Melidava

Imprumuturile externe la inceputul existentei Statului Roman

Din 1990 încoace nici un partid politic care s-a aflat la guveranare nu a scris în programul său şi ca atare nu a solicitat votul electorilor, pentru împrumuturi externe sau interne.

Mai mult decât atâta nu a fost solicitat un vot în parlament, sau un plebiscit, un referendum când am împrumutat o centură de siguranţă de 20 de miliarde, măsură decisă practic de un singur om, preşedintele ţării care a actionat ca un despot (iluminat ?).

Ce valoare juridică au aceste împrumuturi, dacă s-au făcut fără consultarea cetăţenilor ? Cum s-a procedat în trecutul de care cu nostalgie îşi aduc aminte fii şi nepotii politrucii roşii ?

Haideţi să ne lămurim. În statul nou creat, Romania, prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, pe bazele cele mai democratice ale acelui moment, şeful statului şi guvernul său s-au prezentat în parlamentul de atunci, cu o singură cameră, numit Adunarea Legiuitoare, pe scurt Camera, în care lucrau un număr de aproximativ 120 de deputaţi, cu proiecte de legi pentru fiecare împrumut. Astfel, de exemplu, înainte de unificare administrativă Cuza vine în faţa Camerei Moldovene şi solicită aprobarea unui împrumut de 5.000.000 lei pentru a repara «starea cea rea» a casei statului. A se vedea Monitorul Oficial al Moldovei din 12 Februarie 1859. Apoi în Ţara Românească Camera votează din aceleaşi raţiuni, pentru a sustine aparatul de stat al viitorului stat naţional român, şi ajutorarea comerţului un împrumut de 200.000 de galbeni adică 8.000.000 lei. A se vedea Monitorul Ţării Româneşti din 16 Septembrie 1859 şi 27 Mai 1860.

Un moment interesant în domnia lui Cuza este solicitarea guvernului Kogălniceanu pentru un împrumut de 70.000.000 lei pentru plata indemizaţie comunităţilor greceşti (legat de secularizarea averilor mănăstireşti), şi pentru necesităţile armatei, dar şi pentru deficitul bugetar acumulat… Surpriză Camera României NU votează suma cerută, ci autorizează doar un împrumut de 48.000.000 lei, chestiunea deficitului bugetar urmând a fi discutată cu ocazia bugetului… A se vedea Monitorul nr. 98 din 1864 supl.

Iată deci că în noul Stat Român, democratic, monarhie parlamentară, cu două partide politice Partidul Conservator, şi Partidul Liberal, considerat pe buna dreptate ca fiind de stanga si numit de Eminescu si contemporani: roşii (a se vedea filiaţia colaborării cu PSD, alianţa liberalilor cu democraţi, neo-comunişit sau neo-marxişti) guvernul ca organ executiv vine in fata parlamentului, for reprezentativ al Natiunii Romane, pt a cere aprobare intr-o asemenea chestiune sensibila, un imprumut important.

Guvernele solicită parlamentului aprobare pentru împrumuturi… Ati mai auzit asa ceva? Aşa era legal, aşa era normal. Asa ar trebui sa fie si acum. Aceste prerogative ale suveranitatii au trecut de la Parlament, for legiuitor si reprezentativ, la o sluga publica, ministrul de finante, care imprumuta tara si indatoreaza Natiunea Romana pentru generatii de acum incolo. Cadrul politic realizat iluministi si iliminati, de la Revolutia Franceza si pana azi au permis ca un singur parvenit, pus in locul potrivit, sa poata distruge viitorul unei tari.

De ce nu urmăm exemplul înaintaşilor şi nu procedăm ca şi ei ?

De ce nu-si aduce aminte nici un parlamentar de aceasta parte a istorie recente ?

De ce sa nu raspunda pt aceste evidente abuzuri intregul partid, entitate juridica distincta, care a facut posibil acest lucru ?

Cel puţin aşa am putea afla şi noi din monitorul oficial care este acum datoria noastră publica si asa s-ar putea crea mecanismele recuperarii unor sume scandaloase…

Gabriel-Silviu Aoşan