Melidava

Separarea puterilor in stat, in aceasta forma de organizare a Statului Roman este o iluzie

Spread the love

Rezolvarea pe fond a problemelor organizatorice ale Statului Roman presupun reorganizarea justitie.

Anume: justitia scapa de sub controlul electorilor, pe motiv ca este un corp profesional specializat, atat de specializat incat cetatenii simplii nu au nici un cuvant de spus. Fals. Magistratii de nivel inalt ar trebui alesi. Faptul ca este nevoie de un examen pentru a intra in magistratura, NU inseamna ca persoana care a trecut, a luat acest examen este si o persoana morala si mai mult NU inseamna ca persoana respeciva ar putea primi increderea electorilor. Electorii au dreptul sa aleaga intre mai multe persoane echivalente profesional, intre cei care cred ei, e dreptul lor, ca ar putea aplica mai bine, mai consecvent legea…

Presedintele este privit ca seful puterii executive. Asa s-ar cuveni si asa ar fi daca presedintele ales, omul cu cea mai mare legitimitate, ar fi presedintele unui consiliul de ministrii si el si-ar alege ministrii, nu un prim-ministru numit de el, care face un guvern functie de o majoritate parlamentara, care de fapt ar trebui sa aibe un rol strict legislativ. Altfel presedintele are mai mult un rol decorativ, cum a fost, este inca, Iohanis, exemplu perfect pentru a ilustra ceea ce vreau sa spun. Oricum pana una alta, Curtea Constitutionala ne da voie sa ne votam presedintele, inca nu-l numesc ei, direct. Deci un fel de putere executiva ne alegem.

Ne alegem parlamentul, deci ne alegem puterea legislativa, pana cand nu va apare o majoritate suveranista, si va interveni din nou Curtea Constitutionala sa ne spuna ca e o manevra a rusilor. Si noi suntem spalati pe creier si votam ceea ce vor rusii, lansati iintr-un razboi hibrid impotriva noastra. In mijlocul poporului roman NU pot exista de la sine curente suveraniste, suntem cu totii europeni, euto-atlantici si orice abatere ideologica este rodul unor influente straine, fara legatura cu falimentul partidelor politice si politicile lor dezastroase care au adus Romania in pragul falimentului economic si Natiunea Romana pe calea extinctiei prin emigrare si natalitate negativa, in paralel cu deschiderea spre imigratia unei forte de munca din Asia. Repet si insist, am fost recenzati, sub amenintarea unor amenzi, dar NU ni s-a adus la cunostiinta rezultatul recensamantului. De ce? Pune in lumina stiintifica dezastrul pe care il traim?

Ne alegem deci puterea executiva, ne alegem puterea legislativa, dar nu ne alegem magistratii de rang inalt. Si atunci NU exista o separatie REALA a puterilor in stat.

Presa aservita ne-a tras-o din nou. Noi suntem cei care am anulat alegerile pentru ca noi am ales PSD, PNL, UDMR, etc.; si acestia si-au numit judecatori in Curtea Constitutionala, deci noi i-am numit pe acesti judecatori!

Un sofism ieftin! Pun Luna in tabacherea mea, introduc tabachera in buzunar, deci Luna se afla in buzunarul meu!

Am vorbit cu multi magistrati, cu avocati, care la unison spun ca nu suntem pregatiti pentru o justitie aleasa de popor… Dintr-o teama fireasca de schimbare si de pierdere a unor privilegii tot mai monstroase…

Da` pentru dictatura suntem pregatiti?

Este nevoie de o reforma profunda a statului, incepand cu justitia care este o institutie falimentara, asa cum s-a dovedit in 6 Decembrie 2024 prin decizia Curtii Constitutionale care a anulat alegeri pe care le-a validat cu 3 zile inainte. Curtea si-a invalidat propria decizie. E chiar fara precedent!

Magistratii inalti, conducatori de institutii, cum sunt sefii de judecatorii, de tribunale, de curti de apel (prea stufoasa organizarea actuala, doua instante ar fi suficiente, daca justitia ar fi in esenta corecta), acesti sefi de institutii ar trebui alesi. Iar ei sa-si organizeze institutia in subordine. Functie de rezultatele lor, ar fi din nou confirmati, sau nu. Simplu.

Iar ei, ca si corp profesional, sa-si aleaga dintre ei pe cei mai respectati si mai bine pregatiti si mai experimtentati pentru un corp de profesionisti care sa vegheze la contitutionalitatea legilor, o Curte Constitutionala formata din profesionisti si NU din magistrati aserviti politic. O „curte” care din surse oficiale am aflat ca a decis in baza unor suspiciuni! Tare nu? Curtea NU a decis in baza unor dovezi, ci in baza unor suspiciuni. Pai daca era asa, Trump ar fi trebuit inchis de mult, pt ca de patru ani tot il suspecteaza ca e omul rusilor. Doar ca la ei justitia si statul functioneaza mai bine ca si la noi. Dupa doi ani de investigatii FBI nu a putut aduce nici o dovada ca Trump ar fi fost sustinut de rusi.

La noi cat ar trebui sa dureze investigatiile ca sa vedem daca Calin Gerogescu este sa nu omul rusilor?

Vorbim de investigatii in baza unor dovezi, nu doar suspiciuni care conduc la un linsaj mediatic.

Pana atunci vom trai sub spectrul dictaturii PSD-PNL, coalitie care NU este dispusa sa renunte la putere.

Nu e firesc sa ne intrebam daca in aceste alegeri nu s-au amestecat si „americanii”?

Suntem sau nu o colonie?

Si daca ajungem la concluzia ca suntem o colonie am putea fi oare impinsi intr-un conflict cu Rusia, pentru a „slabi” Rusia, in acord cu interese economice straine de romani si Romania, pentru a nu le lasa rusilor o Ucraina atat de bogata in minerale rare? Sunt deja afirmatii publice, trebuie doar sa va bateti capul sa le cautati…

Va invit sa vedeti si materialul de mai jos, Tucker Carlson interviu cu Serghei Lavrov in Moscova 6 Decembrie 2024.

https://www.youtube.com/watch?v=T6BpFdX_ymM

Cred ca este necesar sa ne diversificam sursele de informare…

 

 

Etichete

#Melidava #MelidavaRomania #maimultdecatsanatate #polen #polencrud #naturavie #alimentfunctional

O descoperire remarcabila pentru apicultura, nutritie si apiterapie, a constituit-o polenul crud.
Pana in urma cu cativa ani, in apiterapie se utiliza doar polenul uscat, cum era in mod obisnuit furnizat de apicultura.
In Martie 1992, Patrice Percie du Sert, inginer agricol si apicultor pasionat din Franta, era intr-o stare alterata de sanatate datorita muncii extenuante. Medicul i-a spus ca nu mai poate continua la fel ca pana atunci.
Cum albinele incepusera recoltarea polenului, atras de culorile placute si proaspete ale granulelor, s-a lasat purtat de dorinta de a-l gusta pentru prima oara direct din colector.
Cititi mai multe aici:

https://melidava.com/informatii-pentru-sanatate/pastura-cruda-polen-crud/polen-crud-aliment-functional-si-probiotic/
...

Lasati un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *