Melidava

EFECTUL PROPOLISULUI ASUPRA FUNGILOR DE INTERES CLINIC UMAN

Effect of propolis on fungi of human clinical interest

I.L.E.Barros, J.J. Correa, F.F. Veiga, M.L. Bruschi, M. Negri, T.I.E. Svidzinski

Descriere a infecțiilor fungice la oameni

Fungii reprezintă peste 3 milioane de specii, dintre care aprox. 600 cauzează boli umane. Peste 300 milioane de oameni sunt infectați acut sau cronic cu fungi, conducând la moarte, boli de lungă durată, orbire, probleme psihologice și micșorarea capacității de muncă. Decesele cauzate de boli fungice invazive le depășesc pe cele cauzate de malarie. Fungii pot ataca țesuturile umane în mai multe feluri producând diferite condiții clinice. Sunt bine cunoscute proprietățile antifungice ale propolisului atât asupra celulor planctonice cât și prin capacitatea de a inhiba formarea de biofilme. Unele forme farmaceutice pe bază de propolis au demonstrat deja eficiență în ceea ce privește diferite infecții fungice umane.

https://en.wikipedia.org/wiki/Tinea_versicolor

tinea versicolor on the back. pityriasis versicolor problem with skin

Infecții tegumentare

Micozele cutanate sau dermatomicozele sunt cauzate de fungi în epidermă (piele, păr, unghii), mai ales în zonele adânci ale stratului corneal. Aceste sunt infecțiile fungice umane cele mai frecvente care afectează 20-25% din populație. Acești fungi se clasifică în trei grupe; cei mai frecvenți sunt fungii dermatofiți care au trei genuri (Tricophiton sp., Microsporum sp., și Epidermophyton sp.), cel mai obișnuit fiind Tricophyton rubrum. Drojdiile constituie al doilea grup dintre care Candida, și în special Candida albicans, sunt principalii agenți ai dermatomicozelor. În afară de acestea, unii fungi filamentoși nonkeratinofilici, denumiți mucegaiuri non-dermatofite, precum Aspergillus sp., Alternaria alternata și Fusarium spp. pot infecta țesutul uman, în special unghiile de la picioare. Onicomicoza cauzată de Candida și Fusarium produce adeseori paronychie (panarițiu), eritem, și modificări edematoase în țesutul moale care înconjoară unghia, în special la pacienții imunocompromiși, producând leziuni incomfortabile, dureroase, sugerând un răspuns inflamator.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Candidoz%C4%83

Infecții mucosale

Pentru cei mai mulți indivizi, drojdiile constituie parte a microflorei mucosale normale. Ele sunt de obicei supresate de mecanismele de apărare ale gazdei și de inhibiția competitivă cu alte microorganisme, cauzând infecții numai dacă apare o ocazie.

Infecțiile orale ale țesuturilor moi și tari cu specii de Candida sunt bine definite și cauzate de biofilmele complexe care interacționează cu bacteriile și gazda. Au fost izolate drojdii din diferite zone ale gurii precum pungi periodontale, email, canalele rădăcinilor, suprafețele cu mucus, dantură și lucrări ortodontice. Mai mulți factori (umiditatea, nutrienții, prezența bacteriilor comensale, dezvoltarea hifelor) influențează creștrea biofilmelor, arhitectura lor, și chiar virulența C. albicans. Principalele afecțiuni bucale cauzate de aceste drojdii sunt cariile, periodontita, infecțiile endodontice și ortodontice, cheilita angulară, stomatita dentară și candidiaza orală, care pot avansa până la infecții orofaringeale și respiratorii.

Candidiaza vulvovaginală (VVC) este de asemenea cauzată de aceste drojdii și afectează tractul reproductiv al femeilor imunocompetente, cu impact negativ asupra calității vieții și incidență globală ridicată. Infecția VVC sistematică produce inflamația mucoasei vaginale și este cauzată îm principal de dezvoltarea excesivă a drojdiilor și de invazia epitelială ce urmează, precum și de producerea de factori de virulență precum biofilmele. Simptomele obișnuite ale bolii includ prurit, dureri, senzația de arsură, și roșeață vaginală. Adeseori se produce descărcare vaginală compusă din epiteliu cojit, celule imune, drojdii și fluid vaginal.

Candida albicans este specia prevalentă în aceste infecții. Totuși au fost izolate de la pacienți și non-Candida albicans Candida (NCAC) (De ex. C.glabrata, C. paralopsis, C. krusei și C. tropicalis). Speciile de Candida produc aprox. 134 milioane infecții pe an.

Infecții fungice invazive

Fungii patogeni, în special drojdiile, dețin capacitatea de a obține acces la fluxul sanguin, de a atinge organele interne ale pacienților și de a cauza infecții fungice sistemice sau diseminate. Acestea pot fi grave, cauzând mortalitate la pacienții grav imunocompromiși (în special infecțiile fungice nosocomiale). Acestea includ (în ordinea frecvenței) C. albicans, NCAC, Trichosporum, Rhodotorula, Geotrichum și Saccharomyces.

IFI constituie o problemă emergentă în întreaga lume; candidiaza și candidemia prezintă cele mai multe cazuri, în principal datorită folosirii de terapii imunosupresive și a folosirii de echipamente invazive, ca de ex. cateterele venoase. Numai 50% dintre aceste infecții sunt detectate în decursul vieții pacienților; speciile de Candida cauzează anual aprox. 750 000 de infecții ale fluxului sanguin, fiind asociate cu rate de mortalitate de peste 40%.

Atributele virulenței fungice

Cele mai multe infecții fungice umane sunt cauzate de fungi oportuniști. Totuși, agenții virulenței fungice participă activ la etiogeneza infecției. Factorii virulenței fungice au numeroase atribute (de ex. microorganisme patogene). Aceste atribute măresc capacitatea fungilor de a ocoli apărarea gazdei producând boala. Prin formarea de biofilme, fungii au capacitatea de a adera la echipamentele medicale, proteze implantate, catetere, etc. Biofilmele sunt comunități de celule microbiene structurate, înconjurate de o matrice extracelulară, comunități care aderă la suprafețe vii sau inerte. Aceasta este cea mai obișnuită stare de dezvoltare a celor mai multe specii de fungi. Celulele care alcătuiesc biofilmele au proprietăți diferite față de celelalte, precum o rezistență ridicată la medicamente și la agresiune fizică.

Cele mai multe infecții fungice sunt legate de formarea unui biofilm pe suprafețe biotice sau abiotice, precum cele care se formează pe unghii care cauzează onicomicoze, biofilme formate pe echipamente medicale și biofilme implicate în infecții VVC, sau care ajung în fluxul sanguin și ating organele pacienților, producând infecții invazive diseminate, dintre care cele mai frecvente sunt infecțiile nosocomiale.

Deși fungii patogeni, în special drojdiile, pot forma biofilme dintr-o singură specie, de obicei apar două sau mai multe specii bacteriene sau fungice care compun un singur biofilm microbian. Staphylococcus aureus, unele specii de streptococi, sau specii anaerobe sunt exemple de biofilme polimicrobiene compuse din fungi și bacterii. C. albicans și S. aureus sunt patogenii prevalenți în 27% din infecțiile nosocomiale ale fluxului sanguin. Biofilmele polimicrobiene formate de aceste două microorganisme în echipamente medicale implantate și în țesuturi gazdă determină rate mari de morbiditate și mortalitate la pacienții spitalizați.

Macro of a woman’s tongue who is doing an inspection for candidiasis or bacterial patina

Tratamente ale infecțiilor fungice umane

Opțiunile tratamentelor antifungice depind de statusul imun al pacientului, de zona afectată și de cronicitatea factorilor predispozanți. Întrucât fungii sunt organisme eucariote, la fel ca oamenii, obținerea de agenți antifungici este dificilă, iar numeroși agenți cauzează efecte seundare. Natura polimicrobiană a microfilmului poate influența eficiența agenților antimicrobieni și patofiziologia infecțiilor. Trei grupe de antifungice sunt eficiente în tratamentul IFI; polienele, azolii și echinocandinele. În cazul infecțiilor cutanate și mucosale, azolii și terbinafina constituie singurele opțiuni viabile, însă acești agenți nu sunt eficienți împotriva formelor de fungi din biofilme. Susceptibilitatea la antifungice variază în funcție de specia de fungi și este vital să se elaboreze noi terapii antifungice, propolisul fiind una dintre opțiuni.

Propolis

Origine botanică

Cel mai bun indicator al originii botanice a propolisului este analiza compoziției chimice comparată cu cea a sursei botanice posibile. Determinarea originii geografice și vegetale și a fenologiei plantei gazdă sunt factori importanți în controlul calității și standardizarea mostrelor de propolis în vederea utilizării terapeutice.

În Brazilia există mai multe specii de plante vizitate de către albine. Nu au fost identificate toate, dar Baccharis dracunculifolia, Pinus sp., Araucaria heterophylla, Schinus terebenthifolius și Eucalyptus sp. sunt câteva exemple.

Culoarea propolisului variază de la verzui-roșu-galben la brun închis în funcție de origine și vechime. Tonurile roșii predomină, în care plopul este principala sursă vegetală. Pinus produce nuanțe verzi, iar părțile galbene din propolis derivă de la cantități mărite de ceară. În sudul Braziliei există o mare diversitate vegetală pentru colectarea de rășini de către albine și aici se găsesc cinci grupe diferite de propolis.

Sursele vegetale din regiunile tropicale diferă de cele din regiunile temperate.

Compoziție chimică

Compoziția chimică a propolisului este complexă și legată de flora din zona de colectare, care poate varia chiar în locații diferite din aceeași regiune. Anotimpul în care este colectat propolisul dintr-o anumită locație influențează compoziția propolisului.

În propolis au fost identificate peste 300 componente. În 1907 Hiitcheck și Borish au comunicat că propolisul este compus din rășini (50%), ceară de albine (30%), principii volatile (uleiuri esențiale și aromatice – 10%), polen (5%) și diferite alte substanțe (5%), incluzând debriuri organice și microelemente (Al, Ca, Sr, Fe, Cu, Mn) și mici cantități de vitamine B1, B2, B6, C și E. Ei au arătat că propolisul este solubil în alcool și se topește la aprox. 65°C. Ghisaberti a decelat prezența unei fracții din propolis insolubilă în apă și solvenți organici, formată probabil din produse de polimerizare.

În general, compușii fenolici  alcătuiesc peste 50% din greutatea propolisului și sunt legați de activitățile sale biologice și proprietățile antifungice. În mostrele de propolis au mai fost găsiți acizi aromatici și alifatici, derivați de acid benzoic, esteri și hidrochinonă.

Propolisul verde brazilian provine din regiunile SE și sudice ale Braziliei în care sursa principală este Baccharis dracunculifolia DC (Compositae). Această sursă este bogată în compuși fenolici dintre care multe nu sunt flavonoizi și nu se găsesc în propolisul din America de Nord, Europa sau Asia. Cele mai multe componente fenolice din propolisul brazilian sunt fenilpropanoizi prenilați, precum artepillina C (acid 3,5-diprenil-4-hidroxicinamic).

Din popolisul chinezesc a fost izolat octacosanol. Au mai fost găsiți în propolis unii derivați profilactici de benzaldehidă, precum vanilina și izovanilina.

În propolis au fost identificate peste 30 componente volatile, constând în principal din terpenoizi, predominanți fiind alcoolii sesquiterpenoidici și hidrocarburile sesquiterpenoide, însoțite de unele monoterpene (în special alcooli). Componentele volatile sunt compuse din alcooli, aromatice, fenoli, aldehide, cetone, acizi (de la acetic la stearic) și esteri, care alcătuiesc un grup important alături de terpenoizi. În propolisul brazilian au fost identificați alcani, însoțiți de alchilbenzeni și naftalină, doi esteri vinilici și benzofurani.

Caracteristici fizico-chimice

Fiind o gumirezină cu compoziție chimică complexă, propolisul este un material amorf cu tărie ce depinde de conținutul său de ceară și de temperatură. Este greu de înlăturat de pe piele întrucât interacționează cu uleiurile și proteinele din piele.

Propolisul este tare și casant la rece, dar moale și suplu prin încălzire. Deci după colectare este sortat și apoi congelat pentru a ușura manipularea, mărunțirea și procesarea. Fracțiile propolisului care sunt insolubile în apă și solvenți organici contribuie la caracteristicile formulărilor pe bază de propolis.

Singulară sau incorporată în altă formă de dozaj, soluția cu care a fost extras propolisul este folosită în scopuri terapeutice. Etanolul și propilenglicolul sunt folosiți împreună cu apa pentru a prepara extractele.

Dezavantajele extractului din propolis sunt gustul puternic și neplăcut, mirosul aromatic și concentrația mare de etanol, care determină dificultăți la ambalare, transport și incorporare în alte forme de dozare. În doze mici, propolisul este sigur, dar acceptabilitatea de către pacienți este importantă pentru eficiență. Dozele mai mari de 15g/zi pot cauza efecte adverse. Preparatele standardizate din propolis tind să fie mai sigure și mai puțin toxice decât alți agenți sintetici biologic activi.

Produse, sub-produse și formulări

Au fost elaborate diferite formulări terapeutice precum creme, unguente, loțiuni, soluții, comprimate, pulberi sau gume de mestecat, pentru regenerarea țesuturilor, tratamentul arsurilor, neurodermatitelor, ulcerelor piciorului, psoriazis, herpes simplex, prurit genital și împotriva dermatofitelor.

Ceara, rășinile și gumele din propolis ajută la obținerea de componente micro- sau nano-structurate. Pentru punerea în libertate a componentelor active din propolis în terapiile antifungice au fost propuse mai multe sisteme; microparticule, nanoparticule, filme, lipozomi, fitozomi, organogeluri, sisteme cu cristale lichide, sisteme lipidice nanostructurate și sisteme bioadezive.

Proprietăți biologice ale propolisului pentru sănătatea umană

Tinctura de propolis – Melidava

Propolis mielat – Melidava

Esenta de propolis – Phenalex

Proprietăți farmacologice

Propolisul are un domeniu larg de proprietăți farmacologice; antimicrobian, antiprotozoal, antiviral, antioxidant, antitumoral, anti-inflamator și imunomodulator, care depind de compoziția sa.

Proprietăți antifungice

Principalii patogeni din infecțiile fungice care prezintă susceptibilitate la propolis includ drojdiile Candida albicans, C. glabrata, C. tropicalis, C. krusei, C. parapsilosis, Paracoccidioides brasiliensis, Malassezia sp., și Cryptococcus neoformans; fungii filamentoși Aspergillus fumigatus, A. flavus, Fusarium solani, F. oxysporum și F. subglutinans; și dermatofitele Trochophyton rubrum, T. tonsurans și T. mentagrophytes; Microsporum gypseum și M. canis

Mecanisme ale acțiunii antifungice a propolisului

Activitatea antifungică a propolisului a fost confirmată în mai multe studii pe celule planktonice și biofilme ale unui număr mare de fungi. Componentele fenolice sunt considerate principalii constituenți activi și sunt direct legate de potențialul antifungic și mecanismele de acțiune.

Există dovezi că membrana celulară este o țintă posibilă pentru activitatea propolisului. Nu există consens asupra subiectului, întrucât Pippi et al. efectuînd aceeași depolarizare a membranei testată de Gucwa et al. au observat că propolisul nu este complexat cu ergosterolul membranei, indicând acțiune asupra peretelui celular al Candida spp.

Peretele celular deține un rol important la fungii patogenici, acționând ca o barieră permeabilă. De el depind supraviețuirea și adaptarea patogenului, precum și funcțiile de semnalare în condiții de stres în cursul infecției. Activitatea antifungică a propolisului este determinată de capacitatea polifenolilor de a forma complexe cu proteinele solubile din pereții celulelor fungice, care întrerup sinteza chitinei și cauzează pierderea integrității. Peretele celular devine dezorganizat, iar celule fungică suferă instabilitate osmotică și deformări. Correa et al. au  demonstrat că celulele de C. albicans tratate cu propolis prezintă pierderi ale integrității pereților celulari și suprafețe deformate, cu rupturi și scurgeri ale conținutului intracelular, deci bioactivitatea propolisului induce distrugeri ale peretelui celular.

Guewa et al. au observat că propolisul din nordul Poloniei nu afectează direct peretele celular al Candida spp. Studiul a remarcat acțiunea propolisului asupra membranei celulare, unde au observat inversarea acțiunii ergosterolului și depolarizarea membranei, ceea ce sugerează că pereții celulari sunt doar o țintă cu importanță secundară în acțiunea propolisului.

Dimorfismul a fost investigat ca mecanism de acțiune al propolisului. De Castro et al. au evaluat toleranța diferitelor tipuri morfogenetice de C. albicans împotriva propolisului, descoperind că gena MCA1 este importantă pentru moartea celulară mediată de propolis. MCA1 encodează o metacaspază care produce moarte celulară indusă de stres oxidativ la C. albicans. Correa et al. au arătat că propolisul a inhibat complet filamentația și trei tipuri morfogenice (drojdii, pseudohife și hife) la C. albicans.

Semnalarea RAS mediază moartea celulară a Candida spp. sub acțiunea propolisului. Aceasta implică controlul dezvoltării celulare, al diferențierii și accelerarea apoptozei. Flavonoizii din propolis, când prezintă activitate pro-oxidantă, beneficiază de concentrațiile crescute de ROS, care promovează disfuncție mitocondrială și au un rol important în inducerea apoptozei.

Mecanismele antifungice ale propolisului sunt încă neclare datorită sinergiei dintre diferitele componente, dar sunt legate de distrugerea membranei și peretelui celulei fungice.

Citotoxicitatea propolisului și potențialul mutagenic

La stabilirea utilizărilor potențiale ale unui produs, efectele sale toxicologice (determinarea citotoxicității, efecte mutagenice) constituie parametri indispensabili. Veiga et al. au observat că propolisul cauzează citotoxicitate dependentă de doză în liniile celulare HeLa și Vero, prima fiind cea mai susceptibilă. Însă la considerarea pragului stabilit al citotoxicității, nici una dintre concentrațiile testate de propolis nu a prezentat efect citotoxic asupra liniilor celulare după 24 ore de expunere.

Tavares et al. au studiat efectele citotoxice și mutagenice posibile în cazul extractului din propolis verde prin evaluarea indicilor mitotici și apariția aberațiilor cromozomale în celulele de ovar de hamster chinezesc (CHO). Nu au fost observate diferențe semnificative ale indicilor mitotici între culturile tratate cu diferite concentrații de extract din propolis, martorii negativi și solvenți, ceea ce demonstrează că concentrațiile evaluate nu sunt citotoxice. Nu au existat diferențe semnificative între frecvența aberațiilor cromozomale între culturile tratate cu 12,5, 25 sau 50µg/mL de extract. Totuși s-a produs o ușoară creștere în frecvența aberațiilor cromozomale semnificative la concentrația de 100µg/mL.

Formulările topice suplementate cu extract din propolis verde folosite în tratamentul arsurilor nu au efect mutagenic, fapt demonstrat de Senedese et al. Au fost evaluate prin teste in vitro și teste cu micronucleu efectuate in vivo. Totuși, la testarea cu gel cu propolis 3,6%, testul in vitro a arătat un efect mutagenic. Roberto et al. au observat lipsa mutagenicității extractului din propolis pe celule HTC (Hepatoma Tissue Culture) sugerând drept consecință efectul de protecție al ADN determinat de proprietățile antioxidante ale componentelor. Mutagenicitatea propolisului a fost evaluată și de către Correa et al. În condițiile și concentrațiile testate nu au găsit potențial mutagenic și nici mutații de rame de citire, sau înlocuiri de perechi de baze. Determinarea mutagenicității unui compus cu activitate terapeutică este esențială în evaluarea siguranței sale. Compușii capabili să inducă mutații ale moleculei de ADN pot distruge linia de reproducere, producând probleme legate de fertilitate și mutații la generațiile viitoare. Acumularea de mutații într-o genă împlicată în diviziunea celulară poate produce cancere.

Evaluările citotoxicității și mutagenicității contribuie la o mai bună înțelegere a acțiunii propolisului în organismul uman și determina o utilizare mai sigură. A fost investigată dependența dintre activitatea biologică promovată de mostrele de propolis și fitochimicele componente (flavonoizi, taninuri) care contribuie la activitatea antimutagenică și la protecția ADN. Propolisul are diferite proprietăți farmacologice, dar prezintă și o anumită citotoxicitate și mutagenicitate, deci trebuie evaluat în funcție de concentrația folosită.

Perspectivele propolisului în prevenirea sau tratamentul infecțiilor fungice

Beneficiile farmacologice și nutraceutice ale propolisului au fost explorate ca alimente funcționale, cosmetice și medicamente. El constituie o resursă importantă în prevenirea și tratamentul bolilor orale și sistemice. Este folosit în tratamente topice datorită proprietăților sale antifungice, aplicate pielii, unghiilor și membranelor mucosale. Propolisul este larg folosit drept component în produse farmaceutice și cosmetice precum creme antiacnee, unguente, loțiuni, creme de corp și față precum și formulări de igienă orală.

Propolisul în infecții fungice cutanate

Propolisul are proprietăți cumulative, putând rezolva hiperkeratoza, distrofia și paronichia. Este eficient asupra unor fungi, agenți ai onicomicozei, inclusiv în biofilme, mai rezistente decât structurile planctonice. Prezența biofilmelor pe unghii reprezintă o dicultate importantă în tratamentul onicomicozei. Propolisul micșorează cantitatea de biomasă și distruge structura microfilmului, lăsând numai cantități mici de celule izolate, distruse și viabile.

Polaritatea și compoziția chimică a propolisului împiedică diseminarea fungilor de pe unghii, permit o bună retenție și permeație. Acești factori permit propolisului să penetreze unghia, depășind o importantă barieră fizică.

Punerea transunguală (?) în libertate a medicamentelor este o caracteristică importantă a produselor antifungice. Tratamentele antifungice topice sunt mai eficiente și au rate mai rapide de vindecare decât tratamentele antifungice orale, însă pot produce efecte nedorite hepatotoxice și gastrointestinale. Propolisul poate ajunge în straturile profunde ale unghiei la 24 de ore de la aplicare. Mai mult, a fost înregistrată o rată de vindecare de 56,25% după 6 luni de tratament topic cu extract din propolis. La pacienții vindecați, a fost observată la examinare micologică directă o refacere totală a aspecului unghiilor și absența fungilor.

Propolisul poate fi folosit de către serviciile de sănătate fără susținere de laborator a diagnosticului, fiind un tratament empiric, non-toxic, cu mari șanse de succes, riscuri minime de interacțiuni cu alte medicamente și permeație ușoară.

Propolisul în infecții fungice mucosale

În stomatologie, propolisul a fost folosit în principal în compoziția pastelor de dinți și a apelor de gură. Studii recente au demonstrat eficiența a mai multor extracte din propolis împotriva C. albicans și a altor drojdii implicate în infecții orale. Potențialul antifungic al propolisului sugerează ca ar –putea fi folosit ca alternativă de tratament în bolile mucosale provocate de aceste specii.

Extractele din propolis sunt folosite ca agenți antimicrobieni în mai multe proceduri stomatologice; chirurgie orală și maxilo-facială, periodontică (controlul bolilor post-operatorii după chirurgia gingiilor), endodontică (drept irigator al canalului rădăcinii), ortodontică (micșorarea demineralizării emailului), refaceri și igienă orală. Propolisul este un agent anticariogenic și poate fi folosit ca antiseptic oral în prevenirea cariilor. Pastele de dinți și apele de gură care conțin propolis au prezentat activitate împotriva patogenilor orali.

Un studiu a investigat proprietățile antimicrobiene a 6 soluții de propolis asupra microorganismelor patogenice orale și a evaluat citotoxicitatea lor în fibroblastele gingivale pentru diferite diluții. Toate soluțiile au prezentat activitate antifungică puternică și au inhibat toate speciile de Candida testate. Diluțiile eficiente de propolis au fost sigure față de fibroblastele gingivale. Siqueira et al. au evaluat activitățile fungistatice și fungicide ale unui extract alcoolic din propolis roșu împotriva unor diferite specii de Candida, izolate de la pacienți cu periodontite cronice. Propolisul a demonstrat proprietăți fungistatice și fungicide superioare celor ale fluconazolului. Toate izolatele de Candida au fost susceptibile la activitatea antifungică a extractului din propolis, deși câteva izolate au fost rezistente la fluconazol.

Koo et al. au evaluat activitatea antimicrobiană a unui extract din propolis brazilian împotriva C.albicans și a altor patogeni orali, examinând și efectul acestui extract împotriva aderenței și formării de glucani insolubili în apă. Extractul a produs inhibiții semnificative față de toate microorganismele testate. Extractul a inhibat aproape complet adeziunea celulelor și formarea glucanilor insolubili. Un studiu recent a comparat efectul unui extract apos și al unuia etanolic din propolis iranian cu efectele unor agenți antifungici frecvent folosiți împotriva speciilor de Candida izolate din leziuni orale de candidiază de la pacienți cu cancere. Ambele extracte au produs efecte antifungice mai puternice decât antifungicele tradiționale; extractul etanolic a produs un efect superior celui apos.

Pentru tratamentul stomatitei prostetice produsă de Candida spp. a fost efectuat un studiu multicentric cu bătrâni, de testare a eficienței și siguranței unei formulări de gel oral muco-adeziv cu extract din propolis brazilian în comparație cu gelul oral cu miconazol. 40 de pacienți au fost alocați la întâmplare în două grupe; grupul martor a primit gelul oral cu miconazol, iar grupul de studiu a primit o formulare mucoadezivă conținând extract standardizat din propolis. Ambele tratamente au produs îmbunătățiri clinice ale simptomelor candidiazei, cu rată de vindecare clinică de 70%. Considerând această rată, gelul oral cu extract din propolis a fost la fel de eficient ca gelul cu miconazol și poate fi folosit ca tratament alternativ.

Activitatea propolisului a fost demonstrată nu numai pe drojdii ci și pe bacterii care produc infecții orale. A fost observată o puternică activitate antibacteriană într-un studiu care a evaluat efectele unui extract din propolis pakistanez pe 35 de izolate clinice de patogeni periodontali anaerobi. Nazeri et al. au notat că o apă de gură cu propolis a fost mai eficientă împotriva bacteriilor orale decât clorhexidina (CHX) și Listerine. Un alt studiu a comparat eficiența unui extract etanolic din propolis cu CHX față de diferite specii de bacterii și C. albicans, atât în forme planctonice cât și în biofilme conținând o singură specie. Ambii agenți au inhibat dezvoltarea tuturor speciilor în forme planctonice. În comparație cu CHX, propolisul a produs rezultate egale sau superioare împotriva bacteriilor și fungilor testați. Extractul din propolis pare a fi la fel de eficient ca CHX asupra microorganismelor orale.

În pofida literaturii extensive de evaluare a efectelor biologice ale propolisului, numai puține produse ajung în stadiul clinic și devin accesibile comercial. În domeniul stomatologiei există o penurie de testări clinice. Elaborarea unor forme de dozaj pe bază de propolis ar micșora utilizarea medicamentelor de sinteză și ar fi oportună în tratamentul bolilor cavității orale.

În cazul infecțiilor vaginale, propolisul a demonstrat activitate antifungică similară cu cea a preparatelor antifungice convenționale, indiferent de starea clinică a pacienților și de speciile fungice izolate. Au fost testate acțiunile unui extract etanolic din propolis (PE) și ale microparticulelor cu propolis (PM) împotriva izolatelor clinice de drojdii VVC. Toate drojdiile au fost inhibate de PE și PM cu mici variații, indiferent de specia de drojdie. Rezultatele au demonstrat potențialul aplicării de PM în terapia VVC și posibila prevenire a producerii de noi episoade simptomatice.

De Pereira et al. au descris prepararea și caracterizarea unor sisteme termoresposive mucoadezive conținând propolis pentru tratamentul VVC. Preparatele au demonstrat activitate antifungică împotriva tuturor drojdiilor testate, iar datele obținute indică rolul lor util potențial în tratamentul VVC. Beretta et al. au evaluat eficiența gelurilor pe bază de propolis împotriva speciilor de Candida. Rezultatele au demonstrat acțiunea fungicidă a extractelor din propolis asupra a trei morfotipuri studiate (drojdii, pseudohife, hife). Bonfim et al. au testat o nouă platformă termoresponsivă mucoadezivă pentru eliberare de propolis într-un model murinic preclinic. Rezultatele au fost similare sau mai bune decât în cazul nistatinului; rezultatele au variat în funcție de concentrațiile de propolis. Gelurile pe bază de propolis folosite în tratamentul șoarecilor BALB/c au demonstrat acțiuni antifungice similare celor din tratamentele cu clotrimazol și nistatin.

Propolisul în prevenirea infecțiilor fungice sistemice și utilizarea sa potențială în acoperirea echipamentelor medicale

Gucwa et al. au examinat activitatea a 50 extracte etanolice din propolis polonez pe un grup de 69 izolate clinice de C. albicans. Cele mai multe extracte au prentat importante activități antifungice prin eradicarea biofilmelor de pe diferite suprafețe (polistiren, policlorură de vinil, catetere din silicon). Fluconazolul și voriconazolul au prezentat activități sinergice cu extractele. MIC au fost de 256-32 de ori mai mici în prezența propolisului decât în cazul medicamentului singular.

Metabolismul extensiv in vivo al comensalelor sau probioticelor din intestine și ficat este un factor care influențează bioactivitatea produselor naturale în tratamente sistemice, putându-le modifica forma în circulația sistemică. Realizarea de produse farmaceutice care incorporează produse naturale poate micșora efectele secundare, micșora costurile, și mări beneficiile, cu scopul evitării problemelor menționate. Possamai et al. au evaluat efectul unui extract din propolis brazilian și ale fracțiunilor sale, atât izolate, cât și adsorbite în microsfere de polietilenglicol (PEG), asupra activității fagocitelor umane împotriva C. albicans. Propolisul a exercitat un efect de stimulare asupra acestor celule, ajutându-le în combaterea fungului. Proprietățile antifungice au fost amplificate prin incorporarea în microsfere prin producerea unui efect imunostimulator împotriva fagocitelor sângelui uman. Un astfel de efect demonstrează potențialul acestui sistem pentru terapiile cu diferite produse naturale.

Concluzii

Obținerea propolisului are impacte asupra mediului care trebuie luate în considerare. Fiind însă un produs promițător, cu mare aplicabilitate, se poate optimiza folosirea sa prin aplicarea principiului celor trei R (Reutilizare, Reducere, Rafinare). Obținerea de noi sisteme de eliberare pentru propolis și derivatele sale (de ex. prin nanotehnologii) amplifică efectele antimicrobiene și micșorează citotoxicitatea. …