului şi a siste­mu­lui nervos vegetativ sunt mai fluente. Dezvoltarea generală a copilului este îm­bună­tăţită. Se pare că intervine şi o ma­tu­rizare în pro­du­cerea hor­mo­nului impli­cat în controlul fluxu­lui urinar. Le admi­nistrăm timp de 2-3 luni, chiar dacă s-a corec­tat între timp enurezisul, pentru consoli­darea maturizării şi toni­fierii siste­melor urinar şi nervos.
* Presopunctură auriculară pe punctul renal. Am aplicat această procedură simplă, în pa­ralel cu terapia orală, la toţi pa­cienţii cu enurezis, care s-au pre­zentat la ca­bi­net, indiferent de vârstă. Le-am făcut preso­punc­­tură timp de 2-3 minute pe punc­­tul renal auricular. Se poate folosi în acest scop vârful unei rezerve golite de pix. Dat fiind că punctul este de regulă foarte dureros, am apli­cat o presiune variabilă, cu creşteri urmate de scă­deri, pentru relaxare. Şedinţele le-am făcut după caz, o dată la 5, 7 sau chiar 10 zile. Pentru a susţine acţiunea între şedin­ţe, după pre­so­punc­tură am aplicat pe acelaşi punct o sămânţă de susan cu vârful tăiat, când devine de formă discoidă cu suprafaţa netedă, încât să nu leze­ze pielea. Se fi­xează sub leucoplast fin, nealergic, şi se lasă 5-7 zile, între două şedinţe. Astfel se continuă toni­fie­rea punc­tu­lui prin contact uşor, care nu produce niciun discon­fort. Întrea­ga procedură se aplică la am­bele urechi. Uneori, îmbu­nătăţirile se observă după prima şedinţă.
În cazul adolescentului de 16 ani, întreaga terapie a durat 2 luni, cu partea orală şi presopunctura descrisă. Surâsul şi speranţa au reapărut în ochii mamei, chiar după prima şedinţă. În acest interval, băiatul a mai avut doar 3 urinări nocturne, în situaţiile când intervalele dintre şedinţe au fost mai lungi.

 acupuncture therapy

Fiind o metodă neinvazivă, care necesită doar câte­va materiale simple, presopunctura auriculară, în acest caz, ar putea fi realizată şi acasă, de către părinţi.

Foarte important de reţinut este că presiunea cu care se apasă trebuie să meargă până la producerea sen­zaţiei evidente de durere, acesta fiind semnul că s-a atins pragul necesar tonifierii. Presiunea se menţine in­tensă 8-10 secunde, apoi se reduce progresiv, pentru rela­xarea copilului; în continuare, din nou creşte şi sca­de alternativ. În general, durerea se diminuează de la o şedinţă la alta, semn că tonifierea progresează. Ori­cum, este preferabilă o durere de câteva minute la o săptă­mână, spre a elimina o problemă stânjenitoare, ce poate persista ani de zile. Aş recomanda să se facă iniţial o şedinţă la o săptămână, cu sămânţa menţinută întreg intervalul dintre şedinţe. Pe măsură ce rezultatele devin stabile, se va creşte progresiv numărul de zile de pauză şi se micşorează durata menţinerii seminţei, până când patul uscat arată că procedeul se poate opri.

(www.melidava.ro)

#Melidava #MelidavaRomania #maimultdecatsanatate #polen #polencrud #naturavie #alimentfunctional

O descoperire remarcabila pentru apicultura, nutritie si apiterapie, a constituit-o polenul crud.
Pana in urma cu cativa ani, in apiterapie se utiliza doar polenul uscat, cum era in mod obisnuit furnizat de apicultura.
In Martie 1992, Patrice Percie du Sert, inginer agricol si apicultor pasionat din Franta, era intr-o stare alterata de sanatate datorita muncii extenuante. Medicul i-a spus ca nu mai poate continua la fel ca pana atunci.
Cum albinele incepusera recoltarea polenului, atras de culorile placute si proaspete ale granulelor, s-a lasat purtat de dorinta de a-l gusta pentru prima oara direct din colector.
Cititi mai multe aici:

https://melidava.com/informatii-pentru-sanatate/pastura-cruda-polen-crud/polen-crud-aliment-functional-si-probiotic/
...

Lasati un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *