Melidava

Un om

Articol refuzat de Sanziana Pop, un geniu, mai mic, al publicisticii romanesti…

Ioan-Aurelian Cozma s-a născut într-o familie de oameni harnici, pe Valea Someşului în plină epocă de aur comunistă. Pe vremea lui Ceauşescu făcea robineţi la Armătura Zalău. Apoi după revoluţie s-a întors acasă, la ţară. Se trage dintr-o familie de zugravi care au vopsit case dar şi biserici. Tatăl său l-a învăţat cum să ridice o casă de la fundaţie la acoperiş. Aşa ca pe vremuri. Zice că i-a prins bine în viaţă.

L-am întâlnit la Congresul Apimondia de la Kiev, interesat de oportunităţi de desfacere a produselor sale. Aşa am ajuns să ne cunoasţem şi să intrăm în vorbă.

Rep.: -Ioane mi-ai spus la un moment dat că românul este construit genetic să fie apicultor. Atunci de ce te-ai făcut primar ? Şi mai ales, de ce te-ai lăsat de primarie ?

Ioan: -La un moment dat m-am gandit că ar fi bine, cunoscand oamenii din sat şi nevoile lor , să mă implic în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunei. Şi uite aşa am intrat în politica locală. Din anul 2000 am devenit consilier local, iar în 2002 viceprimar al comunei Rus. Ca viceprimar am avut ambiţia să fac curăţenie în comună. Am înfiinţat primul serviciu de salubrizare de pe Valea Someşului, între Dej şi Jibou. Tot din 2002 fac voluntariat în cadrul proiectelor derulate de Fundaţia Heifer România care se ocupă cu sprijinul comunităţiilor sărace din România. După ce m-am obişnuit cu problemele administraţiei publice, mi-am dat seama că pot să fiu mai bun decât cei de dinaintea mea. În 2004 am candidat ca primar şi am fost ales. Iar de renunţat, am   renuntat pentru ca mi-am dat seama ca pot mai mult decat atat. A fost o alegere simplă.                                                                                      

Rep.: -Ştiu că ai o listă impresionantă de realizari. De asta mi-am şi permis să deapăn cititorilor povestea ta. Totuşi, care a fost cel mai greu lucru de făcut în mandatul tău ?                                                                              Ioan: -Reconstituirea dreptului de proprietate pentru deţinătorii de păduri. A trebuit să luăm toate arhivele disponibile la studiat până când am găsit dovezile necesare pentru o dreaptă judecată. Pământul în Ardeal pare că este cu mult mai preţios pentru oameni, decât în alte părţi pe care am ajuns să le cunosc.

Rep.: -De ce ai renunţat să rămâi în satul tău fruntaş şi să duci o viaţa mai tihnită?

Ioan: -Din două motive. Pentru că am realizat că se poate mai mult şi pentru albine. O localitate ca cea în care am fost eu primar Comuna Rus, poate să trăiasca mai bine dacă intră într-o cooperare cu localitaţile învecinate. Localităţile din România de azi sunt pe vatra unor vechi sate. Aceste sate la rândul lor au fost amplasate în locuri optime pentru ca oamenii să-şi poată duce viaţa. Aşa se face că aceste comunităţi tind să exploateze aceleaşi resurse şi să folosească aceeaşi infrastructură. Devine deci firească înţelegerea faptului că localităţile învecinate nu trebuie să rivalizeze pentru resurse ce vin din partea autorităţii centrale şi să intre în jocul celor care dezbină pentru a stăpâni. Dimpotrivă mai  înţelept este să se coalizeze pe plan local, pentru a putea dicta celor de la judeţ şi Bucureşti. Prefecţii şi parlamentarii se schimbă des. Vecinii mai rar…

Rep.: -Câte primării şi consiliil locale cuprinde asociaţia pe care ai înfiinţat-o ?

Ioan: -Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Someşului  este o organizaţie non-guvernamentală locală care si-a  început activitatea în anul 2007 şi iniţial a fost compusă din nouă primarii şi consilii locale situate în Judeţul Sălaj. Azi sunt 11 autorităţi locale în calitate de membrii. Misiunea este simplă, aceea de a stimula şi sprijini creşterea bunăstării zonei prin coeziunea vietii socio-economice a regiunii. Ceea ce işi doresc de fapt toţi oamenii, dar nu ştiu cum să traducă în realitate dorinţele lor prin hăţisul legislativ şi birocraţie.  Înfiinţarea dotarea şi elaborarea strategiilor de dezvoltare a comunelor şi a asociaţiei au fost finanţate prin primul meu proiect PHARE câştigat. Am avut o dorinţa ca  Valea Someşului să redevina o ţară a laptelui si mierii. Până acum am derulat mai multe proiecte care au urmărit dezvoltarea rurală şi înfiinţarea unui  parteneriat public-privat pentru dezvoltarea Văii Someşului. Un alt proiect s-a ocupat cu reabilitarea infrastructurii tehnico edilitare şi înfiinţarea serviciului public de dezăpezire, întreţinere drumuri şi spaţii verzi.   Practic din August 2008 şi până în 2013 am depus 10 proiecte de dezvoltare şi sociale şi am castigat şi implementat trei în valoare de 6,5 milione de euro. O alimentare cu apa şi canalizare în doua comune , un after school, modernizarea unui cămin cultural, unul dintre ele. Apoi asfaltarea a două drumuri comunale şi dotarea asociaţiei cu utilaje pentru întreţinerea drumurilor şi spaţiilor verzi şi dezăpezire, un al doilea. Şi nu în ultimul rând un proiect privind înfiinţarea unui parteneriat public privat GAL (grup de acţiune locală) pe Valea Someşului care a atras 2,85 milioane de euro pentru proiecte în conformitate cu planul de dezvoltare locală. Ca o consecinţa dupa proiectul pilot cu albine am demarat un proiect mai mare, numit Miere si Salcâm pe aceeaşi arie, cu obiective mai îndrăzneţe şi care să-şi propună şi crearea propiului habitat, adică să devină sustenabil. Un lucru fundamental pentru o dezvoltare durabilă.

Rep.: -Şi cu albinele cum a fost ? Oamenii au fost receptivi la ideea ta ?

Ioan : -În anul 2008 cu ajutorul  Fundaţiei Heifer România am obţinut finanţarea pentru primul proiect pilot cu albine   ,,Producţia de miere pentru comunităţile sărace din centrul Transilvaniei”, finanţator Elevages sans Frontieres din Franţa Era primul proiect social de acest fel din zona noastră. Mai derulasem doua proiecte împreună cu această fundaţie care işi propune nu doar să asiste social o comunitate ci mai ales să o ajute să înveţe cum se poate descurca singură. Desigur este necesar şi un ajutor iniţial, dar care ulterior îi obligă moral pe cei sprijiniţi să-şi ajute la rândul lor confraţii. După principiul un dar primit trebuie dat mai departe. Cum spunem şi noi de fapt, dar din dar se face rai. Doar că noi spunem şi alţii chiar fac acest lucru… Rezultatele au fost neaşteptat de bune. În primul rând am realizat o comunitate unită de apicultori. Prin proiect s-au cumparat materialele necesare construirii unui stup iar beneficiarii împreună au debitat scândura, montat şi vopsit stupii. Am organizat primele cursuri de crescatori de albine, teorie şi practică. Mai ales practică cu fiecare beneficiar în stupina mea. După primul an am avut surpriza ca toţi beneficiarii să transmită darul mai departe altor beneficiari stabiliţi de fundaţie. Şi uite aşa a început prima experienţa socială prin muncă în zona noastră şi poate chiar prima din Ardeal, dacă nu chiar şi din tara. Eu cel puţin alta nu cunosc. Conjunctura favorabilă cu an apicol bun,  şi măsurile de sprijinire a fermelor de subzistenţă au dus la rezultate neaşteptate. Înmulţirea foarte bună a albinelor şi încurajarea beneficiarilor care aveau potenţial să depună cereri de finanţare au transformat de 25 beneficiari iniţiali, în 15 întreprinzători care au devenit persoane fizice autorizate. Şi uite cum din familii care solicitau ajutor social de la primarie cu un mic sprijin au devenit în doi ani oameni pe picioarele lor, plătitori de impozite pentru stat…

Rep.: -Cum se împacă activitatea civică pe care o desfăşori cu stupăritul ?

Ioan: -Sunt foarte puţini stupari profesionişti în ţară la noi. Destui oameni  traiesc doar din albinărit, dar cei mai mulţi nu ating un grad de ocupare a timpului lor în aşa fel încât să spună că nu au timp şi pentru altceva. Acesta este şi unul din avantajele albinaritului. Ai timp şi pentru tine şi familie şi pentru alte activităţi.

Rep.: -Cum ţi-a venit ideea sa înveţi oamenii să se apuce de albinarit ?

Ioan: -Cunosc această ocupaţie din familie. Ca atare ideea mi-a venit dintr-o experienţă reală. Creşterea albinelor este o ocupaţie potrivită pentru familii cu resurse limitate. Şi care începe ca o pasiune dar  curând poate fi transformată într-o afacere. Aduce venituri imediate şi ajută la înlocuirea zahărului din dieta familiei, adică produce o economie în dublu sens, care generază şi sănatate. Un alt avantaj major al apiculturii este că mierea şi celelalte produse apicole sunt mai uşor de împachetat, depozitat şi vândut. Lucru care nu poate fi neglijat pentru un om de la ţară. În zona noastră de cele mai multe ori gospodăriile sunt mici ca întindere. Munca este făcută manual sau cu ajutorul cailor, bivolilor şi  vacilor. Datorită ratei mari a somajului şi a sistemului agricol neproductiv, familiile se confrunta cu săracia. Majoritatea beneficiarilor proiectului au familii numeroase, cu mulţi copii, carora nu le pot oferi suficientă hrană… Pe viitor mulţi dintre şomerii zonei vor  fi capabili să se implice în creşterea albinelor, o activitate care poate fi facută atât de tineri, cât şi de femei şi bătrâni. Pe de altă parte apicultura presupune o mulţime de cunoştinţe, iar cunoştinţele aceastea oferă o valoare în plus beneficiarilor…

Rep.: -Te rog să ne dai cifre şi date ca să poţi să ne explici ce ai reusit sa faci in acest sens, şi mai ales să-i incurajezi şi pe alţii să caute să obţină bogăţia acestui pământ prin mijloace proprii.  Câţi apicultori şi câţi stupi  ai gasit pe raza asociaţiei pe care o conduci ? Câte familii ai infiinţat după această activitate ? Câţi apicultori sunt acum ?

Ioan: -În 2008 aveam pe raza asociatiei noastre cam un apicultor pe comună cu 10…30 de familii de albine. Acum avem in medie 10 apicultori pe comuna si aproximativ 2.500 de familii în arealul îm care lucrază asociaţia noastră. Acest nou proiect numit de noi Miere şi Salcâmi a asistat nouă sate vecine din Nord-Vestul României anume: Băbeni, Câtcău, Gîlcău, Ileanda, Lozna, Poiana Blenchii, Rus, Vad si Zalha, situate în Judeţul Sălaj, pe valea Someşului. Grupul ţintă a cuprins peste 17.000 de locuitori, majoritatea fiind  români, şi un procent mic de maghiari şi rromi. Această regiune este una dintre cele mai sărace din România şi are rata şomajului foarte ridicată. Economia locală se bazează pe agricultura tradiţională şi creşterea animalelor practicate la nivel de subzistenţă. Comunităţile sunt  afectate de fertilitatea scazută a solului şi inundaţiile actuale, care de cele mai multe ori distrug recolta pe suprafeţe însemnate. Mediul curat de-alungul râului Someş, care este inconjurat de pajişti şi dealuri împădurite, este  propice  dezvoltării apiculturii, şi prezintă o oportunitate promiţătoare. Întreaga regiune face parte din Programul national de mediu-arie protejată Situl Natura 2000. În primii doi ani Heifer România a furnizat pentru 50 de familii de fermieri săraci,  cinci colonii de albine, lăzi şi echipamente mici. Alte 600 de familii sărace de fermieri au primit cate 250 de puieti de salcâm adică un total de 150.000 de puieţi. După doi ani acest dar a fost transmis mai departe. Am ajuns în felul acesta ca în patru ani să împădurim 30 de hectare de teren degradat. În ciuda vremii secetoase şi a unor incendii de păşune care au afectat şi plantaţiile, procentul de prindere a fost destul de bun. Azi avem salcâmi de peste trei metri înalţime. Prin componenta de reîmpădurire a proiectului  vor beneficia atât oamenii, cât si animalele. Copaci  păstrează umezeala de pe terenurile învecinate, reduc eroziunea solului şi fixează azotul din sol. Salcâmii vor genera nectar pentru albine şi seminţe pentru păsările din fauna locală. Beneficiile sunt lesne de înţeles: participanţii la proiect îşi vor spori veniturile familiei lor prin vânzarea de miere şi alte produse apicole. Prin creşterea  albinelor creşte  nivelul şi calitatea vieţii. Este îmbunatăţită hrana prin suplimentarea alimentelor cu  miere, polen, propolis . Apoi albinele contribuie la creşterea agro-producţiei, datorită polenizarii. Nu în ultimul rând a fost redeşteptat spiritul comunitar în zona, aflat într-o stare de somnolenţă. Am văzut primari şi copii de şcoala plantând în acelaşi loc şi timp puieţi de salcâm. Ca atare ne-am hotarât să facem un pas îndrăzneţ şi să infiinţam o Cooperativă Agricola a Văii Someşului, care să unească interesele mai multor producatori, pentru a optimiza preţul şi condiţiile de vânzare. Cererea pe piaţa internă şi externă este mare. Pot spune cu mândrie că după câţiva ani de muncă, se arată că poate  curge lapte şi miere pe Valea Someşului.

Concluzie: Bine ar fi dacă şi alte autorităţi locale şi instituţii ale statului ar fi interesate să pună în practică proiecte similare, adaptate fiecarei localitaţi şi zone după specific. Românii vor să trăiască demn, nu vor să fie o masă de asistaţi sociali. Daţi-le doar şansă să se poata transforma din  şomeri în producatori. Dezideratele şi preocupările de re-integrare socială care toacă bani publici si bani europeni pe cursuri şi pliante, nu reuşesc nici pe departe să dea o  şansă reala oamenilor din zonele sărace. Însă agricultura şi ocupaţiile tradiţionale pot face acest lucru. Cu o condiţie: să existe oameni de stat competenţi în acest domeniu şi oneşti, care să dispună de un minimum de mijloace, şi care să poată da un impuls initial. Se înscrie cineva la cuvânt ?

Biroul Asociatiei Intercomunitare de dezvoltare a Văii Someşului se afla  in Comuna Rus, Judeţul Sălaj. Pe Domnul Ioan-Aurelina Cozma îl puteţi contacta la: aurelian.cozma@yahoo.com

A consemnat pentru Dvs.: Dr. Cristina Aoşan, 2013

P.S. Azi Ioan Cosma este primarul din Salaj cu cele mai multe realizari.