Melidava

14 Iulie 1789 începutul sfârşitului?

Ion Creanga: “Eu ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur, parcă prind curaj…”

Revoluţia Franceză din 1789 a rămas în memoria colectivă ca o revoltă împotriva arbitrariului, a privilegiaţilor aristocraţiei şi bisericii, a ipocriziei şi nedreptăţilor sociale. De atunci lumea s-a schimbat în această direcţie, revoluţionară.

Vechile organizări sociale au fost asimilate în mod forţat nivelului tehnic de evoluţie al acelor vremuri, ca atare tot ce e vechi a fost tratat ca depăşit. Vechiul a fost taxat în literatură şi istorie ca retrograd, noul ca fiind progresist şi umanist…

Ori aici lucrurile sunt mai complicate. Nu este vorba de evoluţia tehnică de la cal la cal putere şi masină. Ci despre o schimbare în natura umană. Cât s-a schimbat omul, cum s-a schimbat şi mai ales în ce direcţie vă invit să descoperim împreună.

Să vedem ce am obţinut noi românii după mai bine de 200 de ani de revoluţii.

A disparut arbitrariul din politică ?

Avem un raspuns prin Ordonanţa 13 / 2017, prin care s-a dorit rapid legalizarea corupţiei. Avem un răspuns în 2018 prin Codurile pentru penali. „Altă întrebare ?”

Suntem egalii celor care conduc şi influenţează societatea ?

Răspunsul îl avem când ne gândim la întreg establishmentul ocupat de copiii şi nepoţii cominterniştilor şi securităţii: Roman, Tismăneanu, Patapievici, Oprescu, Geoană, Ludovic și Leonard Orban, Columbeanu, etc. „Altă întrebare ?”.

Este mai puţină ipocrizie în toate sectele şi cultele apărute după Revoluţia Franceză ?

Gândiţi-vă la „pocăiţii” ce işi atrag enoriaşii cu ajutoare umanitare second hand.

Sau la predicatorii neo-protestanți din străinătate care vin să ne încreştineze …

Natura umană a rămas practic aceeaşi de la Adam şi Eva. Veşnic nemulţumită.

V-aţi întrebat vreodată ce este de fapt o revoluţie, în adevaratul sens al cuvântului ? Ştim ce este evoluţia, involuţia, dar o revoluţie ?

Istoria (scrisă evident de învingatori) ne prezintă revoluţia ca un proces istoric, care ar fi  necesar, şi care produce schimbări fundamentale în societate. Eu aş spune că este exact ce-i spune numele. O evoluţie circulară, o învârtire în jurul unei axe. Axa ar fi natura umană. Deci o învârteală… De ce spun asta ? Pentru că după vârsta de aur a omenirii, oamenii s-au împărţit în conduşi şi conducatori, şi orice schimbare socială s-a petrecut, aceasta situaţie s-a perpetuat, fiind un dat social, fără de care societatea nu poate exista. Mai mult, cei care conduc tind să-şi prezerve şi să-şi perpetueze condiţia. Aşa cum s-a întâmplat şi în Romania, prin nepunerea în practică a Punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, adică lustraţia. Acum avem „la vremuri noi, tot noi”. Comuniştii şi securiştii de ieri au devenit baronii locali şi mogulii de azi. Şi evident se simt îndreptăţiţi să-şi lase poziţia în stat, şi averea facută pe seama acestei poziţii, fiilor şi nepoţilor lor.

Revenind la oile noastre să vedem cum a început Revoluţia Franceză, revoluţia care a schimbat lumea. Unul dintre motive ar fi fost datoria publică acumulată.

Datoria publica a Franţei din 1789 a ajuns la 12 miliarde de livre, azi aprox. 610 miliarde euro, după un război catastrofal, războiul de 7 ani (care a durat 9), între 1754-1763. Şi în urma susţinerii financiare şi militare a “răsculaţilor”, adică a coloniştilor americani în razboiul lor de independenţă, 1775-1783, ca o formă de război neconvenţional, cu duşmanul secular al Franţei, Regatul Marii Britanii.

La o populaţie de 28 de milioane de locuitori în Franţa la data respectivă, era o datorie (echivalentă) de 22.000 euro pe om.

Azi Franţa are o datorie publică de 2.200 miliarde la o populaţie de aprox. 66 milioane adică 33.000 euro per om după 70 de pace şi prosperitate. Dar pentru asta nu se revoltă nimeni. A intrat în normal ideea unui deficit economic, mai mic sau mai mare. Cui se îndatorează oare toate naţiunile care îşi proiectează bugetele în acest mod, cu prezumţia unui deficit, adică a unei datorii acumulate an de an ?

În anii agricoli anteriori anului 1789 s-au înregistrat recolte proaste. Este adevărat. Dar cu toate acestea nu a murit nimeni de foame. După revoluţie însă, prin haosul creat,  s-a ajuns şi acolo. Hippolyt Taine şi alţi istorici care au avut acces direct la arhivele acelor vremuri avansează cifra de peste 1.000.000 morţi de foame pe timpul revoluţiei,  până la instaurarea regimului Napoleonean.

Timp de 100 de ani înainte de Revoluţie iluminiştii seduşi de idei generoase, la fel ca şi comuniştii naivi şi sinceri de la noi şi de aiurea, au încercat să educe masele prin cunoaştere. Şi atunci ca şi azi ideea s-a dovedit greşită, pentru că nu doar accesul la informaţie clădeşte un om, ci sensul şi rostul ei profund. Inteligenţa nu este suficientă, este nevoie şi de morală, adică de conştiinţă. Un exemplu edificator sunt generaţiile de tineri de azi, născuţi după revoluţia noastră din 1989, care au infinit mai mare acces la informaţie, hrană şi timp liber, dar în afara abilităţii de a utiliza gadgeturi, sunt inculte, mai slabe fizic şi mai nesănătoase decât părinţii lor.

Privind în urmă, având la picioare desfăşurarea faptelor istorice se poate conchide că la fel s-a întâmplat în toţi anii revoluţionari care au răscolit Europa. Revoluţiile au fost declanşate de un grup de iniţiaţi, în cel mai adevarat sens al cuvântului. Aceştia au ştiut exact ce doresc să obţină: o lume în care doar ei să fie stăpâni. Au sedus cu bani, vorbe şi scrieri viclene, un grup de oameni influenţi în societăţile respective, la fel ca şarpele pe Eva. Mai departe aceştia, indiferent de motive, agenţi secreţi, sau indivizi trădători, interesaţi de bani, naivi, imbecili sau revanşarzi frustraţi, au declanşat revoluţiile.

În Decembrie 1989 la noi nu a fost la fel ? Laszlo Tokes s-a dovedit a fi un agent ungur (decorat de Statul Roman…). Apoi ce este Iliescu în comparaţie cu Ceauşescu ? Un conducător slab, fricos, frustrat şi revanşard, care atunci când a avut putere a dispus  condamnarea celor cu care a mâncat la aceeasi masă, Elena şi Nicolae Ceauşescu …

Ulterior gloatele “iluminate” au desăvârşit şi înfăptuit revoluţiile. La noi şi aiurea.

13-15 Iunie 1990: “IMGB: Noi muncim, noi nu gândim !”

Vă invit să cunoaşteţi o altfel de istorie:

14 Iulie 1789 atacul asupra Bastiliei, simbolul tiraniei regale…

În închisoarea fortului militar Bastilia se aflau închişi la vremea respectivă 7 deţinuţi. Aţi citit bine, nu e o greşală. Erau închişi acolo 7 deţinuţi, din care: patru falsificatori, doi bolnavi psihici şi un aristocrat cu comportament deviant, Contele de Solages. Ce ar putea însemna comportament deviant o să înţelegeţi mai bine dacă aflaţi că înainte cu 10 zile fusese transferat din Bastilia Marchizul de Sade, către Azilul de bolnavi psihici Charenton. Nu înainte de a agita mulţimea cu strigăte mincinoase cum că în Bastilia deţinuţii sunt ucişi. În fapt marchizul avusese libertatea să lucreze la opera sa, Les 120 jurnee de Sodom… După cum observaţi şi atunci deţinuţii scriau cărţi (“ştiinţifice”).

Pentru o imagine mai clară a revoluţiei merită menţionat că Cetăţeanul Sade, cunoscut până la urmă ca delicvent sexual şi pedofil, a fost ales în Convenţia Naţională, unde a reprezentat extrema stângă de atunci, precursorii anarhiştilor din  secolul XIX.

Fortul Bastilia funcţiona şi ca depozit de armament şi munitie şi avea o granizoană regulată compusă din 82 de veterani de război invalizi, care nu mai putea servi în armată ca şi combatanţi, şi care au primit întăriri, în acele vremuri tulburi, 32 de soldaţi…

Căderea Bastiliei

Aşa cum la noi revoluţia din 1989 a avut teroriştii ei, rămaşi necunoscuţi, tot aşa prin Parisul de atunci s-au aflat revoluţionari plătiţi (cu 10-12 franci ziua de revoluţie, plata în avans…). Toţi revoluţionarii morţi în asalt, şi ulterior, au fost găsiţi cu sume similare în buzunar, sau monedă englezească. Aceştia sunt responsabili de dezordinele provocate, de agitarea poporului şi finalmente de cele mai odioase crime care s-au petrecut atunci. Bastilia nu a fost atacată pentru a elibera deţinuţii de acolo, ci pentru a pune mâna pe 250 de butoaie cu praf de puşcă, infinit mai valoroase.

Imaginea este mai clară dacă vă spunem că Anglia şi Prusia aveau interesul să destabilizeze Franţa, şi că au gasit şi un trădător în familia regală, respectiv Ducele de Orleans, văr cu Louise al XVI-lea. Poveşti fierbinţi de familie…

Mai târziu succesoarea Prusiei, Germania îl va finanţa în 1917 pe Lenin să destabilizeze Rusia. Nimic nou sub soare.

Ducele de Orleans (în timpul revoluţiei Phillip Egalite) a fost un mason care a finanţat parţial revoluţia cu banii săi, inclusiv cu bani împrumutaţi, în nume personal, în speranţa că va ajunge rege. A fost executat în timpul Regimului de Teroare, în 1793. După cum s-a întamplat şi la noi cu naivii care au susţinut comunismul după 23 August 1944, a se vedea Lucreţiu Pătraşcanu, şi alţii.

Căderea Bastiliei a durat vreo 4 ore. Din cei aproximativ 1.000 de atacatori care au avut la dispoziţie 28.000 de muschete şi 20 de tunuri, găsite “ca prin miracol” la Hopital des Invalides, au fost ucişi 98. Dintre apăratori a murit doar unul singur.

Garnizoana a decis să se predea, pentru a evita o baie de sânge. Totul şi în contextul lipsei de sprijin din partea armatei regulate, a cărei ofiţeri superiori erau masoni, “intoxicaţi cu liberate şi entuziasm” – după cum a descris un istoric al  Revoluţiei Franceze, Francois Mignet, atmosfera acelor vremuri.

Consecinţa a fost uciderea guvernatorului Bastiliei, bătut, înjunghiat şi apoi decapitat şi linşarea ofiţerilor garnizoanei. Primarul Parisului Jaques de Flesselles, care în calitate de fost prefect de Lyon s-a remarcat prin umanism, liberalism, susţinerea industriei, organizarea comerţului şi inovare, a fost acuzat de trădare şi ucis în aceeaşi zi…

Exact ca şi la noi, când după instaurarea comunismului în 1948, cei mai buni dintre români au fost închişi pentru vini imaginare, şi mulţi dintre ei au fost ucişi.

Capetele Guvernatorului Bastiliei şi a Primarului Parisului în ţepuşe.

Această zi de 14 Iulie, care comemorează “Căderea Bastiliei”,  a devenit Sărbătoarea Naţională a Franţei, patria iluminismului şi a umanismului…

La noi spre comparaţie părinţii şi bunicii noştri au sărbatorit ziua de 23 August, când a fost arestat conducătorul de drept al Statului Român, Mareşalul Antonescu.

Această zi nefastă a însemnat pentru noi pierderea a peste 130.000 de soldaţi făcuţi prizonieri de sovietici, în absenţa unui tratat cu USSR, trimişi în lagăre de muncă în Siberia, de unde puţini s-au mai întors. Şi începutul comunizării României.

Regele Mihai a fost decorat de Stalin cu Ordinul Victoria.

Mihai I nu a refuzat decoraţia…

Copiii şi nepoţii celor care s-au instalat ulterior la putere, impuşi de bolşevici, ne conduc şi azi, sub o formă sau alta. La vremuri noi, tot noi. Revoluţia română 1989. O învârteală…

Acestea sunt fructele otrăvite ale revoltei, liberalismului şi progresului cu orice preţ. Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor – proverb românesc.

Contestarea unei autorităţi când este strâmbă, poate fi un lucru necesar, bun şi util. Distrugerea ei şi înlocuirea cu nimic, sau cu ceva ce nu a trecut proba timpului, nu s-a dovedit niciodată a fi un real progres, şi cu atât mai puţin un act de umanism…

Toate aceste lucruri au fost însă acoperite de un limbaj dublu, folosit de cei care au stăpânit şi cultivat ca modus vivendi arma vicleniei, a minciunii şi dezinformarii.

Iată cum a rămas în conştiinţa publică Revoluţia Franceză:

“…temniţele se înfioară şi se cutremură: întemniţaţii îşi înalţă ochii şi încearcă să strige; ei ascultă, râd în lugubra lor hrubă; apoi tac, şi o lumină trece de jur-împrejurul donjoanelor întunecoase. Căci deputaţii Stării a treia se întrunesc în Sala Naţiunii; asemenea unor duhuri de flacără în porticele splendide ale soarelui, gata să semene frumuseţe în hăul pustiu şi înfometat, ei îşi răspândesc lumina asupra cetăţii neliniştite. Toţi copiii nou-născuţi îi văd cei dintâi; lacrimile li se şterg, şi se cuibăresc la sânii mirosind a pământ…” Blake, The French Revolution, 1791. Rânduri scrise la doi ani după abominabilele fapte petrecute atunci. Adevărul a fost ocultat din acel moment şi până la utilizarea pe scară largă a Internetului. Lucrările “corecte politic” au văzut lumina tiparului în numar mare, susţinute cu bani de cei interesaţi să ascundă adevarul. Celelalte scrieri au fost treptat îngropate în uitare, fiind realizate în tiraje inferioare. Organizaţiile politice de stânga născute atunci au fost susţinute în mod continuu de masonerie, ca atare revoluţiile au primit aura unor evenimente istorice providenţiale, progresiste, necesare, umanitare…

Cei care se întreabă cum a fost posibil ca acest fenomen să fie unul aproape mondial, primesc răspuns când observă că azi la intrarea în aproape fiecare oraş municipiu reşedinţă de judeţ din România o să vedeţi o plăcuţă cu simbolul clubului Rotary, spaţiu de selecţie pentru masonerie. Pe tăcute, fără publicitate, aleşii noştri declară astfel că sub o formă sau alta, sunt apropiaţi masoneriei, indiferent de orientarea politică. În mod evident masoneria este conducătoarea clasei noastre politice şi a administraţiei. Dacă aceşti masoni sunt ziditorii unei lumi mai bune şi mai frumoase, pentru umanitate, şi stăpânesc practic fiecare mare oraş de la noi, ca atare şi ţara, cum se face că trăim minciuna şi coşmarul zilei de azi, după 27 de ani de la revoluţia noastră ? Sunt ei “un fel de stat paralel” ?

Sau să acceptăam ideea acreditată de unii, ca o scuză, cum că ar exista mai multe facţiuni masonice, care se luptă între ele ? Adică există mai multe organizaţtii umaniste, progresiste, secrete / discrete, care se luptă între ele, folosindu-se de noi, pentru o viaţă mai bună, pentru noi, pentru umanitate ? Ca să nu rămână o întrebare retorică, Creangă dă un răspuns: “eu ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur, parcă prind curaj…”

Concluzia pe care o poate trage orice om de bun simţ este că Istoria pe care o cunoaştem noi din manualele şcolare nu are nici o legătură cu realitatea.

Internetul prin “vocea” unor istorici de azi, sau a unor persoane preocupate de istoria reală,  creează o altă imagine asupra trecutului. O imagine care are o logică, şi pare mai aproape de real.

Evul Mediu “întunecat” ar fi  fost de fapt un ev străbătut de lumina şi căldura reală a evlaviei religioase care a permis crearea tuturor catedralelor şi mănăstirilor occidentului, azi în patrimoniul umanităţii de drept. Pe langă ele au funcţionat practic singurele şcoli şi biblioteci, spaţii de creaţie de arta şi cultură crestină.

Acestea au fost la vremea respectivă primele şi singurele focare de cultură, după prabuşirea Imperiului Roman. Biserica Catolică şi apoi cea protestantă prin şcolile parohiale au fost responsabile de alfabetizare în Franţa (şi nu numai), și nu iluminiştii. La vremea respectivă nu existau manuale alternative…

Reformaţii spun cu mândrie că Luther l-a ridicat pe om în picioare în faţa lui Dumnezeu. În fapt acest biet naiv a ridicat oameni împotriva oamenilor, în numele iubirii lui Hristos, într-un război european. Reformaţi împotriva catolicilor, în războaie fratricide care au însângerat Europa. Ulterior “Reforma” a dat naştere tuturor cultelor neoprotestante de azi, Baptişti, Adventişti de ziua a 7-a, Martorii lui Iehova, Mormoni, etc. şi care ne “îmbogăţesc” viaţa cu broşuri, pliante, abordări pe stradă şi vizite la domiciliu…

Consecința după 500 de ani de rupere de filonul creștin: acțiunea religioasă recentă europeană în Germania lui Luther sub deviza concretă: “Căsătoria (religioasă) pentru toți”, adică și pentru minoritățile sexuale, căsătorii celebrate de către pastorii neoprotestanți.

Consecinţele pe termen scurt pentru revolta lui Luther: peste 700.000 de combatanţi morţi doar în războiul religios de 30 de ani, 1618-1648, şi peste 6,5 milioane civili germani ucişi. Vorbim doar de civili germani, pentru că acolo au existat statistici… Numărul real de civili ucişi a fost cu mult mai mare, teatrul de război fiind vast.

Renaşterea artelor a însemnat de fapt renaşterea păgânismului în artă.

Arta până la momentul respectiv fiind în general în slujba credinţei creştine.

Sigur vă puteţi întreba ce dacă arta e creştină, sau nu ? Gândiţi-vă mai bine, la cât de mult vă poate influenţa starea psihică muzica, spre exemplu.

Arta creştină promovează dezideratele creştine. Dragostea pentru aproapele tău, spiritul comunitar, iertarea şi pacea sufletească. Arta necreştină s-a străduit să ne îndrepte spre individualism, libertinism, competiţie, ură şi conflict. Consecinţa: liberalismul, capitalismul sălbatic, cele mai sângeroase războaie între naţiuni, şi între oameni în interiorul naţiunilor. Apoi însingurarea omului, care a deschis calea spre manipulare şi dominaţie în regimurile îin care există o aparenţă de libertate. Omul în comunitate este puternic. Singur, oricât de bogat sau dotat ar fi, este vulnerabil. Pentru că este rupt de comunitate…

Iluminismul în istoria corectă politic ar fi însemnat scoaterea maselor din ignoranţă prin lumina tiparului.  De fapt iluminismul a preluat un ştiutor de carte, care în absenţa unui orizont de cultura şi a unor repere morale a devenit un om manipulabil prin presă. Exemplu concret îl constituie raportul mincinos al stării finanţelor Franţei publicat (pe cheltuiala sa) de baronul Necker, în prezilele revoluţiei, fără ca cineva să-i ceara asta, prin care datoria publică a statului ar fi fost de 36 de milioane de livre, sumă de trei ori mai mare decât cea adevarată.  O evidentă manipulare care a provocat o profundă tulburare printre oameni.

Baronul Necker şcolit la banca lui Isaac Verner, îmbogăţit prin speculaţii financiare, ministru de finanţe.

Umanismul a survenit logic ca o cultură a omului în locul lui Dumnezeu, în fapt împotriva lui Dumnezeu, prin ridicarea omului la rang de zeu.

Drepturile exagerate ale copilului, adică drepturile unei fiinţe imature, incapabilă să decidă pentru sine, dreptul statului de a dispune de copiii Dvs., de a vă vaccina copiii fără ca Dvs. să fiţi de acord cu asta, drepturile exagerate ale minorităţilor, şi în fapt discriminarea majorităţilor în faţa acelor minoriţăti care prin existenţa lor submineaza naţiunile şi statul tradiţional, toate acestea sunt rodul perfid al umanismului. Locuri vacante la licee şi facultăţi fără concurs pentru romi, care până la Naşu` Băsescu se numeau ţigani. Locuri de muncă garantate la stat şi în armată pentru romi fără concurs… Dreptul ungurilor de a trăi în România fără să fie nevoiţi să se obosească să cunoască limba română… Sancţiuni penale pentru antisemitism, dar nu şi pentru antiromanism în Romania. Prin noul cod administrativ limbi oficiale în România, limba maghiară, romani și rusă ?

Libertate, egalitate şi fraternitate ?   Pentru cine ?

Inventivitatea omului a creat mijloace noi de producţie. Acestea au creat plus valoare, adică bogăţie. O bogăţie obţinută altfel decât din agricultură. Aceasta a creat o nouă clasă socială, de oameni întreprinzători, asociaţi liberalismului.

Astfel liberalismul a devenit în scrieri o orientare provocatoare, inovatoare, progresistă. De fapt o realitate economică concretă a generat un curentt creat şi folosit pentru a distruge aristocraţia, singura clasă socială şi politică care a fost în măsura să pregătească la vremea respectivă lideri.

O altă consecinţă a fost degenerarea liberalismului în libertinism, prin umanism…

Un exemplu clar îl aveţi în persoana unui preşedinte de partid liberal, la a cincea (?) căsătorie. Un preşedinte de partid şi fost prim-ministru care a prezentat moda ca manechin. Calităţi, se pare, indispensabile unui om de stat modern.

În locul nobililor a apărut burghezul. Un exploatator cu mult mai crunt, ai unor dezmoşteniţi ai sorţii, care au plecat de la sat la oraş, singuri, cu traista în baţ.

Anarhismul ar fi trebuit să fie un curent social şi politic care să distrugă societatea burgheză, putredă, coruptă şi nedreaptă, pe care a creat-o liberalismul… Scopul ar fi fost să permită omului să se reîntoarcă la natură şi să traiască liber. Doar că pentru asta s-au comis acte cu adevarat teroriste. Vom aminti ca aşa s-a declanşat primul razboi mondial. Şi foarte mulţi oameni s-au reîntors la natură, dar în cimitire.

Socialismul a apărut ca o necesitate de a rezolva o serie de revendicări sociale într-o lume, creată de liberalism, fracţionată în exploatatori şi exploataţi.

Partidul Nazist al lui Hitler a fost un partid socialist. Şi care a rezolvat problemele muncitorilor germani, prin integrarea economiei într-un efort de război, care ar fi trebuit să creeze un Reich de 1.000 de ani. A durat vreo 10, şi au murit milioane de oameni într-un experiment social.

Comunismul ar fi trebuit să fie cea mai progresistă, mai liberă şi mai corectă formă de viaţă socială cunoscută de om.

Dictatura proletariatului însă a produs mai mulţi morţi şi mai multe victime decât toate războaiele din lume. O lozincă la modă în lumea kafkiana creata de bolşevici în Uniunea Sovietică era: Trăiască lupta pentru pace !

Toate acestea prin fructele unei raţiuni golite de morala creştină: iluminism, umanism, liberalism, socialism, comunism şi azi neo-marxism. Un neo-marxism care doreşte să spele păcatele comunismului prin aserţiunea că teoria a fost bună, dar a fost greşit pusă în practică. Da, oarecum corect. Dar dacă aceleaşi atrocităţi s-au petrecut peste tot în lume unde a existat comunism, înseamnă că teoria nu poate fi valorizată prin practică, înseamnă ca atare că este utopică şi nu este bună de nimic în lumea reală ! Comunismul, în cel mai bun caz, dacă a fost conceput cu bune intenţii, este o societate pentru roboţi, nu pentru oameni !

Pe de altă parte fondul şi forma unei teorii trebuie să meargă impreună. Nu este posibil să clamezi fraternitatea, dar să-ţi omori semenii pentru a clădi un viitor mai bun. Este un fals conceptual, o atitudine ipocrită, ceea ce ne duce cu găndul că ideea de comunism nu a fost de fapt concepută pentru binele oamenilor, ci pentru a distruge tradiţiile statelor naţionale. Devine evident că nu “somnul raţiunii naşte monştri”, ci raţiunea care operează fără morală, fără Dumnezeu, devine mai mult sau mai puţin criminală !

Suntem în pericol să ne retrăim istoria într-un ciclu care ar fi trebuit întrerupt printr-un proces naţional şi modial al crimelor şi criminalilor comnismului. Aşa cum a fost la Nurenberg când au fost judecate nu numai persoane ci şi organizaţii. Iar comunismul a făcut mai multe victime decât cel de al doilea război mondial. Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple, dar se pare că cineva, ceva, foarte puternic, nu are acest interes. Cui e frică de un proces al comunismului ?

Blocul comunist nu a sucombat de la sine. A fost distrus de către vest. Nu din considerente umanitare, ci economice. Acest lucru a salvat vestul de o criză majoră datorată supra-producţiei. Această supra-producţie şi-a găsit un  debuşeu imens în toată zona fostă comunistă, dezorganizată. După pariul lui Petre Roman cu agricultura, România importă acum legume, carne şi lapte, şi are o balanţă economică defavorabilă chiar şi în agricultură. Aşadar să nu ne amăgim cu “ajutoarele” din vest, şi cu bunele intenţii ale străinilor. Pentru ca un om să fie bogat, este nevoie de săraci. Pentru ca o ţară, sau un grup de ţări să fie bogate, este nevoie de multe ţări sărace. Iar acum în vremurile noastre acest lucru se face în mod evident planificat şi organizat. Se crează încet condiţiile pentru o societate planetară, pentru moment împărţită în ţări bogate şi ţări sărace. Dar asta nu contează foarte mult, de fapt, atât timp cât acolo unde este bunăstare câştigă stânga, ca să împrăştie bunăstare, iar unde sunt săraci câştigă tot stânga, ca să gestioneze sărăcia, şi să ofere iluzii de moment pe seama unor împrumuturi de la ţările bogate. Cum se întamplă şi la noi cu social-democratura foştilor comunişti.

Dacă se întâmpla accidental să câştige un partid de dreapta, cum a fost cazul Austriei acum nişte ani, este declarat de mass-media controlată ca fiind extremist, ţara respectivă devine sancţionabilă, devine o oaie neagră, un accident în istorie…

O societate planetară socialistă (a se citi: comunistă), aşa cum a fost şi Republica Socialistă România, spre exemplu, cu un guvern mondial, ceea ce se doreşte mai mult sau mai puţin explicit, va fi o societate în care omul nu mai are nici o scăpare. Este un sistem practic indestructibil. Orice om care a trăit în România înainte de 1989 ştie asta. Poate de asta nici nu se doreşte un proces comunismului…

Cum să condamni azi ceva ce ar urma să foloseşti într-un oarecare viitor ? În timp toate informaţiile despre atrocităţile comunismului vor fi estompate, sau pur şi simplu şterse. Lucru tot mai simplu de făcut într-o societate informatizată.

În natură toate fiinţele şi sistemele cunosc o evoluţie care tinde spre perfecţiune. Dacă lucrurile nu stau aşa, dintr-un motiv sau altul, inclusiv prin intervenţia omului, sistemele respective au de suferit. Şi dacă factorul perturbator nu încetează, survine distrugerea, extincţia. Evoluţia noastră socială confirmă această situaţie, în sensul că societatea noastră se schimbă, dar nu spre bine, ci în rău. Evoluţia ei din revoluţie în revoluţie a condus aparent paradoxal către o involuţie…

Suntem aproape de extincţie, ca rasă, şi suntem în măsură să provocam o distrugere la nivel planetar.

Ca atare este limpede faptul că parcursul normal al societăţii noastre este perturbat de factori externi, care într-o societate pretins liberă, ar trebui căutaţi în zona organizaţiilor secrete, fie că sunt servicii de informaţii care operează la nivel mondial, sau orice altă organizaţie cu caracter “discret”, sau secret, care transcede partide şi orientari politice.  Dacă există un “stat paralel”, și probabil există, poate chiar pe mai multe nivele, sau înțelegeri bilaterale și trilaterale, care transced granițe și paradigme politice, vorbim atunci de construcții planificate la nivel european, mondial. Sunt aceste construcții bune ? Răspunsul ni-l dă Hristos: “Veți cunoaște pomul după roadele lui…”.

Norocul celor din ziua de azi este că măcar se pot informa mai bine, dacă doresc şi le pasă, sau pot emigra undeva, dacă nu le convine aici. Cei care se complac într-o stare de oarecare “bine”, mai devreme sau mai târziu vor fi victimele aceloraşi conspiraţii menite să-l aducă pe om la o stare degenerată, o forţă de muncă, un material uman, adică un sclav. Sigur în acord cu raţiunea progresului umanist al vremurilor noastre, un sclav cu cont bancar si cip.

Gabriel-Silviu Aoşan

11 Iulie 2018