Melidava

Poplar-type propolis: chemical composition, botanical origin and biological activity

Propolisul de plop: compoziție chimică, origine botanică și activitate biologică

Ristivojevic, J. Trifkovic, F. Andric, D. Milojkovic-Opsenica

Natural Product Communications 2015, 10 (11): 1869 – 1876

Un fel de concluzie…

Activitatea biologică a propolisului de tipul plop

Efectele benefice ale propolisului au fost folosite de secole pentru a trata afecțiuni neînrudite ale oamenilor; tuberculoza, ulcere gastrice și duodenale, diferite dermatite, micșorarea febrei, iar utilizarea sa continuă și astăzi în remedii casnice și produse de uz personal. Două sunt utilizările sale principale; (a) în uz extern ca antiseptic și cicatrizant, și (b) uz intern, în tratamentul ulcerelor gastroduodenale. Oferă beneficii și pacienților cu boli inflamatoare. Activitățile farmacologice ale propolisului sunt versatile și valoroase. Principalele proprietăți biologice și de stimulare a sănătății sunt antibacterian, antiviral, antifungic, antihelmintic, antiulceros (stomac, piele zona bucală), antioxidant, antiradiație, hepatoprotector, antitumoral, antimutagenic, anti-angiogenic cito- și chemopreventiv, anti-inflamator, cicatrizant, imunomodulator (stimulator și supresor în bolile autoimune), contractant muscular la concentrații mici, relaxant muscular la concentrații mai mici, antidiabetic, cardioprotector (antimiocardic, antiitrombogenic, antihipertensiv, antiaritmic), anestezic local, regenerativ (țesuturi cartilaginoase și osoase, pulpa dentară), conservant alimentar.

Propolis tincture. Natural antibiotic

Compoziția chimică a propolisului diferă în funcție de specia de albine și depinde de factori geografici și de climă, sursa vegetală și anotimpul de colectare. Specificitatea florei locale determină compoziția chimică a propolisului și încadrarea sa într-o anumită categorie. Rășinile mugurilor de Populus alba, P. tremula și P. nigra au fost comunicate ca fiind sursa principală de propolis în zonele temperate (Europa, America de Nord și regiunile non-tropicale din Asia). Surse secundare de propolis european sunt Betula pendula, Acacia sp., Aesculus hippocastanum, Alnus glutinosa, Pinus sp., și Salix alba. Datorită diferențelor de vegetație din regiunile tropicale și subtropicale, compoziția chimică a propolisului diferă mult de cea a propolisului de tip plop. Sursa principală de propolis brazilian este Araucaria angustifolia, Baccharis dracunculifolia și Eucalyptus citriodora; propolisul din Venezuela și Cuba provine din specii de Clusia, iar propolisul mexican roșu din genul Dalbergia.

În general, propolisul de tip plop este compus din 50% rășini și balsamuri vegetale, 30% ceară, 10% uleiuri esențiale și aromatice, 5% polen și 5% alte substanțe (aminoacizi, vitamine și săruri minerale).

Propolisul posedă unele proprietăți farmacologice fiind antimicrobian, antioxidant, anticanceros, anti-inflammator, antifungic, antiparazitic și antiviral. A fost mult folosit ca suplement în industria alimentară, în medicina tradițională și în cosmetică (paste de dinți, săpunuri, siropuri și bomboane). Este folosit în medicina tradițională pentru a preveni și trata răcelile, rănile, ulcerele, reumatismul, diabetul și cariile dentare. …

Compoziția chimică a propolisului de tip plop

Mult timp, compoziția propolisului a fost considerată  constantă și nu a fost investigată în ceea ce privește diferențele de compoziție în funcție de originea botanică sau geografică. În cele mai multe studii asupra activității biologice a propolisului, mostrele investigate sunt definite prin termenul ”mostre de propolis” fără a specifica originea sa botanică sau geografică sau diferențele de compoziție. Însă odată cu dezvoltarea tehnicilor de HPLC, HPTLC, gaz-cromatografie (GC), spectrometrie de masă (MS), rezonanță magnetică nucleară (NMR) au fost identificați mai mulți compuși și au fost evidențiate diferențe semnificative între mostrele provenite din diferite părți ale lumii. Astăzi discutăm despre propolis euroasiatic (de tip temperat, sau pplop), african, verde brazilian, toate cu caracteristici chimice diferite și biomarkeri diferiți.

Propolis granules with honeycomb and tincture on white background

Propolisul de tip plop este un material complex care conține peste 300 componente; (a) acizi fenolici; (b) esteri ai acestor acizi; (c) flavonoizi (flavone, flavanone, flavonoli și dihidroflavonoli); (d) chalcone și dihidrochalcone; (e) terpenizi; (f) altele – hidrocarburi aciclice, esteri ai acizilor superiori, alcooli, aldehide, aminoacizi, hidrocarburi aromatice, acizi grași, cetone, steroli, zaharuri și alcooli-zaharuri. Ulterior au fost adăugate încă 120 componente; 44 esteri ai acizilor aromatici, 42 terpenoizi, 37 acizi grași alifatici și esterii lor, 25 hidrocarburi alifatice și esteri ai cerurilor, 17 acizi alifatici, 16 derivați de glicrol, 14 flavanone, etc. la componentele propolisului de plop.

Cele mai multe componente (acizii aromatici, esterii, flavonoizii) provin din exudate de plop, metabolismul albinelor (aminoacizi, fosfați de glicerol) și contaminarea cu miere (diferite zaharuri). Componentele non-polare ale propolisului de tip plop (acizii grași, esterii lor, glicerolul) provin din ceara de albine.

Acizii aromatici din propolisul de tipp plop se pot clasifica în două grupe majore; derivați de acid hidroxibenzoic (acizii galic, gentisic, protocatechuic, salicilic și vanilic) sau derivați de acid hidroxicinamic (acizii p-cumaric, cafeic, ferulic). În afară de formele libere ei pot fi prezenți și ca esteri (benzilic, metilbutenilic, feniletilic, cinamilic), CAPE fiind un component important al propolisului de tip temperat, care determină multe din activitățile sale biologice (inhibiția NF-kB, inhibiția pproliferării celulare, inducerea blocării ciclului celular și a apoptozei). Flavonoizii lipsiți de un ciclu B substituit precum pinobanksina, pinocembrina, galangina, chrysina, kaempferolul și quercetina, sunt componente tipice pentru propolisul de tip plop (Tabelul 1).

Tabelul 1. Flavonoizii prezenți în propolisul de tip plop

Contrar celor mai bogați agliconi flavonoidici, glicozidele fenolice (conjugate ale zaharurilor) și gliceridele fenolice se găsesc rar în propolis. Mici cantități de glicozide marchează caracterul lipofil al rășinii fiind consecința prezenței β-glucozidazei, care determină hidroliza rapidă în timpul colectării și procesării propolisului. Reacțiile chimice în care sunt implicate rășinile vegetale în timpul colectării propolisului nu sunt complet cunoscute; Bankova a sugerat posibilitatea ca să nu se producă nici o reacție chimică în materialul vegetal în cursul colectării propolisului, iar Peev a comparat compozițiile chimice ale mugurilor de P. nigra și ale propolisului colectat și a găsit o creștere a conținutului  unor agliconi fenolici în extractele hidrolizate. De asemenea, conjugatele cu alte zaharuri în afară de glucoză (galactoză, rutinoză, rhamnoză) nu sunt hidrolizate de către β-glucozidază (rutinul și naringenina). Raportul și mărimea deglicozilării depind de structura flavonoizilor și de poziția substituției zaharurilor. Unii autori au confirmat prezența glicozidelor în propolisul provenit din zone temperate, deci trebuie acordată atenție prezenței conjugatelor de zaharuri ca markeri specifici ai originii botanice  și componentelor rare ale propolisului.

Derivații de quercetină și kaempferol se găsesc cel mai frecvent, iar porțiunile de zahăr aparțin glucozidelor, glucuronidelor, rutinozidelor și galactozidelor (Tabelul 2) datorită apariției lor frecvente în natură. Zone tipice ale glicozilării sunt C-3 și C-7.

propolis bee glue natural medicine

Glicozidele fenolice sunt un alt grup de componente care se găsesc rar în mostrele de propolis de tip plop provenite din Europa (Tabelul 2). Au fost comunicate cantități importante (până la 23 %) de acetil-diocumaroil-glicerol și acetil-cafeoil-cumaroil-glicerol în mostre de propolis din Elveția. Concentrațiile mari ale acestor compuși sunt legate de mugurii altor specii de plop, însă pot fi găsite și în mostre de propolis provenite din exudate de P. nigra, în cantități mai mici (0 – 4%, cu media de 1 %). În mostre de propolis din Germania s-au găsit acetil-difeoil-glicerol, acetil-p-cumaroil-cafeoil-glicerol, acetil-feruloil-cafeoil-glicerol, și acetil-di-p-cumaroil-glicerol. În propolisul din Turcia au fost identificate o serie de glicozide fenolice (esteri gliceril-, monoacetil-gliceril-, diacetil-gliceril- ai acizilor p-cumaric, ferulic și cafeic, împreună cu 1,3-diferuloil-2-acetil-glicerol, 1-p-cumaroil-3-feruloil-2-acetil-glicerol și 1-p-cumaroil-3-cafeoil-2-acetil-glicerol.

Variabilitatea compoziției fenolice a propolisului de tip plop cu diferite origini geografice este consecința (a) variației florei locale din diferite zone geografice, și (b) preferinței albinelor față de anumite plante sau materiale vegetale. Amprentele TLC ale propolisului de tip plop provenit din Germania, România și Serbia arată că toate mostrele pot fi încadrate în 2 – 3 tipuri principale denumite oranj (tip O), albastru (tip B) și verde (tip G), ultimul fiind uneori considerat de tip mixt. Această încadrare se bazează pe culoarea benzii care apare după derivatizarea cu polietilenglicol și 2-aminoetil-difenil-borinat la iluminare UV (λ = 366 nm). Tipul O de propolis de plop, în afară de benzi albastru deschis și verde pal, arată prezența unor benzi oranj tipice pentru flavonoizi precum quercetina. Tipul B este caracterizat de benzi oranj deschis și verde pal, în timp ce benzile albastru intens și pal sunt caracteristicile dominante pentru acid cafeic și derivați feruloil- și p-cumaroil). Tipul G este similar cu tipul O, cu intensitate mai mică a benzilor oranj și mai dominantă a celor verzi, corepunzător apigeninei, galanginei, apigenin-metil-eterului și galangin-metil-eterului.

Propolis bee

Tabelul 2. Glicozide și gliceride fenolice din propolisul de tip plop

Propolis drop

Fracțiile non-polare ale propolisului conțin în principal ceruri și hidrocarburi (alcani, alchene, alcadiene, monoesteri, diesteri, esteri aromatici, acizi grași, steroizi). Cerurile sunt secretate mde către albineiar diferențele dintre faguri și propolis provin din diferențe genetice ale albinelor și nu ale surselor vegetale. Acestea nu contribuie la activitățile farmacologice sau alte activități.

În  afară de componente non-polare, propolisul de tip plop conține diferite componente volatile care îi determină aroma specifică. Uleiurile esențiale (1 % și rareori 2 – 3%), mono- și sescviterpenele sunt componentele principale, urmate de componentele aromatice non-terpenice precum acetatul de benzil, benzoatul de benzil și alcoolul benzilic. Secviterpenele principale sunt β-eudesmolul, cadinolul, cadinena și izomerii lor. Monoterpene ca α și β-pinenul, limonenul și eucaliptolul se găsesc în special în regiunile bogate în conifere precum Grecia, Croația  și Estonia. Unele mostre de propolis conțin viridiflorol, un alcool sescviterpenic cu activitate estrogenică.   Cele mai multe componente volatile provin din mugurii și alte exudate ale speciilor de plop. Asfel, β-eudesmolul, care poate fi obținut din mugurii frunzelor de plop negru. Exudate provenite de la plante auxiliare sunt parte a florei specifice și constituie sursa componentelor volatile, în principal a monoterpenelor. Benzoatul de benzil care se găsește în majoritatea mostrelor de propolis de tipul plop, nu a fost decelat în uleiurile volatile din mugurii de plop. Aceste uleiuri volatile își modifică compoziția chimică mai mult decât fenolii caracteristici sau alte componente, oferind astfel informații privind originea botanică sau geografică și fiind sursa activităților biologice caracteristice.

Până în 2014 în propolisul de plop din mai multe țări au fost identificate peste 400 compponente, incluzând flavonoizi, fenilpropanoizi, terpenoide, stilbeni, lignani, cumarine și derivații lor prenilați. Unele dintre ele, precum gliceridele și glicozidele fenolilor, au atras recent atenția. Acaricidele, ierbicidele, și metalele toxice sunt și indicatori ai poluării mediului și pot proveni din diferite surse antropogenice.

Originea botanică a propolisului de tip plop

Compoziția chimică a propolisului variază mult în funcție de originea sa geografică, sursa vegetală, climă, anotimpul de colectare și specia de albine. Albinele produc propolis prin colectarea de substanțe vegetale lipofile din muguri, frunze, mucilagii, rămurele și scoarță de obicei în limitele uneii raze de  1 – 2 km de la stup, și le amestecă în stup cu ceară. În zona temperată, albinele colectează materiale lipofile din mai până în noiembrie, dar cel mai mult către sfârșitul verii. Colectarea substanțelor rășinoase are următoarele etape; (a) rășina este mestecată cu grijă de către albine; (b) materialul procesat este omogenizat și transferat pe piciorușele anterioare iar apoi pe cele din mijloc, după care este așezat în corbicula de pe aceeași parte; (c) albina îl transportă către un loc din stup unde este necesar și așteaptă până când alte albine preiau o parte din rășină din corbicula ei; (d) albinele de cementare atașează rășina într-un loc de pe peretele stupului, adeseori după amiza târziu. Meyer și Morse numai câteva albine, nu mai în vârstă de 15 zile, colectează substanța vegetală. Albinele colectază rășina în partea caldă a zilei, între 10 a.m. și 15:30 p.m. pe vreme însorită și caldă, când rășina este încă moale și ușor de colectat. Într-un zbor albinele colectează aprox. 10 mg de substanțe rășinoase iar o comunitate de albine produce aprox. 100 g de propolis pe an. Spre deosebire de Apis mellifera, alte specii precum A. cerana nu folosesc rășinile, iar A. dorsata le folosesc doar ocazional, pentru a întări partea din stup care este prinsă de o ramură.

beautiful ejina poplar in autumn

Eva Crane a investigat originea botanică a propolisului prin observarea comportamentului albinelor și a comunicat o listă de plante ca surse potențiale de propolis. Întrucât albinele colectează rășinile din plante la înălțime în cazul arborilor nu se pot obține informații complete despre sursele botanice de propolis. Lista lui Crane poate deci fi folosită numai ca informație primară asupra surselor botanice, fără dovezi chimice. La sfârșitul sec. al 20-lea, Popavko a determinat originea botanică a propolisului prin compararea conținutului în flavonoizi cu exudatele de plop și mesteacăn. După aceasta, numeroase comunicări au confirmat Populus sp. drept sursa botanică de propolisului din Europa, Asia, America de Nord, și Australia continentală. Astăzi este general acceptat că propolisul de tip plop este caracteristic pentru zona temperată și provine în principal din Populus sp. (P. nigra, P. alba, P. tremula) cu o contribuție minoră a surselor secundare precum Quercus, A. hippocastanum, Ulmus, Picea, Fraxinus, B. pendula, Salix alba și Pinus. Contrar zonelor temperate, dominate de tipul plop, în zonele tropicale au fost identificate mai multe tipuri de propolis din diferite surse vegetale. Propolisul brazilian verde și roșu provine în principal din frunze de Baccharis dracunculifolia și Dalbergia sp. Propolisul roșu brazilian este caracteristic pentru Cuba și Mexic. Un alt tip de propolis tropical provine din rășina exudată de florile de Clusia sp. din Cuba și Venezuela. În insulele tropicale din Oceanul Pacific (Taiwan, Okinawa, Indonezia) există propolisul de tip ”Pacific” care provine din arborele tropical Macaranga tanarius. În Portugalia domină două tipuri de propolis ; în afară de tipul plop – caracteristic pentru zonele temperate – se colectează rășini din guma Cistus ladanifer, plantă larg răspândită în zona mediteranană (propolis Mediteranian).

Conform amprentei TLC/HPTLC a fost confirmată prezența a două subtipuri diferite botanic de propolis european (tip O și tip B). Sârbu et al. au identiificat două subtipuri de propolis românesc care provin din zonele de pajiști și de păduri. Alți autori au identificat P. nigra, Quercus, A. hippocastanum, Ulmus, Picea și Fraxinus drept surse botanice ale propolisului românesc. Fenoli precum chrysina, tectochrysina, pinocembrina, galangina, kaempferolul, apigenina și quercetina sunt caracteristici pentru propolisul din România. Bertrams et al. au investigat originea botanică a propolisului din Germania și au identificat trei subtipuri; tipul O cu un model similar cu cel al P. canadensis și P. nigra ”Italica”, tipul B cu un profil similar cu P. tremula, conținând gliceride fenolice ca markeri ai originii botanice, iar tipul G care prezintă similarități cu A. hippocastanum, B. pendula și B. populifolia. Profilul fenolic și originea botanică a propolisului din Serbia au fost investigate prin UPLC-Orbitrap-MS/MS. Au fost identificate două subtipuri diferite  – subtipul oranj cu un profil fenolic similar cu cel al mugurilor de P. nigra.

Isidorov și colab. a elaborat o metodă de detectare rapidă a originii botanice a propolisului din Eurasia folosind GC/MS. Albinele din părțile nordice și centrale ale Europei și Asiei pot folosi rășini din trei hibrizi de Populus; P. nigra, P. italica și P. Sichuan, sau P. tremula și Betula sp. (albă și argintie) ca surse vegetale ale propolisului din Polonia, Croația, Ucraina, Belarus și Rusia. Propolisul din Croația provine din exudatele de P. nigra și conține esteri ai acidului cinamic și gliceride fenolice, în timp ce propolisul din Crimeea prezintă un model similar cu cel al P. nigra. O mostră provenită din Belarus nu a prezentat un profil fenolic similar cu plopul și P. tremula, ci o mică similaritate cu mesteacănul alb. Propolisul din NE Rusiei a fost încadrat în tipul ”mesteacăn pur” similar cu o mostră provenită din Polonia. Chalconele  pinocembrinei și pinostrobinei au fost identificate în Populus sp. și propolisul din Croația, Belarus, Ucraina, Polonia și Rusia.

După Bankova, mostrele de propolis din Bulgaria și Mongolia au compoziții fenolice similare cu P. nigra și P. italica, iar P. tremula a fost identificat drept sursă minoră de propolis. Componente precum pinostrobina, pinocembrina, pinobanksina și acidul cafeic și derivații lor au fost recunoscute drept markeri botanici ai propolisului de tip plop.

Propolisul din Spania, Canada și Noua Zeelandă provine în principal din exudatele mugurilor de P. nigra. Plante ca Prunus spp. și Aesculus spp. sunt răspândite în populațiile sălbatice și cultivate din America, România și Rusia, unde albinele folosesc și rășini din Prunus armeniaca (cais), P. avium (cireșe dulci) și P. cerasus (cireșe acre) ca surse secundare de propolis. Falcao et al. au comparat compozițiile chimice ale propolisului portughez cu două potențiale surse florale (frunze și tulpini de Populus canadensis, specimene masculine și feminine, și Cistus ladanifer pentru a determina sursa vegetală a propolisului. Pentru propolisul din C. laudanifer a fost sugerat ca marker kaempferol-3,7-dimetil-eterul. Propolisul portughez de plop este compus din acizi fenolici și derivații lor, în principal acid cafeic și derivații săi, în mostrele masculine și feminine de P. canadensis, împreună cu pinocembrină, chrysină, pinobanksin-3-acetat și galangină drept componente importante. Plopii americani din Tacamahaca (P. trichocarpa, P. balsamifera) și Agieiros (P. fremontii, P. deltoides, P. alba) au fost identificați drept surse de propolis din Oregon și California, Minnesota. Aceștia au fost caracterizați prin flavonoizii din muguri de plop precum pinocembrina, pinobanksina, pinobanksin-3-O-acetatul, chrysină, galangină și chalcona pinocembrinei. Albinele din insula Kangaroo, Australia, colectează exudate din Acacia paradoxa și le amestecă cu ceară pentru a produce propolis bogat în flavonoizi și chalcone.

Activitatea biologică a propolisului de tipul plop

Efectele benefice ale propolisului au fost folosite de secole pentru a trata afecțiuni neînrudite ale oamenilor; tuberculoza, ulcere gastrice și duodenale, diferite dermatite, micșorarea febrei, iar utilizarea sa continuă și astăzi în remedii casnice și produse de uz personal. Două sunt utilizările sale principale; (a) în uz extern ca antiseptic și cicatrizant, și (b) uz intern, în tratamentul ulcerelor gastroduodenale. Oferă beneficii și pacienților cu boli inflamatoare. Activitățile farmacologice ale propolisului sunt versatile și valoroase. Principalele proprietăți biologice și de stimulare a sănătății sunt antibacterian, antiviral, antifungic, antihelmintic, antiulceros (stomac, piele zona bucală), antioxidant, antiradiație, hepatoprotector, antitumoral, antimutagenic, anti-angiogenic cito- și chemopreventiv, anti-inflamator, cicatrizant, imunomodulator (stimulator și supresor în bolile autoimune), contractant muscular la concentrații mici, relaxant muscular la concentrații mai mici, antidiabetic, cardioprotector (antimiocardic, antiitrombogenic, antihipertensiv, antiaritmic), anestezic local, regenerativ (țesuturi cartilaginoase și osoase, pulpa dentară), conservant alimentar.

În pofida diferențelor de compoziție chimică între diferitele tipuri botanice de propolis, proprietățile sale biologice sunt similare și demonstrează o importantă activitate biologică.  În acest sens, comunicările privind activitățile biologice ale propolisului trebuie însoțite de caracterizarea sa chimică, care ar putea și cuantifica componentele individuale, deși acestea prezintă diferite tipuri de activități și au efecte sinergice. În acest sens, cunoașterea sursei vegetale și profilului chimic se pot cuantifica activitățile biologice prin determinarea concentrațiilor grupelor de componente active și nu ale concentrațiilor individuale.

Componentele chimice care determină activitățile biologice benefice ale propolisului de tip plop sunt flavonoizii (flavone, flavonoli, flavanone și dihidroflavonoli) și alți fenoli (în principal acizi cinamici substituiți și esterii lor). Diferitele combinații ale componentelor fenolice implică mecanisme complexe de acțiune, esențiale pentru activitatea biologică a propolisului. În cazul propolisului de tip plop, această activitate poate fi atribuită efectelor sinergice ale componentelor fenolice, precum acizii cinamici și esterii lor, inclusiv acidul cafeic și CAPE, și flavonoizilor pinocembrină, pinobanksină, galangină, chrysină, naringenină. Profilul farmaceutic al propolisului de tip plop se caracterizează prin; (a) conținut de flavone totale și flavonoli; (b) conținut de flavanone și dihidroflavonoli; și (c) conținutul total de fenoli. Testul spectrofotometric pe baza formării complexului cu AlCl₃, 2,4-dinitrofenilhidrazină și reactiv Folin-Ciocâlteu se poate folosi pentru cuantificarea flavonelor/flavonolilor, flavanonelorși dihidroflavonolilor și respectiv a conținutului total de fenoli. Există corelații semnificative între conținutul total de fenoli și activitatea antimicrobiană împotriva diferitelor bacterii, fungi, mucegaiuri și paraziți, și activitatea antioxidantă. Extractele din propolis sunt evaluate ca activitate antioxidantă prin decolorarea β-carotenului, captarea radicalilor liberi DPPH (1,1-difenil-2-picrilhidrazil), capacitatea de absorbi radicalii cu oxigen (ORAC), și decolorarea cationului 2,20-azinobis(3-etilbenzotiazolin-6-sulfonic), iar activitatea antimicrobiană fiind evaluată pri MIC. Spectrele UV-vizibil ale diferitelor extracte din propolis au arătat 3 tipuri de propolis, spectre cu λ_max  – 320 nm care au un conținut total de flavonoizi de sub 2 %, și o activitate de captare a radicalilor liberi de 8 – 14%; spectre cu un platou între 320 și 395 nm cu un conținut total de flavonoizi de aprox. 5 % și o activitate de captare a radicalilor liberi de 14 – 18%; spectre cu λ_max = 295 nm cu un conținut total de flavonoizi de 5 – 8% și o activitate de captare a radicalilor liberi de peste 18 %

Bankova a investigat activitatea biologică a compușilor volatili din propolis. Deși se găsesc în concentrații mici, activitățile lor biologice îi fac importanți în caracterizarea propolisului, majoritatea prezentând activitate antimicrobiană.

Propolis mielat – Melidava

Screeningul de bioactivitate al produselor naturale și fracționarea lor pe baza bioactivităților cu izolarea componentelor active  se poate realiza prin HPTLC în vederea stabilirii componentelor active din extractele brute. Astfel au fost elucidate componentele antibacteriene, antifungice, antitumorale, antiprotozoale și de inhibiție a enzimelor componente ale acestor extracte.

Marja de încredere a rezultatelor privind activitatea biologică a propolisului depinde de procedeul de extracție. Efectele de stimulare a sănătății se găsesc în partea extractibilă cu etanol a propolisului. Această activitate a fost testată iar soluțiile apoase 60 – 80% au prezentat cea mai mare activitate biologică. A fost studiată și influența altor solvenți de extracție asupra activității biologice a propolisului de tip plop; acetonă, DMSO, apă, metanol, diclormetan (DCM) și DCM/MeOH/H₂O. Aceste studii au confirmat că extractele pe bază de DMSO și DCM prezintă o importantă activitate biologică, dar nu sunt compatibile cu utilizarea farmaceutică datorită toxicității lor, în timp ce extractele în EtOH au fost mai puțin active deât așteptările. S-a sugerat extracția alternativă a propolisului cu un solvent non-toxic precum apa sub-crtitică.

Datorită solicitărilor consumatorilor de acceptare oficială de către sisteme de îngrijire a sănătății este necesară standardizarea chimică pentru a garanta calitatea, siguranța și eficiența acestor extracte. Datorită variațiilor mari ale compoziției chimice a mostrelor de propolis provenite din zone geografice și de climă diferite, abordările se bazează pe încadrarea în tipuri după sursa vegetală și cuantificarea grupelor de componente active. Propolisul de tip plop a fost mult studiat și poate constitu o bază pentru standardizare. Propolisul ca remediu natural prezintă proprietăți antibacteriene, antivirale, antifungice, anti-inflamatoare și antioxidante, atribuite în principal flavonoizilor, și altor compuși fenolici. …

Tinctura de propolis – Melidava